— Profeţia s-a spart când încercam să-l urc pe Neville pe treptele alea! Ce crezi că o spună Cap-de-Mort de asta?
Cicatricea îl ustura şi îl ardea… durerea îl făcea să lăcrimeze…
— MINCINOSULE ! urlă ea, dar acum Harry îi desluşi groaza de dincolo de furie. E LA TINE, POTTER, ŞI O SĂ MI-O DAI! Accio profeţie! ACCIO PROFEŢIE!
Harry râse iar, pentru că ştia că asta o va stârni, însă durerea crescu atât de tare în capul său, încât se temu să nu-i explodeze craniul. Îşi flutură mâna liberă de după goblinul cu o singură ureche şi o retrase repede, în timp ce ea trimitea un alt jet de lumină verde.
— Nu am nimic aici! strigă el. Nu ai ce să chemi! S-a spart şi nu a auzit nimeni ce-a zis, să-i spui asta şefului tău!
— Nu! strigă ea. Nu este adevărat, minţi! STĂPÂNE, AM ÎNCERCAT, AM ÎNCERCAT — NU MĂ PEDEPSI…
— Nu-ţi răci gura de pomană! ţipă Harry, cu ochii închişi din cauza durerii mai intense ca niciodată pe care i-o provoca cicatricea. Nu te poate auzi de aici!
— Zău, Potter? spuse o voce rece, stridentă.
Harry deschise ochii.
Înalt, slab şi cu o glugă neagră, având chipul groaznic ca al unui şarpe, alb şi supt, uitându-se fix cu ochii săi roşii cu pupile verticale… Cap-de-Mort apăruse în mijlocul holului, cu bagheta îndreptată spre Harry, care rămase încremenit, neputând să se mişte.
— Aşa deci, mi-ai spart profeţia? întrebă Cap-de-Mort încet, uitându-se la Harry cu ochii aceia roşii necruţători. Nu, Bella, nu minte… văd adevărul cum mă priveşte dinăuntrul minţii sale de doi bani… luni de pregătiri, luni de eforturi… iar Devoratorii mi l-au lăsat pe Harry Potter să îmi pună iarăşi beţe în roate…
— Stăpâne, îmi pare rău, nu am ştiut, mă luptam cu Animagusul Black! plânse Bellatrix, aruncându-se la picioarele lui Cap-de-Mort, în timp ce acesta se apropia încet de ea. Stăpâne, trebuie să ştii că…
— Taci, Bella, spuse Cap-de-Mort pe un ton periculos. Mă voi ocupa imediat şi de tine. Crezi că am intrat în Ministerul Magiei ca să-ţi ascult scuzele smiorcăite?
— Dar, stăpâne — este aici — este dinco…
Cap-de-Mort nu îi acordă nici o atenţie.
— Nu mai am ce să-ţi spun, Potter, zise el încet. M-ai deranjat de prea mult timp şi de prea multe ori. ABRACADABRA!
Harry nici măcar nu deschise gura ca să se împotrivească; mintea îi era goală, iar bagheta îndreptată inutil spre podea.
Dar statuia de aur a vrăjitorului decapitat din fântână prinse viaţă, sărind din locul său pentru a ateriza cu o bufnitură pe podea între Harry şi Cap-de-Mort. Vraja ricoşă în pieptul său, iar statuia îşi întinse braţele ca să-l apere pe Harry.
— Ce… ? strigă Cap-de-Mort, uitându-se în sus şi şoptind: Dumbledore!
Harry se uită în spatele său, cu inima bătându-i cu putere. Dumbledore stătea în faţa porţilor de aur.
Cap-de-Mort ridică bagheta şi un alt jet de lumină verde vâjâi spre Dumbledore, care se întoarse şi dispăru cu o mişcare a pelerinei: în clipa următoare, reapăru în spatele lui Cap-de-Mort şi îşi flutură bagheta către cei care rămăseseră în fântână. Celelalte statui prinseră viaţă. Statuia vrăjitoarei fugi spre Bellatrix, care ţipă şi trimise în van câteva vrăji în rafală spre pieptul ei, înainte ca statuia să se arunce asupra ei, imobilizând-o la podea. Între timp, goblinul şi Spiriduşul de casă o zbughiră către şemineurile încastrate de-a lungul peretelui şi centaurul cu un singur braţ galopă spre Cap-de-Mort, care dispăru şi se ivi din nou lângă bazin. Statuia decapitată îl împinse pe Harry în spate, departe de luptă, în timp ce Dumbledore se apropia de Cap-de-Mort şi centaurul de aur galopa în jurul amândurora.
— Ai fost nesăbuit că ai venit aici în seara asta, Tom, spuse Dumbledore calm. Aurorii trebuie să vină…
— Până vor veni, eu nu voi mai fi aici şi tu vei fi mort! se răsti Cap-de-Mort.
Trimise un alt blestem nimicitor spre Dumbledore, dar rată, lovind în schimb biroul paznicului, care izbucni în flăcări.
Dumbledore îşi mişcă bagheta: vraja fu atât de puternică, încât Harry, deşi apărat de straja de aur, simţi cum i se face părul măciucă când trecu pe lângă el, iar de data asta Cap-de-Mort fu nevoit să creeze din neant un scut argintiu, strălucitor, pentru a o devia. Vraja, oricare ar fi fost, nu lăsă nici o urmă vizibilă pe scut, deşi din el răsună o notă joasă, ca de gong — un sunet ciudat, care îţi dădea fiori.
— Doar nu vrei să mă omori, Dumbledore, nu? strigă Cap-de-Mort, cu ochii roşii îngustaţi peste vârful scutului. Eşti mai presus de o asemenea sălbăticie, da?
— Ştim amândoi că există şi alte metode de a distruge pe cineva, Tom, spuse Dumbledore calm, apropiindu-se în continuare de Cap-de-Mort, de parcă n-ar fi avut nici o grijă, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic care să îi întrerupă plimbarea pe hol. Recunosc, nu mi-ar fi de ajuns doar să îţi iau viaţa…
— Nu există nimic mai rău decât moartea, Dumbledore! se răsti Cap-de-Mort.
— Te înşeli, spuse Dumbledore, apropiindu-se în continuare de Cap-de-Mort şi vorbind la fel de relaxat ca şi când ar fi discutat la un pahar.
Harry se sperie când îl văzu mergând neapărat, fără protecţie; vru să-i dea un avertisment, să-l prevină, dar străjerul său decapitat îl tot împingea înapoi spre perete, blocându-i orice încercare de a scăpa.
— Într-adevăr, faptul că nu ai reuşit să înţelegi că există lucruri mult mai rele ca moartea a fost întotdeauna slăbiciunea ta cea mai mare…
Un alt jet de lumină verde zbură de după scutul argintiu. De data asta, fu rândul centaurului cu un singur braţ, care galopa în faţa lui Dumbledore, să primească lovitura şi să fie spulberat în mii de bucăţi, însă, înainte ca fragmentele să fi atins podeaua, Dumbledore îşi mişcă bagheta ca şi cum ar fi mânuit un bici. O flacără lungă şi subţire zbură din vârf şi se înfăşură în jurul lui Cap-de-Mort, cu tot cu scut. Pentru o clipă, se păru că Dumbledore câştigase, dar chiar atunci frânghia de foc deveni un şarpe care îşi slăbi imediat strânsoarea în jurul lui Cap-de-Mort şi se întoarse spre Dumbledore, şuierând mânios.
Cap-de-Mort dispăru, iar şarpele se ridică de pe podea, pregătit să atace…
Avu loc o explozie de foc în aer, deasupra lui Dumbledore, exact în clipa în care Cap-de-Mort reapăru, stând pe soclul din mijlocul bazinului unde, cu foarte puţin timp în urmă, se aflaseră cinci statui.
— Aveţi grijă! strigă Harry.
Însă, înainte să mai deschidă o dată gura, un alt jet de lumină verde zbură spre Dumbledore din bagheta lui Cap-de-Mort şi şarpele atacă…
Fawkes coborî repede în faţa lui Dumbledore, îşi deschise ciocul larg şi înghiţi întregul jet de lumină verde: izbucni într-o minge de foc şi căzu jos, mic, zbârcit şi fără să mai poată zbura. În aceeaşi clipă, Dumbledore îşi flutură bagheta cu o mişcare amplă şi fluidă, iar şarpele, care fusese cât pe-aci să-l muşte, zbură cât colo şi dispăru într-un norişor de fum întunecat; apa din bazin se ridică şi îl acoperi pe Cap-de-Mort ca un înveliş din sticlă topită.
Pentru câteva clipe, Cap-de-Mort nu fu vizibil decât ca o siluetă neclară, întunecată, fără chip, scânteietoare şi de nedesluşit pe soclu, unde se chinuia să scape de masa care îl sufoca…
Apoi dispăru şi apa căzu cu zgomot înapoi în bazin, dând apoi pe din afară şi udând zdravăn podeaua lăcuită.
— STĂPÂNE! strigă Bellatrix.
Convins că totul se terminase şi că Lordul Cap-de-Mort se hotărâse să fugă, Harry dădu să iasă de după statuia-străjer , însă Dumbledore urlă: