— Îmi cer scuze, spuse Harry neliniştit. Nu — n-am ştiut că s-a schimbat ora.
— Nu este vina Vrăjustiţiei, zise vocea. Ţi-a fost trimisă o bufniţă în această dimineaţă. Ia loc.
Harry îşi coborî privirea către scaunul din mijlocul camerei, ale cărui braţe erau acoperite cu lanţuri. Văzuse acele braţe prinzând viaţă şi legând-o pe persoana care se aşeza între ele. Paşii săi răsunară cu putere, în timp ce traversa podeaua de piatră. Când se aşeză prudent pe marginea scaunului, lanţurile zuruiră ameninţător, însă nu îl fixară. Începând să se simtă rău, se uită în sus la oamenii aşezaţi pe banca de deasupra.
Erau cam cincizeci şi toţi, din câte îşi dădu seama, purtau robe de culoarea prunei cu un „V” argintiu, ţesut pe partea dreaptă a pieptului, privindu-i de sus, unii cu expresii foarte austere, alţii părând cu adevărat curioşi.
Chiar în mijlocul rândului din faţă stătea Cornelius Fudge, Ministrul Magiei. Fudge era un bărbat trupeş, care purta adeseori un melon verde praz, deşi astăzi se lipsise de el; de asemenea, se lipsise de zâmbetul indulgent pe care îl avusese odată când vorbise cu Harry. În stânga lui Fudge stătea o vrăjitoare cu maxilare proeminente şi pătrăţoase, cu părul cărunt şi foarte scurt; purta monoclu şi părea intransigentă, în dreapta lui Fudge stătea o altă vrăjitoare, însă se aşezase atât de în spate pe bancă, încât chipul îi era în umbră.
— Foarte bine, spuse Fudge. Acuzatul fiind prezent — în sfârşit — să începem. Eşti pregătit? strigă el într-o parte.
— Da, domnule, spuse o voce nerăbdătoare, pe care Harry o recunoscu.
Fratele lui Ron, Percy, stătea chiar la capătul şirului de scaune judecătoreşti din faţă. Harry se uită la Percy, sperând să primească vreun semn de recunoaştere din partea lui, însă nu veni nici unul. Ochii lui Percy, din spatele ochelarilor săi cu rame de corn, erau aţintiţi asupra pergamentului său, iar băiatul îşi ţinea pana de scris în mână.
— Audierea disciplinară de pe doisprezece august, spuse Fudge pe un ton ascendent, iar Percy începu imediat să ia notiţe, pentru delictele de încălcare a Decretului de Restricţie Rezonabilă a Vrăjitorilor Minori şi a Statutului Internaţional de Tăinuire, comise de către Harry James Potter, domiciliat la numărul patru, pe Aleea Boschetelor, Little Whinging, Surrey. Interogatori: Cornelius Oswald Fudge, Ministrul Magiei; Amelia Susan Bones, Şefa Departamentului de Punere în Vigoare a Legilor Magice; Dolores Jane Umbridge, Ministru-adjunct al Ministerului. Scribul curţii de judecată, Percy Ignatius Weasley…
— Martor al apărării, Albus Percival Wulfric Brian Dumbledore, zise încet o voce din spatele lui Harry, care întoarse capul atât de repede, încât făcu o întindere la gât.
Dumbledore traversă sala senin, cu paşi mari, purtând o robă lungă albastru închis, şi o expresie de calm absolut. Barba şi părul său lung argintiu străluceau în lumina torţelor când ajunse lângă Harry şi se uită în sus la Fudge, peste ochelarii în formă de semilună, aşezaţi la jumătatea nasului foarte strâmb.
Membrii Vrăjustiţiei începuseră să vorbească între ei. Acum toate privirile erau îndreptate spre Dumbledore. Unii păreau enervaţi, alţii puţin speriaţi; însă două vrăjitoare mai în vârstă din rândul din spate îşi ridicară baghetele şi le fluturară în semn de bun venit.
Când îl văzu pe Dumbledore, Harry încercă un sentiment foarte puternic, o senzaţie întăritoare, plină de speranţă, care semăna oarecum cu cea pe care i-o dăduse cântecul phoenixului. Vroia să-i întâlnească privirea, însă Dumbledore nu se uita la el; îl privea în continuare pe Fudge care era evident tulburat.
— A, zise Fudge, care părea derutat cu desăvârşire. Dumbledore. Da — hm — să înţeleg că ai primit — hm — mesajul nostru cu schimbarea orei şi a — hm — locului de judecată?
— Cred că l-am ratat, spuse Dumbledore vesel. Cu toate acestea, datorită unei greşeli norocoase, am sosit la Minister cu trei ore mai devreme, aşa că nu este nici o problemă.
— Da… păi… presupun că o să mai avem nevoie de un scaun — eu — Weasley, poţi să…?
— Nici o problemă, zise Dumbledore binevoitor.
Îşi scoase bagheta, o încercă puţin şi chiar lângă Harry apăru din senin un fotoliu moale de pânză cerată. Dumbledore se aşeză, îşi uni vârfurile degetelor lungi şi îl urmări pe Fudge cu o expresie de interes politicos. Membrii Vrăjustiţiei încă şuşoteau şi se foiau neliniştiţi; se calmară numai când vorbi Fudge.
— Da, spuse acesta iar, răsfoindu-şi notiţele. Bine, atunci. Acuzaţiile. Da.
Scoase o bucată de pergament din teancul din faţa lui, trase aer în piept, şi citi cu voce tare:
— Acuzaţiile sunt după cum urmează: Faptul că a făcut o Vrajă Patronus în deplină cunoştinţă de cauză, cunoscând foarte bine caracterul ilegal al acţiunilor sale, după ce mai primise în trecut un avertisment din partea Ministerului Magiei ca urmare a acuzaţiilor asemănătoare, într-o zonă locuită de Încuiaţi, în prezenţa unui Încuiat, pe 2 august la ora 9 şi 23 de minute, ceea ce este un delict, conform paragrafului C al Decretului de Restricţie Rezonabilă a Vrăjitorilor Minori, 1875, şi în egală măsură conform Articolului 13 al Statutului de Tăinuire al Confederaţiei Vrăjitorilor. Eşti Harry James Potter, domiciliat la numărul patru, pe Aleea Boschetelor, Little Whinging, Surrey? zise Fudge, uitându-se urât la Harry peste pergament.
— Da, spuse Harry.
— Cu trei ani în urmă ai primit un avertisment oficial din partea Ministerului pentru folosirea magiei, este adevărat?
— Da, dar…
— Şi totuşi, ai creat un Patronus în noaptea zilei de doi august? spuse Fudge.
— Da, zise Harry, dar…
— Ştiind că nu ai voie să faci vrăji în afara şcolii până nu împlineşti şaptesprezece ani?
— Da, dar…
— Ştiind că erai într-o zonă plină de Încuiaţi?
— Da, dar…
— Perfect conştient de faptul că în acel moment erai foarte aproape de un Încuiat?
— Da, spuse Harry supărat, dar am făcut-o doar pentru că… Vrăjitoarea cu monoclu îl întrerupse cu o voce răsunătoare.
— Ai creat un Patronus capabil să zboare?
— Da, zise Harry, pentru că…
— Un Patronus concret?
— Un — ce? spuse Harry.
— Patronusul tău avea o formă bine definită? Adică era mai mult decât vapori sau fum?
— Da, zise Harry, simţindu-se şi nerăbdător şi puţin disperat. Este un cerb, întotdeauna este un cerb.
— Întotdeauna? tună doamna Bones. Ai mai creat un Patronus până acum?
— Da, zise Harry, îl pot crea de mai bine de un an.
— Şi ai cincisprezece ani?
— Da, şi…
— Ai învăţat asta la şcoală?
— Da, m-a învăţat profesorul Lupin în anul trei, din cauza…
— Impresionant, spuse doamna Bones, uitându-se în jos la el, un Patronus adevărat la vârsta lui… cu adevărat, cât se poate de impresionant.
Unii dintre vrăjitorii şi vrăjitoarele din jur începuseră iar să şuşotească; unii dădeau din cap aprobator, însă alţii erau încruntaţi şi clătinau din cap cu o vădită neplăcere.
— Nu se pune problema de cât de impresionantă a fost vraja, zise Fudge pe o voce nesigură. De fapt, cu cât a fost mai impresionantă, cu atât este mai rău, mă gândesc eu, având în vedere că băiatul a făcut-o chiar sub ochii unui Încuiat!
Cei care se încruntaseră vorbiră acum în şoaptă, părând să fie de acord, însă mica şi ipocrita încuviinţare cu capul a lui Percy fu cea care îl făcu pe Harry să vorbească.