— Erau bine hrăniţi, bine adăpostiţi, nu erau suprasolicitaţi, în măsura în care aceste lucruri sunt posibile într-o tabără de frontieră?
— Da.
— Disciplina era menţinută foarte aspru?
— Nu.
— Atunci ce credeţi că a determinat revolta?
— Nu înţeleg.
— Dacă nu exista nici o nemulţumire, de ce unii dintre ei i-au masacrat pe ceilalţi şi au distrus tabăra?
Urmă o tăcere îngrijorată.
— Aş dori să lămuresc ceva, interveni Lyubov. Hilfii băştinaşi, Athsheenii, care lucrau în tabără, s-au aliat cu cei din pădure împotriva oamenilor de pe Terra. În raportul său, căpitanul Davidson îi denumeşte pe Athsheeni: „creechi”.
Lepennon păru stânjenit şi neliniştit.
— Vă mulţumesc, doctore Lyubov. Înţelesesem complet greşit. De fapt, crezusem că termenul „creeche” desemnează o pătură terană, care execută operaţiuni necalificate în taberele forestiere. Înţelegând cu toţii că Athsheenii erau o intraspecie neagresivă, nu m-am gândit nici o clipă că ei ar putea fi grupul cu pricina. De fapt, nu mi-am dat seama că ei cooperau cu voi în tabere… Totuşi îmi vine la fel de greu să înţeleg ce anume a provocat atacul şi răzvrătirea.
— Nu ştiu, sir.
— Când a spus că oamenii de sub comanda lui erau mulţumiţi, căpitanul s-a referit şi la băştinaşi? mormăi Cetianul Or.
Hainishul prinse imediat ideea şi-l întrebă pe Davidson cu glasul lui politicos şi îngrijorat:
— Credeţi că Athsheenii care trăiau în tabără erau mulţumiţi?
— După câte ştiu eu, da.
— Nu exista nimic neobişnuit în poziţia lor acolo, sau în munca pe care o desfăşurau?
Lyubov simţi încordarea, răsucirea şurubului, în colonelul Dongh şi oamenii săi, precum şi la comandorul navei. Davidson răspunse calm şi degajat:
— Nimic.
Lyubov ştia acum că pe Shackleton fuseseră trimise doar studiile lui ştiinţifice; protestele, chiar şi concluziile anuale asupra „Adaptării Băştinaşilor la Prezenţa Coloniştilor”, solicitate de Administraţie, rămăseseră prin fundul unui sertar, la statul major. Aceşti doi H-NT nu ştiau nimic despre exploatarea Athsheenilor. Bineînţeles, comandorul Young era în cunoştinţă de cauză; mai coborâse şi cu alte ocazii şi văzuse, probabil, ţarcurile creechilor. În orice caz, un comandor de Flotă, pe rutele Coloniilor, nu avea multe de învăţat despre relaţiile Terrani-hilfi. Fie că aproba sau nu modul în care Administraţia locală îşi vedea de treburi, nu putea surprinde multe lucruri. Câte, însă, puteau şti un Cetian şi un Hainish despre coloniile Terrei, dacă n-ar fi dat peste una, şi asta în mod întâmplător? Lepennon şi Or nu intenţionaseră câtuşi de puţin să coboare pe planetă. Sau, poate că nu avuseseră de gând să coboare, dar insistaseră, auzind de evenimente. De ce-i adusese comandoruclass="underline" din dorinţa lui, sau a lor? Indiferent cine ar fi fost, cei doi aveau un aer de autoritate, ceva din izul sec şi intoxicant al puterii. Migrena lui Lyubov dispăruse, se simţea alert şi excitat, iar obrajii îi ardeau.
— Căpitane Davidson, începu el. Am câteva întrebări referitoare la confruntarea ta, de alaltăieri, cu cei patru băştinaşi. Eşti sigur că unul dintre ei era Sam, sau Selver Thule?
— Aşa cred.
— Îţi dai seama că el are o ură personală împotriva ta?
— Nu ştiu.
— Nu ştii? De când soţia lui a murit în baraca ta, imediat după ce ai avut raporturi sexuale cu ea, te consideră responsabil de moartea ei; nu ştiai asta? Vreau să spun că resentimentele lui Selver faţă de căpitanul Davidson poate servi ca o explicare parţială sau motivare a acestui atac fără precedent. Athsheenii sunt incapabili de violenţă personală; în studiile mele despre ei, n-am afirmat niciodată aşa ceva. Adolescenţii care nu stăpânesc controlul viselor sau cântatul competitiv se luptă între ei, atât cu pumnii cât şi prin trântă, şi nu toate luptele sunt în joacă. Selver este însă adult şi un Visător; primul său atac împotriva căpitanului Davidson, atac la care am fost martor, a fost, aproape sigur, o încercare de a ucide. Aşa cum, întâmplător, a fost şi riposta căpitanului. Atunci crezusem că asaltul fusese un incident psihotic izolat, rezultat din durere şi tensiune, care nu avea să se mai repete. Am greşit… Căpitane, când cei patru Athsheeni au sărit asupra ta, aşa cum ai descris în raport, te-au ţintuit pe sol?
— Da.
— În ce poziţie?
Chipul calm al lui Davidson se încordă şi se înăspri, iar Lyubov simţi o uşoară mustrare de conştiinţă. Voia să-l înghesuie pe Davidson în minciunile lui, să-l forţeze să recunoască adevărul, dar nu să-l umilească înaintea celorlalţi. Acuzaţiile de viol şi crimă întăreau imaginea lui Davidson ca bărbat viril, însă acum imaginea aceea era pusă în pericol. Lyubov arătase o altă ipostază a lui: soldatul, luptătorul, bărbatul calm şi dur, doborât de inamici cu statura unor copii de şase ani… Ce-l costa atunci pe Davidson să-şi reamintească momentul când zăcuse, privindu-i, pentru prima dată, pe omuleţii verzi, nu de sus, ci de jos?
— Eram pe spate.
— Capul era dat înapoi, sau răsucit într-o parte?
— Nu ştiu.
— Încerc să stabilesc un lucru, căpitane, un lucru care ar putea explica motivul pentru care Selver nu te-a ucis, cu toate că te ura şi cu toate că, cu câteva ore mai devreme, participase la uciderea a două sute de oameni. M-am întrebat dacă nu cumva, întâmplător, ai fost în vreuna din poziţiile care, atunci când sunt adoptate de Athsheeni, îi opresc pe oponenţii lor să mai continue agresiunea.
— Nu ştiu.
Lyubov privi în jurul mesei; toate chipurile purtau expresii de curiozitate şi puţină tensiune.
— Aceste gesturi şi poziţii care opresc un act de agresiune ar putea avea o bază înnăscută, provenind dintr-un răspuns instinctiv de supravieţuire, însă ele sunt dezvoltate şi amplificate pe plan social, şi, desigur, însuşite. Cel mai puternic şi mai complet dintre ele este cel al poziţiei întins pe spate, cu ochii închişi, şi gâtul astfel întors încât să fie complet expus. Cred că un Athsheean aparţinând culturilor locale ar considera că este imposibil să rănească un inamic care adoptă această poziţie. Pentru a-şi elibera mânia, sau pornirea agresivă, va trebui să facă altceva… După ce te-au trântit, căpitane, nu cumva Selver a cântat?
— Ce să facă?
— Să cânte.
— Nu ştiu.
Blocaj. Nici o cale mai departe. Lyubov era gata să ridice din umeri şi să renunţe, când Cetianul întrebă:
— De ce, domnule Lyubov? Caracteristica dominantă a temperamentului.
Cetian, altfel destul de aspru, era curiozitatea, o curiozitate inoportună şi infinită: Cetienii mureau fără regrete, curioşi să vadă ce urmează după moarte.
— Vedeţi, făcu Lyubov. Athsheenii folosesc un fel de cântat ritual, care înlocuieşte confruntarea fizică. Şi acesta este un fenomen social cu caracter general, care ar putea avea o bază fiziologică deşi este greu să stabileşti ceva „înnăscut” în fiinţele omeneşti. Primatele superioare de aici au adoptat, în unanimitate, duelul vocal dintre doi masculi, cu multe urlete şi fluierături; în cele din urmă, masculul dominant ar putea să-i dea celuilalt o palmă dar, de obicei, petrec o oră, sau cam aşa, încercând să răcnească cât mai tare. Chiar şi Athsheenii au remarcat asemănarea cu competiţiile lor cântătoare, care se desfăşoară tot numai între masculi; însă, după cum au constatat ei, în cazul lor nu-i vorba doar de o eliberare a tensiunii, ci de o formă de artă. Cântăreţul cel mai bun câştigă. M-am întrebat dacă Selver a cântat deasupra căpitanului Davidson şi, în acest caz, dacă a făcut-o pentru că nu putea ucide, sau pentru că a preferat o victorie fără vărsare de sânge. Întrebările acestea au devenit, foarte importante.