— Harry, am văzut planeta Uranus de aproape! spuse Ron, chicotind în continuare uşor. Te-ai prins, Harry? Am văzut planeta Uranus… ha ha ha…
În colţul gurii lui Ron apăru un balonaş de sânge care se sparse.
— … oricum, unul dintre ei a apucat-o pe Ginny de picior, am folosit Blestemul Reducător şi i-am aruncat-o pe Pluto drept în nas, dar…
Luna făcu un gest descurajat spre Ginny, care de-abia mai respira, cu ochii închişi în continuare.
— Şi Ron? spuse Harry temător, în timp ce Ron continua să chicotească, atârnat mai departe de roba lui Harry.
— Nu ştiu cu ce l-au lovit, spuse Luna cu tristeţe, dar a luat-o puţin razna. Abia am reuşit să-l aduc.
— Harry, spuse Ron, trăgându-i urechea acestuia aproape de gură şi chicotind ca prostul, ştii cine e fata asta, Harry? E Lunatica… Lunatica Lovegood… ha ha ha…
— Trebuie să ieşim de aici, spuse Harry hotărât. Luna, poţi s-o ajuţi pe Ginny?
— Da, spuse Luna, punându-şi bine bagheta după ureche, iar apoi înconjurând-o cu braţul pe Ginny şi ridicând-o.
— Am doar ceva la gleznă, pot să mă descurc singură! spuse Ginny iute, însă în clipa următoare căzu şi se prinse de Luna.
Harry trase braţul lui Ron peste umărul său la fel cum, cu atâtea luni în urmă, îi trăsese braţul lui Dudley. Se uită în jur: aveau o şansă de unu la doisprezece să ajungă să nimerească ieşirea din prima…
Îl cără pe Ron spre o uşă; erau la câţiva metri de ea, când o altă uşă din sală se deschise larg şi intrară în fugă trei Devoratori ai Morţii, cu Bellatrix Lestrange în frunte.
— Uite-i! urlă ea.
Mai multe Vrăji de Împietrire fulgerară prin cameră; Harry sparse uşa dinaintea lui ca să intre, îl aruncă fără menajamente pe Ron într-o parte şi se întoarse, ţinându-şi capul jos, ca să-l ajute pe Neville să intre cu Hermione. Trecură toţi pragul chiar la timp pentru a putea trânti uşa în faţa lui Bellatrix.
— Colloportus! strigă Harry şi auzi trei corpuri izbindu-se de partea cealaltă a uşii.
— Nu contează! spuse o voce de bărbat. Putem să intrăm şi altfel — I-AM PRINS, SUNT AICI!
Harry se întoarse brusc; erau iar în Camera Creierelor şi, bineînţeles, pereţii erau plini de uşi. Auzi paşi dinspre sala din spatele lor, în timp ce alţi Devoratori ai Morţii veneau în fugă pentru a li se alătura primilor.
— Luna, Neville, ajutaţi-mă!
Cei trei goniră prin cameră, ferecând uşile în drum; Harry se lovi de o masă şi se rostogoli în graba de-a ajunge la următoarea uşă:
— Colloportus!
Se auziră paşi care fugeau dincolo de uşi şi din când în când un alt corp masiv se izbea de una dintre ele, făcând-o să pârâie şi să se cutremure; Luna şi Neville vrăjeau uşile de-a lungul peretelui de vizavi, iar apoi, în timp ce Harry ajungea la capăt, o auzi pe Luna strigând:
— Collo — aaaaaaaaargh…
Se întoarse la timp pentru a o vedea zburând; cinci Devoratori ai Morţii se năpusteau înăuntru pe uşa la care Luna nu ajunsese la timp; fata se lovi de un birou, alunecă de pe el pe podea, pe partea cealaltă, unde rămase întinsă, la fel de inertă ca Hermione.
— Prindeţi-l pe Potter! urlă Bellatrix şi fugi spre el; Harry se feri de ea şi alergă înapoi spre capătul camerei; era în siguranţă, atâta timp cât credeau că ar putea lovi profeţia…
— Hei! spuse Ron, care se ridicase cu greu şi acum mergea spre Harry clătinându-se ca şi când ar fi fost beat şi chicotind. Hei, Harry, sunt creiere înăuntru, ha ha ha, nu-i aşa că e ciudat, Harry?
— Ron, dă-te la o parte, lasă-te în jos…
Dar Ron îşi îndreptase deja bagheta spre bazin.
— Sincer, Harry, sunt creiere — uite — Accio creier!
Totul păru să încremenească pentru o clipă. Harry, Ginny, Neville şi toţi Devoratorii Morţii se întoarseră fără voia lor să se uite la partea de sus a bazinului, în clipa când un creier ţâşni din lichidul verde ca un peşte jucăuş; pentru o clipă păru să rămână suspendat în aer, apoi se apropie de Ron învârtindu-se şi din el zburară un fel de panglici de imagini, desfăşurându-se ca nişte role de film…
— Ha ha ha, Harry, uită-te la el, spuse Ron, privindu-l cum îşi lepăda conţinutul. Harry, vino să-l atingi; pariez că trebuie să fie ciudat…
— RON, NU!
Harry nu ştia ce se putea întâmpla dacă Ron atingea tentaculele de gânduri care acum fluturau în urma creierului, dar era convins că nu avea să fie ceva de bine. Se năpusti înainte, dar Ron întinsese mâinile şi prinsese deja creierul.
În clipa în care luă contact cu pielea sa, tentaculele începură să se înfăşoare în jurul mâinilor lui Ron ca nişte frânghii.
— Harry, uite ce s-a în tâmp… Nu — nu — nu îmi place — nu, opreşte-te — opreşte-te…
Însă panglicile subţiri se învârteau acum în jurul pieptului lui Ron; trase şi încercă să le rupă, în timp ce creierul se strângea în jurul lui ca trupul unei caracatiţe.
— Diffindo! strigă Harry, încercând să taie antenele care se înfăşurau strâns în jurul lui Ron sub ochii săi, însă acestea nu se rupseră.
Ron căzu, luptându-se în continuare cu legăturile.
— Harry, îl sufocă! ţipă Ginny, imobilizată pe podea din cauza gleznei rupte, iar apoi un jet de lumină roşie ţâşni din una dintre baghetele Devoratorilor Morţii şi o lovi direct în faţă.
Se prăbuşi într-o parte şi rămase acolo, pierzându-şi cunoştinţa.
— STUBEFY! strigă Neville, întorcându-se şi fluturând bagheta lui Hermione către Devoratorii Morţii care se apropiau, STUBEFY! STUBEFY!
Însă nu se întâmplă nimic.
Unul dintre Devoratorii Morţii aruncă el însuşi o Vrajă de Împietrire spre Neville; îl rată la mustaţă. Harry şi Neville erau acum singurii care se luptau cu cei cinci Devoratori ai Morţii, dintre care doi trimiteau raze de lumină ca nişte săgeţi, care nu îi nimeriră, dar lăsară urme de cratere în peretele din spatele lor. Harry o luă la fugă, în timp ce Bellatrix Lestrange se năpustea direct spre eclass="underline" ţinând profeţia sus deasupra capului, alergă spre capătul camerei; nu-i trecea prin minte decât să îi îndepărteze pe Devoratorii Morţii de ceilalţi.
Se părea că tactica funcţionase; o luară la goană după el, dărâmând scaune şi mese, însă neîndrăznind să îl vrăjească, pentru a nu atinge profeţia, iar el ţâşni pe ultima uşă care mai era deschisă, cea pe care intraseră chiar Devoratorii Morţii, rugându-se în gând ca Neville să rămână cu Ron şi să găsească o cale de a-l elibera. Alergă cam un metru în interiorul noii camere şi simţi cum dispare podeaua…
Cădea din treaptă în treaptă, rostogolindu-se pe fiecare până la ultima, cu o bufnitură care îi tăie respiraţia. Ateriză pe spate în groapa cufundată unde arcada de piatră se afla pe] podium. În toată camera răsuna râsul Devoratorilor Morţii: ridică privirea şi îi văzu pe cei cinci care fuseseră în Camera Creierelor coborând spre el, în timp ce tot atâţia apărură pe alte uşi şi începură să sară rând după rând către el. Harry se ridică, deşi picioarele îi tremurau atât de tare, încât abia dacă îl susţineau: profeţia era în continuare întreagă, ca prin minune, în mâna sa dreaptă. Se dădu în spate, uitându-se în jur şi încercând să-i ţină sub ochi pe toţi Devoratorii Morţii. Picioarele i se loviră de ceva tare: ajunsese la podiumul pe care se găsea arcada. Se urcă pe el cu spatele.