— Suntem majori! ţipară Fred şi George într-un glas.
— Dacă Harry are voie, eu de ce nu am? strigă Ron.
— Mamă, vreau să ştiu! se tângui Ginny.
— NU! strigă doamna Weasley, ridicându-se, cu ochii scânteind. Vă interzic categoric!
— Molly, nu poţi să-i opreşti pe Fred şi George, zise domnul Weasley obosit. Sunt majori.
— Sunt încă la şcoală.
— Însă acum sunt adulţi, spuse domnul Weasley, cu aceeaşi voce obosită.
Doamna Weasley avea acum chipul roşu ca focul.
— Ah, bine atunci, Fred şi George pot să rămână, dar Ron…
— Harry o să ne spună oricum tot ce-i ziceţi mie şi lui Hermione! spuse Ron înflăcărat. Nu-i — nu-i aşa? adăugă el nesigur, întâlnindu-i ochii lui Harry.
Pentru o fracţiune de secundă, Harry se gândi să-i zică lui Ron că nu-i va spune nici un cuvânt, ca să vadă şi el cum era să fii lăsat pe dinafară şi să vadă dacă îi plăcea. Însă impulsul răutăcios dispăru când se uitară unul la altul.
— Sigur că da, zise Harry.
Ron şi Hermione zâmbiră.
— Bine! strigă doamna Weasley. Bine! Ginny — LA CULCARE!
Ginny nu plecă în linişte. O auziră ţipând şi strigând la mama ei până în capul scărilor, iar când ajunse pe hol, urletele doamnei Black se alăturară gălăgiei. Lupin se duse grăbit la portret ca să restabilească tăcerea. Abia după ce se întoarse, închizând uşa de la bucătărie în urma sa şi aşezându-se la loc la masă, Sirius vorbi.
— Bine, Harry… ce vrei să ştii?
Harry trase aer în piept şi puse întrebarea care îl obsedase în ultima lună.
— Unde este Cap-de-Mort? zise el, ignorând noile cutremurări şi tresăriri la auzul numelui. Ce face? Am încercat să mă uit la ştirile Încuiate, însă încă nu a apărut nimic care să aibă legătură cu el, nici o moarte stranie, nimic.
— Asta pentru că încă nu a existat vreo moarte stranie, zise Sirius, oricum, nu din câte ştim noi… şi ştim destul de multe.
— În orice caz, mai multe decât crede el, spuse Lupin.
— Cum de nu mai omoară oameni? întrebă Harry.
Ştia că anul trecut Cap-de-Mort omorâse, şi nu o dată.
— Pentru că nu vrea să atragă atenţia asupra lui, spuse Sirius. Ar fi periculos pentru el. Ştii, întoarcerea sa nu s-a desfăşurat exact aşa cum şi-a dorit. A stricat-o.
— Sau mai bine zis, i-ai stricat-o tu, zise Lupin, cu un zâmbet mulţumit.
— Cum? întrebă Harry perplex.
— Nu ar fi trebuit să supravieţuieşti! zise Sirius. Nimeni în afară de Devoratorii Morţii nu ar fi trebuit să ştie că s-a întors. Însă tu ai supravieţuit ca martor.
— Ultima persoană care vroia să fie anunţată de întoarcerea lui era Dumbledore, spuse Lupin. Şi tu te-ai asigurat ca Dumbledore să ştie imediat.
— Şi la ce a folosit asta? întrebă Harry.
— Glumeşti? zise Bill, nevenindu-i să creadă. Dumbledore era singurul de care îi era frică Ştii-Tu-Cui!
— Datorită ţie, Dumbledore a putut să reînfiinţeze Ordinul Phoenix cam la o oră după ce s-a întors Cap-de-Mort spuse Sirius.
— Şi ce a făcut Ordinul? zise Harry, uitându-se în jur la toţi.
— Ne-am străduit cât am putut să nu-l lăsăm pe Cap-de-Mort să-şi îndeplinească planurile, spuse Sirius.
— De unde ştiţi care îi sunt planurile? întrebă Harry repede.
— Dumbledore are o idee vicleană, zise Lupin, şi de obicei ideile viclene ale lui Dumbledore se dovedesc corecte.
— Atunci, ce bănuieşte Dumbledore că pune la cale?
— Păi, în primul rând, vrea să îşi refacă armata, spuse Sirius. Pe vremuri, avea mulţimi întregi sub controlul său: vrăjitoare şi vrăjitori pe care îi obligase sau îi vrăjise să îl urmeze, loialii săi Devoratori ai Morţii, o mare varietate de creaturi întunecate. L-ai auzit plănuind să recruteze uriaşi; ei bine, ei sunt exact unul dintre grupurile pe care le caută. Sigur, nu va încerca să înfrunte Ministerul Magiei doar cu doisprezece Devoratori ai Morţii.
— Deci, încercaţi să-l împiedicaţi să mai strângă adepţi?
— Încercăm cât putem, spuse Lupin.
— Cum?
— Păi, partea cea mai importantă este să încercăm să convingem cât mai mulţi oameni că s-a întors Cap-de-Mort cu adevărat, să-i punem în gardă, zise Bill. Însă văd că nu e simplu.
— De ce?
— Din cauza atitudinii Ministerului, zise Tonks. Harry, l-ai văzut pe Cornelius Fudge după ce s-a întors Ştii-Tu-Cine. Ei bine, nu şi-a schimbat deloc punctul de vedere. Refuză cu îndărătnicie să creadă că s-a întâmplat.
— Dar de ce? zise Harry disperat. De ce e atât de prost? Dacă Dumbledore…
— Ah, ei bine, ai pus punctul pe „i”, spuse domnul Weasley cu un zâmbet crispat. Dumbledore.
— Ştii, lui Fudge îi este teamă de el, spuse Tonks cu tristeţe.
— Îi este teamă de Dumbledore? zise Harry uluit.
— Îi este teamă de ceea ce pune la cale, zise domnul Weasley. Fudge crede că Dumbledore plănuieşte să-l dea jos. Crede că Dumbledore vrea să fie Ministrul Magiei.
— Dar Dumbledore nu vrea să…
— Sigur că nu, zise domnul Weasley. Nu a dorit niciodată postul de ministru, deşi mulţi l-au sfătuit să accepte după ce a ieşit la pensie Millicent Bagnold. Fudge a venit la putere, însă nu a uitat niciodată cât de popular şi susţinut a fost Dumbledore, chiar dacă Dumbledore nu s-a înscris niciodată pentru postul acesta.
— În sufletul lui, Fudge ştie că Dumbledore este mult mai inteligent ca el, un vrăjitor mult mai puternic, şi la începutul său în Minister îi tot cerea lui Dumbledore ajutor şi sfaturi, zise Lupin. Însă se pare că a îndrăgit puterea şi că are mult mai multă încredere în sine. Adoră să fie Ministrul Magiei şi a reuşit să se autoconvingă că este cel mai deştept şi că Dumbledore pur şi simplu creează probleme ca să se afle în treabă.
— Cum poate să creadă aşa ceva? spuse Harry supărat. Cum poate să creadă că Dumbledore ar inventa pur şi simplu totul — că eu aş inventa totul?
— Pentru că, dacă acceptă că s-a întors Cap-de-Mort, apar nişte probleme cum nu a mai avut Ministerul de aproape paisprezece ani, zise Sirius cu amărăciune. Fudge pur şi simplu nu este în stare să o creadă. Este mult mai plăcut să se convingă pe el însuşi că Dumbledore minte ca să-i pună beţe în roate.
— Vezi care este problema? spuse Lupin. În timp ce Ministerul insistă că nu este nici un pericol din partea lui Cap-de-Mort, este greu să-i convingi pe oameni că s-a întors, mai ales că ei nu vor să o creadă din start. Mai mult decât atât, Ministerul face mari presiuni asupra Profetului zilei, pentru ca acesta să nu raporteze nimic din ceea ce ei numesc zvonurile intrigante ale lui Dumbledore, aşa că majoritatea comunităţii vrăjitoreşti habar n-are că s-a întâmplat ceva, şi asta îi face ţinte uşoare pentru Devoratorii Morţii, dacă folosesc Blestemul Imperius.
— Însă le spuneţi oamenilor, nu-i aşa? spuse Harry, uitându-se în jur la domnul Weasley, Sirius, Bill, Mundungus, Lupin şi Tonks. Anunţaţi oamenii că s-a întors?
Zâmbiră toţi nefericiţi.
— Păi, având în vedere că toată lumea crede că sunt un criminal în masă nebun şi că Ministerul a pus un preţ de zece mii de galioni pe capul meu, nu prea pot să mă plimb pe stradă şi să încep să împart fluturaşi, nu? spuse Sirius agitat.
— Şi nici eu nu sunt oaspetele cel mai iubit al celor mai mulţi din comunitate, zise Lupin. Este consecinţa profesională a faptului că sunt vârcolac.
— Tonks şi Arthur şi-ar pierde slujbele de la Minister dacă ar începe să vorbească, spuse Sirius, şi este foarte important pentru noi să avem spioni în Minister, pentru că în mod sigur Cap-de-Mort va veni după ei.