— Trebuie să veniţi de foarte departe, dacă nu ştiţi aceste lucruri, conchise bătrânul.
Louis vorbi pentru sine, cum venise din stelele de dincolo de Arcadă. Nu, nici el, nici Chmeee nu practicaseră rishathra, deşi exista o mare varietate printre speciile lor. (Îşi aminti de o fată de pe Wunderland cu treizeci de centimetri mai înaltă şi cu şapte kilograme mai uşoară decât el, o pană în braţele sale.) Vorbi despre varietatea lumilor şi despre viaţa inteligentă, dar omise subiectul războaielor şi armamentului.
Triburile Oamenilor păstoreau mai multe feluri de animale. Le plăcea varietatea, dar nu şi să flămânzească, şi, în mod obişnuit, nu era posibil să ţii turme de animale diferite în acelaşi timp. Triburile Oamenilor se interesau unele de altele din motive comerciale. Uneori, negociau turme. Era ca şi cum ar fi negociat adevărate stiluri de viaţă: puteai cheltui jumătate de falan în negocieri mutuale, înaintea hotărârii definitive. (Un falan însemna zece rotaţii ale Lumii Inelare, adică şaptezeci şi cinci de zile a câte treizeci de ore fiecare.)
Puteau fi păstorii îngrijoraţi de faptul că erau străini în sat? Shivith spuse că nu. Doi străini nu reprezentau o ameninţare.
Când aveau să se înapoieze? La mijlocul zilei, preciză Shivith. Trebuia să se grăbească; era o streche. Altfel, s-ar fi oprit să vorbească.
— Vă place să mâncaţi carnea imediat după ce animalul este omorât? vru să ştie Louis.
— Nu, o jumătate de zi este de ajuns, răspunse Shivith zâmbind. O zi şi o noapte este prea mult.
— Aţi făcut vreo…
Kzinul se ridică brusc. Lăsă cu grijă fetiţa jos şi opri translatorul.
— Louis, am nevoie de exerciţii şi de solitudine. Această perioadă îndelungată de captivitate mi-a ameninţat sănătatea. Mai ai nevoie de mine?
— Nu. Hei…
Chmeee sărise deja gardul. Întoarse capul.
— Nu-ţi da jos hainele! îl sfătui Louis. De la distanţă, nu se cunoaşte că eşti inteligent. Şi nu omorî nici unul dintre elefanţii verzi.
Chmeee îi făcu semn de rămas bun şi ţâşni în iarba verde.
— Prietenul tău este foarte rapid, remarcă Shivith.
— Şi eu trebuie să plec. Am un proiect în minte.
Supravieţuirea şi scăparea fuseseră singurele lor preocupări, în timpul primei vizite pe Lumea Inelară. Mai târziu, în mediul familiar oferit de Resht pe Pământ, conştiinţa lui Louis Wu devenise activă. Atunci, el îşi reamintise cum distrusese un oraş.
Pătratele de umbră formau un inel concentric cu Lumea Inelară. Douăzeci şi două de astfel de pătrate erau fixate, cu faţa la soare, de nişte fire subţiri şi aproape invizibile. Firele se menţineau întinse pentru că pătratele de umbră se roteau cu o viteză mai mare decât cea orbitală.
Atunci când Mincinosul se prăbuşise cu motoarele propulsoare distruse, lovise unul dintre firele pătratelor de umbră şi îl rupsese. Firul, de zeci de mii de kilometri lungime, se depusese ca un nor de smog peste un oraş locuit.
Louis avusese nevoie de el pentru a remorca Mincinosul.
Găsiseră unul dintre capete, îl încastraseră în vehiculul lor improvizat — închisoarea plutitoare a lui Halrloprillalar — şi îl târâseră după ei. Louis nu ştia precis ce se întâmplase cu oraşul, putea face doar presupuneri. Firul era subţire, ca un funigel, iar materialul suficient de rezistent pentru a tăia carcase metalice. Probabil că toate clădirile se transformaseră în ruine, atunci când buclele se adunaseră.
De data aceasta, băştinaşii nu aveau să mai sufere pentru că sosise Louis Wu. Era într-o perioadă de readaptare de pe urma dependenţei de curent şi nu mai avea nevoie de alte învinuiri. Primul act al vizitei sale fusese să bage strechea în localnici şi în animalele lor. Trebuia să repare acest lucru.
Avu parte de o muncă fizică grea.
După o pauză scurtă, urcă pe puntea de comandă. Era îngrijorat din pricina Kzinului. Chiar şi o fiinţă umană — un ţăran de acum cinci sute de ani, să spunem, un om obişnuit, în floarea vârstei — s-ar fi dezechilibrat dacă s-ar fi trezit brusc, din nou, la vârsta de optsprezece ani şi ai fi constatat că înaintarea sa lentă spre moarte îi fusese întreruptă, că sângele îi clocotea dulce în vene, că propria identitate îi era pusă în discuţie — părul îndesindu-se şi schimbându-şi culoarea, cicatricele dispărând…
Ei bine, unde era Chmeee?
Iarba era stranie. Aici, în vecinătatea satului, îi ajungea până la piept. În sensul de rotaţie o zonă imensă era acoperită doar la nivelul solului. Louis remarcă turma ce se mişca la lizieră, condusă de oamenii roşii; şi văzu că tocmai părăsea o regiune de culoarea ţărânei.
Oferă-le astea: micii elefanţi verzi erau eficienţi. Pesemne că oamenii roşii schimbau taberele destul de frecvent.
Louis sesiză o mişcare în iarba din apropiere. Aşteptă liniştit până ce mişcarea se repetă… şi, brusc, se produse o fulgerare oranj. Nu văzuse prada lui Chmeee. Era consolat doar de faptul că nu observase oameni prin preajmă. Se reîntoarse liniştit la treabă.
Când reveniseră, păstorii găsiseră un festin.
Sosiseră în grupuri, şuşotind între ei. Se opriseră pentru a examina landerul fără să se apropie prea mult de el. Câţiva înconjuraseră un elefant verde. (Prânzul?) Putea fi doar o coincidenţă faptul că suliţaşul îi conducea pe cei ce intraseră în cercul colibelor.
Se opriseră surprinşi când se treziseră faţă în faţă cu Louis şi cu Chmeee, care avea altă fetiţă încolăcită pe după umeri, şi cu o jumătate de tonă de carne curăţată, aşezată frumos pe o piele.
Shivith prezentă străinii, împreună cu o scurtă şi corectă dare de seamă a pretenţiilor acestora. Louis se aştepta să fie considerat mincinos, dar acest lucru nu se-ntâmplă. În schimb, îl întâlni pe şef — o femeie de aproape un metru şi jumătate înălţime, Ginjerofer după nume, care se aplecase şi îi zâmbise cu o dantură deconcertant de ascuţită. Pământeanul încercă să facă acelaşi fel de plecăciune.
— Shivith ne-a spus că vouă vă place o varietate de carne, spuse el şi arătă spre ceea ce luase din bucătăria landerului.
Trei dintre localnici întoarseră elefantul verde spre locul unde se afla restul turmei, îndemnându-i de la spate cu scurte înţepături de suliţă. Tribul se aduna pentru masă. Alţii veniră să fi se alăture, vreo zece bărbaţi şi femei, foarte bătrâni, ieşind din colibe pe care Louis le considerase goale. Louis crezuse că Shivith era bătrân. Nu era obişnuit să vadă oameni cu pielea încreţită, articulaţii reumatice şi cicatrice vechi. Se întrebă de ce stătuseră ascunşi şi îşi zise că, probabil, îi ţinuseră în bătaia săgeţilor lor în timp ce el şi Chmeee vorbiseră cu Shivith şi copiii.
În câteva minute, localnicii reduseră prânzul la o grămadă de oase. Nu vorbeau; păreau că nu primiseră un astfel de ordin în prealabil. În fapt, mâncau ca nişte Kzini. Chmeee acceptase oferta gesticulată de a li se alătura. El înfulecă majoritatea cărnii de moa pe care băştinaşii o ignoraseră: preferau carnea roşie.
Louis cărase totul în mai multe etape, pe unul dintre marile platouri de repulsie. Muşchii îl dureau la fiecare mişcare. Îi privea pe localnici cum îşi devorau prânzul şi se simţea mulţumit. Nu avea droudul pe cap, dar se simţea bine.
În final, majoritatea băştinaşilor se ridicară şi se îndreptară spre turmă. Shivith şi Ginjerofer, precum şi câţiva dintre cei mai în vârstă, rămaseră pe loc.