— Am făcut-o din cauza Dementorilor! spuse el tare, înainte să îl mai poată întrerupe cineva din nou.
Se aşteptase la mai multe şuşoteli, însă liniştea care se aşternu păru să fie chiar mai apăsătoare decât înainte.
— Dementori? spuse doamna Bones după câteva clipe, ridicându-şi sprâncenele groase, până când fu cât pe-aci să îi cadă monoclul. Ce vrei să spui, băiete?
— Vreau să spun că în gangul ăla au fost doi Dementori şi că ne-au atacat pe mine şi pe vărul meu!
— A, spuse Fudge iar, cu un zâmbet maliţios, în timp ce se uita în jur la membrii Vrăjustiţiei, parcă invitându-i să se alăture glumei sale. Da. Da, mă gândeam eu că o să auzim ceva de genul acesta.
— Dementori în Little Whinging? zise doamna Bones, cu o voce foarte surprinsă. Nu înţeleg…
— Chiar nu înţelegi, Amelia? zise Fudge, zâmbind în continuare. Dă-mi voie să îţi explic. S-a tot gândit şi a ajuns la concluzia că Dementorii ar fi o scuză cât se poate de potrivită, Încuiaţii nu pot să-i vadă pe Dementori, nu-i aşa, băiete? Foarte convenabil, extrem de convenabil… aşa că nu avem decât cuvântul tău şi nici un martor…
— Nu mint! spuse Harry tare, acoperind un nou val de şoapte din partea curţii de judecată. Au fost doi, care veneau din câte un capăt al gangului, totul s-a întunecat, s-a făcut frig, iar eu vărul meu i-am simţit şi am luat-o la fugă…
— De ajuns, de ajuns! zise Fudge, cu o expresie plină de superioritate pe chip. Îmi cer scuze că întrerup ceea ce sunt sigur că ar fi fost o poveste bine închegată…
Dumbledore îşi drese vocea. Vrăjustiţia amuţi.
— De fapt, mai avem un martor al prezenţei Dementorilor în acel gang, zise el. În afară de Dudley Dursley.
Faţa dolofană a lui Fudge păru să se ofilească, de parcă ar fi golit-o cineva de aer. Pentru câteva clipe se uită în jos la Dumbledore cu ochii mari, apoi, cu înfăţişarea unui om care încerca să îşi vină în fire, spuse:
— Dumbledore, mă tem că nu mai avem timp să ascultăm alte poveşti cusute cu aţă albă. Vreau să rezolvăm totul cât se poate de repede…
— S-ar putea să mă înşel, spuse Dumbledore binevoitor, însă sunt sigur că în Carta Drepturilor Vrăjustiţiei acuzatul are dreptul să prezinte martori la proces, nu? Doamnă Bones, nu este aceasta metoda Departamentului de Punere în Vigoare a Legilor? continuă el, adresându-se vrăjitoarei cu monoclu.
— Aşa este, zise doamna Bones. Perfect adevărat.
— Mă rog, fie! se răsti Fudge. Unde este această persoană?
— Am adus-o cu mine, zise Dumbledore. E chiar la uşă. Să… ?
— Nu — Weasley, du-te tu! răcni Fudge la Percy, care se ridică imediat, coborî în grabă treptele de piatră din loja judecătorilor şi trecu în fugă pe lângă Dumbledore şi Harry, fără să se uite la ei.
O clipă mai târziu, Percy se întoarse, urmat de doamna Figg. Părea speriată şi mai ciudată ca niciodată. Harry îşi dorea să-i fi dat prin cap să-şi schimbe papucii de casă.
Dumbledore se ridică şi îi oferi locul său doamnei Figg, creând un altul pentru el.
— Numele complet? zise Fudge tare, după ce doamna Figg se aşezase neliniştită chiar pe marginea fotoliului.
— Arabella Doreen Figg, spuse doamna Figg cu o voce tremurândă.
— Cine sunteţi de fapt? zise Fudge pe un ton superior şi plictisit.
— Locuiesc în Little Whinging, aproape de casa unde trăieşte Harry Potter, zise doamna Figg.
— Noi nu avem înregistrată nici o altă vrăjitoare sau un alt vrăjitor în afară de Harry Potter, spuse doamna Bones imediat. Această situaţie a fost mereu monitorizată îndeaproape, având… având în vedere evenimentele trecute.
— Sunt o Non, zise doamna Figg. Aşa că probabil că nu m-aţi înregistrat, nu-i aşa?
— O Non, da? spuse Fudge, privind-o cu atenţie. O să verificăm asta. Puteţi să lăsaţi detaliile descendenţei dumneavoastră asistentului meu, Weasley. Apropo, Nonii îi pot vedea pe Dementori? întrebă el, uitându-se în stânga şi în dreapta băncii.
— Da, putem! spuse doamna Figg indignată.
Fudge se uită iar la ea, cu sprâncenele ridicate.
— Foarte bine, zise el nepăsător. Care este varianta dumneavoastră?
— Ieşisem să cumpăr mâncare de pisici de la magazinul din colţ, din capătul Căii Wisteria, în jurul orei nouă, în seara zilei de doi august, spuse doamna Figg ca din puşcă, de parcă ar fi învăţat ce să spună pe de rost, când am auzit un zgomot din gangul dintre Aleea Magnoliei şi Calea Wisteria. Când m-am apropiat de intrarea în gang, am văzut nişte Dementori care fugeau…
— Fugeau? zise doamna Bones tranşant. Dementorii nu fug, plutesc.
— Asta am vrut să spun, zise doamna Figg repede, lăsând să-i apară nişte pete roz în obrajii ofiliţi. Plutind de-a lungul gangului către doi băieţi, din câte mi-am dat seama.
— Cum arătau? zise doamna Bones, închizându-şi ochii pe jumătate, astfel încât marginea monoclului se pierdu în piele.
— Păi, unul era foarte mare şi celălalt destul de slab…
— Nu, nu, spuse doamna Bones nerăbdătoare. Dementorii… descrieţi-i.
— Ah, spuse doamna Figg, şi mai îmbujorată. Erau mari. Mari şi purtau pelerine.
Lui Harry i se păru că, indiferent ce-ar fi spus doamna Figg, lăsa impresia că nu văzuse un Dementor decât în poze, iar poza nu putea să ilustreze cum erau aceste fiinţe în realitate: modul sinistru în care se mişcau, plutind la câţiva centimetri de pământ; mirosul de putrefacţie pe care îl răspândeau; sau acel zgomot îngrozitor, ca un horcăit muribund, pe care îl făceau când absorbeau aerul din jur…
În al doilea rând, un vrăjitor bondoc, cu o mustaţă mare şi neagră, se apropie ca să-i şoptească ceva la ureche vecinei sale, o vrăjitoare cu părul creţ. Aceasta zâmbi şi încuviinţă din cap.
— Mari şi îmbrăcaţi cu pelerine, repetă doamna Bones cu calm, în timp ce Fudge pufni în bătaie de joc. Am înţeles. Altceva?
— Da, zise doamna Figg. I-am simţit. S-a făcut frig peste tot, şi să ştiţi că era o seară foarte călduroasă de vară. Şi m-am simţit… de parcă nu ar mai fi fost deloc fericire pe lume… şi mi-am amintit… lucruri îngrozitoare…
Vocea îi tremură şi amuţi.
Ochii doamnei Bones se deschiseră puţin şi Harry văzu nişte urme roşii sub sprânceană, acolo unde îi intrase monoclul în piele.
— Ce au făcut Dementorii? întrebă ea, şi Harry simţi un val de speranţă.
— I-au atacat pe băieţi, zise doamna Figg, al cărei glas era acum mai încrezător şi mai puternic, iar roşeaţa din obraji începuse să se estompeze. Unul dintre ei căzuse. Celălalt se dădea în spate, încercând să-l ţină la distanţă pe Dementor. Acela era Harry. A făcut două încercări, creând însă doar vapori argintii. La a treia încercare, a creat un Patronus care s-a repezit la primul Dementor şi apoi, la îndemnul lui Harry, l-a alungat şi pe al doilea de lângă vărul său. Şi asta a fost… tot ce s-a întâmplat, încheie doamna Figg, oarecum nesatisfăcător.
Doamna Bones se uită la doamna Figg în tăcere. Fudge nu o privea deloc, însă îşi tot frunzărea hârtiile. Într-un târziu, ridică privirea şi zise, destul de agresiv:
— Deci, asta aţi văzut?
— Asta a fost tot ce s-a întâmplat, repetă doamna Figg.
— Foarte bine, spuse Fudge. Sunteţi liberă.
Doamna Figg aruncă o privire speriată de la Fudge la Dumbledore, apoi se ridică şi merse târşâit spre ieşire. Harry auzi cum se închide uşa în urma ei.
— Nu a fost un martor foarte convingător, zise Fudge cu superioritate.
— A, nu aş fi atât de sigură, zise doamna Bones, cu vocea ei răsunătoare. Este clar că a descris foarte bine efectele unui atac al Dementorilor. Şi nu pot să-mi dau seama de ce ar spune că au fost acolo dacă nu ar fi fost cu adevărat.