Aeroscuterul Păpuşarului avea o şa înclinată, un fel de saltea prevăzută cu centuri de siguranţă cu trei scobituri pentru cele trei picioare ale sale. Nessus avea să se lungească pe burtă, rămânând nemişcat, conducându-şi vehiculul doar cu cele două guri.
Aeroscuterele pentru Louis şi Teela aveau prevăzute un fel de fotolii anatomice cu tetiere, dotate cu un set de comenzi de reglare a înclinării. La fel ca în cazul şeilor destinate lui Nessus sau Kzinului, şi acestea erau solidare cu şasiul vehiculului şi aveau prevăzute suporturi pentru picioare. În schimb, şaua Interlocutorului era mult mai voluminoasă şi fără tetieră. În plus pe ambele laturi erau dispuse o sumedenie de locaşuri pentru unelte. Sau pentru arme?
— Trebuie să luăm cu noi orice ar putea fi folosit ca armă, spunea Kzinul în timp ce cotrobăia fără încetare printre echipamentele împrăştiate pe sol.
— N-am luat cu noi arme, îi răspunse Nessus, pentru că voiam să ne arătăm intenţiile paşnice.
— Şi atunci, ce sunt astea? întrebă felina arătând spre obiectele pe care le pusese deoparte.
— Toate sunt unelte. Acestea sunt lasere-flash, cu fascicule de dimensiuni variabile. În timpul nopţii, pot fi folosite pentru a vedea la mare distanţă, deoarece lăţimea fasciculului poate fi îngustată la nesfârşit prin acţionarea acestui inel. Cel care le foloseşte trebuie să fie atent să nu găurească obiectele sau persoanele aflate la mică distanţă, deoarece există posibilitatea ca razele sa fie aproximativ paralele şi extrem de intense. Aceste pistoale pentru duel sunt destinate reglării eventualelor diferende dintre noi. Ele au o descărcare de zece secunde. Cel care-l foloseşte trebuie să aibă grijă să nu atingă acest buton, deoarece…
— Deoarece se comută pe o descărcare de o oră, interveni pământeanul. Este un model Jinxian, nu?
— Da, Louis, iar acest obiect este o unealtă de săpat modificată. Poate cunoşti dispozitivul de săpat pe care-l poţi găsi în orice trusă de stază Slaver…
Probabil că se referea la dezintegratorul Slaver, îşi zise bărbatul. Dezintegratorul era în mod cert o unealtă de săpat. Acolo unde lovea fasciculul său îngust, sarcina electronului era anulată temporar. Materia solidă devenită brusc pozitivă avea tendinţa să se transforme într-un nor de praf monoatomic.
— N-are nici o valoare ca armă! mormăi Kzinul. L-am studiat şi noi. Funcţionează prea lent pentru a putea fi folosit împotriva unui inamic.
— Exact. Este o jucărie inofensivă. Acest obiect…
Obiectul ţinut în gura Păpuşarului arăta ca o puşcă cu două ţevi, cu deosebirea că patul avea o construcţie specifică pentru Păpuşari, aidoma mercurului surprins în momentul în care e gata să-şi schimbe forma.
— … Acest obiect funcţionează la fel ca un dezintegrator Slaver, cu deosebirea că unul dintre fascicule suprimă sarcina pozitivă a protonului. Ce-l care-l utilizează trebuie să fie atent să nu folosească ambele fascicule deodată, deoarece acestea sunt paralele şi separate.
— Înţeleg, zise Kzinul. Dacă li se permite celor două fascicule să lovească unul lângă altul, va lua naştere un curent.
— Exact.
— Crezi că adaptările astea vor fi suficiente? Nu avem nici o idee în privinţa celor ce ne aşteaptă…
— Nu-i chiar aşa, interveni Louis Wu. La urma urmei, asta nu e o planetă. Dacă a existat vreun animal periculos pentru locuitorii Lumii Inelare, probabil că el a fost lăsat pe planeta de baştină. N-o să ne întâlnim cu tigri… sau cu ţânţari.
— Şi dacă locuitorilor Lumii Inelare le plac tigrii? se întrebă Teela.
Era o ipoteză corectă, în ciuda modului în care fusese exprimată. În fond, ce ştiau ei despre psihologia acelor fiinţe? Doar că veneau de pe o planetă cu apă care se învârtea probabil în jurul unui soare de tip K 9. Din acest punct de vedere ei puteau arăta ca oamenii, ca Păpuşarii, Kzinii, Grogii, delfinii, balenele…, dar asta era doar o supoziţie.
— O să ne temem de locuitorii Lumii Inelare mai mult decât de animalele lor, prezise Kzinul. Trebuie să luăm cu noi toate armele posibile. Vă sugerez să mă învestiţi cu comanda acestei expediţii, pe perioada staţionării noastre aici, până în momentul în care vom părăsi Inelul.
— Am asupra mea taspul.
— N-am uitat asta, Nessus. Poţi să-l consideri ca un fel de putere de veto, la modul absolut. Îţi recomand să-l foloseşti, însă, cu foarte mare măsură. Gândiţi-vă cu toţii! se ridică Kzinul în faţa lor, cu întreaga prestanţă a celor două sute de kilograme prevăzute cu dinţi şi gheare şi învelite în blană portocalie. Se presupune că suntem fiinţe raţionale. Gândiţi-vă la situaţia în care ne aflăm! Am fost atacaţi. Nava noastră e pe jumătate distrusă. Trebuie să parcurgem o distanţă necunoscută printr-un teritoriu necunoscut. Puterile celor ce populau Lumea Inelară erau cândva enorme. Mai deţin încă aceste puteri enorme sau cea mai complexă armă pe care-o folosesc este o suliţă făcută dintr-un os ascuţit? S-ar putea, la fel de bine, să posede încă transmutaţia, fascicule de conversie totală şi orice le-ar fi fost necesar pentru a construi acest… — Kzinul privi în jurul său, la podeaua cu aspect sticlos, la zidurile de lavă neagră şi, pentru o clipă, lăsă impresia că se cutremură — … acest incredibil obiect artificial.
— Port asupra mea taspul! se încăpăţână în continuare Nessus. Este expediţia mea.
— Şi eşti mulţumit de felul în care decurge? Nu vreau să te insult, adică să te provoc. Trebuie să-mi încredinţezi comanda. Dintre toţi patru, sunt singurul care am pregătire militară.
— Haideţi să mai aşteptăm, propuse Teela. S-ar putea să nu găsim pe nimeni cu care să ne luptăm…
— De acord, zise şi Louis.
Nu ardea de nerăbdare să fie condus de un Kzin.
— Foarte bine! Dar tot trebuie să luăm cu noi arme. Începură cu toţii să încarce aeroscuterele.
Pe lângă arme, mai erau şi alte echipamente folositoare. Echipament de camping, testere de hrană, truse de reparaţii, fiole cu aditivi dietetici, filtre de aer…
Mai existau şi nişte discuri pentru comunicaţii proiectate pentru a fi montate la încheietura unui om sau a unui Kzin, sau pe gâtul unui Păpuşar. Erau destul de mari şi nu prea uşoare.
— Ce nevoie avem de ele? întrebă Louis. (Păpuşarul le arătase deja sistemul de intercomunicaţii al aeroscuterelor.)
— Iniţial, erau destinate menţinerii legăturii cu pilotul automat al Mincinosului, astfel încât să putem chema nava la nevoie.
— Şi de ce mai avem nevoie de ele acum?
— Le putem folosi pe post de translatoare, Louis. Dacă vom întâlni fiinţe inteligente, ceea ce pare foarte probabil, vom avea nevoie de pilotul automat pentru a efectua traducerea.
— Mda…
Erau gata. Mai rămăsese destul echipament în spatele carcasei, dar era nefolositor: echipament pentru ieşire în spaţiul cosmic, costume presurizate, unele piese de schimb pentru echipamentele vaporizate de sistemul de apărare al Inelului. Luaseră cu ei totul, până şi filtrele de aer, mai mult pentru că nu erau mai voluminoase decât nişte batiste-n-ar fi fost exclus să aibă nevoie de ele.
Louis era epuizat. Se urcă pe aeroscuterul său şi-l examină, întrebându-se dacă nu uitase nimic. Observă că Teela privea în sus şi constată că era îngrozită.