Se duse la Harry şi îl bătu pe umăr, în timp ce îi arunca o privire nimicitoare lui Ron.
— Perfect… micuţul Ronnie cel Perfect.
— Aaaah, mama o să fie îngrozitoare, mormăi George, aruncându-i înapoi insigna lui Ron, de parcă ar fi putut să-l contamineze.
Ron, care încă nu spusese nimic, luă insigna, se uită la ea o clipă, apoi i-o întinse lui Harry, de parcă ar fi cerut în tăcere confirmarea că era adevărată. Harry o luă de la el. Pe leul Cercetaşilor era gravat un „P” mare. Văzuse o insignă identică în pieptul lui Percy în prima sa zi la Hogwarts.
Uşa se dădu în lături. Hermione intră ca o furtună în cameră, rumenă în obraji şi cu părul fluturându-i. Avea un plic în mână.
— Ai… ai primit… ?
Zări insigna în mâna lui Harry şi scoase un ţipăt.
— Ştiam eu! zise ea entuziasmată, arătând scrisoarea. Şi eu, Harry, şi eu!
— Nu, zise Harry repede, punând imediat insigna înapoi în mâna lui Ron. Ron, nu eu.
— El — poftim?
— Ron este Perfect, nu eu, spuse Harry.
— Ron? zise Hermione, rămânând cu gura căscată. Dar… eşti sigur? Adică…
Se făcu roşie ca focul, când Ron se uită la ea cu o expresie sfidătoare pe chip.
— Este numele meu pe scrisoare, zise el.
— Eu… spuse Hermione, părând cu totul uluită. Eu… păi… uau! Bravo, Ron! Este extrem de…
— Neaşteptat, spuse George, încuviinţând din cap.
— Nu, zise Hermione, roşind mai tare ca niciodată, nu, nu este… Ron a făcut o grămadă de… este foarte…
Uşa din spatele ei se deschise puţin mai larg şi doamna Weasley intră cu spatele în cameră, aducând un maldăr de robe proaspăt spălate.
— Ginny mi-a zis că în sfârşit a venit lista cu cărţile, zise ea, uitându-se în jur la toate plicurile, ducându-se lângă pat şi începând să sorteze robele în două mormane. Dacă mi le daţi mie, mă duc pe Aleea Diagon după-amiaza asta şi vă cumpăr cărţile, în timp ce voi vă faceţi bagajele. Ron, o să trebuiască să-ţi mai cumpăr o pijama, asta este prea scurtă cu cel puţin doisprezece centimetri, nu pot să cred cât de repede creşti… ce culoare preferi?
— Ia-i una roşu cu auriu, ca să se asorteze cu insigna, zise George, zâmbind batjocoritor.
— Să se asorteze cu ce? spuse doamna Weasley netedă, împachetând o pereche de şosete maro şi punându-le peste maldărul lui Ron.
— Cu insigna, spuse Fred, părând să vrea să termine cât mai repede cu partea cea mai neplăcută. Noua şi strălucitoarea sa insignă de Perfect.
Dură puţin până când cuvintele lui Fred pătrunseră dincolo de preocuparea doamnei Weasley pentru pijama.
— Insigna… dar… Ron, nu-mi spune că eşti…?
Ron îşi ridică insigna.
Doamna Weasley scoase un ţipăt la fel cu cel al lui Hermione.
— Nu pot să cred! Nu pot să cred! Vai, Ron, minunat! Perfect! La fel ca toţi din familie!
— Şi eu şi Fred ce suntem, vecinii? spuse George indignat, în timp ce mama sa îl împinse la o parte şi îşi aruncă braţele în jurul mezinului.
— Stai să audă tatăl tău! Ron, sunt atât de mândră de tine, ce veste minunată, ai putea ajunge premiantul şcolii, exact ca Bill şi Percy, este primul pas! Vai, ce întâmplare, cu atâtea griji, sunt încântată, vai, Ronnie…
Fred şi George scoaseră câteva zgomote scârbite în spatele ei, dar doamna Weasley nu îşi dădu seama; cu braţele strânse în jurul gâtului lui Ron, îi acoperea cu pupături faţa care i se făcuse de un roşu mai aprins decât cel de pe insignă.
— Mamă… nu… mamă, vino-ţi în fire… murmură el, încercând să o facă să îl lase în pace.
Îi dădu drumul şi zise pe nerăsuflate:
— Ei bine, ce să fie? Lui Percy i-am dat o bufniţă, însă, desigur, tu ai una deja.
— C-ce vrei să spui? zise Ron, părând să nu îndrăznească să-şi creadă urechilor.
— Trebuie să primeşti o recompensă frumoasă! zise doamna Weasley cu drag. Ce zici de o nouă serie de robe?
— I-am luat deja, zise Fred acru, care părea să regrete cu adevărat această generozitate.
— Sau un cazan nou, cel vechi al lui Charlie a început să ruginească. Sau un alt şobolan, ţi-a plăcut întotdeauna de Scabbers…
— Mamă, spuse Ron plin de speranţă, pot să primesc o mătură nouă?
Doamnei Weasley îi cam pieri zâmbetul; măturile erau scumpe.
— Nu una foarte bună! se grăbi să adauge Ron. Doar — doar una nouă…
Doamna Weasley ezită, iar apoi zâmbi.
— Sigur că da… ar trebui să plec, dacă am de cumpărat şi o mătură. Ne vedem mai târziu… micuţul Ronnie, Perfect! Şi nu uitaţi să vă pregătiţi cuferele… Perfect… vai, m-a apucat tremuratul!
Îl mai pupă o dată pe Ron pe obraz, îşi trase nasul cu putere şi ieşi valvârtej din cameră.
Fred şi George se uitară unul la altul.
— Nu te superi dacă noi nu te pupăm, nu-i aşa, Ron? zise Fred cu o voce fals neliniştită.
— Am putea face o reverenţă, dacă vrei, spuse George.
— Ah, terminaţi, zise Ron, încruntându-se la ei.
— Sau ce? spuse Fred, cu un rânjet malefic pe chip. O să ne dai ore de detenţie?
— Mi-aş dori să-l văd încercând, zise George batjocoritor.
— Ar putea să o facă, dacă nu aveţi grijă! spuse Hermione supărată.
Fred şi George izbucniră în râs şi Ron şopti:
— Las-o baltă, Hermione.
— O să trebuiască să avem grijă ce facem, George, spuse Fred, prefăcându-se că tremură, cu ăştia doi pe urmele noastre…
— Da, se pare că în sfârşit s-au terminat zilele noastre de încălcare a legilor, zise George, dând din cap.
Şi, cu un alt poc răsunător, gemenii Dispărură.
— Ăştia doi! spuse Hermione mânioasă, uitându-se La tavanul dincolo de care putea să-i audă pe Fred şi pe George râzând în hohote în camera de deasupra. Nu îi băga în seamă, Ron, sunt doar invidioşi!
— Nu cred că sunt invidioşi, spuse Ron şovăitor, uitându-se şi el la tavan. Mereu au zis că numai idioţii ajung Perfecţi… Totuşi, adăugă el pe un ton mai vesel, nu au avut niciodată mături noi! Mi-aş dori să merg cu mama şi să aleg… nu va putea niciodată să îşi permită o… Nimbus, dar a apărut noua Măturin, asta ar fi grozavă… da, cred că o să mă duc să-i spun că aş vrea o Măturin, ca să ştie…
Ieşi grăbit din cameră, lăsându-i pe Harry şi pe Hermione singuri.
Dintr-un motiv doar de el ştiut, Harry îşi dădu seama că nu vroia să se uite la Hermione. Se întoarse spre patul său, îşi luă maldărul de robe curate pe care le pusese doamna Weasley acolo şi străbătu camera până la cufăr.
— Harry? zise Hermione încet.
— Bravo, Hermione, spuse Harry atât de călduros, încât nu semăna deloc cu vocea lui, şi evitând în continuare să c privească. Extraordinar. Perfect. Minunat.
— Mersi, zise Hermione. Hm — Harry — pot să o împrumut pe Hedwig ca să le spun părinţilor mei? O să fie tare mulţumiţi — adică Perfect este un cuvânt care le place tare mult.
— Sigur, nici o problemă, zise Harry, pe acelaşi ton îngrozitor de călduros şi de fals. Ia-o!
Se aplecă peste cufăr, îşi aranjă robele şi pretinse că încerca să găsească ceva, în timp ce Hermione se duse la dulap şi o chemă pe Hedwig. Trecură câteva clipe; Harry auzi uşa închizându-se, însă rămase aplecat, ascultând; singurele sunete pe care le auzea erau râsetele batjocoritoare ale tabloului gol de pe perete şi coşul de gunoi din colţ care înghiţea cu sughiţuri găinaţurile de bufniţă.