— Sunt exilat din Karhide.
Doctorul, care tresărise la auzul numelui meu, l-a tras pe Inspector deoparte şi i-a vorbit în şoaptă. Chipul Inspectorului începu să se acrească precum berea proastă, iar când reveni lângă mine, mi se adresă tărăgănat şi posac:
— Înţeleg deci că-mi veţi declara intenţia de a face o cerere pentru a obţine rezidenţă permanentă în Marea Comensualitate Orgoreyn, urmând ca pe durata deliberării, ca şi după aceea, să ocupaţi o funcţie utilă ca unitate a unei Comensualităţi sau Municipalităţi?
— Da, am răspuns. O dată cu acel cuvânt „permanentă", un adevărat termen-cheie, îmi pierise orice chef de glumă.
După cinci zile mi s-a acordat rezidenţa, fiind înregistrat ca unitate în Municipalitatea Mishnory (pe care o solicitasem), şi am primit adeverinţe temporare de identitate pentru călătoria într-acolo. Probabil că aş fi flămânzit în acele cinci zile dacă bătrânul medic nu m-ar fi ţinut în spital. Era încântat să aibă un prim-ministru al Karhidei în salonul lui, iar primul ministru îi era recunoscător.
Am pornit spre Mishnory ca hamal pe o luntre de uscat, într-o caravană cu peşte proaspăt din Shelt. O călătorie rapidă şi mirositoare, încheiata în cartierele sudice ale lui Mishnory, unde am găsit repede un loc de muncă în antrepozitele frigorifice. Vara se găseşte permanent de lucru în asemenea locuri, la descărcarea, ambalarea, depozitarea şi expedierea produselor perisabile. Eu am fost repartizat în sectorul pescărie şi locuiam într-o insulă de lângă pieţe cu tovarăşii mei de la antrepozite. Era denumită Insula Peştilor şi trăsnea de duhoarea noastră. Munca îmi plăcea însă pentru că stăteam aproape toată ziua în camerele frigorifice.
Vara, Mishnory este o etuvă. Aerul nu pătrunde între dealuri, râul fierbe, oamenii asudă. În luna Ockre au fost zece zile şi nopţi când temperatura n-a coborât niciodată sub cincisprezece grade, iar într-o zi a crescut până la treizeci şi unu de grade. La sfârşitul zilei, când eram alungat din refugiul rece al pescăriilor în infernul de afară, mergeam vreo trei kilometri până la stăvilarul Kunderer, unde existau copaci şi se întrezărea fluviul cel mare, deşi nu se putea coborî la el. Hoinăream pe acolo până târziu şi reveneam, în cele din urmă, la Insula Peştilor, în noaptea înăbuşitor de fierbinte. În cartierul meu, felinarele erau deseori sparte, pentru ca bezna să adăpostească unele fapte. Însă automobilele Inspectorilor patrulau permanent, luminând cu farurile lor străzile întunecoase şi răpindu-le sărmanilor unica intimitate: noaptea.
Noua Lege a Evidenţei Străinilor, promulgată în luna Kus, în cadrul războiului tăcut cu Karhide, mi-a anulat cererea şi m-a făcut să-mi pierd slujba. Am petrecut o jumătate de lună aşteptând în anticamerele nenumăraţilor Inspectori. Foştii mei tovarăşi de muncă îmi împrumutau bani şi furau peşte pentru mine, astfel încât am căpătat rezidenţa înainte de a muri de foame, dar învăţasem lecţia. Îmi plăceau oamenii aceia duri şi loiali, însă ei trăiau într-o capcană din care nu se putea evada, iar eu munceam printre indivizi care-mi plăceau şi mai puţin. Am dat telefoanele pe care le amânasem timp de trei luni.
A doua zi, îmi clăteam cămaşa în spălătoria din curtea Insulei Peştilor, împreună cu alţi lucrători, goi sau pe jumătate goi. Deodată, prin aburi, prin mirosul de murdărie şi de peşte şi prin zgomotul apei, am auzit pe cineva strigându-mă cu numele meu de ţinut, după care a apărut Comensualul Yegey. Arăta ca la recepţia ambasadorului Arhipelagului, din sala de ceremonii a Palatului din Erhenrang, cu şapte luni în urmă.
— Hai, ieşi de-acolo, Estraven, rosti el cu glasul ascuţit, răsunător şi nazal al bogătaşilor din Mishnory. Lasă nenorocita aia de cămaşă!
— N-am alta.
— Atunci scoate-o din ciorba aia şi haide! E înăbuşitor aici.
Ceilalţi l-au privit cu o curiozitate făţişă, dându-şi seama că era un om bogat, dar neştiind că era Comensual. Prezenţa lui mă irita, ar fi trebuit să trimită pe cineva după mine. Foarte puţini orgota înţeleg politeţea. Voiam să ieşim de-acolo. Cămaşa udă nu-mi era de nici un folos şi i-am spus unui puşti orfan de Vatră s-o poarte pentru mine până mă întorceam, datoriile şi chiria îmi erau achitate, iar actele le ţineam în buzunarul hiebului. Am părăsit insula fără cămaşă şi am plecat cu Yegey înapoi în lumea celor puternici.
Am fost înregistrat în evidenţele orgota ca „secretarul" lui Yegey. Nu mai eram o „unitate", ci un „dependent". În Orgoreyn, un nume nu este suficient, mai trebuie şi o etichetă, care e mai importantă decât numele. Iar acum eticheta se potrivea, eram dependent şi, în curând, am ajuns să blestem ţelul care mă adusese aici să trăiesc ca un parazit. Trecu încă o lună, şi tot nu căpătasem vreun semn că mă apropiasem de ţelul acela mai mult decât în Insula Peştilor.
În seara ploioasă a ultimei zile de vară, Yegey m-a chemat în cabinetul său, unde l-am găsit discutând cu Comensualul Districtului Sekeve, un individ pe nume Obsle, pe care-l cunoscusem când conducea Comisia orgota de Comerţ Naval din Erhenrang. Scund şi adus de spate, cu ochi mici, triunghiulari pe o faţă plată şi grăsună, nu se potrivea cu Yegey, care era delicat şi foarte slab. Erau doi din Cei Treizeci-şi-Trei care conduceau Orgoreynul, şi asta le conferea privilegii suplimentare.
După ce am schimbat politeţuri şi s-au băut câteva păhărele de apa-vieţii sithish, Obsle a oftat şi mi-a vorbit:
— Estraven, spune-mi acum de ce ai făcut ceea ce ai făcut în Sassinoth? Dacă a existat vreodată un ins pe care să-l consider incapabil de a greşi asupra momentului unei acţiuni sau a aprecierii unui shifgrethor, insul acela eşti tu.
— Teama mi-a învins prudenţa, Comensualule.
— Teama de ce dracu'?! De ce ţi-e frică, Estraven?
— De ceea ce se întâmplă acum: continuarea încleştării pentru prestigiu din Valea Sinoth, umilirea Karhidei şi furia ce se înalţă din umilire, folosirea acestei furii de către guvernul karhidish.
— Folosirea? în ce scop?
Obsle nu avea maniere. Yegey interveni delicat, totuşi înţepător:
— Comensualule, Lordul Estraven este oaspetele meu şi nu-i obligat să răspundă.
— Lordul Estraven va răspunde întrebărilor când şi cum va considera de cuviinţă, aşa cum a făcut dintotdeauna, surâse Obsle, înţepând ca un ac ascuns într-un maldăr de grăsime. Ştie că aici se află printre prieteni.
— Îmi iau prietenii de acolo de unde-i găsesc, Comensualule, dar nu mai intenţionez să-i păstrez mult timp.
— Îmi dau seama. Totuşi putem trage o sanie împreună fără să fim kemmering, cum spunem noi în Sekeve… nu? Ce dracu', ştiu pentru ce-ai fost exilat, dragul meu: pentru că ai iubit karhide mai mult decât pe regele ei.
— Poate mai degrabă fiindcă l-am plăcut pe rege mai mult decât pe vărul lui.
— Sau pentru că ţi-a plăcut Karhide mai mult decât Orgoreynul, spuse Yegey. Greşesc, Lord Estraven?
— Nu, Comensualule.
— Crezi, atunci, vorbi Obsle, că Tibe doreşte să conducă Karhide aşa cum conducem noi Orgoreynul… eficient?
— Da. Cred că Tibe va profita de situaţia din Valea Sinoth. Exploatând-o după nevoi, poate determina în numai un an o transformare a Karhidei mai profundă decât orice s-a petrecut în ultimii o mie de ani. El are un model pe baza căruia să lucreze: Sarful. Şi ştie cum să se folosească de temerile lui Argaven. E mai simplu decât să încerci să-i trezeşti curajul, aşa cum am făcut eu. Dacă Tibe reuşeşte, domnilor, vă veţi confrunta cu un inamic pe măsura voastră.
Obsle încuviinţă din cap.
— Renunţ la shifgrethor, rosti Yegey. Ce vrei să spui, Estraven?