Pe parcursul următoarelor câteva zile, Harry nu putu să nu observe că exista o persoană în Casa Cumplită, numărul doisprezece, care nu părea cu totul încântată că el avea să se întoarcă la Hogwarts. Sirius afişase o aparentă fericire când auzise pentru prima oară veştile, dând mâna cu Harry şi zâmbind la fel ca toţi ceilalţi. Curând după aceea, însă, deveni mai posomorât şi mai sumbru decât înainte, vorbind mai puţin cu toată lumea, chiar şi cu Harry şi petrecând din ce în ce mai mult timp închis în dormitorul mamei sale cu Buckbeak.
— Să nu cumva să te simţi vinovat! zise Hermione hotărâtă, după ce Harry le împărtăşise ei şi lui Ron o parte din sentimentele sale, în timp ce frecau un dulap mucegăit de la etajul trei, câteva zile mai târziu. Locul tău este la Hogwarts, iar Sirius o ştie. Sinceră să fiu, eu cred că este egoist.
— Eşti puţin cam dură, Hermione, zise Ron, încruntându-se, în timp ce încerca să îşi cureţe degetul de nişte mucegai care se lipise bine de degetul său. Nici tu nu ai vrea să fii blocată în casa asta de una singură.
— Nu o să fie singur! spuse Hermione. Este sediul Ordinului Phoenix, nu-i aşa? Pur şi simplu şi-a făcut iluzii că Harry o să vină să stea aici cu el.
— Nu cred că este adevărat, zise Harry, storcându-şi cârpa. Nu mi-a dat un răspuns clar când l-am întrebat dacă pot să locuiesc cu el.
— Pur şi simplu nu a vrut să-şi facă şi mai multe iluzii, zise Hermione cu înţelepciune. Şi probabil că s-a simţit el însuşi puţin vinovat, pentru că am impresia că într-un fel spera să Iii exmatriculat. Atunci aţi fi fost amândoi nişte proscrişi.
— Termină! spuseră Ron şi Harry într-un glas, dar Hermione doar ridică din umeri.
— Cum vreţi. Dar cred că mama lui Ron are dreptate şi Sirius nu îşi mai dă seama dacă eşti tu sau tatăl tău, Harry.
— Deci crezi că nu e întreg la minte? zise Harry enervat.
— Nu, cred doar că a stat singur foarte mult timp, spuse Hermione.
În acel moment, doamna Weasley intră în dormitor în spatele lor.
— Încă nu aţi terminat? zise ea, căutând ceva în dulap.
— Credeam că ai venit ca să ne spui să luăm o pauză! zise Ron cu amărăciune. Ştii de cât mucegai am scăpat de când am venit aici?
— Erai tare dornic să ajuţi Ordinul, spuse doamna Weasley. Poţi să îţi aduci contribuţia făcând ca locul ăsta să fie într-adevăr locuibil.
— Mă simt ca un spiriduş de casă.
— Ei bine, acum că înţelegi ce vieţi groaznice duc, poate că o să fii puţin mai activ în S.P.A.S.! spuse Hermione încrezătoare, în timp ce doamna Weasley îi lăsă să-şi vadă de treabă. Ştii, poate că nu ar fi o idee rea să le arătăm oamenilor cât este de oribil să faci tot timpul curăţenie — am putea să facem o curăţenie sponsorizată în camerei de zi a Cercetaşilor. Toate câştigurile ar ajunge la S.P.A.S., ar ajuta la conştientizarea problemei şi s-ar strânge şi fonduri.
— Te sponsorizez eu, numai să nu mai vorbeşti de S.P.A.S., murmură Ron pe un ton enervat, însă în aşa fel încât să-l audă doar Harry.
Pe măsură ce se apropia sfârşitul vacanţei, Harry se trezi visând cu ochii deschişi la Hogwarts din ce în ce mai des; abia aştepta să îl revadă pe Hagrid, să joace vâjthaţ, chiar să se plimbe printre straturile de legume până la serele de Ierbologie; ar fi fost un regal doar să părăsească această casă veche, plină de praf, unde jumătate dintre dulapuri erau încă zăvorâte şi Kreacher lansa insulte din umbră când treceai pe lângă el, deşi Harry avea grijă să nu spună nimic de genul acesta când era Sirius prin preajmă.
Adevărul era că viaţa în sediul mişcării anti-Cap-de-Mort nu era nici pe departe atât de interesantă sau antrenantă cum se aşteptase Harry înainte să o trăiască pe pielea sa. Deşi membrii Ordinului Phoenix veneau şi plecau în mod regulat, rămânând uneori la masă, în alte dăţi stând doar câteva minute şi vorbind în şoaptă, doamna Weasley avea grijă ca Harry şi ceilalţi să nu poată trage cu urechea (fie ea Extensibilă sau normală) şi nimeni, nici măcar Sirius, nu părea să fie de părere că Harry trebuia să ştie mai multe decât auzise în seara sosirii.
Chiar în ultima zi de vacanţă, Harry curăţa cuşca lui Hedwig de pe dulap, când Ron intră în cameră, aducând câteva plicuri.
— Au venit listele cu manualele, zise el, aruncând unul dintre plicuri spre Harry, care stătea în picioare pe un scaun. Era şi timpul, credeam că au uitat, de obicei vin mult mai devreme…
Harry mătură ultimele găinaţuri într-un sac şi îl aruncă peste capul lui Ron într-un coş de gunoi care îl înghiţi şi râgâi cu putere. Apoi îşi deschise scrisoarea. Conţinea două foi de pergament: una care reamintea, ca de obicei, că semestrul începea pe întâi septembrie; cealaltă în care i se spunea de ce cărţi urma să aibă nevoie în anul care stătea să înceapă.
— Doar două noi, zise el, citind lista, Cartea standard de vrăji, Anul 5, de Miranda Şoimtimid, şi Teoria magică a apărării, de Wilbert Slinkhard.
Poc.
Fred şi George îşi făcură Apariţia chiar lângă Harry. Acum era atât de obişnuit cu asta, încât nici măcar nu căzu de pe scaun.
— Tocmai ne gândeam cine a adăugat cartea lui Slinkhard, zise Fred, începând conversaţia.
— Fiindcă asta înseamnă că Dumbledore a găsit un nou profesor de Apărare contra Magiei Negre, spuse George.
— Era şi timpul, zise Fred.
— La ce te referi? întrebă Harry, ajungând lângă ei.
— Păi, acum câteva săptămâni i-am auzit vorbind pe mama şi pe tata cu Urechile Extensibile, îi spuse Fred lui Harry, şi, din câte ziceau, lui Dumbledore îi era foarte greu să găsească pe cineva care să accepte postul în acest an.
— Nu este deloc surprinzător, dacă te gândeşti la ce s-a întâmplat cu ultimii patru, nu? spuse George.
— Unul concediat, unul mort, unul cu memoria ştearsă şi unul închis nouă luni într-un cufăr, zise Harry, numărându-i pe degete. Da, înţeleg ce vrei să spui.
— Ron, ce-i cu tine? întrebă Fred.
Ron nu răspunse. Harry se uită în jur. Ron stătea complet nemişcat, cu gura uşor întredeschisă, uitându-se cu ochii mari la scrisoarea de la Hogwarts.
— Ce s-a întâmplat? zise Fred nerăbdător, ducându-se lângă Ron ca să-i citească pergamentul peste umăr.
Şi Fred rămase cu gura căscată.
— Perfect? zise el, holbându-se la scrisoare fără a-i veni să creadă. Perfect?
George sări înainte, înşfăcă plicul din cealaltă mână a lui Ron şi îl răsturnă. Harry văzu ceva roşu cu auriu căzându-i în palmă lui George.
— Imposibil, zise George pe un ton şters.
— Trebuie să fie o greşeală, spuse Fred, smulgând scrisoarea din mâna lui Ron şi ţinând-o în lumină, de parcă ar fi căutat o pată de apă. Nimeni în deplinătatea facultăţilor mintale nu l-ar face pe Ron Perfect.
Capetele gemenilor se întoarseră la unison şi amândoi se uitară la Harry cu ochii mari.
— Am crezut că-i rândul tău! spuse Fred, pe un ton care sugera că Harry îi păcălise cumva.
— Am crezut că Dumbledore urma să te aleagă pe tine! zise George indignat.
— După ce ai câştigat Turnirul Trivrăjitor şi tot tacâmul! zise Fred.
— Presupun că toate chestiile alea trebuie să fi atârnat împotriva lui, îi spuse Fred lui George.
— Da, zise Fred încet. Da, le-ai făcut prea multe probleme, amice. Mă rog, măcar unul dintre voi îşi ştie priorităţile.