— Crezi, şopti ea, dând capul lui Harry chiar şi mai pe spate, astfel încât el se uita la tavan, că după doi Niffleri aveam de gând să mai las o fiinţă mică, mizerabilă şi afurisită să intre în biroul meu fără să aflu? Am pus Vrăji cu Senzori Antifurt peste tot în jurul pragului după ce a intrat ultimul băiat nesăbuit. Ia-i bagheta, răcni ea la cineva pe care Harry nu îl văzu, dar simţi o mână cotrobăind în buzunarul de la piept al robei şi scoţându-i bagheta. Şi pe a ei.
Harry auzi zgomotul unei încăierări lângă uşă şi ştiu că şi lui Hermione i se luase bagheta cu forţa.
— Vreau să ştiu ce cauţi în biroul meu, spuse Umbridge, scuturând pumnul cu care îl ţinea de păr pe Harry, astfel încât băiatul se cutremură.
— Încercam… să îmi iau Fulgerul! spuse el răguşit.
— Mincinosule, zise profesoara şi-l scutură iar de cap. Fulgerul tău este pus sub pază strictă la închisori, aşa cum bine ştii, Potter. Erai cu capul în focul meu. Cu cine comunicai?
— Cu nimeni… spuse Harry, încercând să se elibereze. Simţi cum mai multe fire de păr i se desprind de pielea capului.
— Mincinosule! strigă Umbridge.
Îl aruncă de lângă ea, făcându-i să se lovească de birou. Acum o văzu pe Hermione pironită de perete de către Milicent Bulstrode. Reacredinţă stătea sprijinit pe pervaz şi rânjea, în timp ce arunca în sus bagheta lui Harry cu o mână şi o prindea la loc.
Afară era agitaţie şi intrară mai mulţi Viperini masivi, ţinându-i strâns pe Ron, Ginny, Luna şi — spre uimirea totală a lui Harry — pe Neville, care era fixat de gât de Crabbe şi părea să fie într-un pericol iminent de a se sufoca. Toţi patru aveau căluşuri în gură.
— I-am prins pe toţi, spuse Warrington, împingându-l pe Ron cu putere în cameră. Asta, îl împunse el pe Neville cu un deget gros, a încercat să mă împiedice să o prind pe ea — arătă spre Ginny, care încerca să o lovească în tibie pe fata masivă de la Viperini care o ţinea — aşa că l-am adus şi pe el.
— Bravo, bravo, spuse Umbridge, urmărind cum se zbătea Ginny. Ei bine, se pare că Hogwarts va fi în curând o zonă fără alde Weasley, nu-i aşa?
Reacredinţă râse tare şi linguşitor. Umbridge zâmbi larg, mulţumită şi se aşeză pe un fotoliu acoperit cu pânză de bumbac, privindu-şi prizonierii ca o broască râioasă într-un strat de flori.
— Aşa, deci, Potter zise ea, ai pus oameni să stea de pază în jurul biroului meu şi l-ai trimis pe clovnul ăsta — făcu un semn cu capul spre Ron, iar Reacredinţă râse chiar şi mai tare — să-mi spună că strigoiul genera haos în sala de Transfigurare, când eu ştiam foarte bine că era ocupat cu murdăritul cu cerneală al tuturor lentilelor telescoapelor din şcoală. Tocmai primisem această informaţie de la domnul Filch. Evident, era foarte important pentru tine să vorbeşti cu cineva. Cu Albus Dumbledore? Sau cu hibridul ăla de Hagrid? Mă îndoiesc că e vorba de Minerva McGonagall, am înţeles că este încă prea bolnavă ca să poată vorbi.
Reacredinţă şi alţi câţiva membri ai Detaşamentului Inchizitorial râseră şi acum, Harry realiză că era atât de plin de furie şi de ură, încât tremura.
— Nu este treaba dumneavoastră cu cine vorbesc, se răsti el.
Faţa vlăguită a lui Umbridge păru să se încordeze.
— Foarte bine, spuse ea pe vocea ei cea mai periculoasă şi dulce. Foarte bine, domnule Potter… Ţi-am oferit şansa să îmi spui de bunăvoie. Ai refuzat. Nu am altă variantă decât să te oblig. Draco, cheamă-l pe profesorul Plesneală.
Reacredinţă băgă bagheta lui Harry în buzunarul robei ieşi din cameră zâmbind batjocoritor, dar Harry abia dacă observă. Tocmai îşi dăduse seama de ceva; nu îi venea să creadă că fusese atât de prost ca să uite. Crezuse că toţi membrii Ordinului, toţi cei care ar fi putut să-l ajute să-l salveze pe Sirius, erau plecaţi — dar se înşelase. Mai există un membru al Ordinului Phoenix la Hogwarts — Plesneală.
În birou era o linişte întreruptă doar de fojgăielile şi încăierările care erau rezultatul eforturilor Viperinilor de a-i ţine sub control pe Ron şi pe ceilalţi. Lui Ron îi sângera buza pe covorul lui Umbridge, în timp ce încerca să scape din strânsoarea lui Warrington; Ginny încă se străduia să o calce pe picior pe fata din anul şase care o ţinea strâns de antebraţe; Neville se învineţea din ce în ce mai tare, pe când trăgea de braţele lui Crabbe; iar Hermione încerca, în van, să scape de Mlilicent Bulstrode. Luna, însă, stătea inertă lângă cel care o capturase, uitându-se în gol pe fereastră, de parcă ar fi fost oarecum plictisită de ce se întâmpla.
Harry se uită iar la Umbridge, care îl privea cu atenţie. Îşi menţinu deliberat expresia calmă şi neutră în timp ce pe holul de afară se auzeau paşi şi Draco Reacredinţă revenea în cameră, deschizându-i uşa lui Plesneală.
— Aţi vrut să mă vedeţi, doamnă directoare? zise Plesneală, uitându-se în jur la toate perechile de elevi care se zbăteau cu o indiferenţă desăvârşită.
— A, domnule profesor Plesneală, spuse Umbridge, zâmbind larg şi ridicându-se. Da, aş mai vrea o sticluţă de Veritaserum, cât poţi de repede, te rog.
— Mi-aţi luat ultima sticluţă ca să-l interogaţi pe Potter, zise el, cercetând-o calm de sub claia de păr negru şi slinos. Doar n-aţi folosit-o pe toată. V-am spus că trei picături sunt de ajuns.
Umbridge roşi.
— Poţi să mai faci, nu-i aşa? spuse ea cu un glas mai copilăros şi mai dulce, aşa cum se întâmpla de fiecare dată când era mânioasă.
— Desigur, spuse Plesneală, strângând din buze. Dar e nevoie de un ciclu de lună plină pentru maturare, aşa că probabil că va fi gata peste vreo lună.
— O lună? ţipă Umbridge, umflându-se ca o broască râioasă. O lună? Dar îmi trebuie astă-seară, Plesneală! Tocmai am aflat că Potter îmi foloseşte focul pentru a vorbi cu una sau multe persoane neidentificate!
— Serios? spuse Plesneală, dând primul semn de oarecare interes, în timp ce se uita la Harry. Ei bine, nu mă mir. Potter nu a dat niciodată semne că i-ar plăcea să respecte regulamentul şcolar.
Ochii săi reci şi negri erau aţintiţi asupra ochilor lui Harry, care îi întâlni privirea fără să crâcnească, concentrându-se din răsputeri asupra a ceea ce văzuse în vis, dorind ca Plesneală să îi citească gândurile, să înţeleagă…
— Vreau să-l interoghez! strigă Umbridge supărată, iar Plesneală îşi dezlipi privirea de pe Harry şi se uită la chipul ei care tremura de furie. Vreau să îmi dai o poţiune care să îl oblige să îmi spună adevărul!
— V-am spus deja, spuse Plesneală calm, că nu mai am rezerve de Veritaserum. Dacă nu cumva vreţi să-l otrăviţi pe Potter — şi vă asigur că v-aş înţelege întru totul dacă aţi face-o — nu vă pot ajuta. Singura problemă este că majoritatea veninurilor acţionează prea repede pentru a-i da timp victimei să spună adevărul.
Plesneală se uită iar la Harry, care se holbă la el, dornic să continue cu orice preţ comunicarea fără cuvinte.
Cap-de-Mort l-a prins pe Sirius în Departamentul Misterelor, îşi zise el disperat. Cap-de-Mort l-a prins pe Sirius—
— Eşti în perioadă de probă! urlă profesoara Umbridge. iar Plesneală se uită din nou la ea, cu sprâncenele puţin ridicate. Nu vrei să mă ajuţi! Mă aşteptam la ceva mai mult. Lucius Reacredinţă mi-a vorbit mereu în termeni elogioşi de tine! Acum ieşi din biroul meu!