Cu toate acestea, ştia foarte bine că în curând Consiliul avea să iasă din starea de paralizie şi că asta va da naştere la o serie de interpelări. Va trebui să acţioneze repede. Prin urmare, lăsând deoparte o mulţime de alte probleme, se dedică întru totul situaţiei lui Trevize.
În timp ce Trevize şi Pelorat discutau despre Pământ, Branno îl avea în faţa ei pe Consilierul Munn Li Compor în Biroul Primarului. Perfect relaxată, ea îl măsura din ochi pe Compor, care stătea în faţa biroului ei.
Mai mărunt şi mai firav decât Trevize, era doar cu doi ani mai în vârstă decât acesta. Tineri şi plini de cutezanţă, amândoi îşi câştigaseră recent posturile de Consilieri, iar acesta părea singurul lucru care-i apropiase, fiindcă în rest erau cu totul diferiţi.
Dacă Trevize strălucea cu o intensitate orbitoare, Compor radia o încredere în sine plină de seninătate. Asta se datora, probabil, părului lui blond şi ochilor albaştri, care nu erau câtuşi de puţin obişnuite printre locuitorii Fundaţiei. Aceste trăsături îi confereau o delicateţe aproape feminină care (socotea Branno) îl făceau mai puţin atrăgător pentru femei decât Trevize. Ţinea totuşi, mai mult decât se cuvenea, la propria-i înfăţişare pe care încerca să şi-o pună în evidentă purtând părul destul de lung şi îngrijindu-se să-i fie tot timpul buclat. Purta o uşoară tuşă de albastru sub sprâncene, tocmai pentru a accentua culoarea ochilor. (Tuşele de diferite nuanţe deveniseră un lucru obişnuit pentru bărbaţi în cursul ultimilor zece ani.).
Nu alerga după femei. Ducea o viaţă liniştită alături de soţia lui, însă nu-şi manifestase până atunci intenţia de a deveni tată şi, după câte ştia, nu avea o a doua consoartă clandestină. Şi asta îl deosebea de Trevize care-şi schimba prietenele la fel de des precum îşi schimba centiroanele strident colorate, binecunoscute tuturor.
Puţine erau obiceiurile lui intime care să fi scăpat nedescoperite serviciului condus de Kodell, care acum şedea calm într-un colţ al încăperii, radiind, ca întotdeauna, un aer de bună dispoziţie.
— Consiliere Compor, începu Branno, ai adus Fundaţiei un serviciu deosebit dar, din nefericire pentru dumneata, nu este cazul ca el să fie lăudat în public sau recompensat aşa cum se obişnuieşte.
Compor zâmbi. Avea dinţi albi şi egali şi, pentru o clipă, Branno se întrebă fără să vrea dacă toţi locuitorii Sectorului Sirius arătau astfel. Pretenţiile lui Compor care susţinea că provenea din exact acea regiune cam periferică unde se născuse bunica lui dinspre mamă care, la rândul ei, fusese blondă cu ochi albaştri şi afirma că şi mama ei trăise în Sectorul Sirius. Dar, după câte ştia Kodell, Compor nu deţinea dovezi de necontestat în susţinerea acestor pretenţii.
“Toate femeile sunt vanitoase”, afirmase Kodell, “iar ea susţinuse că avea strămoşi pe un sistem îndepărtat şi exotic tocmai pentru a aduce un plus de strălucire uimitoarei ei frumuseţi.”
“Toate femeile?” întrebase Branno cu o voce uscată, iar Kodell zâmbise şi adăugase spăşit că el se referise la femeile obişnuite, bineînţeles.
— Nu este necesar ca poporul Fundaţiei să ştie despre serviciile pe care le-am adus, zise Compor. E de ajuns că aveţi dumneavoastră cunoştinţă de ele.
— Ştiu. Şi nu voi uita, dar n-o să te las să crezi că obligaţiile tale s-au încheiat. Te-ai angajat pe un drum întortocheat şi va trebui să continui să ne ajuţi. Vrem mai multe informaţii despre Trevize.
— V-am spus tot ce ştiu despre el.
— Poate vrei să ne faci să credem asta. Sau poate că e ceea ce crezi cu adevărat. Cu toate astea, te rog să-mi răspunzi. Cunoşti un domn pe nume Pelorat?
Compor se concentră şi pe frunte îi apărură câteva riduri, apoi chipul i se însenină. Spuse apoi cu precauţie:
— S-ar putea să-l cunosc, dacă l-aş vedea, însă numele nu pare să-mi sugereze nimic.
— E un erudit.
Buzele lui Compor se ţuguiară într-un “Oho” destul de dispreţuitor, dar mut, ca şi când ar fi fost surprins că Primarul se aştepta ca el să cunoască oameni de ştiinţă.
— Pelorat este o persoană interesantă care, din motive ştiute numai de el, nutreşte ambiţia de a vizita Trantor. Consilierul Trevize îl va însoţi. Acum, pentru că ai fost bun prieten cu Trevize, şi probabil că ştii cum gândeşte, spune-mi: crezi ca Trevize va fi de acord să meargă spre Trantor?
— Dacă vă îngrijiţi ca Trevize să se îmbarce şi dacă nava se îndreaptă spre Trantor, ce altceva ar putea face decât să meargă acolo? Doar nu vreţi să-mi sugeraţi că se va răscula şi va pune mâna pe navă ca s-o deturneze?
— Nu înţelegi. El şi Pelorat vor fi singuri pe navă, iar Trevize va pilota.
— Mă întrebaţi dacă se va duce de bunăvoie pe Trantor?
— Da, acesta-i sensul întrebării.
— Doamnă, cum ar fi posibil să ştiu ce va face?
— Consilier Compor, ai fost prieten apropiat al lui Trevize. Ştii despre credinţa lui în existenţa celei de-a Doua Fundaţii. Nu ţi-a vorbit niciodată despre teoriile lui în ceea ce priveşte situarea ei, sau unde ar putea fi găsită?
— Niciodată, Doamnă Primar.
— Crezi că o va găsi?
Compor chicoti:
— Cred că a Doua Fundaţie, în ciuda puterii ei, a fost distrusă complet pe vremea lui Arkady Darell. Dau crezare relatării ei.
— Serios? În cazul acesta, de ce ţi-ai trădat prietenul? Dac-ar fi căutat ceva ce nu există, ce rău ar fi putut provoca susţinându-şi teoriile lui bizare?
— Nu numai adevărul poate provoca rău, răspunse Compor. Poate că teoriile lui erau bizare, dar ele ar fi putut să dezorienteze poporul de pe Terminus şi, semănând temeri şi îndoieli cu privire la rolul Fundaţiei în marele spectacol al istoriei galactice, ar fi slăbit forţa conducătoare a Federaţiei şi credinţa în visul constituirii celui de-al Doilea Imperiu dalactic. Este limpede că şi dumneavoastră aţi gândit la fel, altfel nu l-aţi fi arestat în plenul Consiliului şi nu l-aţi fi silit să ia acum calea exilului fără un proces. Permiteţi-mi să vă întreb: de ce aţi procedat astfel, Doamnă Primar?
— Să zicem că am fost îndeajuns de precaută să-mi pun întrebarea dacă nu cumva există o cât de mică posibilitate ca el să aibă dreptate şi m-am gândit că părerile lui ar putea constitui o primejdie dac-ar fi exprimate activ şi în mod direct.
Compor rămase fără replică.
Branno continuă:
— Sunt de acord cu tine, însă răspunderile pe care le presupune poziţia mea mă obligă să iau în calcul această posibilitate. Aş vrea sa te întreb din nou dacă ai vreun indiciu privind părerea lui Trevize despre locul în care ar putea fi a Doua Fundaţie şi despre direcţia în care ar putea merge.
— N-am nici o idee.
— Nu i-a scăpat niciodată vreo aluzie în această privinţă?
— Nu, sigur nu.
— Niciodată? Te rog să iei în serios întrebarea mea. Mai gândeşte-te! Chiar niciodată?
— Niciodată.
— Nici o aluzie? Nici măcar în glumă? N-a avut niciodată vreo scăpare? N-a spus uneori lucruri care acum, când priveşti în perspectivă, ar putea să aibă vreo însemnătate?
— Nici unul. Doamnă Primar, visurile lui privind a Doua Fundaţie sunt foarte neclare. Ştiţi asta şi nu reuşiţi decât să pierdeţi timpul şi să vă frământaţi mai mult decât s-ar cuveni.
— Nu cumva ai trecut dintr-o dată de partea prietenului tău şi acum încerci să-l protejezi după ce mi l-ai dat pe mână?
— Nu, zise Compor. L-am trădat din raţiuni care în acel moment mi s-au părut justificate şi patriotice. Nu am motive să regret ceea ce am făcut şi nici nu am de gând să-mi schimb atitudinea.