De reţinut: Nu există acte sexuale neconsimţite, nici violuri. Ca la majoritatea mamiferelor, cu excepţia omului, acuplarea se poate face doar prin invitaţie şi consens mutual, altfel este imposibilă. Desigur, există seducere, însă trebuie să fie extrem de precis programată.
De reţinut: Nu există o împărţire a indivizilor în jumătatea puternică şi cea slabă, în protectori / protejaţi, dominatori / supuşi, stăpâni / sclavi, activi / pasivi. De fapt, pe Iarnă, întreaga tendinţă spre dualism ce predomină în gândirea omenească este atenuată ori schimbată.
De introdus în recomandările finale: Când întâlneşti un gethenian, nu poţi şi nu trebuie să procedezi ca un bisexuaclass="underline" să-i atribui rolul Bărbatului sau al Femeii şi să adopţi faţă de el poziţia corespunzătoare (conformă cu opiniile personale despre interacţiunile tipice sau posibile între persoane de acelaşi sex sau de sexe diferite). Întregul nostru şablon de interacţiuni socio-sexuale este inexistent aici. Ei nu cunosc jocul acesta. Nu se văd unul pe celălalt ca bărbat sau femeie. Pentru imaginaţia noastră, aşa ceva e aproape imposibil de acceptat. Care este primul lucru pe care îl întrebăm despre un nou-născut?
Totuşi, gethenienii nu pot fi consideraţi ca fiind de gen „neutru”. Ei nu sunt fiinţe neutre, ci integrale sau potenţiale. Lipsindu-mi „pronumele uman" karhidish utilizat pentru persoanele în somer, trebuie să spun „el", din aceleaşi motive pentru care folosim prenumele masculin când ne referim la un zeu transcendent. Este mai puţin definit, mai puţin specific decât neutrul sau femininul. Dar chiar utilizarea pronumelui în gândurile mele mă face să uit că acest karhidean lângă care stau nu este un bărbat, ci un bărbat-femeie.
Primul Mobil, dacă va fi trimis, trebuie avertizat că orgoliul îi va fi serios afectat, dacă nu este foarte stăpân pe sine sau senil. Un bărbat doreşte să i se accepte virilitatea, o femeie vrea să-i fie recunoscută frumuseţea, indiferent cât de subtile şi indirecte ar fi dovezile de apreciere şi recunoaştere. Pe Iarnă, ele nu vor exista. Eşti respectat şi judecat doar ca fiinţă omenească. Este o experienţă teribilă.
Revin la teoria mea. Analizând motivele unui asemenea experiment, dacă a existat cu adevărat, şi încercând poate să-i absolv pe strămoşii noştri hainishi de crima barbară de a trata fiinţele umane ca pe cobai, am emis câteva ipoteze referitoare la scopurile lor.
Ciclul somer-kemmer şochează ca fiind degradant, o întoarcere la ciclul astral al mamiferelor inferioare, o subjugare a fiinţelor umane faţă de mecanismul tiranic al perioadelor de împerechere. Poate că cercetătorii au dorit să vadă dacă fiinţele umane lipsite de potenţial sexual permanent pot rămâne inteligente şi capabile de cultură.
Pe de altă parte, limitarea impulsurilor sexuale la un segment temporal discontinuu şi „egalarea" lor prin hermafroditism trebuie să prevină, în mare măsură, atât exploatarea cât şi frustrarea dorinţelor. Frustrarea sexuală există, deşi societatea i se împotriveşte (atât timp cât colectivitatea e îndeajuns de mare pentru ca mai mult de o singură persoană să fie în kemmer la un moment dat, satisfacţia sexuală este aproape sigură), dar cel puţin nu se poate acumula, ia sfârşit o dată cu kemmerul. În felul acesta se evită trauma psihică şi uzura mentală, dar ce mai rămâne în somer? Ce se poate sublima? Ce ar putea realiza o societate de eunuci…? Bineînţeles, în somer gethenienii nu sunt eunuci, ci pot fi mai degrabă comparaţi cu preadolescenţii: necastraţi, dar latenţi.
Altă teorie asupra scopului ipoteticului experiment: eliminarea războiului. N-au postulat oare vechii hainishi că permanenta capacitate sexuală şi agresiunea socială organizată (ambele fiind atributele unui singur mamifer-omul) sunt cauză şi efect? Sau, ca Tumass Song Angot, ei au considerat războiul o activitate de substituţie pur masculină, un uriaş Viol. Dar, în experimentul lor, au eliminat ei astfel masculinitatea care violează şi feminitatea care este violată? Dumnezeu ştie… Realitatea este că gethenienii, deşi extrem de competitivi (fapt dovedit prin complicatele filiere sociale existente pentru competiţie, prestigiu etc.), nu sunt foarte agresivi şi, cel puţin aparent, nu cunosc încă războiul. Se ucid cu uşurinţă între ei, câte unul sau câte doi, rareori cu zecile şi niciodată cu sutele sau miile. De ce?
În cele din urmă, s-ar putea descoperi că nu există nici o legătură cu psihologia lor hermafrodită, căci nu sunt foarte mulţi. Se mai pune şi problema climatului. Pe Iarnă, vremea este atât de aspră, atât de apropiată de limita suportabilului chiar şi pentru ei, cu toată adaptarea la frig, încât poate că-şi consumă combativitatea luptându-se cu gerul. Popoarele mici, cele care de abia supravieţuiesc, sunt rareori războinice. De fapt, factorul dominant al vieţii gethenienilor nu este sexul sau altă caracteristică umană, ci mediul lor, planeta cea rece. Aici, omul întâlneşte un duşman mai nemilos chiar decât el.
Eu sunt o femeie de pe paşnica Chiffewar, prea puţin expertă în tentaţiile violenţei sau în natura războiului. Altcineva va trebui să se gândească la toate acestea. Nu ştiu însă cum te-ar mai bucura victoria sau gloria după ce ai petrecut o iarnă pe Gethen şi ai văzut Chipul Gheţii.
8
Al doilea drum în Orgoreyn
MI-AM PETRECUT VARA mai mult ca Investigator decât ca Mobil, cutreierând Karhide, din oraş în oraş, din Domeniu în Domeniu, privind şi ascultând — lucruri pe care un Mobil nu le poate face la început, cât timp este încă o minune şi o monstruozitate, şi trebuie să fie veşnic în avanscenă, gata de spectacol. În Vetre şi în sate le dezvăluiam gazdelor identitatea mea. Majoritatea auziseră câte ceva la radio şi aveau o vagă idee despre mine. Erau curioşi, într-o măsură mai mare sau mai mică. Doar câţiva se înfricoşaseră de mine personal sau dovediseră o repulsie xenofobă. În Karhide, inamic nu este străinul, invadatorul. Străinul şi necunoscutul sunt oaspeţi, adevăratul duşman e vecinul.
În decursul lunii Kus, am locuit pe coasta răsăriteană, într-o Vatră de clan, numită Gorinhering, un oraş-fort-fermă ce se înălţa pe o colină deasupra ceţurilor veşnice ale oceanului Hodomin. Avea cam cinci sute de locuitori. Cu patru mii de ani în urmă, i-aş fi putut găsi pe strămoşii lor locuind tot aici, în acelaşi tip de case. În patru milenii, se inventaseră motorul electric şi radiourile şi începuseră să fie utilizate automobilele cu acumulatori, utilajele agricole şi toate celelalte. Treptat se instaurase o Epocă Maşinistă, fără o revoluţie industrială, de fapt fără nici un fel de revoluţie. Planeta nu dobândise în treizeci de secole ceea ce Terra obţinuse, cândva, în treizeci de decenii. Dar nici nu plătise vreodată preţul plătit de Terra.
Iarnă este o planetă ostilă. Orice greşeală aduce după sine pedeapsa promptă şi cunoscută: moartea prin frig sau prin inaniţie. Fără amânări, fără graţieri. Un individ se poate încrede în norocul său, dar o societate nu, iar o revoluţie culturală, aidoma mutaţiei aleatorii, poate face lucrurile şi mai haotice. De aceea, progresul a fost foarte lent. În orice punct al istoriei getheniene, un observator pripit ar fi spus că dezvoltarea tehnologică a încetat complet. În realitate nu s-a întâmplat aşa ceva. Comparaţi un torent cu un gheţar. Amândouă ajung la destinaţia spre care au pornit.
Am discutat mult cu bătrânii din Gorinhering, dar şi cu copiii. A fost prima mea ocazie de a-i studia pe îndelete pe copiii gethenieni, deoarece în Erhenrang ei stăteau mai mult în Vetrele şi Şcolile particulare sau publice. Un sfert până la o treime din populaţia urbană adultă era implicată permanent în creşterea şi educarea copiilor. Aici, clanul avea grijă de ai lui, responsabilitatea fiind generală. Erau nişte puşti zvăpăiaţi, care se fugăreau-peste colinele şi plajele ascunse în ceţuri. Reuşisem să-l amăgesc pe câte unul atât cât să-i vorbesc, şi constatasem că erau timizi, mândri şi extrem de încrezători.