— Centrul de Reparaţie, aprobă Louis. Aruncând o privire spre puntea de comandă, văzu că Ultimul arăta ca un taburel alungit şi decorat cu pietre rubinii şi violete.
— Desigur, ar fi putut deveni Centru de Reparaţie şi, de asemenea, centru de putere, adăugă Protectorul. Căutătorul şi-a amintit de poveştile despre Marele Ocean. Părea o alegere potrivită, întrucât era protejat de barierele naturale ale distanţelor, de furtuni şi de zeci de nişe ecologice de pradă. Astronomii studiaseră Marele Ocean de la depărtare şi Căutătorul îşi amintea suficient pentru a ridica hărţi.
— Ne-au trebuit şaisprezece ani ca să traversăm Marele Ocean. Probabil că s-au format legende referitoare la această călătorie. Ştiai că Hărţile sunt stocate? Kzinii au colonizat Harta Pământ. N-am fi reuşit să continuăm dacă n-am fi capturat o navă colonială Kzinti. Există insule în Marele Ocean care sunt, de fapt, imense forme de viaţă, spatele lor fiind acoperit cu vegetaţie, şi care se scufundă atunci când marinarul se aşteaptă mai puţin…
— Teela! Cum? Cum ai reuşit să devii astfel?
— Puţină cunoaştere, Louis. N-am aflat originea Inginerilor Lumii Inelare decât mult prea târziu.
— Dar tu erai o norocoasă!
Protectorul dădu din cap.
— Încrucişaţi pentru noroc de Păpuşarii Pierson, care s-au amestecat în Legile Fertilităţii Terestre pentru a crea Loteriile Dreptului de Naştere. Tu ai presupus că a funcţionat. Mie, întotdeauna mi s-au părut stupide. Louis, vrei să crezi că şase generaţii de câştigători la Loteriile Dreptului de Naştere au produs o fiinţă umană norocoasă?
Bărbatul nu-i răspunse.
— Numai una? — Strania făptură părea că râde. — Gândeşte-te la norocul tuturor descendenţilor tuturor câştigătorilor la Loteriile Dreptului de Naştere. În douăzeci de mii de ani, ar trebui să-şi fi găsit drumul de plecare din galaxie, fugind de explozia nucleului galactic. De ce nu la bordul Lumii Inelare? Are trei milioane de suprafeţe terestre locuibile şi poate fi deplasată, Louis. Lumea Inelară este norocul nenăscuţilor descendenţi ai oamenilor împerecheaţi pentru noroc. Dacă pot salva Lumea Inelară, înseamnă că a fost un noroc pentru ei că am venit aici cu douăzeci şi trei de ani în urmă, noroc că eu şi Căutătorul am găsit intrarea în Mons Olympus. Norocul lor. Niciodată al meu.
— Şi el a păţit acelaşi lucru?
— Căutătorul a murit, desigur. Amândoi am devenit ahtiaţi după rădăcinile arborelui vieţii, dar Căutătorul era cu o mie de ani prea bătrân. L-a omorât.
— N-ar fi trebuit să vă părăsesc niciodată, spuse Louis.
— N-ai avut de ales. Nici eu n-am avut — dacă mai crezi în noroc. Acum, am şi mai puţin de ales. Instinctele sunt foarte puternice la un Protector.
— Crezi în noroc?
— Nu. Mi-aş dori să pot crede.
Louis îşi ridică braţele într-un gest de neajutorare şi se întoarse. Ştia de mult că avea s-o întâlnească din nou pe Teela Brown. Dar nu astfel! Porni câmpul pentru dormit şi se lăsă să plutească.
Ultimul avusese o idee bună. Să te faci colac în jurul propriului buric…
Oamenii nu-şi puteau îngropa şi urechile. Louis plutea pe jumătate ghemuit, cu braţele petrecute peste faţă. Îi era însă imposibil să nu audă ce se vorbea:
— Interlocutorule, te felicit pentru că ţi-ai redobândit tinereţea.
— Numele meu este Chmeee.
— Îmi cer iertare, spuse Protectorul. Chmeee, cum aţi ajuns aici?
— Eu am căzut de trei ori în capcană, spuse Kzinul. Am fost răpit de Ultimul, condamnat de Louis să nu mai fug de pe Lumea Inelară, blocat în subteran de Teela Brown. Este un obicei pe care trebuie să-l înlătur. Ai să te lupţi cu mine, Teela?
— Nu, atâta timp cât nu poţi ajunge la mine, Chmeee. Kzinul îi întoarse şi el spatele.
— Ce vrei de la noi?
Kawaresksenjajok vorbise cu deferenţă în limba Constructorilor Oraşului şi vocea lui fusese reluată cu ecouri de către translator, în interplanetară.
— Nimic. — Teela îi răspunse în aceeaşi limbă.
— Atunci, ce căutăm noi aici?
— Nimic. Am văzut că nu puteţi face nimic.
— Nu înţeleg. — Băiatul era pe punctul de a izbucni în lacrimi. — De ce vrei să ne îngropi sub pământ?
— Copile, fac ce se cuvine! Trebuie să previn 1,5 x 1012 crime. Louis deschise ochii.
— Dar noi suntem aici pentru a preveni morţile! interveni şi Harkabeeparolyn, uşor enervată. Nu ştii că lumea este descentrată şi alunecă în soare?
— Ştiu asta. Eu am format echipa care a remontat jeturile de orientare ale Lumii Inelare, reparând astfel avariile produse de propria ta specie.
— Luweewu spune că asta nu este de ajuns.
— Nu este.
Louis Wu era acum foarte atent la conversaţia lor.
— Nu înţeleg! rosti Bibliotecara, clătinându-şi capul.
— Cu jeturile de orientare în funcţiune, am prelungit viaţa Lumii Inelare cu aproape un an. Un an în plus pentru 3 x 1013 fiinţe inteligente este echivalent cu a oferi oricui de pe Pământ un plus de o mie de ani de viaţă. Este o realizare valoroasă. Colaboratorii mei sunt de acord cu acest lucru, chiar şi cei care nu sunt Protectori.
Louis începea să distingă trăsăturile figurii Teelei Brown în masca de piele a Protectorului. Curbura de la îmbinarea maxilarelor, un craniu umflat pentru a face mai mult loc pentru creier… era însă Teela şi îl durea teribil. De ce nu plecase?
Obişnuinţele dispar greu, iar Louis avea o minte analitică. „De ce nu plecase?” gândi el. „ Un Protector pe moarte, într-o lume artificială condamnată! N-ar trebui să piardă nici măcar un minut pentru a vorbi cu o adunătură de prăsitori prinşi în capcană.Ce crede că poate să facă?”
Întoarse capul spre ea.
— Tu ai format echipa de reparaţii, nu-i aşa? Cine sunt?
— M-au ajutat aparenţele. Majoritatea hominizilor ascultă de mine. Am adunat o echipă alcătuită din mai multe sute de mii de indivizi de diferite specii. Am adus trei aici, pentru a deveni Protectori: dintre Oamenii Muntelui Răsturnat, dintre Oamenii Nopţii şi dintre Vampiri. Am sperat că ei vor găsi o soluţie care mie îmi scapă. Punctele lor de vedere au diferit. Vampirul, de exemplu, nu avea conştiinţă înainte de schimbare. Dar m-au dezamăgit… — Cu siguranţă,se comporta ca şi cum ar mai fi avut timp.Timp ca să converseze cu nişte extratereştri captivi şi prăsitori,până ce Lumea Inelară avea să ajungă să se frece de pătratele de umbră! — N-au găsit o soluţie mai bună. Aşa că am montat colectoarele Bussard care au mai rămas pe Zidul de Margine. Acum, le-am montat pe toate, în afară de ultimul. Sub conducerea ultimului Protector, echipa mea va pregăti cea din urmă astronavă rămasă pe Lumea Inelară pentru a-i duce, în siguranţă, în jurul vreunei stele apropiate. Unii locuitori ai Lumii Inelare vor supravieţui.
— Ne-am întors la întrebarea iniţială, o întrerupse Louis. Echipajul tău lucrează din greu. Tu ce faci aici? „Am dreptate! încearcă să ne spună ceva!”
— Sunt aici ca să previn moartea a o mie cinci sute de miliarde de hominizi inteligenţi. Am recunoscut emisia de neutrino a propulsoarelor construite în spaţiul uman, şi am venit pe singura scenă potrivită pentru crimă. Am aşteptat. Iată că aţi sosit!