Harry Potter şi ordinul Phoenix

Când eram nou, pe vremuri,
Şi Hogwarts la-nceputuri
Cei care au fondat şcoala noastră
Nicicând nu s-au gândit să se despartă:
Uniţi de aceeaşi ţintă,
Aveau o singură dorinţă,
Cea mai bună şcoală magică să facă
Învăţăminte mai departe să transmită.
„Împreună vom preda şi construi!”
Hotărâră cei patru prieteni
Şi nu visase nimeni
Într-o zi că se vor despărţi,
Căci mai erau oare prieteni
Ca Cercetaş şi Viperin?
În afară de ceilalţi doi,
Astropuf şi Ochi de Şoim?
Însă ce s-a întâmplat?
Aşa prietenii, cum s-au dezlegat?
Păi, eu am fost acolo şi pot să vă zic
Povestea tristă care-atât ne-a mâhnit.
Viperin a zis: „Să-i învăţăm
Doar pe cei cu descendenţă pură.”
Ochi-de-Şoim a zis, „Să le predăm
Celor cu inteligenţa sigură.”
Cercetaş a zis: „Să-i învăţăm pe toţi
Cu fapte vitejeşti legate de-al lor nume.”
Astropuf a zis: „Eu îi învăţ pe toţi
Şi-i voi trata cu aceeaşi înţelegere.”
Mici probleme ridicat-au diferenţele,
Întâi când s-au ivit,
Căci din cei patru avea fiecare
O casă a lui, în care,
Doar pe cei doriţi să-i aibă,
Aşa, de pildă, Viperin,
Doar vrăjitori cu sânge pur accepta
Întocmai ca el, foarte şireţi.
Şi doar cei cu ascuţite minţi
La Ochi-de-Şoim erau
Iar cei mai bravi şi îndrăzneţi
La curajosul Cercetaş mergeau.
Buna Astropuf luă ce mai rămăsese,
Tot ce ştia pe toţi îi învăţa,
Astfel, casele şi fondatorii,
Rămaseră buni şi sinceri prieteni.
Mai mulţi ani fericiţi,
Hogwarts în armonie dăinui,
Dar cândva discordia între noi se ivi
Alimentându-se cu-ale noastre frici şi vini.
Casele care, ca patru stâlpi,
Şcoala ne-au susţinut cândva,
Acum contra lor se întorceau,
Şi despărţiţi puterea căutau.
Şi un timp şcoala se părea
Sfârşitul că-şi întrezărea,
Ba lupte, ba dueluri,
Şi conflicte între prieteni
Până la urmă sosi o dimineaţă
Când Viperin plecă
Deşi atunci cearta s-a terminat,
C-un gol în suflet ne-a lăsat.
Şi de când din patru fondatori
Au mai rămas doar trei
Nu au mai fost casele unite
Aşa cum trebuiau să fie.
Şi acum Jobenul Magic e aici
Şi ştiţi cu toţii povestea:
Pe case vă sortez
Aceasta mi-e menirea,
Anul acesta voi mai face-un pas,
Cântecul bine-mi ascultaţi;
Deşi să vă separ sunt condamnat,
Tot mă tem că-i eronat,
Deşi o datorie am de urmat
Şi anual în sferturi vă împart,
Mereu mă-ntreb dacă sortatul
Nu va grăbi sfârşitul,
Ah, primejdii şi semne să citiţi,
Ameninţătoarea istorie arată,
Că al nostru Hogwarts e-n pericol,
Căci sunt vrăşmaşi mortali afară
Şi noi uniţi trebuie să fim
Sau din interior ne năruim
Eu v-am spus, v-am prevenit…
Acum, sortatul să-nceapă negreşit.

Jobenul redeveni inert; izbucniră aplauzele, deşi, pentru prima oară de când îşi aducea aminte Harry, acestea erau însoţite de comentarii şi şoapte. În Marea Sală elevii schimbau impresii cu vecinii de la masă, iar Harry, aplaudând şi el alături de toţi ceilalţi, ştiu exact despre ce vorbeau.

— Anul ăsta a cam deviat de la ruta obişnuită, nu-i aşa? zise Ron, cu sprâncenele ridicate.

— Şi încă foarte mult, spuse Harry.

De obicei, Jobenul Magic se limita la descrierea diferitelor calităţi pe care le căuta fiecare dintre cele patru case de la Hogwarts şi a propriului rol în împărţirea lor. Harry nu îşi mai amintea să mai fi dat vreodată sfaturi şcolii.

— Oare a mai dat avertismente în trecut? zise Hermione, cu un aer puţin neliniştit.

— Sigur că da, spuse Nick Aproape-Făr'-de-Cap, părând în cunoştinţă de cauză şi aplecându-se spre ea prin Neville (Acesta tresări de durere; era foarte neplăcut să se aplece prin tine o fantomă). Jobenul simte că are o datorie de onoare să avertizeze şcoala din timp, ori de câte ori simte nevoia…

Însă profesoara McGonagall, care aştepta să citească lista cu numele celor din primul an, le aruncă elevilor care şuşoteau nişte priviri dogoritoare. Nick Aproape Făr-de-Cap duse un deget transparent la buze şi se ridică afectat, în timp ce bombănitul se termină subit. Cu o ultimă privire încruntată, care cercetă toate cele patru mese ale caselor, profesoara McGonagall îşi coborî ochii asupra foii lungi de pergament şi strigă primul nume.

— Abercrombie, Euan.

Băiatul îngrozit pe care îl observase Harry mai devreme se împletici în faţă şi îşi puse Jobenul pe cap; singurul lucru care îl împiedica să-i cadă până la umeri erau urechile sale foarte mari. Jobenul se gândi o clipă, apoi crăpătura din apropierea borului se deschise iar şi se auzi un cuvânt:

— Cercetaş!

Harry aplaudă cu putere, alături de restul casei Cercetaşilor, în timp ce Euan Abercrombie ajunse la masa lor şi se aşeză, arătând de parcă ar fi fost foarte mulţumit dacă ar fi intrat în pământ şi nu l-ar mai fi văzut nimeni niciodată.

Încet, lungul şir de elevi din primul an se rări. În pauzele dintre numele lor şi deciziile Jobenului Magic, Harry auzi cum stomacul lui Ron începe să ghiorăie tare. În sfârşit, „Zeller, Rose” fu repartizată la Astropufi, iar profesoara McGonagall ridică jobenul şi taburetul şi le duse de acolo, în timp ce profesorul Dumbledore se ridică de la masă.

Oricare ar fi fost resentimentele sale din ultimul timp în privinţa directorului, Harry era oarecum liniştit văzându-i pe Dumbledore în faţa lor. Între absenţa lui Hagrid şi prezenţa acelor cai ca nişte dragoni, avusese impresia că întoarcerea sa la Hogwarts, atât de aşteptată, era plină de surprize neaşteptate, asemenea sunetelor neplăcute dintr-un cântec cunoscut. Însă cel puţin un lucru fu respectat: directorul lor se ridică pentru a-i saluta pe toţi, înainte de festinul care preceda începerea semestrului.

— Noilor sosiţi le spun, zise Dumbledore pe o voce răsunătoare, cu braţele larg deschise şi cu un zâmbet pe chip, bine aţi venit! Prietenilor noştri mai vechi — bine aţi revenit! Există un moment când se rostesc discursuri, însă nu acum. Poftă bună!

Se auziră râsete admirative şi o explozie de aplauze când Dumbledore se aşeză frumos la masă şi îşi aruncă barba lungă peste umăr, ca să nu îi intre în mâncare — căci mâncarea apăruse din senin, astfel încât cinci mese lungi gemeau sub greutatea fripturilor, plăcintelor, platourilor cu legume, pâinilor, sosurilor şi carafelor cu suc de dovleac.

— Grozav, zise Ron, cu un fel de geamăt de poftă, după care înşfăcă cel mai apropiat platou cu cotlete şi începu să îşi umple farfuria, privit cu jale de Nick Aproape-Făr'-de-Cap.

— Ce ziceai înainte de sortat? o întrebă Hermione pe fantomă. Despre avertismentele Jobenului?

— A, da, spuse Nick, care părea să se bucure că avea un motiv ca să nu se mai uite la Ron, care acum mânca nişte cartofi copţi cu un entuziasm aproape necuviincios. Da, am mai auzit Jobenul dând mai multe avertismente în trecut, de fiecare dată când a detectat perioade de pericol mare pentru şcoală. Şi de fiecare dată, desigur, sfatul este acelaşi: fiţi uniţi, fiţi puternici din interior.