Ron şi Hermione zâmbiră, în timp ce toată lumea bău în cinstea lor, aplaudând după aceea.
— Eu nu am fost niciodată Perfect, zise Tonks veselă din spatele lui Harry, când toată lumea se îndreptă către masă ca să-şi ia ceva de mâncare.
Astăzi avea părul roşu ca roşia şi până la talie; arăta ca sora mai mare a lui Ginny.
— Şeful Casei mele a spus că îmi lipsesc anumite calităţi elementare.
— Cum ar fi? zise Ginny, care îşi alegea un cartof copt.
— Cum ar fi abilitatea de a fi cuminte, spuse Tonks.
Ginny râse; Hermione arăta de parcă nu ştia dacă să zâmbească sau nu şi ajunse la un compromis, luând o gură generoasă de Berezero, cu care se înecă.
— Dar tu, Sirius? întrebă Ginny, bătând-o pe spate pe Hermione.
Sirius, care stătea chiar lângă Harry, scoase un râset asemănător cu un lătrat.
— Nimeni nu m-ar fi făcut pe mine Perfect, petreceam prea mult timp în detenţie cu James. Lupin a fost băiat cuminte, el a primit insigna.
— Cred că Dumbledore a sperat că voi putea să îi controlez cât de cât pe cei mai buni prieteni ai mei, zise Lupin. Nu mai este cazul să spun că nu am reuşit câtuşi de puţin.
Harry se simţi deodată ceva mai bine. Nici tatăl său nu fusese ales Perfect. Dintr-o dată, petrecerea părea mult mai plăcută; îşi încărcă farfuria, privindu-i pe toţi cei din cameră cu mai mult drag decât până atunci.
Ron îşi ridica în slăvi mătura pentru oricine vroia să-l asculte.
— … de la zero la şaptezeci în zece secunde, nu e rău, nu? Când te gândeşti că o Cometă Două Sute Nouăzeci poate doar de la zero la şaizeci, şi asta în caz de vânt prielnic, conform cărţii Care e mătura ideală?
Hermione vorbea foarte concentrată cu Lupin despre părerea ei despre drepturile spiriduşilor.
— Adică, este o prostie la fel de mare ca şi izolarea vârcolacilor, nu-i aşa? Totul porneşte de la modul îngrozitor în care vrăjitorii cred că le sunt superiori tuturor fiinţelor…
Doamna Weasley şi Bill se certau ca de obicei, din cauza părului lui Bill.
— … chiar nu îl mai poţi ajusta, doar eşti atât de chipeş, ţi-ar sta mult mai bine cu părul scurt, nu-i aşa, Harry?
— A, nu ştiu, zise Harry, puţin speriat că i se cerea părerea. Se îndepărtă încet de ei, ducându-se spre Fred şi George, care se înghesuiseră într-un colţ cu Mundungus.
Acesta se opri din vorbit când îl văzu pe Harry, dar Fred îi făcu cu ochiul şi îi făcu semn lui Harry să se apropie.
— E în ordine, îi spuse el lui Mundungus, putem să avem încredere în Harry, el ne finanţează.
— Uite ce ne-a adus Dung, zise George, întinzând mâna spre Harry.
Era plină de un fel de păstăi negre uscate. Scoteau un zgomot slab, ca un zornăit, deşi erau complet inerte.
— Seminţe de Tentaculă Veninoasă, spuse George. Avem nevoie de ele pentru Cutiile de Gustări cu Surprize, însă fac parte din substanţele necomerciale clasa C, aşa că ne-a fost cam greu să facem rost de ele.
— Ia zi, zece galioni pe toate, Dung? spuse Fred.
— După ce m-am chinuit atât ca să le obţin? zise Mundungus, holbându-şi şi mai mult ochii injectaţi şi căzuţi. Îmi pare rău, băieţi, dar nu le dau nici cu un cnut sub douăzeci.
— Dung e tare glumeţ, îi spuse Fred lui Harry.
— Da, până acum cea mai bună a fost cu şase sicii pe o pungă de Pene Întortocheate, spuse George.
— Aveţi grijă, îi preveni Harry în şoaptă.
— Poftim? spuse Fred. Mama e ocupată cu gânguritul lui Ron cel Perfect, nu suntem în nici un pericol.
— Dar Moody ar putea să fie cu ochiul pe voi, le atrase atenţia Harry.
Mundungus se uită tulburat peste umăr.
— Aici are dreptate, mormăi el. Bine, băieţi, zece să fie, dacă le luaţi repede.
— Mersi, Harry! zise Fred încântat, după ce Mundungus îşi goli buzunarele în mâinile întinse ale gemenilor şi se duse repede să-şi ia ceva de mâncare. Ar fi bine să le ducem sus…
Harry îi privi cum se duseră, simţindu-se puţin neliniştit. Tocmai îi dăduse prin gând că domnul şi doamna Weasley vor dori să ştie de unde avuseseră Fred şi George banii pentru magazinul de glume când, aşa cum era inevitabil, vor afla în sfârşit de el. Când le dăduse gemenilor câştigurile de la Turnirul Trivrăjitor i se păruse ceva foarte simplu, dar dacă dacă asta avea să ducă la o ceartă în familie şi la o înstrăinare de genul celei a lui Percy? Oare doamna Weasley mai avea să îl considere pe Harry ca pe un fiu, dacă avea să afle că, datorită lui, Fred şi George putuseră să pună bazele unei cariere care ei i se părea nepotrivită?
Stând unde îl lăsaseră gemenii, singur cu vinovăţia apăsătoare din coşul pieptului, Harry îşi auzi menţionat numele. Vocea joasă a lui Kingsley Shacklebolt putea fi auzită chiar şi peste gălăgia din jur.
— … de ce nu l-a făcut Dumbledore Perfect pe Potter? zise Kingsley.
— O fi avut motivele lui, răspunse Lupin.
— Dar i-ar fi arătat că are încredere în el. Eu asta aş fi făcut, insistă Kingsley, mai ales având în vedere că Profetul zilei îl atacă la fiecare câteva zile…
Harry nu se uită la ei; nu vroia ca Lupin sau Kingsley să ştie că îi auzise. Deşi nu îi era deloc foame, îl însoţi pe Mundungus înapoi la masă. Plăcerea trezită de petrecere se evaporase la fel de repede cum apăruse; îşi dorea să fie sus în patul său.
Ochi-Nebun Moody mirosea un picior de pui cu ce-i mai rămăsese din nas; era limpede că nu putea să detecteze nici un pic de otravă, pentru că apoi smulse cu dinţii o bucăţică de carne.
— … mânerul este făcut din lemn de stejar spaniol, cu un lac antiblestem şi control înglobat al vibraţiei — îi spunea Ron lui Tonks.
Doamna Weasley căscă zgomotos.
— Păi, cred că o să mă duc să mă ocup de Bongul ăla înainte să mă culc… Arthur, nu vreau să stea prea târziu, da? Noapte bună, Harry, dragul meu.
Ieşi din bucătărie. Harry îşi puse deoparte farfuria şi se întrebă dacă putea să o urmeze fără să atragă atenţia.
— Ţi-e bine, Potter? mormăi Moody.
— Da, sigur, minţi Harry.
Moody luă o gură din termosul său, uitându-se pieziş cu ochiul albastru deschis la Harry.
— Vino aici, am ceva care ar putea să te intereseze, zise el. Dintr-un buzunar interior al robelor, Moody scoase o fotografie vrăjitorească veche şi foarte ponosită.
— Ordinul Phoenix cel original, mormăi Moody. Am găsit-o noaptea trecută, când îmi căutam Pelerina Invizibilă de rezervă, având în vedere că Podmore nu a fost destul de bine crescut ca să mi-o înapoieze pe cea mai bună… m-am gândit că unora le-ar plăcea să o vadă.
Harry luă poza. Un mic grup de oameni, unii făcându-i cu mâna, alţii ridicându-şi ochelarii, se uitau şi ei la el.
— Ăsta-s eu, zise Moody, identificându-se fără să fie nevoie. Moody cel din poză era de neconfundat, deşi părul nu îi era chiar atât de cărunt şi nasul intact.
— Şi uite-l pe Dumbledore lângă mine, pe Dedalus Diggle în partea cealaltă… ea este Marlene McKinnon, a fost ucisă la două săptămâni după ce a fost făcută poza asta, i-au omorât toată familia. Ei sunt Frank şi Alice Poponeaţă…
Stomacul lui Harry, care oricum nu era în largul lui, se făcu cât o nucă în clipa când se uită la Alice Poponeaţă; îi cunoştea foarte bine chipul rotund şi prietenos, deşi nu o întâlnise niciodată, pentru că semăna leit cu fiul ei, Neville.
— Săracii oameni, mormăi Moody. Mai bine moartea decât ce au păţit ei… şi ea este Emmeline Vance, ai cunoscut-o, şi uite-l pe Lupin, evident… Benjy Fenwick, şi el a mierlit-o, nu am mai găsit decât bucăţele din el… voi de acolo, daţi-vă la o parte, adăugă el, înţepând poza cu degetul, şi micuţii oameni din fotografie se dădură într-o parte, pentru ca cei care erau parţial ascunşi să poată să vină în faţă. Acesta este Edgar Bones… fratele Ameliei Bones, l-au omorât şi pe el, şi pe familia lui, a fost un mare vrăjitor… Sturgis Podmore, fir-aş al naibii, cât pare de tânăr… Caradoc Dearborn, a dispărut la şase luni după asta, nu i-am găsit niciodată cadavrul… Hagrid, desigur, arată exact la fel ca întotdeauna… Elphias Doge, l-ai cunoscut, uitasem că purta pălăria aia idioată… Gideon Prewett, a fost nevoie de cinci Devoratori ai Morţii ca să-l omoare pe el şi pe fratele său Fabian, s-au luptat ca nişte eroi… mişcaţi-vă, mişcaţi-vă…