— Ce vrei să spui prin „nu-şi impune legile"? întrebă Slose.
— Nu are o legislaţie. Statele membre îşi urmează legile proprii. Atunci când apar conflicte, Ecumenul mediază, încearcă să facă o corecţie legislativă sau etică, o colaborare sau o opţiune. Dacă Ecumenul, privit ca o entitate supraorganică, dă greş în cele din urmă, el va trebui să devină o forţă păstrătoare de pace, să formeze o poliţie şi aşa mai departe. Dar actualmente nu este nevoie… Toate planetele centrale trec printr-o fază de revenire din epoca dezastruoasă de acum două secole, reînviind tehnici şi idei pierdute, reînvăţând să vorbească.
Cum oare puteam explica Epoca Duşmanului şi consecinţele unui popor care nu avea termen pentru „război"?
— Este absolut fascinant, domnule Ai, interveni gazda, Comensualul Yegey, un individ delicat şi spilcuit, cu vorba tărăgănată şi ochii pătrunzători. Totuşi nu-mi dau seama ce doresc ei de la noi. Vreau să spun: la ce le-ar sluji a optzeci şi patra lume? Nu este nici măcar teribil de inteligentă. Noi n-avem navele stelare şi celelalte minunăţii pe care le au alte planete.
— Până la sosirea hainishilor şi cetienilor, nu le avea nimeni. Iar unele planete le-au căpătat la câteva secole după ce Ecumenul a reglementat ceea ce mi se pare că voi numiţi „Comerţ Liber". (Toţi izbucniră în râs, deoarece era numele partidului lui Yegey, a facţiunii sale din cadrul Comensualităţii.) Comerţul Liber, am continuat, este adevăratul motiv pentru care mă aflu pe Getnen. El nu se limitează la schimbul de bunuri, ci se extinde şi în domeniile cunoaşterii, tehnologiilor, ideilor, filosofiilor, artei, medicinei, ştiinţei, teoriei… Mă îndoiesc că Gethen va avea multe legături fizice cu celelalte planete. Ne găsim aici la şaptesprezece ani-lumină de cea mai apropiată lume ecumenica, Ollul, o planetă a stelei pe care voi o numiţi Asyomse. Cea mai îndepărtată se află la două sute cincizeci de ani-lumină şi nu puteţi zări nici măcar steaua ei. Însă cu un ansiblu, aţi putea vorbi cu lumea aceea la fel de uşor cum discutaţi acum prin radio cu un orăşel vecin. Nu cred totuşi că vă veţi întâlni vreodată cu locuitorii ei… Genul de schimburi la care mă refer poate fi extrem de profitabil, mai cu seamă pe linia comunicaţiilor, nu a comerţului. În esenţă, scopul meu aici este de a afla dacă doriţi să comunicaţi cu restul omenirii.
— „Dacă doriţi", repetă Slose, aplecându-se în faţă cu o privire intensă. Ăsta înseamnă Orgoreynul, sau Gemenul ca un întreg?
Am şovăit o clipă, fiindcă nu era întrebarea pe care o aşteptasem.
— În clipa asta vorbesc despre Orgoreyn, dar contractul nu poate fi exclusiv. Dacă Sith, Popoarele Insulelor sau Karhide decid să intre în Ecumen, ele o pot face. În toate cazurile, opţiunea revine numai ţării respective. De obicei, pe o planetă cu un nivel de dezvoltare ca al Gethenului are loc următoarea situaţie: diferitele rase omeneşti, regiuni sau naţiuni sfârşesc prin a stabili un grup de reprezentanţi care coordonează operaţiunile de pe planetă şi asigură legăturile cu celelalte lumi — o Stabilitate locală, cum îi spunem noi. Începând astfel, economisiţi atât timp cât şi bani, cheltuielile fiind comune. Dacă decideţi, de pildă, să vă construiţi o navă stelară proprie…
— Pe laptele lui Meshe! exclamă grăsanul Humery de lângă mine. Vreţi ca noi să pornim prin Neant? Brr! Pufni precum acutele unui acordeon, dezgustat şi amuzat.
— Unde este nava dumitale, domnule Ai?
Gaum întrebase încetişor, pe jumătate zâmbind, de parcă ar fi fost ceva extrem de subtil şi dorea să atragă atenţia asupra rafinamentului său. Era o fiinţă omenească foarte frumoasă, conform oricăror norme şi indiferent de sex, şi nu-mi puteam dezlipi privirea de la el. i-am răspuns şi, în acelaşi timp, m-am întrebat din nou ce anume era Sarful.
— Nu-i nici un secret. Postul de radio karhidish s-a referit pe larg la problema asta. Racheta care m-a coborât pe insula Horden se află acum în Armurăria Regală din Şcoala de Meşteşugari. Oricum, nu mai este întreagă, fiindcă mulţi experţi au plecat cu diverse fragmente din ea, după ce au cercetat-o.
— Rachetă? întrebă Humery, deoarece folosisem cuvântul orgota care însemna „artificii".
— Este descrierea simplificată a metodei de propulsie a navei de coborâre.
Humery pufni iarăşi. Gaum se mulţumi să zâmbească şi rosti:
— În acest caz, nu mai ai cum reveni în… mă rog, locul de unde ai venit?
— Oh, ba da. Aş putea vorbi prin ansiblu cu Ollul şi le-aş cere să-mi trimită o navă NAFAL, care să mă recupereze. Ar ajunge aici peste şaptesprezece ani. Sau aş putea expedia un mesaj prin radio navei ce m-a adus în sistemul vostru solar. Acum, ea se găseşte pe orbită în jurul soarelui. Poate ajunge aici în câteva zile.
Senzaţia provocată de cuvintele mele a fost vizibilă şi audibilă, şi nici chiar Gaum nu şi-a putut ascunde surpriza. Faptul era oarecum contradictoriu. Dezvăluisem singurul lucru important pe care-l tăinuisem în Karhide, chiar şi faţă de Estraven. Dacă, după cum mi se dăduse de înţeles, orgota ştiau despre mine doar ceea ce hotărâse Karhide sa le spună, atunci aceasta ar fi trebuit să fie doar una dintre multele surprize. Însă nu era aşa. Era de-a dreptul o bombă.
— Unde se află această navă, domnule Ai? întrebă Yegey.
— Pe o orbită în jurul soarelui, undeva între Gethen şi Kuhurn.
— Şi cum ai ajuns de la ea până aici?
— Cu artificiile, răspunse Humery.
— Exact. Noi nu coborâm navele interstelare pe o planetă populată până ce nu stabilim o comunicaţie directă sau o alianţă. De aceea am venit cu o rachetă micuţă şi am coborât pe insula Horden.
— Şi poţi intra în legătură cu… cu nava mare printr-un aparat radio obişnuit?
— Da. (Evitam deocamdată să pomenesc de micul satelit-releu, lansat pe orbită. Nu voiam să dau impresia că cerul le era împânzit de instrumentele mele.) Aş avea nevoie de un transmiţător destul de puternic, am continuat, iar Orgoreynul nu duce lipsă de aşa ceva.
— Deci şi noi putem contacta nava?
— Da, cu condiţia să cunoaşteţi semnalul corespunzător. Echipajul de la bordul ei se găseşte într-o condiţie pe care noi o numim „stază", iar voi toţi i-aţi putea spune „hibernare", pentru ca membrii acestuia să nu piardă câţiva ani din viaţă, aşteptând să-mi termin misiunea pe planetă. Semnalul corespunzător, pe lungimea de undă corespunzătoare, va pune în funcţiune maşinăriile care să-i scoată din stază. După aceea se vor consulta cu mine prin radio sau prin ansiblu, folosind Ollul drept releu.
Cineva întrebă neliniştit:
— Câţi sunt?
— Unsprezece.
Răspunsul declanşa murmure de uşurare şi râsete. Tensiunea se mai destinse.
— Şi dacă nu vei da niciodată semnalul? întrebă Obsle.
— După vreo patru ani, vor ieşi în mod automat din stază.
— Şi vor coborî aici, să te caute?
— Nu, decât dacă au discutat în prealabil cu mine. Se vor consulta prin ansiblu cu Stabilii de pe Ollul şi Hain. Cel mai probabil, vor hotărî să încerce din nou să aducă alt Trimis. De obicei, lucrurile sunt mai uşoare pentru al doilea. Are mai puţine de explicat, şi oamenii sunt mai dispuşi să-l creadă…
Obsle surâse. Majoritatea celorlalţi continuau să fie îngânduraţi şi reţinuţi. Gaum încuviinţă uşor din cap spre mine, parcă aplaudându-mi promptitudinea: gestul unui conspirator. Slose privea în gol, încordat şi cu ochi strălucitori, absorbit de o viziune interioară. Brusc se întoarse către mine: