— Nu este un secret, Sire. Ecumenul doreşte o alianţă cu naţiunile de pe Gethen.
— În ce scop?
— Profitul material. Sporirea cunoştinţelor. Dezvoltarea complexităţii şi intensificarea vieţii inteligente. Îmbogăţirea armoniei spirituale întru gloria Domnului. Curiozitatea… Aventura… Încântarea…
Nu vorbeam în graiul celor care conduc oamenii: regii, cuceritorii, dictatorii, generalii. În graiul acela nu exista un răspuns la întrebarea lui. Posac şi indiferent, Argaven fixa focul, mutându-se de pe un picior pe altul.
— Cât de mare e acest Regat de Nicăieri, acest Ecumen?
— Domeniul ecumenic conţine optzeci şi trei de planete locuibile, pe care trăiesc aproximativ trei mii de popoare sau grupuri antropologice…
— Trei mii? Aha! Spune-mi atunci ce ar câştiga poporul meu, unul faţă de trei mii, dacă ne amestecăm cu toate naţiunile acestea de monştri care trăiesc în Neant? Se întoarse să mă privească. Era în plin duel oratoric, punând o întrebare retorică, aproape o glumă. Gluma însă era mai degrabă forţată. Aşa cum mă avertizase Estraven, regele era neliniştit, alarmat.
— Trei mii de naţiuni pe optzeci şi trei de planete, Sire, însă cea mai apropiată de Gethen se află la şaptesprezece ani de drum cu nave ce merg aproape cu viteza luminii. Dacă aţi crezut că Gethen poate fi atacată şi prădată de planetele vecine, gândiţi-vă la depărtarea care vă desparte. În imensitatea spaţiului cosmic, asemenea incursiuni de jaf nu-şi găsesc rostul. (Nu foloseam cuvântul „război" din simplul motiv că în karhidish nu există un termen pentru el.) Comerţul însă e profitabil, am continuat. Schimbul de informaţii, transmise prin ansiblu, de bunuri şi artefacte, expediate prin nave automate sau cu echipaj uman. Ambasadori, savanţi şi negustori… unii dintre ei ar putea veni aici, iar reprezentanţii voştri ar putea pleca pe alte planete. Ecumenul nu este un regat, ci un coordonator, un oficiu de cliring pentru comerţ şi ştiinţă. Fără el, comunicaţiile între lumile oamenilor ar fi supuse hazardului, iar comerţul ar deveni extrem de riscant. Vieţile oamenilor sunt prea scurte pentru distanţele interplanetare, dacă nu există un control şi un principiu de continuitate. De aceea, se aderă la Ecumen… Cu toţii suntem oameni, Sire. Cu toţii. Toate lumile oamenilor au fost populate, cu eoni în urmă, pornind din acelaşi loc: planeta Hain. Ne deosebim, dar cu toţii suntem fii ai aceleiaşi Vetre…
Nimic din discursul meu nu atrase curiozitatea regelui şi nici nu-l linişti. Am mai continuat puţin, încercând să sugerez că prezenţa Ecumenului putea spori, şi nicidecum ameninţa, shifgrethorul lui şi al Karhidei, însă zadarnic. Argaven rămânea posomorât ca o vidră bătrână în cuşcă, legănându-se înainte şi înapoi, de pe un picior pe celălalt, înainte şi înapoi, dezgolindu-şi dinţii într-o grimasă de durere. M-am oprit.
— Toţi sunt aşa negri ca tine?
În general, gethenienii sunt galbeni-cafenii sau roşii-cafenii, dar văzusem destui cu pielea la fel de oacheşă ca a mea.
— Unii sunt mai negri, am răspuns, avem diferite culori. Am deschis servieta (controlată de gărzile Palatului de patru ori până la Sala Roşie) în care aveam ansiblul şi mai multe documente. Acestea — filme, fotografii, tablouri, figurine animate şi câteva cuburi — alcătuiau o microgalerie a Omului: chipuri de pe Hain, Chiffewar şi Cetis, de pe S, Terra şi Alterra, din Extremităţi, Kapteyn, Ollul, Delta-Taurus, Rokanan, Ensbo, Cime, Gde şi Sheashel Haven… Regele privi vreo două, fără interes.
— Asta ce-i?
— O persoană de pe Cime, o femelă. Trebuia să folosesc termenul cu care gethenienii denumeau doar persoanele în faza culminantă de kemmer, alternativa fiind cuvântul lor pentru o femelă-animal.
— Permanent?
— Da.
Lăsă cubul holografic şi continuă să se legene, privindu-mă, sau privind pe lângă mine cu luminile flăcărilor dansându-i pe chip.
— Toţi sunt aşa… ca tine?
Acesta era obstacolul pe care nu-l puteam îndepărta din faţa lor. În cele din urmă, trebuiau să înveţe să-l depăşească.
— Da. Din câte ştim, fiziologia sexuală getheniană constituie un unicat printre oameni.
— Deci, acolo, pe celelalte planete, toţi sunt în kemmer permanent? O societate de perverşi sexuali? Aşa a spus Lordul Tibe. Credeam că glumeşte. Poate că e adevărat, dar ideea mă dezgustă, domnule Ai, şi nu văd de ce oamenii de pe Gethen ar dori sau ar tolera orice relaţie cu fiinţe atât de monstruos diferite. Dar poate că te afli aici să-mi spui că n-am de ales.
— În privinţa Karhidei, alegerea vă aparţine, Sire.
— Şi dacă te izgonesc şi pe tine?
— Aş pleca, bineînţeles. Aş putea încerca iarăşi cu generaţia următoare…
Lovitura îl atinse.
— Eşti nemuritor? se răsti.
— Nu, Sire, nici vorbă. Dar salturile temporale au foloasele lor. Dacă aş pleca acum de pe Gethen spre planeta cea mai apropiată, Ollul, aş avea nevoie de şaptesprezece ani de timp planetar să ajung acolo. Salturile temporale sunt o modalitate de călătorie aproape la fel de rapidă ca lumina. Dacă m-aş întoarce imediat, eu aş petrece câteva ore pe navă, dar aici vor trece treizeci şi patru de ani. Şi aş putea să reîncep totul.
Ideea salturilor temporale, care cu aluzia ei la nemurire îi fascinase pe toţi interlocutorii mei, de la pescarul de pe insula Horden şi până la primul ministru, îl lăsă indiferent.
— Ce-i asta? rosti el cu glas ascuţit şi aspru, arătând ansiblul.
— Comunicatorul ansiblu, Sire.
— Un radio?
— Nu foloseşte undele radio şi nici vreo energie cunoscută. Principiul lui de funcţionare — constanta simultaneităţii — este oarecum analog gravitaţiei… (Uitasem iarăşi că nu-i vorbeam lui Estraven, care citise toate rapoartele despre mine şi-mi asculta explicaţiile cu atenţie şi inteligenţă, ci unui rege plictisit.) El produce, Sire, acelaşi mesaj simultan în două locuri, oricare ar fi ele. Unul dintre aceste locuri trebuie să fie stabil, pe o planetă de o anumită masă, iar celălalt capăt mobil. Ansiblul meu este capătul mobil. Am reglat coordonatele pentru planeta-mamă, Hain. O navă NAFAL are nevoie de şaizeci şi şapte de ani pentru drumul Gethen-Hain, dar un mesaj bătut pe aceste taste va ajunge instantaneu pe Hain. Doriţi să le transmiteţi ceva Stabililor de pe Hain, Sire?
— Nu vorbesc graiul lor, rosti regele rânjind maliţios.
— I-am prevenit şi vor avea un translator care cunoaşte karhidish.
— Ce vrei să zici? Cum adică?
— Sire, după cum se ştie, eu nu sunt primul străin venit pe Gethen. Înaintea mea a fost o echipă de Investigatori care nu şi-au anunţat prezenţa, ci s-au travestit pe cât au putut de bine în gethenieni şi, vreme de un an, au călătorit prin Karhide, Orgoreyn şi Arhipelag. Apoi au plecat şi au raportat consiliilor ecumenice, acum patruzeci de ani, pe vremea domniei bunicului dumneavoastră. Raportul lor a fost extrem de favorabil, înainte de a veni, am studiat informaţiile adunate de ei şi graiurile pe care le înregistraseră. Doriţi să vedeţi aparatul funcţionând?
— Nu-mi plac şiretlicurile, domnule Ai.
— Sire, nu este un şiretlic. O parte din savanţi l-au examinat…
— Eu nu sunt savant.
— Sire, sunteţi un suveran. Egalii dumneavoastră de pe planeta-mamă a Ecumenului vă aşteaptă cuvintele.
Mă privi fioros. Încercând să-l flatez şi să-i câştig interesul, îl încolţisem în fundătura prestigiului. Nimic nu mergea bine.
— Perfect. Întreabă-ţi maşina de ce sunt oamenii trădători.