Turbat, Berosty rem ir Ipe s-a întors în Oharuthe, al treilea Domeniu al familiei sale, un ţinut sărac în Osnorinerul nordic, pe care-l sărăcise şi mai mult, strângând preţul unei Preziceri. S-a închis singur în odăile cele mai de sus ale turnului Vetrei şi n-a mai vrut să iasă nici pentru prieten sau duşman, nici pentru semănat sau recoltat, nici pentru kemmer sau prădăciuni, nici în luna aceea, nici în următoarea şi nici în următoarea… Au trecut şase luni şi au trecut zece luni, iar el continua să rămână ca un prizonier în odaia lui, aşteptând. În Onnetherhad şi Odstreth (a 18-a şi a 19-a zi din luna) nu mânca nimic, nici nu bea şi nici nu dormea.
Kemmeringul său de iubire şi credinţă era Herbor din clanul Geganner. În luna Grende, el a venit în Cetăţuia Thangering şi i-a spus Urzitorului:
— Doresc o Prezicere.
— Cu ce plăteşti? întrebă Odren, deoarece văzuse că omul era îmbrăcat şi încălţat sărăcăcios, iar sania îi era veche şi tot ceea ce-l înconjura era ponosit.
— Vă dau viaţa mea, răspunse Herbor.
— Nu ai altceva, Lordul meu? întrebă Odren, vorbindu-i acum ca unui nobil. Nu poţi oferi nimic altceva?
— Nu. Nu ştiu însă dacă viaţa mea are vreo valoare pentru voi.
— Nu, încuviinţă Odren, pentru noi n-are nici o valoare.
Atunci Herbor căzu în genunchi, copleşit de ruşine şi iubire, şi strigă:
— Vă implor să-mi răspundeţi la întrebare. Nu-i pentru mine!
— Pentru cine, atunci? întrebă Urzitorul.
— Pentru Lordul şi kemmeringul meu, Ashe Berosty, zise bărbatul şi plânse. De când a venit aici şi a căpătat răspunsul acela, care nu era un răspuns, el nu mai cunoaşte nici iubirea, nici veselia, nici puterea. Va muri din această cauză.
— Aşa va fi. De ce oare moare un om dacă nu de propria-i moarte? vorbi Odren. Totuşi, înflăcărarea lui Herbor îl mişcă şi în cele din urmă adăugă: Voi căuta răspunsul întrebării pe care ai pus-o, Herbor, şi nu voi cere nimic în schimb. Dar ţine minte. Întotdeauna există un preţ. Cel care pune întrebarea plăteşte ceea ce trebuie să plătească.
Atunci, Herbor aşeză palmele lui Odren pe propriii ochi, în semn de recunoştinţă, şi Prezicerea începu. Prezicătorii se adunară şi intrară în întuneric. Herbor merse cu ei şi le puse întrebarea, iar aceasta a fost: Cât va trăi Ashe Beresty rem ir Ipe? Herbor se gândise că în felul acesta va afla numărul de zile sau de ani şi va readuce pacea iubitului său. Apoi Prezicătorii s-au mişcat în întuneric şi, în cele din urmă, Odren a răcnit îndurerat, parca ars în foc: Mai mult decât Herbor de Geganner!
Nu era răspunsul la care sperase Herbor, dar asta a fost tot ce a căpătat şi, fiind o fire plină de răbdare, s-a întors acasă, în Charuthe, prin zăpezile lui Grende. A intrat în Domeniu, s-a suit în turnul cetăţii şi acolo şi-a găsit kemmeringul, pe Berosty, stând mohorât şi cu privirea pierdută lângă un foc mocnit, cu braţele pe o masă din piatră roşie şi cu capul afundat între umeri.
— Ashe, vorbi Herbor, am fost în Cetăţuia Thangering şi Prezicătorii mi-au răspuns. I-am întrebat cât de mult vei trăi, iar răspunsul lor a fost: Berosty va trăi mai mult decât Herbor.
Berosty ridică privirea spre el, atât de încet încât parcă îi înţepenise gâtul, şi i se adresă:
— Aşadar, i-ai întrebat când voi muri?
— Nu… cât de mult vei trăi.
— Cât de mult!? Prostule! Ai fost acceptat de Prezicători şi nu ai vrut să afli când voi muri, ziua, luna, anul, câte zile mi-au mai rămas… ai întrebat cât de mult? Oh, prostule, prost fără de seamăn! Mai mult decât tine? Da, mai mult decât tine!
Răcnind, apucă masa din piatră roşie, ca şi cum n-ar fi fost decât o foaie de aramă, şi o azvârli în capul lui Herbor. Acesta căzu, cu masa peste el. O vreme, Berosty rămase paralizat. Apoi ridică piatra şi văzu că-i zdrobise ţeasta. Aşeză tăblia înapoi pe piedestalul ei, se întinse lângă mort şi-l cuprinse cu braţele, de parcă erau în kemmer şi totul era bine. Aşa i-au găsit locuitorii din Charuthe, când în cele din urmă au pătruns în turn. Berosty înnebunise şi a trebuit să fie închis, deoarece voia să plece ca să-l caute pe Herbor, despre care credea că se afla undeva prin Domeniu. A mai trăit aşa o lună, după care s-a spânzurat, în Odstreth, cea de-a 19-a zi a lunii Thern.
5
Liniştirea suspiciunii
CĂLĂTORIA ÎN EST mi-a fost aranjată de gazda mea, o persoană extrem de volubilă.
— Dacă vrei să vizitezi Cetăţuile, trebuie să traversezi Kargavul. Treci munţii şi intri în Vechiul Karhide, mergând spre Rer, străvechea capitală regală. Unul dintre tovarăşii mei de Vatră conduce o caravană cu luntre de uscat prin trecătoarea Eskar şi ieri, la o ceaşcă de orsh, mi-a spus că vor face primul drum din această vară în Getheny Osme. Primăvara este caldă şi drumul deja accesibil până în Engohar, iar în câteva zile plugurile vor curăţa trecătoarea. Eu unul n-o să traversez niciodată Kargavul. Mi-ajunge Erhenrangul şi un acoperiş deasupra capului. Sunt însă un yomeshta, slavă celor nouă sute de purtători ai Tronului şi binecuvântat fie Laptele lui Meshe, iar yomeshta poţi fi oriunde. Noi suntem un soi de nou-veniţi, înţelegi, pentru că Lordul meu Meshe s-a născut acum două mii două sute doi ani, în vreme ce Calea Veche a Handdarei se întinde în trecut cu încă zece mii de ani. Dacă eşti în căutarea ei, trebuie să te duci în vechile ţinuturi. Domnule Ai, îţi voi păstra permanent o cameră pe insula aceasta, deşi cred că eşti înţelept şi vei părăsi Erhenrangul o vreme, pentru că toţi ştiu că Trădătorul a făcut mare caz de prietenia cu tine. Acum, cu bătrânul Tibe ca Ureche a Regelui, lucrurile vor reveni la normal. Dacă vei coborî în Portul Nou, îl vei găsi acolo pe tovarăşul meu de Vatră şi dacă-i vei spune că vii din partea mea…
Vorbea aşa întruna. Descoperind că n-am nici un shifgrethor, nu pierdea nici o ocazie să-mi dea sfaturi, deşi le învăluia cu „dacă" şi „de parcă". Era şeful insulei mele. Eu mi-l imaginam ca pe o proprietăreasă, deoarece avea fese durdulii, ce se legănau când umbla, un chip rotofei, cu moliciuni, iar firea îi era curioasă, iscoditoare, umilă şi amabilă. Era binevoitor cu mine şi pentru o sumă modestă organiza vizitarea camerei mele, atunci când eram plecat. „Priviţi odaia Misteriosului Trimis!" Era atât de feminin ca aspect şi purtare, încât odată îl întrebasem câţi copii născuse. Se posomorâse. Nu născuse niciodată. Ca tată însă, procrease patru. Fusese unul dintre multele bobârnace pe care le căpătăm mereu. Şocul cultural nu reprezenta nimic pe lângă şocul biologic, pe care-l suportam ca mascul printre fiinţe care, cinci şesimi din timp, erau hermafrodiţi asexuaţi.
Buletinele radiofonice relatau pe larg acţiunile noului prim-ministru, Pemmer Harge rem ir Tibe. Majoritatea ştirilor se refereau la evenimente din. nordul Văii Sinoth. În mod limpede, Tibe intenţiona să reia revendicările Karhidei pentru regiunea aceea. Exact genul de acţiuni care, pe oricare altă planetă în această etapă a civilizaţiei, ar fi declanşat un război. Dar pe Gethen nimic nu declanşa un război. Dispute, asasinate, răzbunări, expediţii de pradă, vendete, crime, torturi şi mârşăvii — toate acestea se numărau printre faptele oamenilor, însă nu duceau la război. Se părea că le lipsea capacitatea de mobilizare. În această privinţă se comportau ca animalele sau ca femeile. Nu aveau comportamentul bărbaţilor sau al furnicilor. Oricum, deocamdată nu făcuseră aşa ceva. Cunoştinţele mele despre Orgoreyn indicau că în ultimele cinci-şase secole devenise o societate tot mai mobilizată, un adevărat stat naţional. Goana după prestigiu, mai ales în domeniul economic, o putea sili pe Karhide să caute să-şi întreacă vecina, să devină o naţiune, şi nu o ceartă între familii, aşa cum afirmase Estraven, să devină, cum tot el spusese, patriotardă. Dacă s-ar fi petrecut aşa ceva, s-ar fi putut ca gethenienii să aibă o excelentă ocazie de a dobândi condiţiile favorabile războiului.