Avea nevoie şi de confortul braţelor sale şi acest lucru putea să i-l ofere.
Ataşase vechea trusă med a Teelei de propriul său braţ, timp de o oră. Când suferinţa provocată de coaste se mai diminuase şi când se simţise mai puţin confuz, o ataşase din nou. Avea suficient de puternice dureri pentru a se sustrage de la un miros care rămăsese alături de el. Poate că centura lui de zbor se frecase de arborele vieţii. Sau poate… era numai în capul său. Pentru totdeauna.
Chmeee începuse să delireze. Louis îi dăduse lui Harkabeeparolyn costumul de impact al Kzinului. Teela o deformase în timpul luptei, dar era mai bine cu ea decât în pielea goală, pentru o femeie care era obligată să stea alături de un Kzin în delir.
Costumul îi salvase viaţa cel puţin o dată, atunci când Chmeee o lovise extrem de puternic, deoarece semăna foarte mult cu Teela. Ea îl îngrijea pe Kzin cum putea mai bine, dându-i apă şi hrană din casca costumului ei presurizat. În a patra zi, Chmeee devenise raţional, dar era în continuare lipsit de putere… şi extrem de flămând. Siropul din costumul presurizat de tip uman nu-i era suficient.
Le trebuiseră în total patru zile pentru a ajunge în vecinătatea zonei în care se afla Acul şi o altă zi ca să taie peretele, până dăduseră de un bloc solid de bazalt topit.
O săptămână după ce se solidificase, roca rămăsese caldă. Louis lăsase discul plutitor şi pe pasagerii lui cu mult în josul tunelului prin care Teela împinsese Acul. Îşi pusese casca de la costumul presurizat pe cap, astfel încât un aer proaspăt adiase înăuntru, când luase în mâini dezintegratorul şi apăsase pe contact. O furtună de praf se îndreptase spre el. În faţă se formase un tunel prin care putea înainta. Nu era nimic de văzut şi nu se auzea nici un sunet, cu excepţia vaietului bazaltului dezintegrat, care trecea pe lângă el. Mai exista o luminiţă undeva în spatele lui, unde sarcinile electronilor îşi reintrau în atribuţii. Oare cât de multă lavă turnase Teela? I se părea că va fi nevoit să lucreze ore în şir.
Lovise în ceva.
Mda… Privea printr-o fereastră într-un loc ciudat. O sufragerie cu sofale şi o masă plutitoare pentru cafea. Totul părea cumva moale, nu exista nicăieri o muchie ascuţită sau o suprafaţă dură — nimic de care o fiinţă s-ar fi putut lovi. Printr-o fereastră mai îndepărtată, putea zări clădiri impresionante şi o fărâmă de cer negru între ele. Păpuşari Pierson aglomerau excesiv străzile. Totul era cu susul în jos.
Se înşelase în privinţa uneia dintre sofale. Louis îşi utiliză lanterna-laser la mică intensitate. O aprindea şi o stingea. Aproape un minut, nu se întâmplă nimic. Apoi, un cap extraplat, legat de un gât lung, apăru ca să bea dintr-o cupă, tresări uimit şi se vârî la loc sub burtă.
Louis aşteptă.
Păpuşarul se ridică. Îl conduse pe Louis de-a lungul carcasei — încet, pentru că acesta trebuia să-şi croiască drumul cu dezintegratorul — până în locul unde plasase, în afara carcasei, discurile de păşit transmiţătoare. Louis aprobă din cap şi se întoarse după însoţitorii săi.
Zece minute mai târziu, erau înăuntru. Unsprezece minute mai târziu, el şi Harkabeeparolyn mâncau ca un Kzin. Foamea lui Chmeee era dincolo de orice descriere. Kawaresksenjajok îl privea uimit. Harkabeeparolyn nu mai vedea nimic în faţa ochilor.
Dimineaţa pe navă, pe o astronavă îngropată în lavă solidificată, la o distanţă de zeci de kilometri de lumina soarelui.
— Aparatura noastră medicală este avariată, spuse Ultimul. Chmeee şi Harkabeeparolyn trebuie să se îngrijească în măsura posibilităţilor…
Era pe puntea de comandă şi vorbea prin intercom; acest lucru putea sau nu să aibă vreo semnificaţie. Teela dispăruse şi Lumea Inelară putea să supravieţuiască. Acum, deodată, Păpuşarul avea înaintea lui o viaţă lungă, extrem de lungă, de protejat. Nu era tocmai indicat să-şi frece umerii de extratereştri.
— Am pierdut contactul atât cu landerul, cât şi cu sonda, continuă el. Apărarea antimeteoritică a tras aproape în clipa când landerul a încetat să mai transmită, oricare ar fi această semnificaţie. Semnalele de la sonda avariată au încetat imediat după ce Teela Brown a încercat să invadeze Acul.
Chmeee dormea (singur, pe patul de apă) şi mânca. Pielea lui refăcută urma să aibă din nou cicatricele acelea interesante, pentru că rănile se vindecau.
— Probabil că Teela a distrus sonda în momentul când a văzut-o, interveni el în discuţie. Nu-şi putea permite să lase un duşman periculos în spatele ei.
— În spatele ei? Pe cine?
— Ultimule, ea considera că tu eşti mult mai periculos decât un Kzin. O manevră tactică, fără-ndoială, pentru a ne insulta pe amândoi.
— Chiar aşa? — Două capete plate se priviră, pentru o clipă, ochi în ochi. — Ei bine, resursele noastre s-au redus la cele ale Acului şi ale unei singure sonde. Am lăsat acea sondă pe un pisc, în apropierea oraşului plutitor. Are încă senzorii funcţionali şi am programat-o să revină în cazul în care credem că ne este de folos. Am putea s-o avem la dispoziţie aici, în aproximativ şase zile locale.
— Între timp, se pare că n-am scăpat de problemele noastre iniţiale, îmbogăţite acum cu informaţii şi complicaţii suplimentare. Cum să refacem stabilitatea Lumii Inelare? Credem că suntem în locul potrivit pentru a începe, nu-i aşa? Comportamentul Teelei, în neconcordanţă cu cel al unei fiinţe cu inteligenţă recunoscută…?
Louis Wu nu făcea nici un comentariu. Era foarte liniştit în dimineaţa aceea.
Kawaresksenjajok şi Harkabeeparolyn stăteau lângă perete, cu picioarele încrucişate sub ei, suficient de aproape pentru ca mâinile să li se atingă. Braţul lui Harkabeeparolyn era legat în atele. Din când în când, băiatul o privea. Ea îl uimea şi îl îngrijora, în acelaşi timp. Folosea, desigur, analgezice, dar asta nu putea explica pe deplin starea ei de permanentă toropeală. Louis îşi dădea seama că ar fi trebuit să-i vorbească băiatului… dacă ar fi ştiut ce să-i spună.
Constructorii Oraşului dormiseră în hangar. Teama de a nu cădea o îndepărtase, oricum, pe Harkabeeparolyn de câmpul de dormit. Îi propusese să facă rishathra, fără pasiune, atunci când se întâlnise cu Louis la micul dejun.
— Dar să fii atent la braţul meu, Luweewu! îl avertizase ea. Refuzarea sexului cerea tact în cultura lui Louis. Se scuzase că îi era teamă să nu-i afecteze braţul, ceea ce era adevărat. La fel de adevărat era şi faptul că nu prea avea chef. Se întrebase dacă nu cumva era un efect al arborelui vieţii. Nu mai simţea însă nici un fel de dorinţă după rădăcinile galbene, nici chiar după o sârmă care să-l gâdile cu ajutorul curentului electric.
În dimineaţa aceea, se părea că nu avea nici o nevoie, de nici un fel.
O mie cinci sute de miliarde de oameni…
— Să acceptăm judecata lui Louis în privinţa Teelei Brown, vorbi din nou Ultimul. Ea ne-a adus aici. Intenţia ei se potrivea cu a noastră. Ne-a oferit atâtea indicii câte a putut. Dar ce fel de indicii? Lupta pe ambele fronturi ale unei bătălii. Era important pentru ea să creeze trei noi Protectori, apoi să ucidă doi dintre ei? Louis, ce zici?
Pierdut în gânduri, bărbatul îşi scărpina câteva coşuri apărute deasupra carotidei.
— Îmi pare rău. Ce spuneai?
Ultimul repetă întrebarea şi Louis clătină din cap violent.
— I-a omorât cu apărarea antimeteoritică. A declanşat-o de două ori asupra unor ţinte nu neapărat legate de noi. Ni s-a permis să le privim, nu eram în stază în acel moment. Doar un alt mesaj…