Ea clătină din cap şi pe pereţi alergară umbre aprinse.
— Asta nu-mi pare o joacă.
Louis ridică din umeri.
— Plictiseala este inamicul meu numărul unu. Mi-a ucis mulţi prieteni, dar nu va pune laba şi pe mine. Când mă plictisesc, plec aiurea şi-mi risc viaţa.
— N-ar trebui cel puţin să cunoşti care sunt riscurile?
— Sunt bine plătit.
— N-ai nevoie de bani.
— Rasa umană are nevoie de ceea ce au Păpuşarii. Ascultă, Teela, ţi s-a vorbit de nava cu hiperpropulsie cuantică de gradul doi. Este singura navă din spaţiul cunoscut care acoperă în mai puţin de trei zile un an-lumină. De fapt, depăşeşte de aproape patru sute de ori viteza standard!
— Cine are nevoie să zboare atât de repede?
Louis n-avea chef acum să-i facă un expozeu asupra exploziei nucleului galaxiei.
— Hai să ne întoarcem la petrecere!
— Nu, aşteaptă!
— În ordine.
Fata avea palme mari, cu degete lungi. Unghiile îi scânteiau în lumină în timp ce şi le trecea nervoasă prin părul aprins.
— Nu-i dreptate pe lumea asta! Louis, în momentul ăsta ai vreo legătură?
Întrebarea îl surprinse.
— Nu cred.
— Chiar arăt ca Paula Cerenkov?
În semiîntunericul ce domnea în dormitor, arăta precum girafa în flăcări a lui Dali. Părul îi scânteia cu o luminiscenţă proprie — un fluid de flăcări portocalii şi galbene. În această lumină, restul corpului Teelei era doar o umbră. Dar memoria lui Louis completa detaliile: picioarele lungi, sânii conici, frumuseţea delicată a trăsăturilor. O văzuse pentru prima dată în urmă cu patru zile la braţul lui Tedron Doheny, un filfizon care venise pe Pământ special pentru petrecerea dată de el.
— Am crezut că eşti chiar Paula, recunoscu el. Ea trăieşte acum pe Am Făcut-O, unde l-am cunoscut pe Ted Doheny. Când v-am văzut împreună, am crezut că Ted şi Paula au sosit cu aceeaşi navă. La o privire mai atentă, mi-am dat seama că există unele diferenţe. Ai picioare mai frumoase, dar mersul Paulei era mai graţios. Faţa ei era mai rece, cel puţin aşa ţin minte. S-ar putea ca amintirile să-mi joace feste.
De dincolo de uşă izbucniră efluvii de muzică electronică, sălbatică şi pură, straniu de incompletă, fără vreo idee directoare care s-o transforme într-un întreg. Teela se mişca, agitând umbrele de foc de pe pereţi.
— Ce-ţi trece prin cap? îi zise Louis. Aminteşte-ţi că Păpuşarii au mii de candidaţi dintre care să aleagă. Îl pot găsi pe cel de-al patrulea membru în fiecare zi, în fiecare minut. Imediat după aceea ne vom lua zborul.
— E în ordine! îl linişti Teela.
— Rămâi cu mine până atunci?
Fata dădu aprobator din capul ei mândru.
Păpuşarul îşi făcu apariţia două zile mai târziu.
Louis şi Teela se aflau pe peluză, scăldaţi de razele soarelui şi adânciţi într-o partidă de şah pe viaţă şi pe moarte. Louis îi capturase un cal. Acum regreta acest lucru. În jocul Teelei alternau gândirea şi intuiţia. Louis nu-i putea ghici niciodată următoarea mutare. Şi ea juca la sânge.
Fata tocmai gândea următoarea mutare, muşcându-şi buza de jos, când un servo veni alunecând lângă ei. Louis privi în ecranul monitorului şi observă doi pitoni cu câte un singur ochi privindu-l la rândul lor din pieptul robotului.
— Condu-l încoace! ordonă el bine dispus.
Teela se ridică cu o mişcare bruscă, lipsită de graţie.
— Voi doi s-ar putea să aveţi de discutat chestiuni confidenţiale.
— S-ar putea. Ce ai de gând?
— Mai am ceva de citit. Să nu atingi tabla! încheie ea ameninţându-l cu degetul.
Lângă uşă, se întâlni cu Păpuşarul, care tocmai ieşea din casă. Ea îi făcu un semn amical cu mâna atunci când drumurile lor se încrucişară, dar extraterestrul sări în lateral, speriat.
— Te rog să mă ierţi, fluieră el, m-ai luat prin surprindere!
Teela ridică din sprâncene şi intră în casă. Păpuşarul se opri lângă Louis şi-şi plie picioarele sub el. Unul dintre capete începu să-l fixeze pe Louis, în vreme ce celălalt prinse să se rotească nervos, acoperind toate unghiurile de vizibilitate.
— Femeia aia ne poate spiona?
Louis se arătă surprins:
— Bineînţeles. Ştii doar că nu există nici o protecţie împotriva unei unde spion, cel puţin nu în aer liber. Şi?
— Oricine sau orice ne-ar putea observa. Hai să mergem în biroul tău!
— Nu-i dreptate pe lumea asta! izbucni Louis, care se simţea destul de confortabil acolo unde se afla. Vrei să încetezi cu învârtitul capului, te rog? Pari speriat de moarte.
— Sunt îngrozit, deşi ştiu că moartea mea n-ar avea prea mare importanţă. Câţi meteoriţi cad anual pe Pământ?
— N-aş putea preciza.
— În această regiune suntem plasaţi periculos de aproape de centura de asteroizi. Oricum, asta nu mai contează, câtă vreme n-am fost în stare să contactăm un al patrulea membru al echipei.
— Ghinion! replică Louis. — Comportarea Păpuşarului îl deconcerta. Dacă Nessus ar fi fost om… Dar nu era. — Sper că n-ai renunţat, totuşi…
— Nu, dar eşecurile noastre mă macină. În ultimele patru zile, am căutat pe un oarecare Norman Haywood KJMMCWTAD, un candidat perfect pentru echipajul nostru.
— Şi?
— Este perfect sănătos şi viguros. Vârsta: douăzeci şi patru şi o treime de ani tereştri. Şase generaţii ale strămoşilor săi s-au născut exclusiv prin câştigarea Loteriilor. Cel mai favorabil aspect dintre toate: îi place să călătorească, manifestă neastâmpărul de care avem nevoie. Evident, am încercat să-l contactăm personal. De trei zile, agenţii mei îl vânează printr-un lanţ de cabine de transfer, de fiecare dată cu un salt în urma sa, indiferent dacă Norman Haywood a plecat să schieze în Elveţia, să facă surfing în Ceylon, să-şi facă cumpărăturile în New York sau să meargă la petreceri în Himalaya ori Munţii Stâncoşi. Noaptea trecută, un agent de-al meu l-a detectat tocmai când se îmbarca pe o navă de pasageri spre Jinx. Nava a plecat înainte ca agentul meu să-şi poată învinge frica naturală faţă de navele voastre depăşite.
— Am avut şi eu zile asemănătoare. N-aţi putut să-i transmiteţi un mesaj prin hiperunde?
— Louis, această călătorie se presupune a fi secretă!
— Mda, încuviinţă gazda, observând cum un cap de piton se rotea întruna, în căutarea inamicilor nevăzuţi.
— Până la urmă, vom reuşi, continuă Nessus. Miile de candidaţi potenţiali nu se pot ascunde la nesfârşit, nu-i aşa, Louis? Ei nici măcar nu ştiu că-i căutăm!
— O să găsiţi voi pe cineva.
— Mă rog să nu se întâmple una ca asta! Louis, cum pot face eu aşa ceva? Cum pot să plec împreună cu trei străini, pe o navă experimentală, proiectată pentru un singur pasager? Trebuie să fiu nebun!
— Nessus, de fapt ce te frământă? Toată povestea asta a fost ideea ta!
— Nu chiar. Ordinele mele provin de la Cei-Care-Conduc, ce se află la o distanţă de două sute de ani-lumină.
— Ceva te îngrozeşte. Vreau să ştiu despre ce este vorba. Ai descoperit ceva necurat? Ştii cumva ce reprezintă în realitate călătoria asta? Ce s-a schimbat din momentul în care erai gata să insulţi patru Kzini, într-un restaurant public? Hei, încetişor, încetişor!
Păpuşarul îşi vârâse capetele şi gâturile între picioarele din faţă şi se arcuise ca o minge.