Acum era însă prea furios ca să-şi menţină strategia. La dracu cu ceilalţi, dacă insistau să vadă În grija acordată de el unui prieten, o insultă la adresa Pământului-mamă şi trădarea coloniei! Dacă îl etichetau drept „iubitor de creechi”, cu greu mai putea fi de ajutor Athsheenilor; dar dincolo de vindecarea lui, Selver nu-şi putea închipui un câştig imediat. Nu poţi salva un popor, vânzându-ţi prietenul. Înfuriat de rănile superficiale provocate de Selver, precum şi de intervenţia lui Lyubov, Davidson povestise peste tot că voia să termine cu creechul cel rebel; cu siguranţă că s-ar fi ţinut de cuvânt, dacă i se oferea ocazia. Timp de două săptămâni, Lyubov stătu zi şi noapte cu Selver, apoi îl scoase din Central şi-l duse într-un oraş de pe coasta de vest, Broter, unde avea rude.
Nu exista vreo sancţiune pentru complicitate la evadarea sclavilor deoarece, oficial, Athsheenii nu erau sclavi: formau Personalul de Muncă Voluntară Autohton. Lyubov nu fusese nici măcar mustrat. Ofiţerii de carieră nu mai aveau însă pic de încredere în el, până şi colegii din Serviciul Special, exobiologul, coordonatorii agrari şi forestieri, ecologii, îl făcuseră, în felurite chipuri, să înţeleagă că acţionase fără judecată, exaltat sau prosteşte.
— Credeai că aici venim la un picnic? îl întrebase Gosse.
— Nu. N-am crezut aşa ceva, răspunsese Lyubov morocănos.
— Nu înţeleg cum un hilfer se poate ataşa de o Colonie Deschisă. Ştii că cei pe care-i studiezi vor nimeri în jug şi, probabil, vor dispare. Asta este ceva în natura omului şi trebuie să înţelegi că n-o poţi schimba. De fapt, de ce mai vii să asişti la toate? Eşti masochist?
— Nu ştiu ce înseamnă „natura omului”. Poate faptul că lăsăm în urmă descrieri a ceea ce distrugem face parte din natura omului… E oare mai plăcut pentru un ecolog?
Gosse ignorase întrebarea.
— Bine, atunci continuă-ţi descrierile, dar nu te mai băga în măcel. Un biolog care studiază şobolanii nu începe să-şi salveze şobolanii preferaţi.
Aici, Lyubov explodase. Înghiţise prea multe.
— Nu, sigur că nu, se pornise el. Una este un şobolan preferat şi alta este un prieten. Selver este prietenul meu. De fapt, este singurul om de pe planeta asta pe care îl consider prieten.
Afirmaţia aceea îl duruse pe sărmanul moş Gosse, care voia să-i fie ca un tată lui Lyubov şi nu făcuse nimănui nici un rău. Totuşi, o urmă de adevăr exista. Iar adevărul vă va face liberi… Îmi place Selver, îl respect; l-am salvat; am suferit împreună cu el; m-am temut pentru el. Selver este prietenul meu.
Selver este un zeu.
Aşa spusese băbuţa cea verde, de parcă toţi ştiau lucrul acesta, fără nici o intonaţie, ca şi cum ar fi zis: Cutărică este vânător. „Selver sha'ab.” De fapt, ce însemna „sha'ab”? În Limba Femeilor, graiul obişnuit al Athsheenilor, multe cuvinte proveneau din Limba Bărbaţilor — aceeaşi în toate aşezările — şi deseori cuvintele acelea nu erau alcătuite numai din două silabe, ci şi din două înţelesuri. Erau monezi: faţa. şi reversul. Sha'ab însemna zeu, sau entitate universală, sau fiinţă puternică; mai avea şi un alt înţeles, cu totul diferit, însă Lyubov nu şi-l mai amintea. Aici ajunsese cu gândurile când sosi acasă, şi căută în dicţionarul întocmit de el şi Selver, după patru luni de muncă istovitoare, dar armonioasă. Bineînţeles: sha'ab, translator.
Era aproape prea la ţanc, prea nimerit.
Cele două înţelesuri aveau vreo legătură? Adeseori aveau, însă nu atât de des încât să constituie o regulă. Dacă un zeu era un translator, ce traducea el? Într-adevăr, Selver era un interpret priceput, dar priceperea lui îşi găsise expresie numai prin apariţia unui limbaj cu adevărat nou şi necunoscut: cel al pământenilor. Oare un sha'ab era cel care traducea graiul viselor şi al filozofiei, Limba Bărbaţilor, în limbajul de zi cu zi? Lucrul acesta îl puteau face toţi Visătorii. S-ar fi putut ca Selver să traducă în viaţă experienţa centrală a viziunii: să servească drept legătură între cele două realităţi, considerate agale de către Athsheeni, vremea visului şi vremea lumii, între care existau relaţii: vitale, totuşi obscure. O legătură: cineva care poate rosti cu glas tare percepţiile subconştientului. „Vorbitul” graiului înseamnă acţiune. Ceva nou. Schimbă, sau este schimbat, radical, din rădăcină. Pentru că rădăcina este visul.
Iar translatorul este zeul. Selver adusese un cuvânt nou în graiul poporului său. Făcuse o faptă nouă. Cuvântul, fapta: omorul. Numai un zeu putea conduce un nou-venit atât de uriaş cum era Moartea peste podul dintre lumi.
Învăţase oare să-şi ucidă semenii din visele lui de mânie şi neputinţă, sau din faptele nevisate ale străinilor? Vorbea graiul său, ori pe cel al căpitanului Davidson? Ceea ce se părea că se ridica din rădăcina suferinţelor lui, exprimând modificarea propriei sale fiinţe, putea, de fapt, să fie o infecţie, o molimă necunoscută, care în loc să facă din rasa lui oameni noi avea să-i distrugă.
Nu stătea în caracterul lui Lyubov să gândească: „Ce pot face eu aici?” Caracterul şi educaţia îl determinau să nu se amestece în treburile altora. Treaba lui era să afle ce făceau alţii, iar înclinaţia sa era să-i lase în pace. Prefera să fie luminat, în loc să lumineze, să caute faptele, şi nu Adevărul. Dar chiar şi sufletul cel mai lipsit de misionarism, doar dacă nu pretinde absenţa emoţiilor, se găseşte uneori înaintea alegerii între angajare şi uitare. „Ce fac eu?” devine brusc: „Ce facem noi?” şi apoi: „Ce trebuie să fac eu?”.
Ştia că ajunsese la o asemenea răscruce, totuşi nu înţelegea limpede de ce, sau ce alternative i se ofereau.
În momentul acela, nu putea face nimic în plus pentru a îmbunătăţi şansele de supravieţuire ale Athsheenilor; Lepennon, Or şi ansiblul realizaseră mai mult decât sperase el să obţină în timpul vieţii sale. Administraţia de pe Terra se exprima clar în fiecare comunicaţie prin ansiblu, iar colonelul Dongh le îndeplinea conştiincios, deşi ofiţerii şi şefii echipelor de lucru îl presau să ignore ordinele. Era un ofiţer loial; şi apoi Shackleton avea să revină pentru a observa şi raporta cum erau îndeplinite dispoziţiile. Acum, când exista ansiblul, acea machina e machina, rapoartele către casă însemnau dispariţia vechii şi plăcutei autonomii coloniale şi a răspunderii pentru orice lucru făcut. Nu mai exista o limită a erorii de cincizeci şi patru de ani. Politica nu mai era statică. O decizie luată de Liga Planetelor putea duce la restrângerea coloniei pe un singur Ţinut la interzicerea defrişărilor sau la aprobarea exterminării băştinaşilor… Din ordinele seci ale Administraţiei nu se putea însă ghici modul de lucru al Ligii, sau orientarea acesteia. Dongh era îngrijorat de multiplele posibilităţi viitoare, dar lui Lyubov îi plăceau. Viaţa există prin diversitate, iar acolo unde este viaţă este şi speranţă, aceasta era concluzia filozofiilor lui, o concluzie destul de modestă, de altfel.