Выбрать главу

— Hermy.

— Dumnezeule mare, spuse Hermione, strângându-l pe Harry atât de tare de braţ, încât acesta începu să-i amorţească, şi făcându-i cât pe-aici să leşine, şi-a… şi-a amintit!

— HERMY! răcni Grawp. UNDE HAGGER?!

— Nu ştiu! zise Hermione îngrozită. Îmi pare rău, Grawp, nu ştiu!

— GRAWP VREA HAGGER!

Una dintre mâinile masive ale uriaşului se întinse în jos. Hermione scoase un strigăt, fugi câţiva paşi înapoi şi căzu. Lipsit de baghetă, Harry îşi luă inima în dinţi ca să pocnească, să lovească, să muşte şi să facă tot ce era nevoie, în timp ce mâna se apropie de el şi răsturnă un centaur alb ca zăpada.

Asta aşteptaseră centaurii — degetele întinse ale lui Grawp erau la jumătate de metru de Harry când cincizeci de săgeţi vâjâiră prin aer către uriaş, ciuruindu-i chipul enorm, făcându-l să urle de durere şi furie, şi să se îndrepte, frecându-şi faţa cu mâinile sale enorme, rupând săgeţile, dar înfundând vârfurile şi mai tare.

Urlă şi tropăi cu picioarele sale enorme, iar centaurii i se împrăştiară din cale; picături din sângele lui Grawp de mărimea unor pietricele căzură peste Harry ca o ploaie, în timp ce o ridica în picioare pe Hermione şi fugeau amândoi cât puteau de repede ca să se adăpostească printre copaci. Când ajunseră acolo, se uitară în urmă; Grawp întindea mâna înnebunit după centauri, în timp ce sângele îi şiroia pe faţă; aceştia se retrăgeau dezorganizaţi, galopând printre copacii din partea cealaltă a luminişului. Harry şi Hermione îl urmăriră pe Grawp răcnind iar de furie şi năpustindu-se pe urmele lor, dărâmând alţi copaci în stânga şi în dreapta în drumul său.

— O, nu, spuse Hermione, tremurând atât de tare, încât îi cedară genunchii. Vai, a fost groaznic. Şi s-ar putea să-i omoare pe toţi.

— Eu nu mi-aş face griji, sincer să fiu, spuse Harry supărat.

Sunetele centaurilor care galopau şi ale uriaşului care bolborosea deveniră din ce în ce mai estompate. În timp ce Harry le asculta, cicatricea îi zvâcni iar năprasnic, iar el fu cuprins de un val de groază.

Pierduseră foarte mult timp — erau şi mai departe de a-l salva pe Sirius decât fuseseră când Harry avusese viziunea. Nu numai că reuşise să îşi piardă bagheta, dar erau amândoi blocaţi în mijlocul Pădurii Interzise, fără nici un mijloc de transport.

— Inteligent plan, se răsti el la Hermione, ca să-şi verse oful. Isteţ, nevoie mare. Acum ce facem?

— Trebuie să ne întoarcem la castel, spuse Hermione încet.

— Până o să facem asta, probabil că Sirius o să fie mort! spuse Harry, lovind furios un trunchi apropiat.

De deasupra se auziră nişte vorbe pe voci subţiri şi, când se uită în sus, Harry văzu un Apărarc supărat, flexându-şi spre el degetele lungi ca nişte rămurele.

— Păi, nu putem să facem nimic fără baghete, spuse Hermione descurajată, ridicându-se iar. Oricum, Harry, cum aveai de gând să ajungi tocmai la Londra?

— Da, tocmai asta ne întrebam şi noi, spuse o voce familiară din spatele ei.

Harry şi Hermione se apropiară din reflex unul de altul şi se uitară printre copaci.

Ron apăru, cu Ginny, Neville şi Luna venind grăbiţi în urma lui. Toţi arătau jalnic — Ginny avea mai multe zgârieturi pe toată lungimea obrazului, deasupra ochiului lui Neville se umfla o gâlmă vânătă, iar lui Ron îi sângera buza mai rău ca niciodată — dar păreau destul de mulţumiţi de ei înşişi.

— Ia să vă aud, spuse Ron, dând la o parte o ramură joasă şi întinzându-i bagheta lui Harry, aveţi vreo idee?

— Cum aţi scăpat? întrebă Harry uluit, luându-şi bagheta de la Ron.

— Câteva Vrăji de Împietrire, una de Dezarmare. Neville a făcut o Vrajă de Oprire frumuşică, spuse Ron distrat, dându-i acum şi lui Hermione bagheta. Dar Ginny a fost cea mai bună, l-a rezolvat pe Reacredinţă — Blestemul Gogoriţă cu Lilieci — a fost superb, avea toată faţa plină de chestiile alea mari şi înaripate. Oricum, v-am văzut pe fereastră cum vă îndreptaţi spre pădure şi am venit după voi. Ce aţi făcut cu Umbridge?

— A fost luată, spuse Harry. De o herghelie de centauri.

— Şi pe voi v-au lăsat în urmă? întrebă Ginny uimită.

— Nu, au fost alungaţi de Grawp, spuse Harry.

— Cine e Grawp? întrebă Luna cu interes.

— Fratele mai mic al lui Hagrid, spuse Ron repede. Oricum, avem altele pe cap. Harry, ce ai aflat în foc? L-a prins Ştii-Tu-Cine pe Sirius, sau… ?

— Da, zise Harry, în timp ce cicatricea îl ustura iar. Sunt sigur că Sirius e încă în viaţă, dar nu văd cum o să putem să ajungem acolo ca să-l ajutăm.

Tăcură cu toţi, relativ speriaţi; problema cu care erau confruntaţi părea de nedepăşit.

— Păi, o să trebuiască să zburăm, nu-i aşa? spuse Luna, cu o voce care avea o notă de hotărâre cum Harry nu mai auzise până atunci.

— Stai aşa, spuse Harry enervat, luând-o la rost. În primul rând, nu e cazul să te amesteci, iar în al doilea, Ron este singurul dotat cu o mătură care nu este păzită de un trol, aşa că…

— Eu am o mătură! spuse Ginny.

— Da, dar nu vii cu noi, spuse Ron supărat.

— Uite ce-i, îmi pasă de ce se întâmplă cu Sirius la fel de mult ca şi vouă! spuse Ginny enervată, astfel încât asemănarea dintre ea, Fred şi George deveni brusc evidentă.

— Eşti prea… Începu Harry, dar Ginny îl întrerupse cu vehemenţă:

— Am trei ani mai mult decât aveai tu când te-ai luptat cu Ştii-Tu-Cine pentru Piatra Filozofală, şi eu l-am blocat pe Reacredinţă în biroul lui Umbridge, atacat de gogoriţe înaripate…

— Da, dar…

— Facem cu toţii parte din A. D., spuse Neville încet. Parcă trebuia să vedem cum putem lupta cu Ştii-Tu-Cine, nu-i aşa? Iar asta este prima ocazie pe care o avem ca să facem într-adevăr ceva — sau totul a fost o joacă nevinovată?

— Nu, sigur că nu a fost o joacă… spuse Harry grăbit.

— Atunci ar trebui să venim şi noi, spuse Neville ferm. Vrem să ajutăm.

— Aşa este, spuse Luna, zâmbind fericită.

Privirea lui Harry o întâlni pe cea a lui Ron. Ştia că Ron se gândea la acelaşi lucru: dacă ar fi putut să aleagă orice membri pentru a încerca să-l salveze pe Sirius, nu i-ar fi ales pe Ginny, Neville şi Luna.

— Păi, oricum nu contează, spuse el printre dinţi, pentru că încă nu ştim cum să ajungem acolo…

— Credeam că am rezolvat asta, spuse Luna pe un ton care te făcea să înnebuneşti. Zburăm!

— Fii atentă, spuse Ron, de-abia reuşind să-şi controleze mânia, poate că tu ştii să zbori fără mătură, dar nouă, celorlalţi, nu pot să ne crească aripi când avem nevoie…

— Există şi alte metode de zbor, în afară de mături, spuse Luna senină.

— Presupun că o să mergem călare pe Snorco-porc? întrebă Ron.

— Snorhacul Corn-Şifonat nu poate să zboare, spuse Luna pe o voce demnă, dar ei pot, iar Hagrid a zis că sunt foarte pricepuţi la găsirea locurilor pe care le caută cei care îi călăresc.

Harry se întoarse imediat. Între doi copaci, cu ochii sclipindu-le într-un mod straniu, se aflau doi Thestrali care urmăreau conversaţia în şoaptă, de parcă ar fi înţeles fiecare cuvânt.

— Da! zise el, apropiindu-se.

Îşi ridicară capetele ca de reptilă, dând pe spate o coamă lungă şi neagră, iar Harry întinse mâna entuziasmat şi-i mângâie grumazul lucios al celui mai apropiat; cum putuse să-i considere vreodată urâţi?

— Sunt chestiile alea ciudate ca nişte cai? spuse Ron nesigur, uitându-se ceva mai la stânga Thestralului pe care îl mângâia Harry. Aia pe care nu poţi să vezi decât dacă ai văzut pe cineva că o mierleşte?