— Însă Dementori care să se plimbe… printr-o suburbie Încuiată şi pur şi simplu să se nimerească să dea peste un vrăjitor? pufni Fudge. Şansele trebuie să fi fost foarte, foarte mici. Nici măcar Bagman nu ar fi pariat pe…
— A, cred că nici unul dintre noi nu este de părere că Dementorii erau acolo din întâmplare, spuse Dumbledore calm.
Vrăjitoarea care stătea în dreapta lui Fudge, cu chipul în umbră, se mişcă puţin, dar toţi ceilalţi rămaseră nemişcaţi şi tăcuţi.
— Şi ce ar trebui să însemne asta? întrebă Fudge pe un ton glacial.
— Înseamnă că eu cred că li s-a ordonat să meargă acolo, spuse Dumbledore.
— Cred că ar trebui să existe o înregistrare undeva, dacă cineva le-a ordonat unor Dementori să se plimbe prin Little Whinging! răcni Fudge.
— Nu şi dacă în ultimul timp Dementorii primesc ordine de la altcineva decât de la Ministerul Magiei, zise Dumbledore calm. Ţi-am împărtăşit deja părerea mea în ceea ce priveşte acest subiect, Cornelius.
— Da, aşa este, spuse Fudge cu voce tare, şi nu ara nici un motiv care să mă împiedice să cred că părerile tale sunt mai mult decât nişte simple vorbe în vânt, Dumbledore. Dementorii rămân în Azkaban şi fac tot ce le cerem noi să facă.
— Atunci, zise Dumbledore încet, dar limpede, trebuie să ne întrebăm de ce cineva din Minister le-a ordonat unor Dementori să se ducă în acel gang pe doi august.
În liniştea desăvârşită care întâmpină aceste cuvinte, vrăjitoarea din dreapta lui Fudge se aplecă în faţă, astfel încât Harry îi văzu chipul pentru prima oară.
Arăta exact ca o broască mare şi palidă. Era destul de îndesată, cu o faţă lată, fără trăsături puternice, un gât la fel de mic ca al unchiului Vernon şi o gură foarte mare, cu buzele de culoarea cărbunelui. Avea ochii mari, rotunzi şi puţin exoftalmici. Chiar şi micuţa fundă de catifea neagră prinsă în părul scurt şi creţ îi aducea aminte de o muscă mare, pe care era pe cale să o prindă cu limba sa lipicioasă.
— Curtea îi dă cuvântul lui Dolores Jane Umbridge, Ministrul-adjunct, zise Fudge.
Vrăjitoarea vorbi pe o voce subţire, agitată, ca de fetiţă, care îl şocă pe Harry; acesta se aşteptase la un mormăit.
— Sunt sigură că trebuie să vă fi înţeles greşit, domnule profesor Dumbledore, spuse ea cu un surâs prostesc, care îi lăsă ochii mari şi rotunzi la fel de reci ca întotdeauna. Ce prostie din partea mea. Însă pentru un minuţel am avut senzaţia că sugeraţi că Ministerul Magiei a ordonat ca acest băiat să fie atacat!
Râse ca un clopoţel, făcând ca lui Harry să i se ridice părul pe ceafă. Alături de ea râseră şi alţi câţiva membri ai Vrăjustiţiei. Însă era cât se poate de clar că nici unul dintre ei nu era cu adevărat amuzat.
— Dacă este adevărat că Dementorii primesc ordine doar de la Ministerul Magiei, şi este adevărat şi că doi Dementori i-au atacat pe Harry şi pe vărul său cu o săptămână în urmă, atunci rezultă în mod logic că cineva din cadrul Ministerului ar putea să fi ordonat atacul, zise Dumbledore politicos. Desigur, aceşti Dementori ar fi putut să fie în afara controlului Ministerului…
— Nu există nici un Dementor care să nu fie sub controlul Ministerului! se răsti Fudge, care se făcuse roşu ca un rac.
Dumbledore îşi înclină capul într-o mică plecăciune.
— Atunci Ministerul va face negreşit o anchetă completă, pentru a afla de ce erau Dementorii atât de departe de Azkaban şi de ce au atacat fără permisiune.
— Nu tu decizi ce face sau nu face Ministerul Magiei, Dumbledore! tună Fudge, având acum o nuanţă de magenta de care unchiul Vernon ar fi fost mândru.
— Bineînţeles că nu, spuse Dumbledore cu blândeţe. Eu doar îmi exprimam convingerea că această problemă nu va rămâne neinvestigată.
Se uită la doamna Bones, care îşi aranjă monoclul şi îi întoarse privirea, încruntându-se puţin.
— Aş vrea să vă reamintesc tuturor că nu comportamentul acestor Dementori, care s-ar putea să fie nişte produse ale imaginaţiei acestui băiat, este subiectul acestei audieri! zise Fudge. Suntem aici pentru a examina încălcarea Decretului Restricţiei Rezonabile a Vrăjitorilor Minori de către Harry Potter!
— Desigur, spuse Dumbledore, însă prezenţa Dementorilor în acel gang este deosebit de importantă. Clauza numărul şapte a decretului susţine că magia poate fi folosită de faţă cu Încuiaţii în circumstanţe excepţionale, şi cum acele circumstanţe excepţionale includ situaţiile care pun în primejdie viaţa unui vrăjitor, a unei vrăjitoare, sau a oricăror magicieni, sau Încuiaţi care sunt prezenţi în momentul în care…
— Vă mulţumim, dar cunoaştem foarte bine clauza numărul şapte! se răsti Fudge.
— Desigur, zise Dumbledore respectuos. Atunci suntem de acord că folosirea Vrăjii Patronus de către Harry în această situaţie se încadrează exact în categoria circumstanţelor excepţionale pe care le descrie această clauză, nu?
— Dacă au fost Dementori, ceea ce mă îndoiesc.
— Aţi auzit-o de la un martor ocular, întrerupse Dumbledore. Dacă încă vă îndoiţi de veridicitatea celor spuse, chemaţi-o înapoi, puneţi-i iar întrebări. Sunt sigur că nu va avea nimic împotrivă.
— Eu — asta — nu — bâigui Fudge, răsfoind hârtiile în faţa sa. Este — vreau ca asta să se termine azi, Dumbledore!
— Dar, bineînţeles, nu ar conta de câte ori aţi audia un martor, dacă alternativa ar fi o gravă eroare judiciară, zise Dumbledore.
— Eroare judiciară, pe naiba! spuse Fudge cât de tare putu. Te-ai deranjat vreodată să numeri câte poveşti de tot râsul a inventat băiatul acesta, Dumbledore, în timp ce încerca să acopere folosirea flagrantă a magiei în afara şcolii? Presupun că ai uitat de Vraja de Plutire pe care a folosit-o acum trei ani…
— Nu am făcut-o eu, ci un spiriduş de casă! zise Harry.
— AUZIŢI? răcni Fudge, gesticulând animat spre Harry. Un spiriduş de casă! Într-o casă de Încuiaţi! Haida-de.
— Spiriduşul de casă despre care este vorba lucrează acum pentru Şcoala Hogwarts, zise Dumbledore. Dacă doriţi pot să-l chem aici într-o clipită, ca să vă dea detalii.
— Eu — nu — nu am timp să ascult spiriduşi de casă! Oricum, nu este singura — şi-a umflat mătuşa, pentru numele lui Dumnezeu! strigă Fudge, dând cu pumnul în masa juraţilor şi zdruncinând o călimară.
— Şi aţi fost foarte binevoitori atunci şi nu I-aţi acuzat, acceptând, bănuiesc, faptul că nici cei mai mari vrăjitori nu îşi pot controla întotdeauna sentimentele, zise Dumbledore calm, în timp ce Fudge încerca să şteargă cerneala de pe hârtii.
— Şi nici n-am ajuns la ce face la şcoală.
— Însă, având în vedere că Ministerul nu are autoritatea de a-i pedepsi pe elevii de la Hogwarts pentru purtarea din timpul şcolii, comportamentul lui Harry de acolo nu este relevant pentru această audiere, zise Dumbledore, la fel de politicos ca întotdeauna, însă având acum o urmă de răceală în voce.
— Oho! zise Fudge. Nu este treaba noastră ce face la şcoală, da? Aşa crezi?
— Ministerul nu are puterea de a-i exmatricula pe elevii de la Hogwarts, Cornelius, aşa cum ţi-am amintit în noaptea zilei de doi august, spuse Dumbledore. Şi nici nu are dreptul să confişte baghetele până când nu a fost dovedită cu succes veridicitatea acuzaţiilor, aşa cum ţi-am reamintit tot în noaptea zilei de doi august. În graba ta lăudabilă de a te asigura de aplicarea a legii, se pare, fără să îţi fi dat seama, sunt sigur, că ai trecut tu însuţi cu vederea nişte legi.