— Staţi, spuse Harry. Staţi puţin.
Îşi îndreptă spatele, uitându-se fix la Dumbledore.
— Dumneavoastră aţi trimis Urlătoarea aia. I-aţi spus să îşi amintească… era vocea dumneavoastră…
— M-am gândit, zise Dumbledore, aplecându-şi puţin capul, că avea nevoie să îşi amintească de pactul pe care îl acceptase când te-a primit. Am bănuit că atacul Dementorilor ar fi putut să o facă să realizeze pericolele pe care le implica faptul că erai fiul ei adoptiv.
— Aşa a fost, spuse Harry încet. Mă rog, mai mult pe unchiul meu decât pe ea. A vrut să mă dea afară, însă după ce a sosit Urlătoarea a spus că trebuia să rămân.
Se uită o clipă la podea, apoi zise:
— Dar ce legătură are asta cu…
Nu putu să rostească numele lui Sirius.
— Apoi, cu cinci ani în urmă, continuă Dumbledore, de parcă nu s-ar fi întrerupt din povestit, ai sosit la Hogwarts, mai puţin fericit şi îngrijit decât aş fi vrut, însă viu şi sănătos. Nu erai un prinţişor răsfăţat, dar te prezentai normal, date fiind condiţiile. Până în momentul acela, planul funcţionase bine. Şi apoi… ei bine, cred că-ţi aminteşti de evenimentele din primul tău an la Hogwarts la fel de limpede ca mine. Te-ai dovedit la înălţimea provocării pe care ai avut-o de înfruntat şi mai curând — mult mai curând — decât anticipasem, te-ai trezit faţă în faţă cu Cap-de-Mort. Ai supravieţuit iar. Ai făcut mai mult de atât. I-ai întârziat recăpătarea puterii şi a forţei depline. Te-ai luptat bărbăteşte. Am fost… mai mândru de tine decât poţi să îţi spun. Şi totuşi, planul acesta minunat al meu avea o fisură, spuse Dumbledore. O fisură despre care ştiam, chiar de atunci, că va strica totul. Şi totuşi, ştiind cât era de important ca planul meu să reuşească, mi-am spus că nu voi permite să fie distrus de această fisură. Numai eu puteam să o împiedic, aşa că numai eu trebuia să fiu tare. Asta a fost primul meu test, când erai în aripa spitalului, slăbit după lupta cu Cap-de-Mort.
— Nu înţeleg ce spuneţi, zise Harry.
— Nu mai ţii minte că m-ai întrebat, în timp ce erai în aripa spitalului, de ce a încercat Cap-de-Mort să te omoare când erai bebeluş?
Harry încuviinţă din cap.
— Oare ar fi trebuit să-ţi spun atunci?
Harry se uită fix în ochii albaştri ai lui Dumbledore şi nu spuse nimic, însă inima începu să-i bată năvalnic.
— Nu vezi încă fisura din plan? Nu… poate că nu. Ei bine, după cum ştii, am hotărât să nu îţi răspund. La unsprezece ani, mi-am zis, erai mult prea mic pentru a şti. Nu intenţionasem niciodată să îţi spun la vârsta asta. Ar fi fost prea mult pentru tine să afli atât de repede. Ar fi trebuit să recunosc de atunci semnele pericolului. Ar fi trebuit să mă întreb de ce nu mă simţeam mai tulburat de faptul că îmi puseseşi deja întrebarea la care ştiam că va trebui să îţi dau, într-o zi, un răspuns îngrozitor. Ar fi trebuit să fi recunoscut că eram prea fericit la gândul că nu trebuia să o fac în ziua aceea… erai prea mic, mult prea mic. Şi aşa am ajuns în al doilea an al tău la Hogwarts. Din nou ai înfruntat provocări pe care nu le-au cunoscut nici măcar unii vrăjitori adulţi; din nou te-ai descurcat mai bine decât mi-aş fi putut imagina. Însă nu m-ai mai întrebat de ce ţi-a lăsat Cap-de-Mort acel semn. Am vorbit despre cicatricea ta, o da… am fost foarte, foarte aproape de acest subiect. Dar de ce nu ţi-am spus totul? Ei bine, mi s-a părut că la doisprezece ani, era încă prea devreme ca să primeşti o asemenea informaţie, ţi-am permis să pleci de lângă mine, pătat de sânge, extenuat, dar vesel, şi dacă am avut o cât de mică nelinişte fiindcă nu ţi-am spus-o atunci, cu timpul s-a estompat. Ştii, încă erai foarte mic şi nu mi-a venit să-ţi stric noapte aia de triumf… Acum o vezi, Harry? Vezi fisura din planul meu măreţ? Căzusem în capcana pe care o prevăzusem, pe care îmi spusesem că puteam şi trebuia s-o evit.
— Nu înţe…
— Am ţinut prea mult la tine, spuse Dumbledore simplu. Am ţinut mai mult la fericirea ta decât la dezvăluirea adevărului, mai mult la pacea ta sufletească decât la planul meu, mai mult la viaţa ta decât la vieţile care ar fi putut să se piardă, dacă planul meu eşua. Cu alte cuvinte, am acţionat exact aşa cum se aşteaptă Cap-de-Mort să acţionăm noi, proştii care iubesc. Există vreun mod de apărare? Îl provoc să o facă pe oricine te-a urmărit cum te-am urmărit eu — şi te-am urmărit mai îndeaproape decât ţi-ai imaginat. Oricum, suferise şi deja prea mult. Ce îmi păsa dacă numeroşi oameni şi creaturi fără chip sau fără nume erau măcelărite într-un viitor imprecis, atâta timp cât în prezent erai viu, teafăr şi fericit? Nu visasem niciodată că voi avea de-a face cu o asemenea persoană. Şi iată că am ajuns în anul trei. Am urmărit de la distanţă cum te-ai luptat să-i îndepărtezi pe Dementori, cum l-ai găsit pe Sirius, cum ai aflat cine era şi cum l-ai salvat. Să îţi fi spus atunci, când îţi smulseseşi triumfător naşul din ghearele Ministerului? Însă acum, la vârsta de treisprezece ani, scuzele mi se împuţinau. Deşi erai mic, te dovediseşi excepţional. Aveam conştiinţa încărcată, Harry. Ştiam că momentul trebuia să vină cât de curând… Însă anul trecut ai ieşit din labirint, după ce priviseşi cum murise Cedric Diggory, după ce tu însuşi scăpaseşi cu viaţă ca prin urechile acului… Şi tot nu ţi-am spus, deşi ştiam, acum că se întorsese Cap-de-Mort, că trebuia să o fac în curând. Acum însă, în seara asta, ştiu că eşti pregătit să afli ceea ce ţi-am ascuns atât de mult timp, pentru că ai dovedit că era bine să-ţi fi transmis povara asta mai din timp. Singura mea apărare este asta. Te-am urmărit cum te-ai luptat cu mai multe poveri decât oricare alt elev care a trecut vreodată prin această şcoală şi nu mi-a venit să mai adaug una — cea mai mare dintre toate.
Harry aşteptă, dar Dumbledore nu vorbi.
— Tot nu înţeleg.
— Cap-de-Mort a încercat să te omoare când erai mic din cauza unei profeţii făcute la scurt timp înainte de naşterea ta. Ştia că profeţia fusese făcută, deşi nu-i cunoştea tot conţinutul. A vrut să te omoare când erai încă bebeluş, crezând că ar fi îndeplinit firul profeţiei. A descoperit că se înşelase, când blestemul menit să te omoare pe tine s-a întors asupra lui. Şi astfel, de când şi-a recăpătat trupul, şi mai ales după ce ai scăpat ca prin minune de el anul trecut, a luat hotărârea de a auzi profeţia până la capăt. Aceasta este arma pe care a căutat-o atât de asiduu de când s-a întors: să afle cum să te distrugă.
Soarele răsărise acum în toată puterea cuvântului: biroul lui Dumbledore era scăldat în el. Cutia de sticlă în care se afla sabia lui Godric Cercetaş scânteia albă şi opacă, fragmentele instrumentului pe care Harry îl aruncase pe jos străluceau ca nişte picături de ploaie, iar în spatele lui puiul Fawkes ciripea încet în cuibul său de cenuşă.
— Profeţia s-a făcut ţăndări, spuse Harry în gol. Îl trăgeam pe Neville în sus pe lojile din… din camera unde era arcada, i-am rupt roba şi a căzut…
— Obiectul care s-a făcut ţăndări a fost doar înregistrarea profeţiei, păstrată de Departamentul Misterelor. Însă profeţia a fost făcută cuiva, iar acea persoană poate să şi-o amintească perfect.