Dar aici? Louis căuta în van să descopere tiparul vreunui nou Ochi al Furtunii, o tornadă întoarsă la orizontală şi turtită. Nu existau străpungeri meteoritice în zonă. Existau, în schimb, zone deşertice, de dimensiunile Saharei şi chiar mai mari. Pe culmile lanţurilor muntoase, descoperi goliciunea perlată a materialului de fundaţie al Lumii Inelare. Vânturile îndepărtaseră roca acoperitoare.
Se deterioraseră, oare, şabloanele vremii atât de rău şi de rapid? Sau le plăceau Inginerilor Lumii Inelare deşerturile? Atunci îşi dădu seama Louis că Centrul de Reparaţie trebuia să fi fost abandonat de foarte mult timp. Semenii lui Halrloprillalar nu-l găsiseră, după ce Inginerii Lumii Inelare dispăruseră.
— Vreau să dorm trei ore, spuse Chmeee. Ai putea să pilotezi landerul, în caz de urgenţă?
— Sigur, aprobă Louis, dar ce s-ar putea întâmpla? Suntem mult prea jos pentru apărarea antimeteoritică. Chiar dacă este bazată pe Zidul de Margine, ar lovi ţinuturi populate. Şi nu uita că mergem de o bună bucată de vreme.
— Ai dreptate. Scoală-mă peste trei ore.
Apoi, Chmeee îşi înclină scaunul şi adormi pe loc.
Louis reîncepu să analizeze imaginile recepţionate atât de telescopul din faţă, cât şi de cel din spate, pentru a se distra, dar şi pentru a-şi spori cunoştinţele. Noaptea acoperise regiunea ocupată de Florile-Oglindă. Îşi continuă explorarea de-a lungul Arcadei, până la cel mai apropiat dintre Marile Oceane.
Acolo, în sensul de rotaţie al oceanului şi aproape pe linia mediană a Lumii Inelare: acel vulcan mai ridicat era muntele Pumnul-lui-Dumnezeu, înconjurat de o regiune asemănătoare deşertului marţian, dar mult mai întinsă decât întreaga planetă Marte. Mai departe, spre stânga, un golf al Marelui Ocean era mai mare decât suprafaţa unei întregi planete.
Data trecută, atinseseră ţărmurile acestui golf şi se întorseseră.
Insulele erau răspândite în pâlcuri pe suprafaţa elipsei albastre. Una era o insulă singulară, având forma unui disc şi culoarea deşertului. Alta, un disc cu un canal care o secţiona. Ciudat. Celelalte însă erau insule într-o mare imensă… dincolo, găsise harta Pământului: America, Groenlanda, Eurasiafrica, Australia, Antarctica, toate adunate într-un Pol Nord strălucind în alb, aşa cum văzuse în Castelul Cerului, cu multă vreme în urmă.
Erau toate hărţi ale unor lumi reale? Nici Prill n-ar fi ştiut asta. Hărţile trebuie să fi fost făcute cu mult înainte ca specia ei să apară pe scenă.
Îi părăsise pe Teela şi pe Căutător pe undeva pe acolo. În mod normal, ar fi trebuit să se mai găsească în zonă. Date fiind distanţele de pe Lumea Inelară şi tehnologia locuitorilor ei, nu puteau să ajungă mult prea departe în douăzeci şi trei de ani. Se aflau la treizeci şi cinci de grade pe curbura Arcadei — la o sută de milioane de kilometri depărtare.
În realitate, Louis nu dorea s-o întâlnească din nou pe Teela.
Trecuseră trei ore. Louis se întinse şi îl scutură uşor pe Chmeee de umăr.
Un braţ uriaş se destinse brusc, determinându-l să se retragă, deşi nu suficient de repede.
— Niciodată să nu mă mai trezeşti astfel! clipi furios Kzinul către el. Ai nevoie de îngrijire?
Chiar pe omoplat avea două zgârieturi adânci. Bărbatul simţea cum sângele îi umezea cămaşa.
— Imediat. Priveşte! — îi indică harta Pământului, insulele distinct separate de celelalte grupuri.
Chmeee se uită cu atenţie într-acolo.
— Kzin.
— Ce-ai spus?
— O hartă a planetei Kzin. Acolo. Louis, eu cred că ne-am înşelat atunci când am presupus că sunt hărţi miniaturale. Sunt în mărime naturală, la scara unu pe unu.
La aproape un milion de kilometri depărtare de harta Pământului exista un nou grup de insule. Asemeni unei hărţi a Pământului, oceanele erau distorsionate de proiecţia polară, nu însă şi continentele.
— Aceea este Kzin, spuse Louis. Oare de ce n-am remarcat-o? Iar discul acela tăiat de un canal este Jinx. Cel mai mic şi de culoare roşie-portocalie trebuie să fie Marte.
Louis clipi puţin ameţit. Cămaşa îi era udă de sânge.
— O să revenim la ele mai târziu, adăugă el. Acum, ajută-mă să ajung la autodoc.
9. PĂSTORII
Louis adormi în spitalul automat.
Patru ore mai târziu, cu o senzaţie de jenă în spate şi sub umăr, fapt ce-i reamintea că nu mai trebuia să atingă vreodată un Kzin în somn, îşi reluă locul pe fotoliul de comandă.
Afară era tot noapte. Chmeee avea pe ecran Marele Ocean.
— Cum te simţi? se interesă el.
— Cu sănătatea restabilită mulţumită medicinei moderne.
— Nu te-au înnebunit prea mult rănile, deşi, bănuiesc, ai fost şocat şi ai avut dureri.
— Presupun că un Louis Wu de cincizeci de ani s-ar fi isterizat. Dar ştiam că acum mă pot baza pe autodoc. De ce mă-ntrebi?
— La început, mi s-a părut că aveai curajul unui Kzin. Apoi, m-am întrebat dacă nu cumva dependenţa de curent te-a făcut incapabil să reacţionezi şi la altfel de stimuli.
— Să presupunem că este vorba doar de curaj, okay? Tu cum te-ai descurcat?
— Destul de bine. Uite aici: Pământul, Kzin, Jinx; cele două vârfuri se ridică deasupra atmosferei, la fel şi Polul Est şi Polul Vest de pe Jinx. La fel şi harta lui Marte. Aceasta este Kdat, planeta sclavilor…
— Acum nu mai este.
— Kdatlyno au fost sclavii noştri. La fel ca şi Pierinii, iar asta cred că este lumea lor. Dincoace, ar trebui ca tu să ştii mai bine — nu este, cumva, planeta natală a Trinocilor?
— Exact, iar aceştia s-au stabilit mai târziu pe cea de lângă ea, presupun. Putem să-l întrebăm pe Ultimul dacă recepţionează şi el hărţile.
— Putem fi siguri de asta.
— Garantat. Okay, asta ce mai e? Nu seamănă cu un catalog al lumilor de tip terestru. Şi mai sunt destule pe care nu le pot identifica în nici un fel.
— Dar este evident şi pentru inteligenţele rudimentare, Louis, mârâi Chmeee. Este o listă a inamicilor potenţiali, fiinţe inteligente, sau aproape inteligente, care ar putea ameninţa vreodată Lumea Inelară. Pierinii, Kzinii, marţienii, oamenii, Trinocii.
— Şi Jinx în ce categorie intră? Nu, Chmeee, doar nu le-o fi trecut prin cap că multicleştii i-ar invada cu o flotilă de crucişătoare de război. Sunt imenşi ca dinozaurii, dar fără mâini. Iar Down are, de asemenea, locuitori inteligenţi. Unde sunt?
— Acolo.
— Aha. Este, într-adevăr, impresionant. Nici Grogii nu reprezintă, în mod evident, nici o ameninţare. Îşi petrec întreaga viaţă lipiţi de aceeaşi stâncă.
— Inginerii Lumii Inelare au descoperit toate aceste specii şi au lăsat hărţile ca pe un mesaj pentru descendenţii lor. Suntem de acord? N-au descoperit însă lumea Păpuşarilor.
— Serios?
— Şi mai ştim că au aterizat pe Jinx. Îţi aminteşti, am descoperit scheletul unui multicleşte în timpul primei expediţii.
— Într-adevăr. S-ar putea să fi vizitat toate aceste lumi. — Calitatea luminii se schimba şi Louis remarcă umbra nopţii retrăgându-se, în sensul invers rotaţiei. — A sosit timpul să aterizăm, preciză el.
— Şi unde sugerezi s-o facem?