— Domnule Trimis, întrebă el, de ce în decursul celor doi ani petrecuţi în Karhide n-ai pomenit niciodată de a doua navă?
— De unde ştim că n-a făcut-o? zâmbi Gaum.
— Ştim precis că n-a făcut-o, domnule Gaum, replică Yegey surâzând.
— Aşa este, am încuviinţat, şi iată motivuclass="underline" Ideea unei nave care aşteaptă pe orbită poate părea ameninţătoare. Cred că unii dintre voi aşa o găsesc. În Karhide, n-am ajuns cu nimeni la un asemenea grad de confidenţă încât să-mi permit riscul de a vorbi despre navă. Aici aţi avut mai mult timp să vă familiarizaţi cu ideea unui Trimis. Doriţi să mă ascultaţi în public şi nu sunteţi stăpâniţi de frică. Am riscat, deoarece cred că a sosit momentul deciziei şi că Orgoreynul este locul cel mai nimerit.
— Ai dreptate, domnule, ai dreptate! izbucni violent Slose. Într-o lună de zile vei trimite după nava aceea, şi ea va fi salutată în Ofgoreyn drept dovadă şi pecete a noii epoci. Se vor deschide şi ochii celor care nu văd acum!
A continuat aşa până la cină, care ni s-a servit chiar acolo. Am mâncat, am băut şi am plecat acasă. Eram epuizat dar în general mulţumit de felul în care se desfăşuraseră lucrurile. Desigur, existaseră avertismente şi neclarităţi. Slose dorea să mă transforme într-un obiect de cult. Gaum voia să mă demaşte. Mersen părea că vrea să demonstreze că nu era un agent karhidish, dovedind că eu eram. Însă Obsle, Yegey şi alţi câţiva acţionau la un nivel superior. Ei intenţionau să comunice cu Stabilii şi să aducă nava NAFAL pe pământ orgota, pentru a convinge sau a sili Comensualitatea din Orgoreyn să se alieze Ecumenului. Considerau că astfel Orgoreynul avea să obţină o victorie de prestigiu, strălucitoare şi durabilă, asupra Karhidei, iar Comensualii care orchestraseră această izbândă urmau să câştige respect şi autoritate în sânul guvernului. Facţiunea Comerţului Liber, o minoritate în cadrul Celor Treizeci-şi-Trei, se opunea continuării conflictului din Valea Sinoth, şi în general susţinea o politică conservatoare, nonagresivă şi antişovină. Nu mai fuseseră de mult la putere şi apreciau că, în limita anumitor riscuri, drumul indicat de mine putea sta la baza succesului lor. Nu vedeau mai departe, iar misiunea mea reprezenta pentru ei un mijloc, şi nu un scop, dar asta nu era un rău prea mare. Odată porniţi pe calea aceea, puteau începe să priceapă unde i-ar fi putut duce. Între timp, chiar dacă erau miopi, erau cel puţin cu picioarele pe pământ.
Obsle încercase să-i convingă pe ceilalţi:
— Există două posibilităţi. Prima: Karhide să se teamă de puterea pe care ne-o va oferi această alianţă — nu uitaţi, e o ţară care s-a temut întotdeauna de ideile şi de căile noi — şi astfel să nu ne urmeze, rămânând înapoiată. A doua: guvernul din Erhenrang să-şi adune curajul şi să solicite aderarea la Ecumen, dar după noi, pe locul al doilea. În ambele cazuri, shifgrethorul Karhidei va fi micşorat, şi, în ambele cazuri, noi vom conduce sania. Dacă suntem îndeajuns de inteligenţi, acest avantaj va reprezenta pentru noi un beneficiu permanent şi absolut sigur! Apoi, întorcându-se către mine: Dar trebuie ca Ecumenul să fie gata să ne ajute, domnule Ai. Va fi nevoie să-i arătăm poporului nostru ceva mai mult decât pe dumneata, un om deja cunoscut în Erhenrang.
— Înţeleg, Comensualule. Doreşti o dovadă solidă, incontestabila, şi mi-ar plăcea să ţi-o ofer. Nu pot totuşi să chem nava până ce securitatea ei şi integritatea voastră nu sunt asigurate în mod corespunzător. Am nevoie de aprobarea şi garanţia guvernului vostru, altfel spus, ale întregului consiliu de Comensuali… anunţate în mod public.
Obsle privi încruntat, dar încuviinţă:
— Mi se pare corect.
Revenind spre casă însoţit de Shusgis, care nu contribuise decât prin râsul său jovial la atmosfera după-amiezii, l-am întrebat:
— Ce este Sarful?
— Unul dintre birourile permanente ale Afacerilor Interne. Se ocupă de acte false, de călătorii neautorizate, de substituiri de slujbe, genul ăsta de lucruri — mizeriile, gunoaiele. În argoul orgota, sarf înseamnă „gunoi" — e o poreclă.
— Deci Inspectorii sunt agenţi ai Sarfului?
— Mda, unii sunt.
— Bănuiesc că şi poliţia se află într-o anumită măsură sub autoritatea lui, nu?
Am formulat întrebarea cu precauţie şi mi s-a răspuns la feclass="underline"
— Cred că da. Eu însă lucrez în cadrul Afacerilor Externe şi nu cunosc chiar toate relaţiile din Interne.
— Într-adevăr, sunt destul de derutante. De pildă, cu ce se ocupă Oficiul Apelor?
Schimbasem astfel cât putusem mai bine subiectul. Ceea ce Shusgis nu spusese despre Sarf putea fi absolut de neînţeles pentru cineva de pe Hain, să zicem, ori de pe norocosul Chiffewar, dar eu mă născusem pe Terra. Uneori nu-i chiar rău să ai strămoşi criminali. Un bunic piroman îţi poate lăsa ca moştenire o sensibilitate aparte în depistarea fumului.
Mi se păruse plăcut şi fascinant să descopăr pe Gethen guverne atât de asemănătoare celor din trecutul Terrei: o monarhie şi un stat birocratic autentic, complet dezvoltat, la fel de fascinant ca monarhia, dar mai puţin plăcut. Era curios că din două societăţi, aspectele sinistre se întâlneau în cea mai puţin primitivă.
Deci Gaum, care dorea să mă demaşte ca mincinos, era agent al Poliţiei Secrete din Orgoreyn. Ştia el că Obsle îi cunoştea rolul? Fără îndoială. Era atunci un agent provocator? Lucra cu facţiunea lui Obsle sau împotriva ei? Care grupare politică din guvernul Celor Treizeci-şi-Trei controla Sarful sau era controlată de el? Ar fi fost bine să lămuresc toate chestiunile acestea, deşi s-ar fi putut să nu fie deloc uşor. Drumul meu, care pentru o vreme păruse clar şi dătător de speranţe, începuse să devină tot atât de întortocheat şi împânzit de secrete pe cât fusese în Erhenrang. M-am gândit că totul se desfăşurase perfect până în seara trecută, când Estraven apăruse ca o umbră lângă mine.
— Care este poziţia Lordului Estraven în Mishnory? l-am întrebat pe Shusgis, care se tolănise, pe jumătate adormit, în colţul vehiculului ce gonea lin.
— Estraven? Aici i se spune Harth. În Orgoreyn nu avem titluri, le-am abandonat pe toate o dată cu Noua Epocă. Păi, mi se pare că este angajatul Comensualului Yegey.
— Locuieşte acolo?
— Aşa cred.
Voiam să remarc că mi se păruse straniu că aseară venise la Slose, iar azi nu apăruse la Yegey, când mi-am amintit de scurta noastră convorbire matinală. În lumina ei, faptele nu erau chiar foarte ciudate. Totuşi mă tulbura ideea că mă evita în mod deliberat.
— L-au găsit în sud, începu Shusgis, foindu-se pe bancheta capitonată, într-o fabrică de clei sau o pescărie, sau aşa ceva, şi i-au întins o mână să-l scoată din mizerie. Mă refer la unii membri ăi Comerţului Liber. Şi el i-a ajutat pe vremea când era în Kyorremy, şi prim-ministru, aşa încât îşi achită o datorie de onoare. Cred totuşi că o fac în mod intenţionat, ca să-l enerveze pe Mersen. Ha, ha! Mersen e spionul lui Tibe şi crede că nimeni n-are habar, dar toţi o ştiu, iar el nu suportă nici măcar să-l vadă pe Harth — crede că-i trădător ori agent dublu, nu ştie exact şi nici nu-şi poate risca shifgrethorul ca să afle. Ha, ha!
— Dumneata ce crezi, domnule Shusgis?
— Cred că-i pur şi simplu un trădător. A renunţat la revendicările ţării sale în Valea Sinoth pentru a opri ascensiunea lui Tibe la putere, dar n-a fost destul de inteligent. Aici ar fi căpătat o pedeapsă mai aspră decât exilul. Pe sânii lui Meshe! Cine joacă împotriva ţării lui merită să piardă. Asta nu înţeleg indivizii lipsiţi de patriotism, egocentrici. De altfel, cred ca lui Harth nu-i pasă mult unde anume se află, atâta vreme cât poate continua să se târască spre un gen de putere. După câte poţi vedea, nu s-a descurcat prea rău aici, în cinci luni.