Lângă foc se aflau mulţi bătrâni; pe unii îi cunoştea din Broter, Tuntar şi din Propriul lui oraş distrus, Eshreth, pe alţii îi zărea pentru întâia oară; vedea în ochii şi gesturile lor şi auzea în glasurile lor că erau Mari Visători; mai mulţi Visători laolaltă decât se strânseseră vreodată. Întins cât era de lung, cu capul ridicat în palme şi privind la foc, Selver rosti:
— Le-am spus yeomenilor că sunt nebuni. Sunt eu însumi nebun?
— Nu deosebeşti o vreme de cealaltă, răspunse bătrânul Tubab, punând un lemn pe foc, pentru că nu ai visat de multă vreme, fie în somn, fie treaz. Îţi trebuie mult până îţi revii.
— Otrăvurile pe care le iau yeomenii au acelaşi efect ca şi lipsa de somn şi vis, vorbi Heben, care fusese sclav atât în Central, cât şi în tabăra Smith. Yeomenii se otrăvesc ca să viseze. Am văzut în ei, după ce luau otrăvurile, uitătura Visătorilor. Nu pot însă chema visele, nu le pot controla, construindu-le şi dându-le formă, şi nu le pot opri; sunt copleşiţi, împinşi de ele. Habar n-au ce a existat în ele. La fel se întâmplă şi cu un bărbat care n-a visat de multe zile. Poate el să fie cel mai înţelept din Culcuşul său; uneori, ici-colo, multă vreme după aceea poate fi nebun. Este copleşit, înrobit. Nu se va înţelege pe sine.
Un bătrân cu accent din sudul Sornolului îşi lăsă palma pe umărul lui Selver, mângâindu-l, şi spuse:
— Zeul meu tânăr şi drag, trebuie să cânţi, asta îţi va face bine.
— Nu pot. Cântă tu pentru mine.
Bătrânul cântă; i se alăturară şi alţii, cu glasuri înalte şi subţirele, aproape fără tonalitate, ca vântul suflând prin stuful din Endtor. Cântară unul din cântecele despre Frasin, despre frunzele delicate care îngălbenesc toamna când se coc murele şi apoi, într-o noapte, prima brumă le argintează.
În timp ce Selver asculta cântecul Frasinului, Lyubov stătea lângă el. Întins pe jos, nu părea chiar atât de înalt şi cu membre gigantice. Înapoia lui se afla clădirea pe jumătate prăbuşită şi devastată de incendiu, acoperind, neagră, stelele.
— Sunt ca tine, spuse el, fără să-l privească pe Selver, cu glasul acela de vis care încearcă să-şi arate propriul neadevăr.
Selver îşi simţea inima grea pentru prietenul lui.
— Mă doare capul, urmă Lyubov cu vocea lui adevărată, frecându-şi ceafa, aşa cum făcea mereu, şi Selver se întinse, ca să-l atingă şi să-l consoleze. El era însă umbră şi licărire în vremea lumii, iar bătrânii cântau cântecul Frasinului, despre floricelele albe de pe ramurile negre, primăvara, printre frunze.
În ziua următoare, yeomenii din lagăr trimiseră după Selver. Sosi la Eshsen după-amiază şi se întâlni cu ei în afara ţarcului, sub ramurile unui stejar, deoarece poporul lui Selver nu se simţea în largul său sub cerul liber. Eshsen fusese un crâng de stejari; copacul acela era cel mai mare dintre puţinii cruţaţi de colonişti. Se ridica pe panta cea lungă dinapoia căsuţei lui Lyubov, una din cele şase sau opt rămase tefere după incendiu. Sub copac, împreună cu Selver, se mai aflau Reswan, conducătoarea din Berra, Greda din Cadast şi alţii care doreau să participe, cam o duzină cu toţii. Mai mulţi arcaşi făceau de pază, temându-se ca yeomenii să nu aibă arme ascunse, dar erau pitiţi înapoia tufişurilor, sau după ruinele unor barăci, încât să nu domine locul ameninţători. Împreună cu colonelul Dongh şi cu Gosse mai erau trei dintre yeomenii denumiţi ofiţeri, precum şi doi din tabăra forestieră. La vederea unuia dintre ei, Benton, foştii sclavi îşi ţinură răsuflarea. Benton obişnuia să-i pedepsească pe „creechii puturoşi”, castrându-i în public.
Colonelul părea slăbit; pielea lui, de obicei galben-arămie, era acum de un cenuşiu noroios; fusese un adevărat bolnav.
— Mai întâi, începu el după ce sosiră cu toţii, yeomenii rămaşi în picioare, iar oamenii lui Selver aşezaţi sau întinşi pe covorul moale şi umed din frunze de stejar, mai întâi doresc să aud definiţia exactă a ceea ce înseamnă „termenii” voştri, şi mai ales cum se garantează integritatea fizică a personalului pe care-l comand.
Urmă o tăcere.
— Unii dintre voi înţeleg engleza, nu?
— Da. Nu v-am înţeles întrebarea, domnule Dongh.
— Colonelul Dongh, te rog!
— Atunci, o să-mi spui colonelul Selver, te rog!
În glasul lui Selver răsună o notă de cântec; se ridică gata de înfruntare, în vreme ce în minte armoniile îi alergau ca nişte fluvii.
Bătrânul yeoman rămase însă pe loc, uriaş şi greoi, furios dar fără să răspundă provocării.
— N-am venit aici ca să fiu insultat de nişte umanoizi pitici, rosti el.
În timp ce vorbea buzele îi tremurau. Era bătrân, zăpăcit şi umilit. Toată anticiparea triumfului dispăru din Selver. În lume nu mai exista triumf, numai moarte. Se aşeză la loc.
— N-am vrut să te insult, colonele Dongh, zise el resemnat. Vrei, te rog, să-ţi repeţi dorinţa?
— Vreau să vă aud propunerile, apoi vi le vom spune noi pe ale noastre, şi atâta tot.
Selver îi repetă ceea ce-i spusese şi lui Gosse, dar 'se părea că Dongh era nerăbdător să vorbească.
— Bine, făcu el. Ceea ce nu ştiţi este că de trei zile avem în lagăr un aparat de radio.
Selver ştia asta, deoarece Reswan verificase obiectul aruncat din elicopter, ca să nu fie o armă; paznicii îi raportaseră că era vorba de un radio, iar el îi lăsase pe yeomeni să-! păstreze. De aceea, se mulţumi să încuviinţeze din cap.
— Am luat legătura cu trei tabere, cele două din Ţinutul King şi una din Noua Javă, iar dacă am fi hotărât să evadăm din lagărul acesta ne-ar fi fost foarte uşor, cu elicopterele care ne puteau paraşuta arme, acoperindu-ne mişcările cu armamentul montat pe ele. Un aruncător de flăcări ne-ar fi putut scoate din lagăr şi, în caz de nevoie, hoperele sunt echipate şi cu bombe ce pot distruge o zonă întreagă. Încă nu le-aţi văzut în acţiune.
— Şi, dacă aţi fi evadat, unde mergeaţi?
— Adevărul este că, fără să introducem aproximări şi calcule eronate, suntem cu siguranţă, mai puţini decât forţele voastre. Noi însă avem cele patru elicoptere din tabere, pe care n-are rost să încercaţi să le distrugeţi pentru că sunt serios păzite zi şi noapte; avem, de asemenea, o putere de foc serioasă, astfel încât situaţia este egală şi putem vorbi de acelaşi nivel. Desigur, este ceva temporar. Dacă va fi nevoie, putem menţine o politică defensivă, pentru evitarea unui război total. Ba şi mai mult, în spatele nostru se găseşte întreaga putere de foc a Flotei Terrane Interstelare, care vă poate desfiinţa complet planeta. Toate aceste idei sunt însă destul de greu de înţeles pentru voi, aşa încât, ca s-o spun cât mai simplu, în prezent suntem pregătiţi să negociem cu voi folosind termeni de referinţă egali. Răbdarea lui Selver nu era prea mare; ştia că nervii lui erau simptomul stării mentale deteriorate, dar nu şi-i mai putea controla.
— Atunci, zi odată!
— Pentru început, vreau să înţelegeţi în mod clar că, imediat cum am avut radioul, le-am transmis celor din tabere să nu ne aducă arme şi să nu încerce vreo paraşutare, sau tentativă de eliberare, iar represaliile au fost strict interzise…