Scormonind în nasul care şiroia, Filch privi răutăcios la Harry, care îl aştepta cu inima la gură să-şi termine propoziţia.
Dar când Filch îşi coborî pana pentru a scrie pedeapsa, se auzi un BANG! puternic, în tavanul biroului, zgâlţâind lampa cu gaz.
— PEEVES! răcni Filch, scuturându-şi pana cu furie. Te prind, de data asta, te prind!
Şi fără să se uite înspre Harry, Filch o luă la goană din birou, cu Doamna Norris pe urmele lui.
Peeves era unul dintre strigoii şcolii, o adevărată pacoste, care rânjea răutăcios şi plutea prin aer şi care trăia pentru a teroriza pe toată lumea şi a face cât mai multe stricăciuni. Harry nu îl prea plăcea pe Peeves, dar nu putea să nu îi fie recunoscător pentru acea bufnitură. Cu ajutorul lui Dumnezeu, orice făcuse Peeves (şi se pare că făcuse ceva destul de grav de data asta) îl va face pe Filch să uite de Harry.
Gândindu-se că ar trebui să-l aştepte pe Filch să se întoarcă, Harry se aşeză într-un scaun mâncat de molii, lângă birou. În afară de forma sa nedefinită, un alt lucru ciudat îi atrase atenţia lui Harry: un plic mare, lucios, violet, care avea ceva scris pe el, cu litere argintii. Privind repede spre uşă pentru a verifica dacă nu cumva se întorcea Filch, Harry ridică plicul şi citi:
Curios, Harry deschise plicul şi scoase o bucată de pergament din el. Pe prima pagină, cu nişte litere şi mai argintii, scria:
„Te simţi depăşit în lumea magiei moderne? Te trezeşti inventând scuze pentru a nu face vrăji simple? Ai fost cumva batjocorit pentru jalnicul mod de manevrare a baghetei? Există un răspuns pentru toate acestea!
Rapidmagic este un curs nou-nouţ, cu succes 100%, rezultate rapide, uşor de învăţat!
Sute de vrăjitoare şi vrăjitori au profitat de metoda Rapidmagic! Doamna Z. Nettles, din Topsham,scrie: „Nu puteam să memorez toate incantaţiile, iar poţiunile mele erau distracţia familiei! Acum, după cursul Rapidmagic, sunt în centrul atenţiei la petreceri şi prietenii se roagă de mine să le dau reţeta dexterităţii mele!”
Vrăjitorul D. J. Prod, din Didsbury, spune: „Soţia mea obişnuia să râdă de farmecele mele prăpădite, dar într-o lună, datorită cursului Rapidmagic, am reuşit să o transform într-un zimbru! Mulţumesc, Rapidmagic!”
Fascinat, Harry frunzări şi restul conţinutului plicului. De ce, pentru numele lui Dumnezeu, a vrut Filch să comande un curs RAPIDMAGIC? Asta înseamnă că nu se prea pricepea la vrăji? Harry tocmai citea Lecţia 1: „Cum să ţii bagheta (Câteva şmecherii folositoare)”, când auzi nişte paşi afară care îi spuneau clar că Filch se întorcea. Îndesă pergamentul înapoi în plic şi îl aruncă la loc pe birou, exact în clipa în care se deschidea uşa.
Filch era triumfător.
— Dulapul acela care tot dispărea era foarte valoros! îi spunea el vesel Doamnei Norris. De data asta îl dăm pe Peeves afară, scumpa mea!
Îşi aţinti privirea asupra lui Harry şi apoi se aruncă asupra plicului RAPIDMAGIC, care se afla la un metru distanţă faţă de poziţia în care îl lăsase Filch, lucru pe care Harry îl observă mult prea târziu.
Faţa bolnăvicioasă a lui Filch se făcu de un roşu-cărămiziu. Harry se pregăti cât mai bine pentru o criză de furie.
— L-ai… L-ai citit? bolborosi el.
— Nu, minţi Harry, repede.
Filch îşi frângea mâinile noduroase.
— Dacă aş fi convins că mi-ai citit corespondenţa personală… nu că ar fi a mea… e pentru un prieten…, dar chiar şi aşa… oricum…
Harry îl privea, speriat. Filch nu fusese niciodată atât de apucat. Ochii i se măreau, un obraz începuse să-i tremure şi fularul îl spânzura de gât.
— Foarte bine… pleacă… şi să nu sufli o vorbă nimănui… nu că ai fi… oricum, dacă nu ai citit… Pleacă acum, trebuie să scriu raportul contra lui Peeves… pleacă odată…
Uimit de norocul care dăduse peste el, Harry fugi din birou, pe coridor, şi nu se opri până sus. Să scapi din biroul lui Filch fără pedeapsă era un record, probabil.
— Harry! Harry! A mers?
Nick Aproape-Făr-de-Cap ieşi în grabă dintr-o clasă. În spatele lui, Harry văzu rămăşiţele unui dulap mare, negru cu auriu, care părea să fi fost aruncat de la mare înălţime.
— L-am convins pe Peeves să-l trântească deasupra biroului lui Filch, zise Nick, entuziasmat. M-am gândit că poate o să-i distragă atenţia…
— Ai făcut tu asta pentru mine? zise Harry, recunoscător. Chiar aşa a şi fost, nici măcar n-am primit vreo pedeapsă. Mersi, Nick!
Porniră împreună agale, sporovăind de-a lungul coridorului. Nick Aproape-Făr-de-Cap, observă Harry, încă ţinea în mână scrisoarea de la Sir Patrick.
— Aş vrea să te pot ajuta cu ceva în privinţa „Clubului Decapitaţilor”…, zise Harry.
Nick Aproape-Făr-de-Cap se opri în faţa lui Harry care trecu prin el. Regretă imediat, fusese ca şi când ar fi păşit printr-un duş rece.
— Ai putea să faci ceva pentru mine, zise Nick, emoţionat. Harry…, oare cer prea mult… nu ai vrea…
— Ce este? întrebă Harry.
— Păi, de acest Halloween se împlinesc cinci sute de ani de la moartea mea, spuse Nick Aproape-Făr-de-Cap, stând drept şi încercând să pară demn.
— Ah, zise Harry, neştiind dacă trebuia să fie trist sau fericit. Da…
— Dau o petrecere într-una dintre camerele mai spaţioase din pivniţă. O să vină prieteni din toată ţara. Ar fi o mare onoare pentru mine, dacă ai veni şi tu… Ar fi bineveniţi şi domnul Weasley şi domnişoara Granger, desigur… Dar cred că vă duceţi la serbarea de la şcoală…, zise el, privindu-l în aşa fel, încât Harry nu ştia cum să iasă din acea situaţie.
— Nu, zise Harry, repede, o să vin…
— Dragul meu! Harry Potter la petrecerea de ziua morţii mele! Şi… crezi că ai putea să-i spui domnului Patrick cât de tare te-am speriat şi cât de deosebit mă găseşti?
— Bi-Bineînţeles, zise Harry.
Nick Aproape-Făr-de-Cap mai avea puţin şi-l lua în braţe.
— O petrecere de ziua morţii? întrebă Hermione, entuziasmată, după ce Harry se schimbă în sfârşit de hainele ude şi murdare şi coborî în camera de zi. Pariez că nu sunt mulţi oameni în viaţă care pot spune că au fost invitaţi la o astfel de petrecere! O să fie fascinant!
— De ce şi-ar dori cineva să-şi serbeze ziua în care a murit? spuse Ron, care îşi făcuse tema doar pe jumătate la „Poţiuni” şi era foarte morocănos. Mie mi se pare extrem de deprimant…
Ploaia încă mai bătea cu furie în ferestre, care acum erau negre ca tuşul, dar înăuntru era vesel şi cald. Lumina şemineului se revărsa asupra nenumăratelor fotolii moi în care elevii citeau, discutau, îşi făceau temele, sau, în cazul lui Fred şi George, încercau să afle ce se întâmplă cu o salamandră dacă îi dai să mănânce artificii Filibuster. Fred „salvase” reptila de un portocaliu-fosforescent, care trăia în mijlocul flăcărilor, de la o oră de „Grija faţă de creaturile magice”, iar acum se foia pe masă, sub privirile curioase ale celor din jur.