Devoratorii Morţii se opriră cu toţii. Unii gâfâiau la fel de tare ca el. Unul dintre ei sângera rău. Dolohov, eliberat de Blestemul Corp-Fedeleş, se uita urât, cu bagheta îndreptată direct spre chipul lui Harry.
— Potter, cursa ta a luat sfârşit, spuse tărăgănat Lucius Reacredinţă, dându-şi jos masca. Acum fii băiat cuminte şi dă-mi profeţia.
— Dă-le… dă-le drumul celorlalţi şi a ta e! spuse Harry disperat.
Câţiva Devoratori ai Morţii râseră.
— Nu eşti în situaţia de a te târgui, Potter, spuse Lucius Reacredinţă, iar chipul său palid se îmbujoră de încântare. Ştii, noi suntem zece şi tu eşti singur… sau nu te-a învăţat Dumbledore să numeri?
— Nu e sindur! strigă o voce de deasupra lor. Bai sunt şi eu! Lui Harry i se strânse inima: Neville cobora lojile de piatră către ei, ţinând strâns în mână bagheta lui Hermione.
— Neville — nu — Întoarce-te la Ron…
— STUBEFY! strigă Neville iar, îndreptându-şi pe rând bagheta către fiecare Devorator al Morţii. STUBEFY! STUBE…
Unul dintre cei mai masivi Devoratori ai Morţii îl înşfăcă pe Neville din spate, imobilizându-i braţele. Băiatul se zbătu şi dădu din picioare; câţiva Devoratori râseră.
— Ăsta-i Poponeaţă, nu? zise batjocoritor Lucius Reacredinţă. Păi, bunică-ta s-a obişnuit să piardă membri ai familiei din cauza noastră… moartea ta nu va constitui un mare şoc.
— Poponeaţă? repetă Bellatrix şi un zâmbet cu adevărat malefic îi lumină chipul supt. Vai, am avut plăcerea de a-ţi cunoaşte părinţii, băiete.
— Ştiu! răcni Neville şi se zbătu atât de tare în strânsoarea celui care îl imobilizase, încât Devoratorul Morţii strigă:
— Să-l împietrească cineva!
— Nu, nu, nu, spuse Bellatrix, care părea în transă, însufleţită de entuziasm, în timp ce se uita la Harry, apoi la Neville. Nu, hai să vedem cât rezistă Poponeaţă înainte să cedeze ca părinţii lui… asta dacă nu vrea Potter să ne dea profeţia.
— Nu le-o ba! răcni Neville, care părea să-şi fi pierdut minţile, dând din picioare şi smucindu-se, în timp ce Bellatrix se apropia de el şi de cel care îl ţinea, cu bagheta ridicată. NU LE-O BA; HARRY!
Bellatrix ridică bagheta.
— „Crucio!”
Neville ţipă şi îşi ridică picioarele la piept, astfel încât Devoratorul Morţii care îl imobiliza îl ţinu o clipă suspendat în aer. Devoratorul îi dădu drumul şi Neville căzu pe jos, zvârcolindu-se şi urlând de mama focului.
— Asta a fost doar de gust! spuse Bellatrix, ridicându-şi bagheta astfel încât strigătele lui Neville încetară, iar băiatul rămase plângând la picioarele ei.
Se întoarse şi se uită la Harry.
— Acum, Potter, ori ne dai profeţia, ori priveşti cum micuţul tău prieten moare în chinuri!
Harry nu trebui să se gândească; nu avea de ales. Profeţia era încinsă din cauza căldurii palmei în care o ţinuse. O întinse resemnat, iar Reacredinţă se năpusti s-o ia.
Atunci, mult deasupra lor, se mai deschiseră două uşi şi intrară în fugă alţi cinci oameni: Sirius, Lupin, Moody, Tonks şi Kingsley.
Reacredinţă se întoarse şi ridică bagheta, însă Tonks trimise o Vrajă de Împietrire direct spre el. Harry nu aşteptă să vadă dacă îl nimerea, ci sări de pe podium, dându-se la o parte. Atenţia Devoratorilor Morţii fu atrasă de apariţia membrilor Ordinului, care acum îi bombardau cu vrăji, în timp ce săreau din treaptă în treaptă către podeaua cufundată. Printre siluete grăbite şi mulţimea de fulgere, Harry îl văzu pe Neville târându-se. Evită un alt jet de lumină roşie şi se aruncă pe burtă la podea, ca să ajungă la el.
— Eşti bine? strigă el, în timp ce încă o vrajă zbură la câţiva centimetri deasupra capetelor lor.
— Da, spuse Neville, încercând să se ridice.
— Şi Ron?
— Cned că e bine — când am plecad încă se lubda cu creierul…
Podeaua de piatră dintre ei explodă, lovită de o vrajă şi creând un crater chiar unde fusese mâna lui Neville cu doar câteva secunde mai înainte; amândoi se îndepărtară în patru labe de locul acela, iar apoi un braţ gros apăru din senin, îl apucă pe Harry de gât şi îl ridică, astfel încât bombeurile sale abia dacă mai atingeau podeaua.
— Dă-mi-o, mârâi o voce în urechea sa, dă-mi profeţia…
Bărbatul apăsă atât de tare pe traheea lui Harry, încât acesta nu mai putea să respire. Cu ochii înlăcrimaţi, îl văzu pe Sirius duelându-se cu un Devorator al Morţii la vreo trei metri depărtare; Kingsley se lupta cu doi odată; Tonks, aflat la jumătatea lojilor de pe scări, arunca vrăji spre Bellatrix — nimeni nu părea să-şi dea seama că Harry murea. Îşi întoarse bagheta într-o parte către agresor, dar nu avea energia necesară ca să rostească o incantaţie, iar când palma liberă a bărbatului cotrobăi după mâna în care Harry ţinea strâns profeţia…
— AARGH!
Neville ţâşnise ca din senin; neputând să rostească o vrajă, băgase lui bagheta Hermione cu putere în gaura unui ochi din masca Devoratorului Morţii. Bărbatul îi dădu drumul lui Harry imediat cu un urlet de durere. Harry se întoarse repede cu faţa la el şi spuse:
— STUPEFY!
Devoratorul Morţii se prăbuşi pe spate, iar masca îi alunecă: era Macnair, aşa-zisul ucigaş al lui Buckbeak, având acum unul dintre ochi umflat şi injectat.
— Mersi! îi spuse Harry lui Neville, trăgându-l deoparte, în timp ce Sirius şi Devoratorul Morţii cu care se lupta se clătinară pe lângă ei, duelându-se atât de aprig, încât baghetele abia se mai vedeau.
Apoi piciorul lui Harry atinse ceva rotund şi tare şi alunecă. Pentru o clipă crezu că scăpase profeţia, dar apoi văzu ochiul magic al lui Moody rostogolindu-se pe podea.
Posesorul său zăcea pe o parte, sângerând la cap, iar acum atacatorul său se năpustea către Harry şi Neville: era Dolohov, al cărui chip prelung şi palid era schimonosit de bucurie.
— Tarantallegra! strigă el, cu bagheta îndreptată spre Neville, ale cărui picioare începură imediat să danseze step înfrigurate, făcându-i să-şi piardă echilibrul şi să cadă iar pe jos. Acum, Potter…
Făcu aceeaşi mişcare largă cu bagheta pe care o folosise asupra lui Hermione exact în clipa în care Harry ţipă „Protego!”
Harry simţi ceva lovindu-i faţa ca un cuţit bont; forţa cu care îl izbi îl făcu să cadă într-o parte, peste picioarele lui Neville, care se zbăteau, dar Vraja Scut oprise pericolul cel mare.
Dolohov ridică iar bagheta.
— „ACCIO PRO… ”
Sirius ţâşni ca din senin, îl lovi cu umărul pe Dolohov şi îl azvârli din drum. Profeţia zbură iar până la vârful degetelor lui Harry, dar acesta reuşi să o păstreze. Acum Sirius şi Dolohov se duelau, cu baghetele mişcându-se ca nişte săbii, cu scântei zburând din vârfurile lor…
Dolohov îşi retrase bagheta ca să facă aceeaşi mişcare largă pe care o folosise asupra lui Harry şi Hermione. Ridicându-se dintr-o săritură, Harry strigă, „Petrificus Totalus!” Din nou, braţele şi picioarele lui Dolohov se strânseră şi bărbatul se prăbuşi pe spate, aterizând cu o bufnitură.
— Bravo! strigă Sirius, împingându-i capul lui Harry, în timp ce două Vrăji de Împietrire zburau spre ei. Acum, vreau să ieşi de…
Amândoi se lăsară în jos; un jet de lumină verde îl ratase de puţin pe Sirius. În partea cealaltă a camerei, Harry o văzu pe Tonks căzând de la jumătatea treptelor de piatră, silueta ei inertă rostogolindu-se de pe un bloc de piatră pe altul. Bellatrix fugi triumfătoare spre locul unde se încăierară ceilalţi.