— Ce s-a întâmplat? Ce i-ai făcut?
Interlocutorul, complet relaxat, continua să privească în gol şi să toarcă.
— Fii atent! îl preveni Nessus.
Se îndepărtă cu grijă de lângă cuşeta Kzinului, menţinându-şi ambele capete ridicate, uşor aţintite către acesta. Apoi, brusc, îşi mută ochii de pe felină.
Ochii Kzinului se focalizară instantaneu, alergând grăbiţi de la Louis la Teela, apoi la Nessus. Interlocutorul scoase câteva mârâituri imploratoare, după care se ridică în picioare şi continuă să vorbească în interplanetară:
— A fost foarte, foarte plăcut. Aş vrea… Se opri, apoi reluă:
— Orice mi-ai făcut, se adresă el Păpuşarului, să nu mai încerci altă dată!
— Te-am clasificat ca pe o fiinţă sofisticată, îi răspunse acesta. Raţionamentul meu a fost corect. Doar o fiinţă sofisticată s-ar teme de tasp.
— Ah! făcu Teela.
— Tasp? întrebă Louis.
Păpuşarul continuă să se adreseze Kzinului:
— Să-ţi fie clar că voi folosi taspul de fiecare dată când mă vei obliga s-o fac. Îl voi folosi dacă vei încerca să mă pui în dificultate. Dacă vei deveni violent prea des sau dacă mă vei privi ţintă prea mult, vei ajunge foarte curând dependent de tasp. Deoarece el mi-a fost implantat chirurgical, va trebui să mă ucizi dacă vei vrea să intri în posesia sa. Dar chiar şi atunci vei rămâne dependent de tasp pentru tot restul vieţii tale.
— Foarte isteţ! remarcă Interlocutorul. O tactică neortodoxă şi desăvârşită. N-am să-ţi mai creez necazuri.
— La naiba! izbucni Louis. Îmi spune şi mie cineva ce e cu taspul ăsta?
Ignoranţa sa păru să-i surprindă pe toţi. Teela fu cea care-i răspunse:
— Acţionează asupra centrilor plăcerii din creier.
— De la distanţă?
Louis nu-şi imaginase că aşa ceva ar fi fost posibil, nici măcar în plan teoretic.
— Desigur. Are acelaşi efect ca şi atingerea curentului electric într-o cască de implant, fără să mai fie nevoie să-ţi implantezi în craniu o sârmă. De obicei, un tasp este suficient de minuscul pentru a ţinti cu o singură mână.
— Ai fost vreodată lovită de tasp? Bineînţeles că asta nu-i treaba mea… Teela se strâmbă, ca răspuns la delicateţea lui.
— Da, ştiu ce senzaţie îţi provoacă. Un moment de… nu se poate descrie. Dar nu-l poţi folosi asupra ta însăţi. Îl îndrepţi către cineva care nu se aşteaptă la aşa ceva. Asta-i toată distracţia. Poliţia îi ridică întotdeauna de prin parcuri pe mânuitorii de tasp.
— Taspurile voastre, interveni Nessus, induc curent pe o durată mai mică de o secundă. Al meu funcţionează aproximativ zece secunde.
Efectul produs asupra Interlocutorului trebuie să fi fost extraordinar. Dar Louis remarca şi alte implicaţii.
— Eh… Hum… e minunat! Superb! Cine altul decât un Păpuşar s-ar dota cu o armă care provoacă plăcere inamicului?
— Cine altcineva decât o fiinţă mândră şi sofisticată s-ar teme de prea multă plăcere? îi răspunse Kzinul. N-am să risc să „gust” a doua oară taspul. Prea multe şocuri ale acestuia m-ar transforma în sclavul său de bunăvoie. Eu, un Kzin, sclavul unui ierbivor!
— Hai să trecem la bordul Marelui Şlem, concluzionă Nessus. Am pierdut destul timp cu fleacurile.
Louis urcă primul la bordul celeilalte nave.
Nu fusese deloc surprins să-şi simtă picioarele încercând să danseze pe suprafaţa alunecoasă a Nereidei. În general, ştia cum să se mişte în câmp de gravitaţie redusă, dar subconştientul său se aşteptase în mod stupid să se confrunte cu o schimbare de gravitaţie în momentul intrării în sasul Marelui Şlem. Deşi pregătit pentru schimbare, se împletici şi aproape căzu atunci când aceasta se produse.
— Şi totuşi, pe vremea aia cunoşteau inducerea gravitaţiei, murmură el intrând în cabină… Oh!
Cabina era primitivă. Unghiuri drepte peste tot, numai bune pentru a izbi coatele sau genunchii. Totul subdimensionat. Butoane prost plasate…
Dar mai mult decât primitivă, cabina era mică. Pe vremea construirii Marelui Şlem se cunoştea gravitaţia indusă, dar chiar şi într-o navă cu diametrul de un kilometru şi jumătate abia ar fi fost loc pentru echipamentele necesare acesteia. Cu greu se găsea loc şi pentru pilot.
Cabina conţinea doar pupitrul cu instrumente, un indicator de masă, o chicinetă, o cuşetă de salvare şi spaţiul minim necesar din jurul acesteia, în care un om să se poată strecura îndoit din mijloc.
Louis se fixă în acel spaţiu şi desfăcu arma Kzinului la o lungime de aproape doi metri.
Interlocutorul urcă la bord cu mişcări lente, doar pe jumătate conştiente. Trecu de Louis fără a-i arunca vreo privire şi urcă în compartimentul de sus.
Acesta fusese iniţial o cameră de recreere pentru unicul pilot al navei. Aparatura pentru exerciţii fizice şi biblioecranele fuseseră înlăturate şi în locul lor fuseseră montate alte trei cuşete de salvare. Kzinul urcă într-una dintre acestea.
Abia apoi urcă şi Louis care, ţinând ostentativ sabia-variabilă, închise capacul cuşetei Kzinului şi-i acţionă clapeta de înzăvorâre. Imediat, cuşeta de salvare deveni un ovoid cu suprafaţa netedă ca oglinda. Înăuntru n-avea să fie percepută nici un fel de scurgere a timpului până în momentul în care Louis urma să deconecteze câmpul de stază. Dacă nava ar fi intrat într-un asteroid format din antimaterie, până şi faimoasa carcasă s-ar fi transformat într-un nor de vapori ionizaţi, dar cuşeta Kzinului nu şi-ar fi pierdut aspectul lucitor.
Louis se relaxă. Fusese un fel de dans ritual, deşi avusese un scop suficient de real. Kzinul avea destule motive să fure nava. Taspul nu-i alterase aceste motive şi nu trebuia să i se dea ocazia de a recidiva.
După ce se reîntoarse în cabina de pilotaj, deschise sistemul de intercomunicaţii:
— Veniţi şi voi la bord!
O sută de ore mai târziu, Louis Wu ieşea din sistemul solar.
CAPITOLUL 5
Rozeta
Matematica hiperspaţiului conţine singularităţi. O asemenea singularitate înconjoară orice masă suficient de mare din universul einsteinian. În afara respectivelor singularităţi, navele pot călători cu viteze superioare celei a luminii. În interiorul lor, dacă încearcă aşa ceva, pur şi simplu dispar.
Acum, Marele Şlem, aflat la o distanţă de aproape opt ore-lumină de Soare, depăşise singularitatea locală a stelei.
Iar Louis Wu se găsea în cădere liberă.
Îşi simţea gonadele într-o stare de tensiune, simţea dureri în diafragmă, iar stomacul i se comporta de parcă ar fi urmat să verse. Ştia că senzaţiile vor trece. Încerca un impuls paradoxal de a zbura…
Mai zburase de câteva ori în imponderabilitate, în imensa sferă transparentă a Hotelului de Dincolo de Frontieră, care orbita în jurul Lunii. Spre deosebire de acele ocazii, aici, fără îndoială, ar fi distrus ceva de importanţă vitală dacă ar fi încercat să-şi rotească măcar braţele.
Alesese o acceleraţie apropiată de 2 g. Timp de aproximativ cinci zile, lucrase, mâncase şi dormise în cuşeta de salvare a pilotului. În ciuda dotărilor excelente ale acesteia, se simţea murdar şi neîngrijit, iar în ciuda celor cincizeci de ore de somn era istovit.
Louis vedea viitorul în culori sumbre. Pentru el, nota dominantă a acestei călătorii avea să fie disconfortul.
Spaţiul îndepărtat nu era prea diferit de cel care se putea observa de pe Lună. În sistemul solar, planetele nu îmbogăţeau prea mult tabloul cerului observat cu ochiul liber. O stea remarcabil de strălucitoare putea fi observată spre polul sud galactic — această stea era Soarele.