— Ginny! şopti Harry, fugind către ea şi îngenunchind. Ginny! Să nu fi murit! Te rog, să nu fi murit!
Îşi puse bagheta alături, o apucă pe Ginny de umeri şi o întoarse cu faţa spre el. Faţa îi era albă ca marmura şi la fel de rece, ochii îi erau închişi, deci nu era pietrificată. Atunci era…
— Ginny, te rog, trezeşte-te, şopti Harry, disperat, scuturând-o de umeri.
Capul lui Ginny atârna inert, balansându-se când pe o parte, când pe alta.
— Nu o să se trezească, zise o voce domoală.
Harry tresări şi se întoarse pe genunchi.
Un băiat brunet, înalt, se sprijinea de cel mai apropiat stâlp, privindu-l. O parte abia i se vedea, de parcă Harry l-ar fi privit printr-o fereastră aburită. Dar nu putea să-l confunde.
— Tom… Tomas Cruplud?
Cruplud dădu din cap, fără să-şi ia ochii de pe chipul lui Harry.
— Cum adică nu o să se trezească? spuse Harry disperat. Doar nu e… nu e…
— Nu, e încă în viaţă, zise Cruplud. Însă nu mai are mult…
Harry îl privi fix. Tomas Cruplud învăţase la Hogwarts acum cincizeci de ani şi totuşi stătea acolo, împrăştiind în jur o lumină ciudată, ca o ceaţă strălucitoare, arătând cu nici o zi peste şaisprezece ani.
— Eşti o stafie? spuse Harry, nelămurit.
— O amintire, zise Cruplud, cu aceeaşi voce calmă. Păstrat într-un jurnal timp de cincizeci de ani.
Arătă spre podea, lângă picioarele enorme ale statuii. Acolo, zăcea deschis micul jurnal negru, pe care Harry îl găsise în toaleta Plangacioasei Myrtle. O clipă, Harry se întrebă cum de ajunsese acolo…, dar avea alte lucruri mai importante de făcut, în acel moment.
— Trebuie să mă ajuţi, Tom, zise Harry, ridicându-i iar capul lui Ginny. Trebuie să plecăm de aici. Este un bazilisc pe-aici… Nu ştiu unde, dar ar putea apărea în orice moment. Te rog, ajută-mă…
Cruplud nu se mişcă. Transpirând din greu, Harry reuşi să o ridice pe jumătate pe Ginny de pe podea şi se aplecă să-şi ia bagheta.
Dar bagheta dispăruse.
— Mi-ai văzut tu…
Ridică privirea. Cruplud continua să îl privească, învârtind bagheta lui Harry între degetele-i lungi.
— Mersi, zise Harry, întinzând mâna şi aşteptând să i-o dea.
Un zâmbet apăru la colţurile gurii lui Cruplud. Continuă să se uite fix la Harry, învârtind în joacă bagheta.
— Ascultă, zise Harry grăbit, cu genunchii chirciţi sub greutatea lui Ginny, trebuie să plecăm! Dacă vine baziliscul…
— N-o să vină până nu-l cheamă cineva, zise Cruplud cu acelaşi calm.
Harry o puse iar pe Ginny pe podea, nemaiputând să o ţină.
— Ce vrei să spui? zise el. Fii atent, dă-mi bagheta, s-ar putea să am nevoie de ea.
Zâmbetul lui Cruplud deveni şi mai larg.
— N-o să ai nevoie de ea, zise el.
Harry îl privi.
— Cum adică, n-o să am…
— Am aşteptat asta mult timp, Harry Potter, zise Cruplud. Prilejul să te văd, să vorbesc cu tine…
— Uite ce e, zise Harry, pierzându-şi răbdarea, nu cred că înţelegi. Suntem în Camera Secretelor. Putem să vorbim şi mai târziu.
— O să vorbim acum, zise Cruplud, încă zâmbindu-i şi punând bagheta lui Harry în buzunar.
Harry îl privi cu atenţie. Se întâmpla ceva foarte ciudat acolo.
— Cum a ajuns Ginny aşa? întrebă el, încetişor.
— Da, este o întrebare interesantă, zise Cruplud, mulţumit. Este o poveste destul de lungă. Presupun că Ginny Weasley este aşa pentru că şi-a deschis inima şi şi-a împărtăşit toate secretele unui necunoscut invizibil.
— Despre ce vorbeşti? zise Harry.
— Despre jurnal, zise Cruplud. Jurnalul meu. Micuţa Ginny a scris în el de luni de zile, spunându-mi grijile şi necazurile ei: cum o tachinează fraţii ei, cum a venit la şcoală cu veşminte şi cărţi de mâna a doua, cum… ochii lui Cruplud sclipiră răutăcios… cum nu crede că celebrului, bunului, marelui Harry Potter i-ar putea plăcea vreodată de ea…
Tot timpul cât vorbi, ochii lui Cruplud nu se dezlipiră de pe chipul lui Harry. Aveau o privire aproape înfometată.
— Ce plictisitor, să fii nevoit să asculţi problemele stupide, lipsite de importanţă, ale unei fete de unsprezece ani, continuă el. Dar am avut răbdare, i-am răspuns, am fost înţelegător, am fost bun. Ginny pur şi simplu mă iubea. „Nimeni nu m-a înţeles niciodată ca tine, Tom… sunt atât de bucuroasă că am acest jurnal, în care mă pot destăinui… este ca şi când aş avea un prieten pe care îl pot ţine în buzunar… “
Râsul lui Cruplud era acum rece şi strident, complet nelalocul lui. Lui Harry i se făcu părul măciucă.
— Şi crede-mă, Harry, am reuşit întotdeauna să-i farmec pe cei de care aveam nevoie. Aşa am făcut-o pe Ginny să-şi descarce sufletul în faţa mea şi tocmai de sufletul ei aveam eu nevoie. Am devenit din ce în ce mai puternic, hrănindu-mă cu temerile ei, cu cele mai ascunse secrete ale ei. Am ajuns mult mai puternic decât micuţa domnişoară Weasley, destul ca să o alimentez şi pe ea cu câteva dintre secretele mele, să torn puţin din sufletul meu în ea…
— Ce vrei să spui? zise Harry, a cărui gură se uscase de tot.
— Încă nu bănuieşti, Harry Potter? zise Cruplud, încet. Ginny Weasley a deschis Camera Secretelor. A strangulat cocoşii şcolii şi a scrijelit mesajele ameninţătoare de pe pereţi. A asmuţit Şarpele lui Viperin asupra a patru progenituri cu „sânge-mâl” şi asupra pisicii acelui Non…
— Nu, şopti Harry.
— Ba da, zise Cruplud, calm. Bineînţeles că nu ştia ce făcea la început. Era extrem de amuzant. Păcat că nu ai văzut ultimele ei notiţe… Deveniseră foarte interesante… Dragă Tom, recită el, privind chipul îngrozit al lui Harry, cred că îmi pierd memoria. Am pene de cocoş pe haine şi nu ştiu cum au ajuns acolo. Dragă Tom, nu-mi amintesc ce s-a întâmplat în seara de Halloween, dar a fost atacată o pisică şi sunt plină de vopsea pe veşminte. Dragă Tom, Percy îmi tot spune că sunt palidă şi că nu sunt în apele mele. Cred că mă suspectează… A avut loc un nou atac azi şi nu ştiu unde eram. Tom, ce o să mă fac? Cred că înnebunesc… Am impresia că eu sunt cea care îi atacă pe toţi, Tom!
Pumnii lui Harry erau atât de strânşi, încât unghiile îi intraseră adânc în palme.
— A durat ceva timp până când proasta de Ginny nu a mai avut încredere în jurnalul ei, zise Cruplud. Dar până la urmă a devenit suspicioasă şi a încercat să scape de el. Atunci ai apărut tu, Harry. Tu l-ai găsit, iar eu am fost cât se poate de fericit. Dintre toţi cei care l-ar fi putut găsi, ai fost chiar tu, persoana pe care îmi doream atât de mult să o întâlnesc…
— Şi de ce ai vrut să mă întâlneşti? întrebă Harry, cuprins de furie şi făcând un efort să-şi menţină vocea calmă.
— Păi, vezi tu, Ginny mi-a povestit despre tine, Harry, zise Cruplud. Întreaga ta poveste fascinantă…