Louis abia îşi reprimă impulsul de a rămâne cu gura căscată de uimire. Se răsuci şi intră înapoi în cameră, fără să dea impresia că se grăbeşte. Încuie uşa balconului şi anclanşă din nou alarma, apoi scoase pe masă droudul din ascunzătoare. Mâinile îi tremurau.
Pentru prima oară în douăzeci de ani, îl văzuse pe Interlocutor. Fostul ambasador în spaţiul uman, alături de care Louis Wu, un Păpuşar Pierson şi o ciudată fată umană exploraseră o minusculă porţiune dintr-o enormă structură numită Lumea Inelară, şi care îşi dobândise numele întreg de la Patriarhul Kzinti pentru comoara cu care se întorsese. Acum ai fi putut să mori, dacă i te-ai fi adresat cu denumirea unei profesiuni, totuşi care îi era numele adevărat? Ceva ce începea cu un râgâit, ceva de genul germanului ch sau ca răgetul de avertizare al unui leu: Chmeee, ăsta era. Dar ce căuta aici? Căpătând un nume adevărat, un teritoriu şi un harem, Chmeee n-ar fi avut nici un motiv să mai părăsească planeta Kzin vreodată. Pretenţia de a se fi deghizat în turist pe o lume anexată de oameni era ridicolă.
Să fi ştiut că Louis Wu era în canion?
Acum trebuia să plece neapărat. Să urce pereţii canionului şi să ajungă la navă.
Era motivul pentru care Louis Wu umbla la reglajul droudului, îngustându-şi ochii în timp ce acţiona cu instrumente delicate asupra unor comenzi minuscule. Mâinile continuau să-i tremure enervant.
… Droudul trebuia reglat oricum, de vreme ce urma să abandoneze ziua de 27 de ore de pe Canyon. Ştia unde să fugă. Tot o lume din spaţiul uman, dar cu o suprafaţă lunară mult mai întinsă. Putea ateriza nedetectat în vacuumul de la West End din Jinx… setarea droudului acum… apoi câteva ore cablat, să se relaxeze. Totul avea sens. Îşi îngădui două ore.
Trecuseră aproape două ore, când sosi şi cel de-al treilea invadator. Prins de plăcerea sârmei, Louis nu s-ar fi deranjat. Chiar socotise prezenţa invadatorului un soi de destindere.
Creatura stătea bine înfiptă pe trei picioare, unul posterior şi două anterioare, depărtate. Între umeri, se contura o protuberanţă groasă şi rotundă: craniul acoperit de o coamă aurie, ondulată în inele, în care scânteiau bijuterii. Două gâturi lungi şi sinuoase se ridicau de o parte şi de alta a craniului, pentru a se termina cu două capete turtite. Acele guri cu buze întredeschise serviseră Păpuşarilor drept mâini de-a lungul întregii lor istorii. Într-una dintre ele noul invadator ţinea un paralizator de provenienţă umană, iar limba lungă şi bifurcată era încolăcită peşte trăgaci.
Louis Wu nu mai văzuse un Păpuşar Pierson de douăzeci şi doi de ani. Îl găsea destul de drăguţ.
Şi apăruse de nicăieri. De data asta, Louis îl văzuse cum se materializase în mijlocul covorului său de iarbă galbenă. Se îngrijorase degeaba; ARM-ul nu putea fi implicat în asta. Problema hoţilor de pe Canyon se explica de la sine.
„Discuri de păşit!”, strigă Louis fericit. Se aruncă asupra străinului cu gândul că Păpuşarii erau laşi…
Paralizatorul străluci oranj. Louis Wu se lungi pe carpetă cu toţi muşchii blocaţi. Inima îi bătea puternic, iar prin faţa ochilor îi defilau pete negre.
Păpuşarul ocoli delicat cele două cadavre. Îl privea din două direcţii; apoi, ochii se apropiară de el. Două perechi de dinţi-ventuză îi prinseră ferm încheieturile, dar fără să-l rănească. Păpuşarul îl târî de-a-ndărătelea pe covor, apoi îi dădu drumul.
Apartamentul dispăru.
Nu se putea spune că Louis Wu era speriat. Nu simţea o asemenea senzaţie neplăcută. Calm (bucuria uniformă din sârmă îi permitea un nivel de abstractizare imposibil de atins de muritorii de rând), înregistra, pur şi simplu, imaginea lumii ce i se oferea.
Văzuse felul în care funcţiona sistemul discurilor de păşit, pe lumea de origine a Păpuşarilor Pierson. Era un sistem deschis de teleportare, cu mult superior sistemului închis al cabinelor de transfer utilizate pe lumile oamenilor.
Aparent, un Păpuşar instalase discuri de păşit în apartamentul lui Louis; trimisese doi canyoniţi care să-l aducă, iar când aceştia dăduseră greş, venise în persoană. Însemna că avea nevoie disperată de el.
Raţionamentul era de două ori liniştitor. Mai întâi că ARM-ul nu avea nici un amestec, apoi, Păpuşarii erau păstrătorii unei tradiţii de un milion de ani a filozofiei laşităţii iluminate. Cu siguranţă, nu-i dorea moartea; ar fi putut s-o obţină mai ieftin şi cu mai puţin risc. I-ar fi fost uşor să-l sperie.
Zăcea în continuare pe o porţiune de iarbă galbenă şi făcea speculaţii. Ar fi trebuit să se afle pe un disc de păşit. În jurul său, zărea o imensă blană portocalie, sau… mai degrabă un Kzin prăbuşit, cu ochii deschişi, adormit, paralizat sau mort — în fapt, era chiar Interlocutorul.
Louis se bucură să-l vadă.
Se găseau într-o astronavă, o carcasă Produs General. Dincolo de pereţii transparenţi, lumina strălucitoare a soarelui scotea în evidenţă un peisaj lunar extrem de accidentat. Petele verzui-violacee de licheni îi dovedeau că era vorba tot de Canyon.
Oricum, nu era îngrijorat.
Păpuşarul îi eliberase încheieturile. În coama lui străluceau ornamente; nu bijuterii naturale, ci mai degrabă ceva asemănător opalelor negre. Unul dintre capetele sale turtite şi fără creier tocmai îi decupla droudul de craniu. Apoi, Păpuşarul păşi pe o platformă dreptunghiulară şi dispăru cu droud cu tot.
2. RECRUTAREA
Ochii Kzinului îl priveau de o bună bucată de vreme. Acum, uriaşa felină paralizată încercă să-şi dreagă vocea şi cârâi:
— Loo-ii Woo…
— Un! răsuflă uşurat Louis. Se gândise cum să se omoare, dar nu găsise nici o cale. Abia dacă-şi putea mişca degetele.
— Louis, …şti cablat?
— Ungle, răspunse bărbatul, în dorinţa de a câştiga timp.
Reuşi. Kzinul renunţă să mai facă vreun efort. Deşi singura lui preocupare era droudul lipsă, Louis urmă un vechi reflex. Privi în jurul său pentru a estima cât de gravă este situaţia.
Hexagonul cu iarbă de interior de sub el marca receptorul discului de păşit. Cercul negru de dincolo de el era, cu siguranţă, transmiţătorul. În rest, atât podeaua, cât şi pereţii erau transparenţi.
Hiperpropulsorul se întindea sub podea, aproape pe toată lungimea astronavei. Louis trebuia să recunoască maşinile după principiile prime re. Evident, nu erau de fabricaţie umană; aveau aspectul semilichid al majorităţii construcţiilor Păpuşarilor. Deci, astronava avea capacitatea vitezelor superluminice. Părea să fie destinată unei călătorii îndelungate.
Prin peretele din spate putea privi într-o cală prevăzută cu o deschidere curbă, în cadrul căreia se zărea un con asimetric, înalt de zece metri şi cam de două ori mai lung. Vârful era un fel de turelă cu locaşuri pentru armament şi/sau instrumente de cercetare. Sub turelă se găsea o fereastră curbă, iar mai jos de ea — o uşă care, o dată deschisă, putea servi şi ca rampă de coborâre.
Era un lander, un vehicul de explorare. Construit de oameni — gândi Louis — la comandă, întrucât nu avea deloc aspectul acela semifluid. Dincolo de lander, mai zări un perete argintiu, probabil un rezervor de combustibil.