— Iată că am sosit! fu de acord Louis. Dar, la naiba, ştii foarte bine că nu intenţionăm să comitem nici un fel de crimă!
— Aţi fi comis.
— De ce?
— Nu pot să-ţi spun.
Totuşi, nu dădea semne că ar intenţiona să întrerupă conversaţia. Teela se preta la un joc extrem de straniu. Ei trebuiau să-i ghicească regulile.
— Să presupunem că poţi salva Lumea Inelară ucigând un trilion şi jumătate din locuitori din cei treizeci de trilioane, vorbi Louis din nou. Un Protector ar face asta, nu? Cinci la sută pentru a salva nouăzeci şi cinci la sută. Pare atât de… eficient.
— Poţi să simpatizezi cu atât de multe fiinţe gânditoare, Louis? Sau poţi să-ţi imaginezi câte o moarte pe rând, iar pe tine interpretând rolul principal?
Bărbatul nu-i răspunse.
— Treizeci de miliarde de oameni locuiesc în spaţiul uman, continuă Teela. Imaginează-ţi-i pe toţi morţi. Imaginează-ţi că o populaţie de cincizeci de ori mai mare moare, să spunem, prin otrăvire cu radiaţie. Simţi durerea lor, regretele, sentimentele lor reciproce? De la atât de mulţi? Numerele sunt prea mari. Creierul tău nu le poate cuprinde. Al meu, da.
— Oh!
— Nu pot permite să se întâmple una ca asta! Nu pot lăsa să se întâmple! Ştiu că trebuie să te opresc.
— Teela, imaginează-ţi un pătrat de umbră care rade tot de pe lăţimea Lumii Inelare cu viteza de o mie două sute de kilometri pe secundă. Imaginează-ţi că o populaţie de o mie de ori mai numeroasă decât cea existentă în tot spaţiul cunoscut moare o dată cu dezintegrarea Lumii Inelare.
— Îmi imaginez.
Louis dădu din cap. Piese dintr-un joc de puzzle. Teela le-ar oferi câteva dintre ele, dacă ar putea. Nu putea să le dea însă o imagine completă. Deci, trebuia să continue să pescuiască alte piese.
— Ai spus ultimul Protector? Erau patru şi acum nu mai există decât unul, în afară de tine? Ce s-a întâmplat cu ceilalţi?
— Doi Protectori au părăsit echipa de reparaţii, o dată cu mine. Trebuiau să plece separat. Probabil că au găsit indiciile care anunţau venirea voastră. Am simţit nevoia să-i localizez şi să-i opresc.
— Adevărat? Dacă erau Protectori, n-ar fi putut nici ei să ucidă un trilion şi jumătate de hominizi inteligenţi, aşa cum nici tu nu poţi…
— Ei ar fi aranjat, cumva, să se întâmple.
— Cumva… Acum, devenise mai atentă la exprimare. Era mulţumit că nimeni nu încerca să-l întrerupă. Nici chiar Chmeee, diplomatul abil.
— Cumva, i-ar fi lăsat pe prăsitori să ajungă în singurul loc de pe Lumea Inelară unde putea fi comisă crima. Aceasta ar fi fost strategia lor, dacă tu nu i-ai fi oprit?
— Probabil.
— Să permiţi acestor prăsitori bine aleşi să devină Protectori mirosind, cumva, arborele vieţii. — „Costumele presurizate!Din cauza asta Teela căuta o astronavă interstelară.” — Să le permiţi să devină conştienţi, cumva, să înţeleagă situaţia. Şi, cumva, un Protector să se răzgândească să-i ucidă înainte de a vedea soluţia şi de a o utiliza, să ucidă un număr astronomic de prăsitori, pentru a salva şi mai mulţi. Asta crezi tu că ai prevenit?
— Da.
— Si acesta este locul potrivit?
— De ce aş mai fi aşteptat aici?
— A mai rămas un singur Protector. Va veni după tine?
— Nu. Protectorul Om al Nopţii ştie că ea singură a fost lăsată să supervizeze evacuarea. Dacă încearcă să mă ucidă, iar eu o ucid pe ea, prăsitorii, rămaşi singuri, ar muri pe drum.
— Se pare că poţi ucide cu uşurinţă, remarcă Louis cu amărăciune.
— Nu. Nu pot ucide 5 la sută din populaţia Lumii Inelare şi nu ştiu dacă am să pot să te ucid pe tine, Louis. Eşti un prăsitor al speciei mele. În această privinţă, eşti singurul de pe Lumea Inelară.
— M-am gândit la anumite căi de a salva Lumea Inelară, spuse bărbatul. Dacă ai auzit de o maşină de transmutaţie la scară mare, noi ştim cum s-o utilizăm.
— Cu siguranţă, cei din neamul Pak n-au avut nici una. Asta n-a fost cea mai inteligentă deducţie a ta, Louis.
— Dacă am putea da o gaură sub unul dintre Marile Oceane… Apoi, controlând scurgerea apei, ne-am putea folosi de reacţie pentru a duce Lumea Inelară la loc.
— Inteligent. Dar nu poţi da gaură şi nici nu poţi s-o astupi. În plus, există o soluţie care ar provoca mai puţine pagube şi chiar şi aşa pagubele sunt prea mari, iar eu nu pot permite acest lucru.
— Cum ai să salvezi tu Lumea Inelară?
— Nu pot, răspunse scurt Protectorul.
— Unde suntem? Ce se întâmplă în această parte a Centrului de Reparaţie?
Urmă o pauză lungă.
— N-am să-ţi spun mai multe decât ştii, vorbi Protectorul într-un târziu. Nu bănuiesc cum ai putea scăpa, dar trebuie să iau în consideraţie şi această posibilitate.
— Renunţ, spuse Louis. Cedez. La naiba cu jocul tău prostesc!
— Foarte bine, Louis. Cel puţin, tu nu vei muri niciodată. Bărbatul închise ochii şi se ghemui în porţiunea lipsită de gravitaţie.
„Căţea pioasă!”
— Am să vă ţin companie până veţi intra în stază, continuă Teela. Nu pot face prea multe pentru confortul vostru. Şi voi, care vă sunt numele şi de unde veniţi? Faceţi parte din specia care a cucerit Lumea Inelară şi stelele…
Trăncăneală. De ce nu se năşteau oamenii cu flapsuri peste urechi? O fi existând vreun hominid cu o asemenea trăsătură? Kawaresksenjajok încercă timid o întrebare.
— Care este poziţia unui magician faţă de rishathra?
— Este importantă atunci când întâlneşti o specie nouă, nu-i aşa, copile? După părerea mea, rishathra este pentru prăsitori. Dar şi nouă ne place.
Băiatul se bucurase enorm. Sentimentul lui de uimire permanentă nu ajunsese la capăt. Teela îi vorbi despre marea ei călătorie. Grupul ei de exploratori fusese capturat de Grogii de pe Harta Down, apoi eliberat de o populaţie ciudată. Pe Harta Kzin erau animale hominide, importate cu multă vreme în urmă de pe Harta Pământ şi încrucişate pentru anumite trăsături, până când deveniseră la fel de diferite precum câinii din spaţiul uman. Echipajul Teelei se ascunsese printre ei. Împreună, furaseră o navă-colonie Kzinti. Uciseseră pentru hrană un imens animal-insulă, mâncător de krill, şi-i îngheţaseră carnea într-un rezervor gol de hidrogen lichid. Se hrăniseră din ea luni de zile.
În cele din urmă, o auzi spunând:
— Acum trebuie să mănânc, dar mă voi întoarce curând. Apoi se lăsă liniştea.
Cele câteva minute de linişte sfârşiră atunci când nişte dinţi tociţi strânseră cu blândeţe încheietura lui Louis.
— Louis, trezeşte-te! Nu avem timp de pierdut!
Louis se răsuci şi închise câmpul de dormit. Rămase câteva clipe aşa, pentru a savura imaginea interesantă înfăţişând un Păpuşar stând alături de un Kzin în floarea vârstei.
— Am crezut că eşti afară.
— O iluzie valoroasă care s-a apropiat prea mult de realitate, răspunse Ultimul. Am fost tentat să las evenimentele să-şi urmeze cursul.
Teela Brown avea dreptate când ne-a spus că nu vom muri. Cea mai mare parte din Lumea Inelară se va rupe şi va cădea liber, dincolo de haloul cometar. Am putea fi găsiţi într-o bună zi.
— Şi eu am început să simt la fel. Sunt gata să renunţ.
— Protectorii au murit de aproape un sfert de milion de ani. Cine ne-a spus asta?