— Jumătate din instrumentele mele sunt moarte, anunţă sec Interlocutorul.
— La fel şi jumătate din aparatura exterioară, îl anunţă fata. Aripa s-a dus.
— Poftim?
— Am pierdut aripa.
Aşa era. Dispăruseră şi celelalte echipamente ataşate de aceasta: propulsoare, motoare cu fuziune, echipament de comunicaţii, echipamente de aterizare. Carcasa fusese practic polizată. Nimic din ceea ce nu fusese protejat de carcasa Produs General nu mai rămăsese pe Mincinos.
— S-a tras asupra noastră, zise Interlocutorul. Încă se mai trage, probabil cu lasere cu raze X. Această navă se află acum în stare de război. În consecinţă, preiau comanda.
Nessus nu protestă. Continua să stea ghemuit ca o minge. Louis îngenunche lângă el şi-l pipăi:
— Pe barba lui Finagle, nu sunt doctor de extratereştri! Nu-mi dau seama dacă e rănit.
— Cred că e numai speriat. Încearcă să se ascundă în propria sa carapace. Tu şi cu Teela fixaţi-l în centurile de siguranţă şi lăsaţi-l în pace.
Louis nu fu surprins să constate că se supunea ordinelor felinei. Era profund şocat. Cu o clipă înainte, asta fusese o astronavă. Acum era doar puţin mai mult decât un ac de sticlă ce cădea spre soare.
Îl instalară pe Păpuşar în cuşeta sa şi-l fixară cu nădejde.
— Nu avem în faţă o civilizaţie paşnică, zise Kzinul. Un laser cu raze X este în mod evident o armă. Dacă n-ar fi fost carcasa noastră invulnerabilă, acum am fi fost cu toţii morţi.
— Câmpul de stază Slaver trebuie să fi intrat şi el în funcţiune, îşi dădu Louis cu părerea. Cine ştie cât am stat în stază…
— Câteva secunde doar, îl corectă Teela. Lumina aia violetă trebuie să fi provenit de la vaporizarea metalului din care era construită aripa noastră.
— Ca urmare a loviturii laserului… Tot ce se poate. Am impresia că se disipează.
Într-adevăr, strălucirea era acum mai puţin intensă.
— Ce păcat că aparatele noastre sunt blestemat de defensive! Un Păpuşar n-are de unde să ştie ce sunt alea arme de atac, răbufni Kzinul. Chiar şi motoarele noastre cu fuziune se aflau pe aripă. Şi inamicul încă mai trage asupra noastră! Dar va afla curând ce înseamnă să ataci un Kzin!
— Ai de gând să te duci după ei şi să-i vânezi? Interlocutorul nu sesiză sarcasmul.
— Desigur! mârâi el.
— Cu ce? explodă Louis. Ştii ce ne-au lăsat? Un hiperpropulsor şi un sistem de asigurare a condiţiilor de viaţă, atâta tot! N-avem nici măcar o pereche de propulsoare corectoare de altitudine. Trebuie să fii nebun să-ţi imaginezi că putem pleca aşa la război!
— Aşa crede şi inamicul! El nu ştie…
— Care inamic?
— …că provocând un Kzin…
— Au fost nişte automate, cretinule! Un inamic adevărat ar fi început să tragă din momentul în care am fi intrat în raza lui de acţiune.
— Şi eu m-am întrebat de ce au folosit strategia asta ciudată.
— Automate! Lasere cu raze X pentru distrugerea meteoriţilor. Programate să distrugă orice obiect ar putea lovi Inelul. În momentul în care prelungirea traiectoriei noastre a intersectat Inelul… pac! Lasere!
— Este… posibil, răspunse Kzinul deconectând aparatele indicatoare de pe porţiunile defecte ale pupitrului de comandă. Dar sper să te înşeli.
— Bineînţeles. Ar fi mult mai bine să ai pe cine arunca vina, nu-i aşa?
— Ar fi fost cu mult mai bine ca traiectoria noastră să nu fi intersectat Inelul.
Kzinul deconectase deja mai mult de jumătate din pupitrul de comandă şi îşi continua operaţiile.
— …Viteza noastră e destul de mare. Ne va scoate din sistem, dincolo de singularitatea acestei stele, ducându-ne într-o zonă din care să putem folosi hiperpropulsorul pentru a ne întoarce la flota Păpuşarilor. Dar, mai înainte, trebuie să evităm Inelul.
Louis nu se gândise chiar atât de departe.
— Trebuie să fii grozav de grăbit, nu-i aşa? spuse el cu amărăciune în glas.
— …Cel puţin, vom evita soarele. Automatele n-ar fi tras asupra noastră dacă prelungirea traiectoriei n-ar fi înconjurat soarele. Asta înseamnă că încă mai putem ţinti suprafaţa Inelului, nu-i aşa?
— Aşa este, dacă laserele sunt comandate automat.
— Dacă lovim Inelul, vom fi ucişi?
— Întreabă-l pe Nessus. Rasa lui a construit această navă. Vezi dacă poţi să-l dezdoi.
Kzinul strănută dezgustat. Deconectase deja cea mai mare parte a pupitrului de comandă. Doar câteva luminiţe izolate mai arătau că Mincinosul continua să fie în funcţiune.
Teela Brown se aplecă asupra Păpuşarului care încă mai zăcea ghemuit în cuşeta sa de salvare. Contrazicând previziunile bărbatului, fata nu arătase nici cel mai mic semn de panică de la începutul atacului cu lasere. Acum mângâia baza gâturilor extraterestrului, aşa cum îl văzuse odată făcând pe Louis.
— Eşti un fricos! îi reproşa ea fiinţei îngrozite. Hai, arată-te! Priveşte-mă! Ai să pierzi toată distracţia!
Douăsprezece ore mai târziu, Nessus se afla încă în comă catatonică.
— Când încerc să-l întind, nu reuşesc decât să-l fac să se strângă şi mai tare, izbucni Teela, aproape în pragul lacrimilor.
Se retrăseseră în cabina lor pentru a lua masa, dar fata nu putea înghiţi nimic.
— Greşesc undeva, Louis. Simt asta!
— Continui să-l stresezi pomenind tot timpul de distracţie. Nessus nu este în căutarea distracţiei. Lasă-l în plata domnului! Treaba asta nu reprezintă o nenorocire nici pentru el, nici pentru noi! Când va simţi nevoia, se va dezdoi, fie şi numai pentru a se putea apăra. Între timp, |asă-l în marsupiul propriu.
Teela se îndepărtă gânditoare, aproape împleticindu-se; încă nu se adaptase micii diferenţe dintre gravitaţia Pământului şi cea a navei. Începu să vorbească, se răzgândi, se mai răzgândi o dată, apoi întrebă, întunecându-se:
— Ţi-e teamă?
— Destul.
— Asta şi credeam, aprobă ea din cap şi-şi reluă plimbarea. De ce Kzinului nu-i este teamă?
Interlocutorul fusese într-o agitaţie continuă din momentul atacului. Cataloga armamentul disponibil, efectua simple calcule trigonometrice pentru a trasa cursul navei, uneori dădea ordine concise şi hotărâte, de o asemenea manieră încât cereau execuţia imediată.
— Cred că pur şi simplu e îngrozit. Îţi aminteşti cum a reacţionat când a văzut lumea Păpuşarilor? Este îngrozit, dar nu-l va lăsa pe Nessus să bănuiască una ca asta.
Ea clătină din cap:
— Nu înţeleg. De ce sunteţi cu toţii îngroziţi, în afară de mine? Dragostea şi părerea de rău răsuciră în pieptul lui Louis o durere atât de veche, atât de uitată încât părea aproape nouă. Sunt nouă aici, toată lumea ştie în afară de mine!
— Nessus a avut pe jumătate dreptate, încercă el să-i explice. N-ai fost niciodată lovită în viaţă, nu-i aşa? Eşti prea norocoasă pentru asta. Ţi-e teamă să nu fii lovită, dar nu înţelegi durerea, pentru că n-ai simţit-o niciodată.
— Asta e o nebunie. E adevărat că niciodată nu mi-am rupt nimic, dar asta nu reprezintă o forţă paranormală.
— Fireşte că nu. Nu asta înseamnă şansă. Norocul înseamnă statistică şi tu eşti o aberaţie matematică. Din cele 43 de miliarde de fiinţe umane din spaţiul cunoscut, ar fi fost o adevărată surpriză ca Nessus să nu poată găsi pe cineva ca tine. Nu observi ce a făcut? A luat un eşantion de oameni, descendenţi ai câştigătorilor Loteriilor Drepturilor de Naştere. El zice că erau mii, dar pariez că dacă n-ar fi găsit ce căuta printre aceste mii, ar fi mărit eşantionul, cuprinzând doar unul sau doi strămoşi născuţi prin câştigarea Loteriilor. Asta i-ar fi oferit zeci de milioane de posibilităţi de alegere…