În cele din urmă, Chmeee li se alătură.
— Drumul traversează o parcelă de sol, sub un soare artificial. Echipamentul automat de grădinărit s-a defectat şi puţine plante mai cresc acolo, dar le-am recunoscut.
— Şi eu, spuse Louis.
— Cunosc mirosul. E puţin cam neplăcut.
— Eu n-am mirosit nimic! se plânse băiatul. De ce m-ai târât astfel? De ce m-ai lovit?
— Flup, spuse sec Louis.
În sfârşit, înţelegea; Kawaresksenjajok era prea tânăr pentru ca mirosul să aibă un înţeles pentru el.
Astfel, băiatul din specia Constructorilor Oraşului rămase cu extratereştrii. Louis Wu nu avea să vadă ce se întâmpla în camera de control. Se întoarse singur la bordul Acului.
Sonda era încă departe, pe arcul Lumii Inelare, la distanţă de minute-lumină. O fereastră-hologramă, strălucind pe negrul bazaltului din exteriorul pereţilor Acului, prezenta prin camerele ei imaginea telescopică mai puţin luminoasă a unui astru oarecum mai puţin activ decât Sol. Probabil că Ultimul o setase astfel, înainte de a pleca.
Osul rupt al braţului lui Harkabeeparolyn se vindecase uşor curbat; vechea trusă med a Teelei nu-şi făcuse treaba pe deplin. Dar se vindecase. Louis era acum mai îngrijorat de sănătatea ei mentală.
Nu avea nimic în jur din lumea sa, în afara propriilor amintiri — un adevărat şoc cultural. O găsise pe patul de apă privind la soarele mărit. Dăduse din cap când o salutase. Ore în şir nu se mişcase.
Louis încercase s-o facă să vorbească. Nu era bine. Ea încerca să-şi uite trecutul, absolut tot.
Găsise o cale mai bună atunci când încercase să-i explice situaţia din punct de vedere fizic. Ea ştia ceva fizică. Louis nu avea acces la facilităţile holografice şi la computerul Acului, aşa că desenase diagrame pe pereţi. Dăduse din mâini până obosise şi se părea că ea înţelesese destul de mult.
În a doua noapte după întoarcere, se trezise şi o văzuse cu picioarele încrucişate sub ea pe patul de apă, privindu-l gânditoare şi ţinând lanterna-laser în poală. Îi întâlnise privirea sticloasă, apoi îşi rotise braţul într-o volută largă, pentru a-i întoarce spatele, şi îşi continuase somnul. Se trezise în dimineaţa următoare. „Tanj, nu se întâmplase nimic!”
În după-amiaza aceea, împreună cu ea, privi cum se ridică o erupţie din soare şi se întinde, se întinde, se întinde. Discutară foarte puţin.
EPILOG
Un falan mai târziu: zece rotaţii ale Lumii Inelare.
Departe, pe arcul Lumii Inelare, douăzeci şi una de flăcări de lumânare străluceau puternic, la fel de puternic precum coroana soarelui hiperactiv ce se arăta de sub marginea unui pătrat de umbră.
Acul era tot încastrat în bazaltul de sub Harta Marte. Echipajul lui privea o fereastră-hologramă, furnizată de camerele sondei. Sonda se odihnea acum pe faleza ce marca marginea Hărţii Marte, pe o zăpadă de bioxid de carbon, acolo unde marţienii nu ar fi îndrăznit să ajungă.
Între cele două şiruri de flăcări de lumânare, plante, şi animale, şi oameni mureau. Într-un număr ce ar fi făcut ca spaţiul uman să arate pustiu, plantele se uscau sau creşteau monstruos. Insectele şi animalele continuau să se înmulţească, dar nu după caracteristicile speciei lor. Valavirgillin se întreba de ce murise tatăl ei şi de ce ameţea ea atât de des, dacă totul făcea parte dintr-o condamnare generală şi ce rol avea în aceasta Omul din Stele?
De la o distanţă de nouăzeci de milioane de kilometri, nu se zărea nimic. Se distingeau doar flamele colectoarelor Bussard, arzând cu intensitate sporită.
— Sunt încântat să vă anunţ, spuse Ultimul, că centrul masei Lumii Inelare se deplasează înapoi spre soare. Peste alte şase sau şapte rotaţii, vom putea seta apărarea antimeteoritică aşa cum am găsit-o, astfel încât să tragă numai asupra meteoriţilor. Eficienţa a cinci la sută din jeturile de orientare va fi suficientă pentru a menţine structura pe loc.
Chmeee mormăi satisfăcut. Louis şi Constructorii Oraşului continuau să privească holograma ce lucea în profunzimea bazaltului negru.
— Am învins, continuă Ultimul. Louis, mi-ai încredinţat o sarcină a cărei importanţă se compară numai cu însăşi construcţia Lumii Inelare şi mi-ai cerut viaţa ca zălog. Acum, pentru că am învins, îţi pot accepta aroganţa, dar există unele limite. Doresc să te aud felicitându-mă. În caz contrar, am să-ţi întrerup aerul.
— Felicitări, spuse Louis Wu.
Femeia şi băiatul, care stăteau de o parte şi de alta a lui, începură să plângă.
— Învingătorului îi aparţine şi dreptul de a fi mulţumit de sine, mormăi Kzinul. Te deranjează morţii sau muribunzii? Cei demni de respectul tău ar fi trebuit să se ofere voluntari.
— Nu le-am dat această şansă. Fii atent, nu-ţi cer ţie să te simţi vinovat…
— De ce m-aş simţi? Nu vreau să ofensez pe nimeni, dar morţii şi muribunzii sunt cu toţii hominizi. Nu sunt din specia ta, Louis, şi cu siguranţă nici din a mea sau a Ultimului. Eu sunt un erou. Am salvat echivalentul a două lumi locuite şi populaţia lor este din specia mea, sau aproape.
— În regulă, îţi înţeleg punctul de vedere.
— Iar acum, cu ajutorul tehnologiei avansate din spatele meu, vreau să întemeiez un imperiu.
Louis se trezi zâmbind.
— Sigur, de ce nu? Pe Harta Kzin?
— M-am gândit la asta. Totuşi, cred că prefer Harta Pământ. Teela ne-a spus că exploratorii Kzini o stăpânesc deja. Ca spirit, s-ar putea să fie similară mai mult semenilor mei, cuceritorii, decât decadenţilor de pe Harta Kzin.
— Probabil că ai dreptate.
— Mai mult, cei de pe Harta Pământ au împlinit un vechi vis al semenilor mei.
— Care?
— Să cucerească Pământul, idiotule!
De mult nu mai râsese Louis Wu cu atâta poftă. Să cucerească simple maimuţe!
— Sic transit gloria mundi. Şi cum ai plănuit să ajungi acolo?
— Nu este mare scofală să eliberăm Acul şi să-l ghidăm înapoi, prin Mons Olympus…
— Nava mea, spuse blând Ultimul, dar vocea sa îşi făcuse loc peste cea a Kzinului. Comenzile mele. Acul merge acolo unde vreau eu!
— Şi unde ar fi asta? se mai auzi vocea lui Chmeee.
— Nicăieri, susură din nou Păpuşarul. Nu simt nici un impuls să mă justific… Nu eşti din specia mea şi cum ai putea să-mi faci rău? Ai să-mi arzi iarăşi hiperpropulsorul? Încă mai suntem aliaţi. Am să mă explic.
Chmeee stătea în picioare în faţa zidului din spate, uitându-se foarte atent la Păpuşar. Îşi scosese ghearele. Blana i se înfoiase în jurul gâtului. Era firesc.
— Am violat tradiţia, spuse Ultimul. Am continuat să funcţionez când moartea mă putea lovi în fiecare secundă. Viaţa mea a fost scoasă la mezat timp de aproape două decenii, cu riscuri crescând aproape asimptotic. Riscul a trecut, sunt exilat, dar în viaţă. Vreau să mă odihnesc. Poţi înţelege nevoia mea de a mă odihni mai mult? În Ac am acelaşi confort ca şi acasă, aşa cum l-am înţeles eu dintotdeauna. Nava este în siguranţă, îngropată în rocă, sub două straturi de scrith, care se compară în rezistenţă numai cu propria mea carcasă. Am linişte şi siguranţă. Dacă mai târziu voi simţi nevoia să explorez, miliardele de kilometri cubi ai Centrului de Reparaţie al Lumii Inelare sunt chiar la uşă. Sunt chiar unde voiam să fiu, şi voi rămâne aici.