Harkabeeparolyn nu mai avea nici o formă, în straturile acelea de îmbrăcăminte. Prin cască, faţa ei arăta extrem de concentrată. Costum presurizat, centură de zbor, laser — ar fi fost norocoasă să-şi amintească cum funcţionau toate şi, în plus, să mai şi lupte. De la distanţă, putea fi confundată cu Louis Wu. Teela ar fi putut să ezite. Totul conta.
Femeia dispăru. Louis o urmă, conectând centura de zbor.
Chmeee, Harkabeeparolyn, Louis Wu: zburau ca nişte ghemotoace din hârtie neagră deasupra pantelor ruginite ale lui Mons Olympus. Sonda nu mai zbura. Plutise până terminase tot combustibilul, apoi se prăbuşise, rostogolindu-se. Era destul de rău avariată. Discul de păşit supravieţuise.
Indicatoarele de sub bărbie îi arătau lui Louis că aerul de afară era foarte rarefiat, foarte uscat şi bogat în bioxid de carbon. O imitaţie perfectă a condiţiilor de pe Marte, numai că gravitaţia nu se deosebea prea mult de cea terestră. Cum supravieţuiseră marţienii? Pesemne că se adaptaseră, susţinuţi de marea de praf în care trăiau. Mai puternici decât verii lor dispăruţi… „Înapoi la treburile tale!”
Marginile craterului aveau pante de peste şaizeci de kilometri. Cheltuiră cu ele cincisprezece minute. Harkabeeparolyn rămase în urmă. Zborul ei era sacadat: probabil se încurca destul de des în comenzi.
Trapa de pe fundul craterului era din rocă colorată în ruginiu şi extrem de rugoasă. Explodase înspre interior.
Cădeau în întuneric.
Îi ajutau centurile de zbor. N-ar fi trebuit să se întâmple aşa. Unităţile repulsoare respingeau suprafeţele plate de scrith de deasupra şi de dedesubtul lor. Dar plafonul din scrith nu rezista la greutate. Era cu mult mai subţire decât fundaţia Lumii Inelare de dedesubt.
Louis comută pe infraroşu (sperând că Harkabeeparolyn îşi va reaminti şi ea comanda; în caz contrar ar fi rămas oarbă). Căldura radia de jos — un cerc mic şi strălucitor. Împrejurimile erau vaste şi neclare. Coloane de discuri şi scări zvelte, înşirate de-a lungul a trei pereţi. Ridicându-se până spre mijlocul imensei încăperi, se profila un turn înclinat de toroizi. Cădeau de-a lungul lui, inel cu inel. Un accelerator liniar în Mons Olympus? Atunci, acele discuri puteau fi platforme de luptă pentru un Protector, pregătite pentru a fi lansate în cer. O gaură se căsca în jos, prin podea. Îşi continuară căderea prin ea. Pata de căldură rămăsese tot jos, dar devenise mai mare.
Douăsprezece etaje adunate laolaltă, străpunse toate de câte o gaură. Acul lăsase urme serioase. Chiar şi ultima ruptură era una mare… iar lumina infraroşie strălucea prin ea. Camera de sub ei era, într-un fel, roşie de căldură. Chmeee căzu în ea cu mult înaintea lui Louis. O clipă mai târziu, plutea înapoi şi se opri pe podeaua de deasupra.
Legătura prin radio era în continuare întreruptă. Louis îl imită pe Chmeee: îşi dădu drumul prin ultima deschizătură şi se trezi într-o baie strălucitoare de infraroşii. O cantitate enormă de căldură era eliberată aici. Iar tunelul care ducea afară strălucea şi mai puternic.
Louis reveni, pentru a i se alătura lui Chmeee. Îi făcu semn lui Harkabeeparolyn, care ateriză şi ea lângă ei, cu o bufnitură.
Mda. Acul fusese împins prin acel tunel, cu suficientă căldură aţintită asupra lui pentru a-l menţine în stază. Uşor de urmărit… numai că ar fi fost prăjiţi. Şi acum, care era continuarea?
Acum, porni după Chmeee, care îşi luase zborul şi se îndepărta cu viteză. Ce avea în minte? Dacă ar fi putut vorbi! Se deplasau prin spaţiul rezervat locuinţelor. Era strâmt, pentru cine încerca să zboare cu viteză. Cuburi fără uşi, sau poate uşi asemănătoare celor de la seifuri; niciodată nu întâlniră un paravan, pentru mai multă intimitate. Cum trăiau Protectorii Pak? Simpla privire prin încăpere indica o viaţă spartană. Pe podeaua unui astfel de cubicul, descoperiră un schelet cu încheieturile umflate şi cu craniul prevăzut cu o creastă. O cameră mai mare era plină cu un soi de aparate pentru exerciţii fizice, printre care se număra şi o căţărătoare de peste un kilometru şi jumătate înălţime.
Zburau de ore întregi. Uneori, prin kilometri de coridoare drepte. Pe astea, reuşiră să le străbată cu viteză mare. Altă dată, se văzură nevoiţi să bâjbâie.
Uşile îi blocau. Chmeee rezolva totul, transformându-le cu dezintegratorul într-un nor de praf monoatomic.
Apoi, dădură peste o uşă imensă. Kzinul procedă la fel, numai că se degajă prea puţin praf, iar uşa rămase intactă. Un dreptunghi brut. „Trebuie să fie scrith”, gândi Louis.
Chmeee îi conduse la stânga, ocolind ceea ce se ascundea dincolo de acea uşă. Louis se prelinse în spatele lui Harkabeeparolyn şi rămase acolo, pentru că se aştepta să apară Teela. Uşa imensă rămase închisă. Dacă o ascundea pe Teela Brown, atunci aceasta nu putea să-i detecteze prin scrith. Chiar şi Protectorii aveau limitele lor.
Ar fi trebuit să urmeze tunelul până la Ac, deplasându-se pe deasupra lui, dar n-o făcură. Folosind poziţia Acului pentru orientare, Chmeee îi conduse cam la douăsprezece grade spre tribord, în sensul invers rotaţiei… spre o imensă cavitate emisferică având o sursă de neutrino mişcătoare la jumătatea peretelui curb. Destul de bine.
Coteau în unghi drept ori de câte ori aveau prilejul. Trecură de altă uşă din scrith care însă nu le blocă drumul. Orice ar fi înconjurat, se dovedise imens. O sală de control de avarie? Trebuiau să afle.
Trecuseră paisprezece ore şi parcurseseră peste o mie cinci sute de kilometri, când se opriră să se odihnească. Dormiră într-un fel de covrigi de metal, înalţi până la piept, care erau centraţi pe o vastă podea. Nu ştiau la ce serveau — dar nimeni nu putea să-i dibuiască acolo. Louis tânjea şi după alt tip de mâncare decât siropul nutritiv. Îi veni în minte o întrebare: „Teela mânca, îşi vedea de treburi şi apoi i se făcea foame din nou?”
Îşi luară din nou zborul. Depăşiseră zona locuinţelor, deşi mai întâlneau, ici şi colo, cubiculuri cu rastele golite de alimente şi podele netede, numai bune pentru un somn liniştit. Alimentele fuseseră strânse în camere mai mari, erau pline sau goale.
Zburau de-a lungul perimetrului a ceea ce ar fi putut fi o pompă imensă, judecând după zgomotul care le înfundă urechile, până ce o depăşiră. Chmeee îi conduse la stânga, spulberă un zid şi pătrunseră cu toţii într-o sală de hărţi atât de vastă, încât Louis se simţi deodată micşorat. Când Chmeee spulberă şi zidul opus, holograma pâlpâi şi se stinse, iar ei trecură mai departe.
Acum, se apropiaseră. Dormiră timp de patru ore pe capacul unui generator care nu funcţiona; apoi, îşi continuară drumul.
Un coridor, şi lumină dincolo de el; vântul sufla dinspre capătul lui.
Ieşiră în lumină.
Soarele abia trecuse de zenit, pe un cer aproape fără nori. Un peisaj însorit şi nesfârşit se întindea în faţa lor: lacuri, pâlcuri de arbori, câmpuri de grâne şi petece de vegetaţie verde închis. Louis se simţea ca o ţintă. O buclă de cablu negru se agăţase de umărul său. O trase şi o eliberă. Unul dintre capete rămăsese încă ataşat de costumul său. Ar fi disipat căldura dacă ea ar fi tras acum.
Unde era Teela Brown?
Nu acolo, se părea.
Chmeee îi conducea peste un lanţ de dealuri mărunte. Făcu o voltă şi coborî pe marginea unei lac; Louis îl urmă, apoi şi Harkabeeparolyn. Kzinul îşi deschidea costumul. Când Louis atinse solul, Chmeee îşi ridică ambele palme spre el, apoi, prin gesturi, îi ceru să-şi păstreze costumul închis.