— Domnul Or şi cu mine am părăsit Pământul acum douăzeci şi şapte de ani, ca Delegaţi ai guvernelor noastre, Tau II şi Hain, vorbi Lepennon, cu un glas care continua să fie politicos, dar era lipsit de orice căldură. Când am plecat, oamenii discutau despre eventualitatea formării unei uniuni între planetele civilizate, acum, când comunicaţia era posibilă. Actualmente Liga Planetelor există. Mai precis, există de optsprezece ani. Domnul Or şi cu mine am fost numiţi Emisari ai Consiliului Ligii, aşa încât avem anumite' puteri şi responsabilităţi inexistente în momentul părăsirii Pământului.
Cei trei de pe navă continuau să repete aceleaşi lucruri: existenţa unui mijloc de comunicare instantaneu, existenţa unui super guvern interstelar… Puteai să crezi, sau nu. Erau în cârdăşie şi minţeau. Ideea îi trecu prin minte lui Lyubov; o analiză şi hotărî că era o bănuială normală, dar lipsită de orice dovezi, aşa că o îndepărtă. Totuşi, o parte din ofiţerii obişnuiţi să-şi compartimenteze gândirea, specialişti în autoapărare, aveau s-o accepte, cu uşurinţa cu care se îndoise el. Ei credeau că oricine pretinde brusc o nouă autoritate era fie un mincinos, fie un conspirator. Nu erau mai constrânşi decât Lyubov, care fusese învăţat să-şi ţină mintea deschisă, fie că o dorea, fie că nu.
— Trebuie să acceptăm toate acestea numai pe baza cuvântului dumitale, domnule? întrebă colonelul Dongh cu demnitate şi patos; deoarece şi el, prea rutinat ca să înţeleagă noul, ştia că nu trebuia să-i creadă pe Lepennon, Or şi Young, dar se temea.
— Nu, răspunse Cetianul. Nu-i vorba de aşa ceva. O colonie ca aceasta trebuia să creadă ceea ce-i comunicau navele aflate în trecere, sau mesajele radio depăşite ca timp. Acum nu mai trebuie să credeţi. Puteţi verifica. Vă vom da vouă ansiblul destinat lui Prestno. Putem face aşa ceva, avem avizul Ligii. Aviz primit, bineînţeles, prin ansiblu. Colonia voastră se află într-o situaţie dificilă. Mai dificilă decât mă aşteptam, judecând după rapoartele primite. Rapoartele respective sunt incomplete; v-au împiedicat fie cenzura, fie prostia. Acum însă veţi avea ansiblul ca să comunicaţi cu Administraţia Terrei; puteţi solicita dispoziţii, pentru a şti cum să procedaţi. Chiar vă recomand să faceţi imediat lucrul acesta, date fiind schimbările profunde care s-au petrecut, după plecarea noastră, în organizarea guvernului de pe Pământ. De acum nu mai există scuza acţionării pe baza unor ordine învechite; doar scuza ignoranţei, sau autonomiei iresponsabile.
Cetianul era acru şi, aidoma laptelui, rămânea acru. Domnul Or întrecea orice măsură şi comandorul Young ar fi trebuit să-l oprească. Dar putea oare? Care era rangul unui „Emisar al Consiliului Ligii Planetelor”? Care este, de fapt, şeful, se întrebă Lyubov, simţind şi el un fior de teamă. Durerea de cap îi revenise ca o constrângere, ca un cerc de fier peste tâmple.
Privi peste masă, către mâinile lui Lepennon, albe, cu degete prelungi, stânga aşezată peste dreapta, liniştite, pe lemnul simplu, lustruit, al mesei. Pielea albă era un defect pentru gustul estetic al lui Lyubov, condiţionat de standardele Pământului, dar nemişcarea şi puterea acelor mâini îl încântau. Pentru Hainish, se gândi el, civilizaţia constituia ceva normal. O cunoscuseră de atâta vreme. Trăiau viaţa social-intelectuală cu graţia unei pisici vânând în grădină, cu siguranţa unui albatros urmărind valurile oceanului. Erau experţi. Niciodată nu trebuia să pozeze, să joace teatru. Erau ceea ce erau. Parcă nimeni nu se potrivea mai bine decât ei pielii omeneşti. Doar, poate, omuleţii verzi? Creechii deformaţi, pitici, supra-adaptaţi, stagnaţi, care erau tot atât de absoluţi, de deschişi, de senini ca şi ei…
Un ofiţer, Benton, îl întrebă pe Lepennon dacă el şi cu Or se aflau pe planetă ca observatori ai (aici ezită) Ligii Planetare, sau dacă pretindeau vreo autoritate în… Lepennon îl întrerupse politicos:
— Ne aflăm aici ca observatori, fără putere de decizie, numai de informare şi sugestie. Continuaţi să primiţi dispoziţii doar de la guvernul vostru de pe Pământ.
— Atunci, în esenţă, nu s-a schimbat nimic, observă uşurat colonelul Dongh.
— Aţi uitat ansiblul, îl opri Or. Vă voi instrui în modul lui de funcţionare, colonele, după această şedinţă şi atunci vă veţi putea consulta cu Administraţia Coloniilor.
— Deoarece problema este destul de urgentă, şi deoarece Pământul aparţine acum Ligii Planetelor, şi ar fi putut schimba oarecum Codul Colonial în ultimii ani, recomandarea domnului Or este binevenită. Ar trebui să le fim recunoscători domnilor Or şi Lepennon pentru hotărârea lor de a oferi coloniei ansiblul destinat lui Prestno. Decizia le-a aparţinut lor; eu pot numai s-o aplaud. Acum, mai rămâne de luat o hotărâre, iar pe aceasta trebuie s-o iau eu, orientându-mă după judecata voastră. Dacă vi se pare că există pericolul atacării coloniei de către băştinaşi, pot rămâne aici cu nava mea, o săptămână sau două, ca arsenal de apărare; de asemenea, pot evacua femeile. Nu sunt încă copii, aşa este?
— Aşa-i domnule, încuviinţă Gosse. 482 de femei.
— Bun, am spaţiu pentru 380 de pasageri; putem înghesui încă o sută în plus; masa suplimentară va mai adăuga încă un an călătoriei de întoarcere, dar asta-i situaţia. Din păcate, nu putem face mai mult. Trebuie să ne îndreptăm spre Prestno; după cum ştiţi, vecinul vostru cel mai apropiat, la 1, 8 ani-lumină. O să ne oprim aici la întoarcerea spre Terra, însă asta înseamnă cel puţin încă trei ani-E. Vă puteţi descurca?
— Da, răspunse colonelul şi ceilalţi îl îngânară. Acum suntem preveniţi şi n-o să ne mai prindă nepregătiţi.
— În mod analog, interveni Cetianul, băştinaşii mai pot rezista trei ani?
— Da, făcu colonelul.
— Nu, rosti Lyubov.
Urmărise expresia lui Davidson şi fusese cuprins de panică.
— Colonele? întrebă politicos Lepennon.
— Suntem aici de patru ani, iar băştinaşii înfloresc. Există loc pentru toţi şi, după cum vedeţi, planeta este subpopulată, iar Administraţia n-ar fi testat-o pentru colonizare, dacă n-ar fi fost aşa cum este. Dacă cineva s-a gândit să ne atace, nu ne va mai prinde nepregătiţi; am fost greşit informaţi asupra caracterului băştinaşilor, dar suntem puternic înarmaţi şi capabili să ne apărăm şi singuri; nu plănuim însă nici un fel de represalii. Lucru! acesta este strict interzis în Codul Colonial — deşi nu ştiu ce a mai adăugat guvernul cel nou — dar eu îl voi respecta pe cel pe care-l avem, ca şi până acum, iar el interzice în mod hotărât represaliile în masă sau genocidul. Nu vom trimite nici un mesaj după ajutor; la urma urmei, o colonie aflată la douăzeci şi şapte de ani-lumină de casă ar trebui să fie complet responsabilă, iar eu nu văd ce ar putea schimba MCI-ul ăla, dacă navele, oamenii şi materialul trebuie să călătorească tot cu viteza luminii. Vom continua să expediem lemnul spre casă şi să avem grijă de noi singuri. Femeile nu se găsesc în nici un fel de pericol.
— Domnule Lyubov? se răsuci Lepennon.
— Suntem de patru ani aici. Eu nu ştiu dacă populaţia nativă va mai supravieţui încă patru. În privinţa ecologiei, cred că Gosse mă va aproba dacă spun că am distrus în mod ireversibil sistemul de viaţă pe o insulă mare, că am făcut stricăciuni importante pe subcontinentul Sornol şi, dacă continuăm în acelaşi ritm cu defrişările, în zece ani putem transforma principalele ţinuturi locuibile în pustiuri. Vina nu aparţine conducerii coloniei, sau Biroului Forestier; ei, au respectat un Plan de Dezvoltare elaborat pe Pământ, fără o cunoaştere exactă a planetei sau a locuitorilor ei.