În tonul şters din glasul lui Sirius, când rosti numele lui Dumbledore, apăru ceva care îi spuse lui Harry că nici Sirius nu era tocmai mulţumit de director. Harry simţi un val subit de afecţiune faţă de naşul său.
— Cel puţin tu ai ştiut ce se întâmplă, zise el, ca să-l încurajeze.
— A, da, spuse Sirius sarcastic. Ascultând raporturile lui Plesneală, fiind nevoit să suport toate aluziile lui meschine din cauza faptului că el este afară, riscându-şi viaţa, în timp ce eu stau aici, simţindu-mă foarte bine… Întrebându-mă cum merge curăţenia…
— Ce curăţenie? întrebă Harry.
— Încercăm să facem locul ăsta potrivit pentru a fi locuit de oameni, spuse Sirius, arătând cu mâna în jur prin bucătăria deprimantă. De zece ani nu a mai trăit nimeni aici, de când a murit iubita mea mamă, dacă nu îl pui la socoteală pe bătrânul ei spiriduş de casă, care a luat-o razna — nu a mai curăţat nimic de ani întregi.
— Sirius, zise Mundungus, care nu părea să fi fost deloc atent la conversaţie, însă examinase îndeaproape un pocal gol. Asta e argint masiv, amice?
— Da, zise Sirius, privindu-i cu dezgust. Cel mai valoros argint prelucrat de goblini în secolul cincisprezece, gravat cu blazonul familiei Black.
— Însă asta poate să iasă, mormăi Mundungus, lustruindu-l cu mâneca.
— Fred — George — NU, DOAR DUCEŢI-LE ÎN MÂNĂ! strigă doamna Weasley.
Harry, Sirius şi Mundungus se uitară în jur şi, într-o fracţiune de secundă, se îndepărtară de masă, aruncându-se în partea cealaltă. Fred şi George vrăjiseră un ceaun mare de tocană, o carafă de fier de Berezero şi un tocător de lemn masiv pentru tăiatul pâinii, echipat cu tot cu cuţit, ca să zboare către ei. Ceaunul cu tocana alunecă pe toată lungimea mesei şi se opri chiar la capăt, lăsând o urmă lungă şi neagră de arsură pe suprafaţa de lemn; carafa de Berezero căzu cu un zgomot puternic, vărsând conţinutul peste tot; cuţitul de pâine alunecă de pe tocător şi ateriză, cu vârful în jos şi tremurând primejdios, exact unde fusese mâna lui Sirius cu câteva secunde înainte.
— PENTRU NUMELE LUI DUMNEZEU! ţipă doamna Weasley. NU ERA CAZUL — M-AM SĂTURAT DE TOATE ASTEA — DOAR PENTRU CĂ ACUM AVEŢI VOIE SĂ FACEŢI VRĂJI, NU E NEVOIE SĂ FOLOSIŢI BAGHETELE PENTRU ORICE LUCRU NEÎNSEMNAT!
— Am vrut doar să economisim puţin timp! zise Fred, grăbindu-se să smulgă cuţitul de pâine din masă. Scuze, Sirius, amice — n-am vrut să…
Harry şi Sirius râdeau amândoi; Mundungus, care căzuse cu scaunul pe spate, se ridică înjurând, iar Şmecherilă şuieră supărat şi se băgă ca săgeata sub dulap, de unde ochii mari şi galbeni îi străluceau în întuneric.
— Băieţi, zise domnul Weasley, ridicând ceaunul şi ducându-i înapoi în mijlocul mesei, mama voastră are dreptate, ar trebui să daţi dovadă de simţ de răspundere, acum că sunteţi majori—
— Nici unul dintre fraţii voştri nu a creat asemenea probleme! urlă doamna Weasley la gemeni când unul dintre ei trânti o nouă carafă de Berezero pe masă, vărsând aproape la fel de mult. Bill nu simţea nevoia să Apară din doi în doi metri! Charlie nu vrăjea tot ce-i ieşea în cale! Percy…
Amuţi subit, trăgându-şi răsuflarea şi uitându-se speriată la soţul ei, a cărui expresie împietrise brusc.
— Să mâncăm, zise Bill repede.
— Arată minunat, Molly, spuse Lupin, punând în locul ei o porţie generoasă de tocană pe o farfurie şi dând-o mai departe, spre capătul celălalt al mesei.
Preţ de câteva minute fu linişte, cu excepţia clinchetului farfuriilor şi al cuţitelor, şi al târâtului scaunelor, în timp ce toată lumea se aşeză la masă. Apoi doamna Weasley se întoarse spre Sirius.
— Vroiam să-ţi spun, Sirius, că e ceva închis în biroul acela din salon. Se tot se zbate şi face zgomot. Ar putea să fie un Bong, desigur, însă m-am gândit să-l rugăm pe Alastor să se uite la el înainte să-i dăm drumul.
— Cum zici tu, spuse Sirius indiferent.
— Şi draperiile din camera aia sunt pline de Doxii, continuă doamna Weasley. M-am gândit că am putea încerca să rezolvăm mâine.
— Abia aştept, zise Sirius.
Harry simţi sarcasmul din glasul lui, însă nu era sigur că nu fusese singurul.
Vizavi de Harry, Tonks le distra pe Hermione şi Ginny, transformându-şi nasul printre înghiţituri. Strângând din ochi de fiecare dată cu aceeaşi expresie chinuită pe care o avusese în camera lui Harry, nasul i se umflă până ajunse o excrescenţă ca un cioc care semăna cu al lui Plesneală, se micşoră până deveni cât o ciupercuţă şi apoi îi crescu mult păr în fiecare nară. Se părea că era o distracţie de masă obişnuită, pentru că Hermione şi Ginny îi cereau cât de curând să le arate nasurile lor preferate.
— Fă-o pe aia cu râtul, Tonks.
Tonks le ascultă şi Harry, ridicându-şi privirea, avu pentru câteva clipe impresia că un Dudley feminin îi zâmbea de pe partea cealaltă a mesei.
Domnul Weasley, Bill şi Lupin aveau o discuţie profundă despre goblini.
— Încă nu dau nici un semn, zise Bill. Tot nu pot să-mi dau seama dacă ei cred sau nu că s-a întors. Sigur s-ar putea să prefere să rămână neutri. Să nu se implice.
— Sunt convins că nu s-ar duce niciodată la Ştiţi-Voi-Cine, zise domnul Weasley, clătinând din cap. Şi ei au suferit pierderi; mai ţineţi minte familia de goblini pe care a omorât-o ultima dată, undeva pe lângă Nottingham?
— Cred că depinde de ce li se oferă, spuse Lupin. Şi nu mă refer la aur. Dacă li se oferă libertăţile pe care noi li le refuzăm de secole întregi, or să fie tentaţi. Tot nu ai sorţi de izbândă cu Ragnok, Bill?
— Momentan e cam antivrăjitori, zise Bill, tot vorbeşte despre treaba aia cu Bagman. Bănuieşte că Ministerul a muşamalizat totul, că goblinii nu şi-au primit niciodată aurul de la el, ştiţi voi…
Un ropot de râsete din mijlocul mesei acoperi restul cuvintelor lui Bill. Fred, George, Ron şi Mundungus se prăpădeau de râs pe scaunele lor.
— … şi atunci, chicoti Mundungus, cu obrajii brăzdaţi de lacrimi, şi atunci, dacă puteţi să credeţi, îmi zice, „Auzi, Dung, de unde ai luat toate broaştele astea? Pentru că mie mi le-a furat un nenorocit!” Şi eu spun, „ţi-a furat broaştele, Will, şi acum ce o să faci? Să înţeleg că vrei altele, nu? Şi dacă mă credeţi, băieţi, himera nemâncată şi-a cumpărat toate broaştele de la mine cu mai mult decât plătise la început…
— Sinceră să fiu, nu cred că este cazul să îţi mai ascultăm afacerile povestite, Mundungus, zise doamna Weasley tranşant, în timp ce Ron se prăbuşi pe masă, tăvălindu-se de râs.
— Să mă ierţi, Molly, spuse Mundungus imediat, ştergându-se la ochi şi făcându-i cu ochiul lui Harry. Dar, ştii, Will le-a furat de fapt de la Warty Harris, aşa că n-am făcut ceva foarte rău.
— Nu ştiu de unde ai învăţat tu ce este bine şi ce este rău, Mundungus, însă mi se pare că ai pierdut nişte lecţii cruciale, spuse doamna Weasley cu răceală.
Fred şi George îşi ascunseră chipurile după nişte pocale de Berezero; George sughiţa. Dintr-un anumit motiv, doamna Weasley îi aruncă o privire foarte urâtă lui Sirius, înainte să se ridice şi să aducă nişte rubarbă mărunţită pentru budincă. Harry se uită la naşul său.
— Molly nu este de acord cu Mundungus, spuse Sirius în şoaptă.
— Cum de este în Ordin? zise Harry foarte încet.