— Nu prea rău…
— Nici dumneata nu te încrezi în el, aşa-i?
— Nu.
— Mă bucur s-o aud, domnule Ai. Nu înţeleg de ce Yegey şi Obsle îl susţin într-atât. Este un trădător dovedit, urmărind numai profitul personal, care încearcă să se agate de sania dumitale până când îşi va reveni. Aşa văd eu lucrurile. Ei bine, nu ştiu dacă i-aş oferi o călătorie gratuită, în situaţia în care mi-ar solicita-o!
Pufni sonor şi încuviinţă hotărât din cap, subliniindu-şi propria opinie, apoi îmi zâmbi — surâsul unui om virtuos spre altul asemenea lui. Maşina străbătea lin străzile largi, puternic luminate. Zăpada dimineţii se topise, cu excepţia unor mormane murdare de-a lungul rigolelor. Acum ploua, o ploaie măruntă şi rece.
Principalele clădiri din centrul lui Mishnory, birourile guvernamentale, şcolile, templele Yomesh erau atât de înceţoşate de ploaie sub strălucirea felinarelor înalte, încât păreau ca se topesc. Muchiile le erau neclare, iar faţadele şiroiau, pătate. Exista ceva fluid, fără substanţă, în chiar masivitatea acestui oraş construit din monoliţi, în acest stat monolitic, care denumea partea şi întregul cu acelaşi termen. Până şi Shusgis, joviala mea gazdă, un bărbat voinic, cu un mers apăsat, nu avea contururi precise. Era, cumva, la limita realităţii.
De când pornisem printre vastele ogoare aurii din Orgoreyn, cu patru zile în urmă, începându-mi drumul încununat de succes către sanctuarele interioare din Mishnory, îmi scăpase ceva. Dar ce anume? Încercam o senzaţie de izolare. În ultima vreme, nu simţisem frigul, fiindcă odăile erau bine încălzite în această ţară! Totuşi nu mâncasem cu plăcere. Bucătăria orgota era searbădă. Desigur, asta nu însemna mare lucru. Atunci, oare de ce şi oamenii pe care îi întâlnisem, fie ei amabili sau reţinuţi faţă de mine, mi se păruseră la fel de insipizi? Printre ei existau personalităţi puternice — Oblse, Slose, chipeşul şi detestabilul Gaum — însă fiecăruia îi lipsea o anumită calitate, o dimensiune a existenţei. Nu reuşeau să fie convingători. Păreau lipsiţi de materialitate.
De parcă nu aveau umbră.
Genul acesta de speculaţii pretenţioase reprezintă o parte esenţială a muncii mele. Dacă n-aş fi avut o anumită înclinaţie spre ele, n-aş fi putut să devin Mobil, ba chiar primisem o educaţie în această privinţă, pe Hain, unde este înnobilată cu titlul de telegnoză. Poate fi descrisă drept perceperea intuitivă a unui ansamblu moral, şi astfel tinde să se exprime nu prin simboluri raţionale, ci prin metafore. N-am fost niciodată un telegnostic de marcă, iar în seara aceasta mă îndoiam de propriile-mi intuiţii, fiind foarte obosit. Când am revenit în apartamentul meu, m-am refugiat sub un duş cald. Însă chiar şi acolo simţeam o vagă nelinişte, de parcă apa fierbinte nu era tocmai reală şi demnă de încredere, şi nu te puteai bizui pe ea.
11
Monologuri în Mishnory
MISHNORY. STRETH SUSMY. Nu sunt încrezător, deşi tot ceea ce s-a petrecut până acum oferă motive de optimism. Obsle se tocmeşte şi se târguieşte cu tovarăşii săi Comensuali, Yegey foloseşte linguşelile, Slose caută prozeliţi, şi puterea grupului lor sporeşte. Sunt bărbaţi ageri, care-şi conduc facţiunea cu mână sigură. Numai şapte din Cei Treizeci-şi-Trei sunt Comercianţi Liberi de nădejde. Din restul, Obsle crede că zece îl vor sprijini cu siguranţă, obţinând o minimă majoritate.
Unul dintre aceştia pare să se intereseze în mod serios de Trimis: Csl. Ithepen din Districtul Eynyen. Curiozitatea lui faţă de misiunea extragetheniană datează de pe vremea în care, lucrând pentru Sarf, răspundea de cenzurarea programelor emise de noi din Erhenrang. Lăsa impresia că povara acelor acţiuni îi apasă conştiinţa. I-a propus lui Obsle ca Treizeci-şi-Treii să anunţe invitaţia lor către Nava Stelară nu numai cetăţenilor de aici, ci şi celor din Karhide, solicitându-l pe Argaven să li se alăture. Un plan nobil, dar care nu va fi urmat. Nu vor cere karhidenilor nici un fel de cooperare.
Bineînţeles, printre Cei Treizeci-şi-Trei, oamenii Sarfului se opun absolut oricăror discuţii referitoare la prezenţa şi misiunea Trimisului. Iar în privinţa independenţilor moderaţi, pe care Obsle speră să-i convertească, cred că aceştia se tem de Trimis la fel de mult ca Argaven şi majoritatea Curţii. Cu singura diferenţă că regele îl consideră nebun ca pe sine însuşi, în vreme ce ei îl cred un mincinos, asemenea lor. Se tem să nu se facă de râs în public, acceptând o mistificare de proporţii, o mistificare refuzată deja de Karhide, poate inventată chiar acolo. Dacă vor face o invitaţie publică, ce se va întâmpla cu shifgrethorul lor atunci când nu va apărea nici o Navă Stelară?
Într-adevăr, Genly Ai ne cere o încredere nemăsurată.
Evident, pentru el nu-i nemăsurată.
Obsle şi Yegey consideră că majoritatea Celor Treizeci-şi-Trei vor fi convinşi să se încreadă în el. Nu ştiu de ce, dar sunt mai puţin optimist. Poate că de fapt nu doresc ca Orgoreynul să se dovedească mai luminat decât Karhide, să-şi asume riscul, să obţină gloria şi s-o lase pe Karhide în umbră. Dacă această invidie este patriotică, ea vine prea târziu. De îndată ce simţisem că Tibe mă va izgoni, am făcut tot ce am putut să mă asigur că Trimisul va veni în Orgoreyn şi, exilat aici, m-am străduit să-i câştig pe orgota de partea lui.
Mulţumită banilor de la Ashe, acum pot trăi din nou ca o „unitate", nu ca un „dependent". Nu mai particip la banchete, nu mă afişez în public cu Obsle sau cu alţi partizani ai Trimisului, şi nici chiar pe el nu l-am văzut de peste o jumătate de lună — de a doua zi după sosirea în Mishnory.
Mi-a înmânat banii lui Ashe aşa cum îi plăteşti onorariul unui asasin. Rareori am fost atât de mânios şi l-am jignit în mod deliberat. A înţeles că sunt furios, dar nu cred că a priceput insulta. Părea că acceptă sfatul meu în ciuda modului în care fusese oferit. Când m-am calmat şi mi-am dat seama de acest lucru, m-am temut. E posibil ca în Erhenrang el să-mi fi căutat permanent povaţa, fără să ştie cum să mă facă să pricep. În acest caz, a înţeles greşit cel puţin jumătate din spusele mele, în noaptea în care am cinat împreună, după ceremonia cheii de boltă. Probabil că shifgrethorul lui există, că este definit şi solid, dar cu totul diferit de al nostru, şi, de aceea, când mă credeam mai direct şi deschis, el mă considera ambiguu şi neclar.
Mărginirea şi trufia lui se datorează ignoranţei. El nu ne cunoaşte, nici noi pe el. Ne este infinit de străin, iar eu sunt nebun lăsându-mi umbra să acopere lumina speranţei pe care ne-o aduce. Îmi înăbuş trufia de muritor. Mă feresc din calea lui, deoarece e limpede că asta doreşte. Are dreptate. Un trădător karhidish exilat nu poate sluji cauzei sale.
Conformându-mă legii orgota după care fiecare „unitate" trebuie să fie angajată, lucrez de la ora opt până la amiază într-o uzină de mase plastice. O treabă uşoară: folosesc o maşină care asamblează piese din plastic, sudându-le termic, pentru a obţine cutii. Nu ştiu la ce sunt folosite.
După-amiezile, plictisindu-mă, am reluat vechile discipline învăţate în Rotherer. M-am bucurat să constat că n-am pierdut nimic din arta concentrării forţei dothe sau din intrarea în ne-transă. Totuşi n-am obţinut mare lucru din ea, iar în privinţa tehnicilor nemişcării şi iuţelii, parcă nu le-aş fi învăţat niciodată. Am fost nevoit să reiau totul, aidoma unui copil. Am postit o singură zi şi stomacul meu protestează: „O săptămână! O lună!"