Iar Interlocutorul se afla în posesia armei.
— Pe ochii lui Finagle, explodă Louis, chiar n-ai nici un pic de curiozitate în tine?
— Am în mine destulă curiozitate, dar mândria este mult mai mare, îi replică Kzinul.
Retractă lama armei şi i-o înmâna lui Louis:
— … O ameninţare este întotdeauna o provocare. Mergem?
Naveta Păpuşarilor nu avea pilot. Dincolo de sas, exista o singură cabină. Patru cuşete, dotate în funcţie de natura presupuşilor lor ocupanţi, erau dispuse una în faţa celeilalte şi în jurul unui distribuitor de alimente.
Nu existau hublouri.
Spre uşurarea lui Louis, exista gravitaţie indusă. Nu chiar identică celei de pe Pământ, la fel cum nici atmosfera nu era cea terestră. Presiunea era un pic prea ridicată. Se simţeau mirosuri — nu neplăcute, dar ciudate. Mirosea a ozon, a hidrocarburi, a Păpuşar… a zeci de Păpuşari…, peste acestea suprapunându-se alte miresme pe care Louis nici nu se aştepta să le identifice vreodată. Nu existau muchii sau colţuri. Zidurile se uneau cu tavanul sau cu podeaua prin curburi. În lumea Păpuşarilor, probabil că nu exista nimic dur sau ascuţit, nimic care să poată zgâria sau tăia.
Nessus se tolăni neglijent în cuşeta sa. Arăta ridicol şi indecent de comod.
— N-a vrut să ne spună nimic, râse Teela.
— Bineînţeles că nu, răspunse Păpuşarul. Ar fi trebuit s-o iau de la capăt, special pentru voi doi. Fără îndoială că v-aţi întrebat…
— Lumi zburătoare! îl întrerupse Kzinul.
— Şi rozete Kemplerer, îl completă Louis.
Un zumzet abia perceptibil îi informă că nava se pusese în mişcare. Louis şi Kzinul îşi stivuiră bagajele şi se trântiră şi ei în cuşetele lor. Teela îi întinse bărbatului un bol conţinând o băutură roşie din sucuri de fructe.
— Cât timp mai avem la dispoziţie? îl întrebă el pe Păpuşar.
— O oră până la aterizare. Acolo veţi primi ultimele informaţii în legătură cu destinaţia noastră.
— Ar trebui să ne ajungă. Acum explică-ne. De ce lumi zburătoare? Nu pare prea sigur să arunci în spaţiu, cu o asemenea detaşare, lumi locuite.
— Dar te înşeli, Louis, răspunse Păpuşarul, cât se poate de serios. Sunt mult mai sigure decât nava în care ne aflăm, de exemplu, iar această navă, la rândul ei, este mult mai sigură decât oricare alta construită de oameni. Avem experienţă în mutarea planetelor.
— Experienţă? Cum aşa?
— Ca să vă explic asta, ar trebui să vă vorbesc despre căldura reziduală… şi despre controlul populaţiei. Sper că nu veţi fi stânjeniţi sau ofensaţi.
Toţi făcură gesturi de negare. Louis avu bunul simţ să nu zâmbească; Teela, în schimb, izbucni în hohote de râs.
— Se cuvine să ştiţi că problema controlului populaţiei este foarte greu de rezolvat la noi, începu Nessus să-i lămurească. Există doar două metode prin care un membru al speciei mele poate fi împiedicat să devină părinte. Una constă într-o operaţie chirurgicală majoră. Cealaltă implică abstinenţa totală, refuzul de a participa la întrunirile sexuale.
Teela fu şocată:
— Dar aşa ceva e groaznic!
— Este un handicap. Vă rog să nu mă înţelegeţi greşit. Operaţia chirurgicală nu este un substitut pentru abstinenţă, ea întăreşte abstinenţa. În ziua de azi, o asemenea operaţie este reversibilă, spre deosebire de trecut. Puţini reprezentanţi ai speciei mele s-ar supune de bunăvoie unei asemenea intervenţii.
Louis şuieră încet:
— Aşa cred şi eu. Prin urmare, la voi controlul creşterii populaţiei depinde de puterea voinţei?
— Da. Abstinenţa are efecte secundare neplăcute, la fel ca la majoritatea celorlalte specii. În urmă cu o jumătate de milion de ani, eram în număr de cinci sute de miliarde, în sistem de numeraţie uman. În sistem Kzinti…
— Sunt suficient de bun la matematică, i-o reteză Kzinul. Nu văd însă ce legătură au aceste probleme cu natura neobişnuită a flotei voastre.
— Există o legătură, Interlocutorule! Cinci sute de miliarde de fiinţe civilizate produc o mare cantitate de căldură prin bioprodusele civilizaţiei lor.
— Aveţi o civilizaţie chiar atât de veche?
— Bineînţeles. Ce cultură barbară ar fi putut suporta un asemenea număr de indivizi? Eram de multă vreme în criză de terenuri agricole şi fuseserăm nevoiţi să terraformăm în acest scop două planete ale sistemului nostru solar. Pentru asta a fost nevoie să le mutăm mai aproape de soare. Înţelegi?
— Prima voastră experienţă în mutarea planetelor. Aţi folosit, fără îndoială, nave automate.
— Evident… După acest episod, hrana n-a mai reprezentat o problemă. Iar spaţiul de locuit nu constituise niciodată o problemă. Chiar în acea perioadă construiam pe verticală şi agream compania celorlalţi.
— Instinct de turmă, pot să pariez. De asta miroase nava asta ca o turmă de Păpuşari?
— Da, Louis. Este liniştitor pentru noi să mirosim prezenţa altor fiinţe asemănătoare nouă. Singura noastră problemă, în epoca de care vă vorbesc, rămăsese căldura.
— Căldura?
— Căldura este un produs rezidual al civilizaţiei.
— Nu înţeleg, se plânse Kzinul.
Cum la origine fusese locuitor al şesurilor, Louis înţelesese perfect; ca atare, nu mai comentă. Pământul era mult mai aglomerat decât planeta Kzinilor.
— Un exemplu. Vrei să aprinzi o lumină noaptea, nu-i aşa, Interlocutorule? Fără o sursă de lumină, eşti nevoit să dormi, fie că ai, fie că nu ai alte lucruri de făcut.
— Elementar.
— Să presupunem că sursa ta de lumină este perfectă, adică emite radiaţii exclusiv în spectrul vizibil Kzinilor. Chiar şi aşa, lumina care nu scapă pe fereastră va fi absorbită de Ziduri şi mobilă. Se va transforma în căldură. Iată un alt exemplu: Pământul produce în mod natural prea puţină apă potabilă pentru populaţia sa de optsprezece miliarde. Apa sărată trebuie desalinizată. Acest lucru produce căldură. Dar lumea noastră, fiind atât de aglomerată, ar muri într-o singură zi fără uzinele de distilare a apei. Un al treilea exemplu: Transportul implică modificări de viteză şi produce întotdeauna căldură. Navele spaţiale încărcate cu hrană de pe planetele agricole degajă căldură la reintrarea în atmosferă, iar căldura emisă la decolare este şi mai mare.
— Dar sistemele de răcire…
— Cele mai multe dintre ele nu fac decât s-o transfere dintr-un loc în altul, producând şi mai multă căldură prin lucru mecanic.
— Mda… încep să înţeleg, mârâi felina. Cu cât sunt mai mulţi Păpuşari, cu atât produc mai multă căldură.
— Pricepi atunci de ce căldura degajată de civilizaţia noastră era pe punctul de a ne face lumea nelocuibilă?
„Smog”, îşi zise Louis în sinea lui. „Motoare cu ardere internă. Bombe cu fisiune şi rachete cu fisiune detonate în atmosferă. Deşeuri industriale în lacuri şi oceane. Uneori ajungem să ne înecăm în deşeurile noastre. Fără Consiliul de Administrare a Natalităţii, ar fi ajuns oare Pământul să fie înecat în propria sa căldură?”
— Incredibil! clămpăni Kzinul. De ce n-aţi plecat?
— Cine ar fi riscat să pornească în spaţiul necunoscut, înfruntând nenumărate pericole? Doar unii ca mine. Să fi încredinţat unor nebuni sarcina fondării unor lumi noi?
— Să fi trimis nave cu embrioni congelaţi, iar navele să fi fost deservite de echipaje de nebuni.