Făcu o pauză. Harry privi cum lumina zilei, care acum aluneca uşor peste suprafaţa lustruită a biroului lui Dumbledore, sclipi pe o călimară de argint şi pe o frumoasă pană roşie. Îşi dădea seama că toate portretele din jurul lor erau treze şi ascultau înfrigurate explicaţia lui Dumbledore; auzea din când în când cum le foşneau robele, cum îşi dregeau vocile. Phineas Nigellus nu se întorsese încă…
— Domnul profesor Plesneală a descoperit, continuă Dumbledore, că de câtva timp visai uşa care dă spre Departamentul Misterelor. Cap-de-Mort, desigur, fusese obsedat de posibilitatea de a auzi profeţia încă de când şi-a recăpătat corpul; când se gândea la uşă, te gândeai şi tu, deşi nu ştiai ce însemna asta. Şi tot atunci l-ai văzut pe Rookwood, care lucra în Departamentul Misterelor înainte să fie arestat, spunându-i lui Cap-de-Mort ceea ce ştiuse dintotdeauna — că profeţiile ţinute în Ministerul Magiei sunt foarte bine păzite. Doar oamenii la care se referă aceste profeţii le pot lua de pe rafturi fără să înnebunească: în acest caz, ori trebuia să intre însuşi Cap-de-Mort în Ministerul Magiei, şi să rişte să se deconspire în sfârşit, ori trebuia să te duci tu în locul lui. Cunoştinţele de Occlumanţie au devenit o problemă şi mai presantă.
— Dar nu am avut aşa ceva, murmură Harry.
O spuse cu voce tare, ca să încerce să scape de vina pe care o simţea: mărturisirea trebuia să uşureze apăsarea îngrozitoare care îi strângea inima.
— Nu am exersat, nu m-am obosit, aş fi putut să mă împiedic eu însumi să mai am visele alea, Hermione mi-a tot spus să o fac, iar dacă aş fi făcut-o, nu ar fi putut niciodată să îmi arate unde să mă duc, şi Sirius nu ar fi… Sirius nu ar fi…
Harry se simţi stăpânit de nevoia de a se justifica, de a explica…
— Am încercat să văd dacă Sirius chiar fusese prins, m-am dus în biroul lui Umbridge, am vorbit cu Kreacher prin foc şi el mi-a spus să Sirius nu era acolo, mi-a zis că plecase!
— Kreacher a minţit, spuse Dumbledore calm. Nu tu îi eşti stăpân, a putut să te mintă fără să fie nevoie să se pedepsească. Kreacher a vrut să te duci la Ministerul Magiei.
— M-a… m-a trimis acolo cu bună ştiinţă?
— A, da. Mă tem că Kreacher este slugă la doi stăpâni de luni de zile.
— Cum? spuse Harry nedumerit. Nu a ieşit de ani întregi din Casa Cumplită.
— Kreacher a profitat de prilejul care i-a fost oferit înainte de Crăciun, spuse Dumbledore, când Sirius se pare că i-a strigat să iasă afară. A ascultat întocmai ce i-a spus Sirius şi a interpretat totul drept un ordin de a părăsi casa. A plecat la singurul membru al familiei Black pe care îl mai respecta… la verişoara lui Black, Narcissa, sora lui Bellatrix şi soţia lui Lucius Reacredinţă.
— De unde ştiţi toate astea? spuse Harry.
Inima îi bătea foarte tare. Îi era rău. Îşi aminti cum îşi făcuse griji din cauza ciudatei absenţe a lui Kreacher pe perioada Crăciunului, îşi aminti cum apăruse în pod…
— Kreacher mi-a spus totul astă-seară, zise Dumbledore. Vezi tu, când i-ai dat domnului profesor Plesneală avertismentul acela încifrat, şi-a dat seama că avuseseşi o viziune cu Sirius captiv la Departamentul Misterelor. El, ca şi tine, a încercat să-l contacteze pe Sirius imediat. Ar trebui să îţi explic că membrii Ordinului Phoenix au metode de comunicare mult mai demne de încredere decât focul din biroul lui Dolores Umbridge. Domnul profesor Plesneală a descoperit că Sirius era în viaţă şi în siguranţă în Casa Cumplită. Însă, după ce nu te-ai întors din călătoria în Pădure cu Dolores Umbridge, domnul profesor Plesneală a ajuns la concluzia că încă mai credeai că Sirius era prizonierul Lordului Cap-de-Mort. A alertat imediat anumiţi membri ai Ordinului.
Dumbledore oftă adânc şi continuă:
— Alastor Moody, Nymphadora Tonks, Kingsley Shacklebolt şi Remus Lupin erau la Sediu când a luat legătura cu ei. Toţi au căzut de acord să îţi vină imediat în ajutor. Domnul profesor Plesneală i-a cerut lui Sirius să rămână în urmă, pentru că avea nevoie de cineva care să stea la sediu şi să-mi spună ce se întâmplase. Trebuia să sosesc şi eu acolo cât mai repede. Între timp, domnul profesor Plesneală, intenţiona să te caute în Pădure. Dar Sirius nu a dorit să rămână în urmă, în timp ce ceilalţi au plecat în căutarea ta. I-a dat lui Kreacher sarcina de a-mi spune tot ce se întâmplase. Şi exact aşa a fost. Când am sosit la Casa Cumplită, la scurt timp după ce plecaseră toţi spre Minister, Spiriduşul a fost cel care mi-a spus — tăvălindu-se pe jos de râs — unde se dusese Sirius.
— Râdea? spuse Harry cu o voce albă.
— O, da, zise Dumbledore. Vezi tu, Kreacher nu a putut să ne trădeze în totalitate. Nu este păstrătorul secretelor pentru Ordin, dar nu a putut să-i spună familiei Reacredinţă unde eram, sau să le divulge vreunul dintre planurile confidenţiale ale Ordinului, pe care îi era interzis să le dezvăluie. Era legat de asemenea vrăji, cu alte cuvinte, nu putea să nu asculte un ordin direct al stăpânului său, Sirius. Dar i-a dat Narcissei informaţii aparent preţioase pentru Cap-de-Mort, şi totuşi, probabil că aveau un sâmbure de adevăr, din moment ce Sirius i-a interzis să le repete.
— Cum ar fi? spuse Harry.
— Cum ar fi faptul că persoana la care Sirius ţinea cel mai mult din lume erai tu, spuse Dumbledore încet. Cum ar fi faptul că-l priveai ca pe un tată şi deopotrivă ca pe un frate. Desigur, Cap-de-Mort ştia deja că Sirius făcea parte din Ordin şi că tu aflaseşi unde era — dar informaţia primită de la Kreacher l-a făcut să-şi dea seama că singura persoană pentru care ai fi făcut orice ca să o salvezi era Sirius Black.
Buzele lui Harry erau reci şi amorţite.
— Deci… când l-a întrebat pe Kreacher dacă Sirius era acolo în seara asta…
— Soţii Reacredinţă — fără îndoială, conform instrucţiunilor lui Cap-de-Mort — îi spuseseră că trebuia să găsească un mod de a-l ţine departe pe Sirius după ce avuseseşi viziunea torturării lui. Atunci, dacă ai fi vrut să vezi dacă Sirius era acasă, Kreacher te-ar fi împins pe o pistă falsă. Kreacher l-a rănit ieri pe Buckbeak, Hipogriful, şi, în clipa în care ai apărut în foc, Sirius era sus şi avea grijă de el.
Harry simţi că nu mai avea aer; respiraţia îi era rapidă şi întretăiată.
— Iar Kreacher v-a spus toate astea… şi a râs? întrebă el răguşit.
— Nu a vrut să îmi spună, zise Dumbledore. Însă eu însumi sunt un practicant destul de bun al Legilimanţiei ca să ştiu când sunt minţit şi… l-am convins să îmi spună toată povestea, înainte să plec spre Departamentul Misterelor.
— Şi, şopti Harry, cu pumnii încleştaţi şi reci pe genunchi, şi Hermione ne tot spunea să fim drăguţi cu el…
— Şi avea dreptate, Harry, spuse Dumbledore. L-am avertizat pe Sirius când ne-am stabilit sediul în Casa Cumplită că Kreacher trebuie tratat cu bunătate şi respect. I-am spus de asemenea că poate fi un pericol pentru noi. Nu cred că Sirius m-a luat în serios, sau că l-a privit vreodată pe Kreacher ca pe o fiinţă cu sentimente măcar apropiate de cele omeneşti…
— Să nu cumva să daţi vina — să nu vorbiţi aşa de Sirius…
Lui Harry i se tăie respiraţia; nu mai putea să spună cuvintele cum trebuia; însă furia care i se calmase pentru scurt timp se aprinse iar în eclass="underline" nu avea să îl lase pe Dumbledore să îl critice pe Sirius.
— Kreacher este un mincinos mizerabil, a meritat…
— Kreacher este ceea ce l-au făcut vrăjitorii să fie, Harry, spuse Dumbledore. Da, trebuie compătimit. Existenţa sa a fost la fel de nefericită ca a prietenului tău, Dobby. A fost obligat să îl asculte pe Sirius, pentru că Sirius era ultimul membru al familiei al cărei sclav era, însă nu avea sentimente de loialitate adevărată faţă de el. Şi oricare ar fi defectele lui Kreacher, trebuie să recunoaştem că Sirius nu i-a făcut în nici un fel viaţa mai uşoară…