— De ce-mi spui toate astea, Golan?
— Pentru că vreau să te conving că ne lăsăm amăgiţi. Totul e o mascaradă… Sau chiar dacă la început a fost vorba de ceva real, acum totul se dovedeşte un fals de proporţii. Nu suntem propriii noştri stăpâni. Nu noi urmăm Planul!
— Ai mai spus vorbe ca astea şi înainte, Golan, dar întotdeauna am crezut că făceai afirmaţii ridicole doar ca să mă stârneşti. Pentru numele Galaxiei, cred că de fapt vorbeşti foarte serios.
— Bineînţeles că vorbesc serios!
— Nu se poate. Ori vrei să faci glume greu de înţeles pe socoteala mea, ori ţi-ai pierdut minţile.
— Nici una, nici alta, îl lămuri Trevize, mai liniştit acum, agăţându-şi degetele de centiron, de parcă n-ar mai fi avut nevoie să gesticuleze cu mâinile pentru a-şi întări spusele. Am mai chibzuit la problema asta, recunosc, dar până acum a fost doar intuiţie. Farsa la care am asistat în dimineaţa aceasta mi-a limpezit toate nelămuririle şi, la rândul meu, intenţionez să comunic părerile mele Consiliului.
— Eşti nebun! izbucni Compor.
— Aşa o fi. Vino cu mine ca să auzi despre ce este vorba.
Cei doi coborâră scările. Rămăseseră ultimii şi mai aveau de coborât câteva trepte. Apoi, în timp ce Trevize o luase cu puţin înainte, buzele lui Compor se mişcară imperceptibil, aruncând o vorbă nerostită în direcţia lui: “Nesăbuitul!”
2
Primarul Harla Branno deschise şedinţa Consiliului Executiv. Privi către adunare fără nici o urmă de interes; cu toate acestea, nimeni dintre participanţi nu se îndoi că ea-i observase pe toţi cei prezenţi şi-i ştia deja pe cei care încă nu sosiseră.
Îşi purta părul cărunt atent pieptănat într-o coafură care nu era nici feminină, nici masculină. Pur şi simplu aşa îşi aranja părul, nimic mai mult. Chipul ei prozaic nu avea nimic în comun cu frumuseţea, dar oricum nimeni n-ar fi căutat aşa ceva la ea.
Era cel mai capabil administrator al planetei. Nimeni nu putea, şi de fapt nici nu încerca, să o asemuiască strălucirii lui Salvor Hardin sau a lui Hober Mallow, al căror fapte însufleţiseră primele două secole ale existenţei Fundaţiei, dar nici nu se putea găsi vreo legătură între activitatea ei şi neroziile celor trei Indburi ereditari care conduseseră Fundaţia cu puţin înainte de apariţia Catârului.
Cuvântările ei n-aveau darul de a înflăcăra minţile bărbaţilor, pentru că nu o caracterizau gesturile dramatice, însă era capabilă de a lua fără multă zarva hotărâri pe care le respecta atâta vreme cât era convinsă de corectitudinea lor. Fără a poseda un farmec personal care să ia ochii cuiva, avea talentul de a convinge electoratul că hotărârile luate de ea vor fi drepte.
Întrucât potrivit doctrinei lui Seldon cursul istoriei este, în mare măsură, greu de deviat (dacă nu ţinem seama de elementele imprevizibile, un lucru pe care majoritatea admiratorilor lui Seldon îl ignoră, în ciuda incidentului cutremurător provocat de Catâr), Fundaţia şi-ar fi putut păstra capitala pe Terminus în orice condiţii. Aceasta era, totuşi, o posibilitate. Seldon, în cadrul apariţiei sale care tocmai se încheiase, apreciase calm că probabilitatea ca Terminus să rămână capitală era de aproximativ 87,2 la sută.
Cu toate acestea, chiar şi pentru admiratorii fanatici ai lui Seldon, acest lucru însemna că existau 12,8 la sută şanse că mutarea s-ar fi putut face spre un loc mai apropiat de centrul Federaţiei Fundaţiei, cu toate consecinţele neplăcute pe care le expusese Seldon. Faptul că această probabilitate de una din opt nu se materializase se datora Primarului Branno.
Sigur că nu ar fi aprobat aşa ceva. Deşi trecuse prin perioade de scădere considerabilă a popularităţii, ea susţinuse sus şi tare că Terminus era capitala tradiţională a Fundaţiei şi ca aici avea să rămână. Inamicii ei politici caricaturizaseră falca ei hotărâtă (cu oarecare exactitate, trebuie să recunoaştem), asemuind-o cu un bloc de granit.
Iar acum, Seldon sprijinise punctul ei de vedere şi, cel puţin pentru o vreme, acest succes avea să-i ofere un avantaj politic copleşitor. Se spunea chiar că afirmase cu un an mai înainte că, dacă în cursul apariţiei sale Seldon avea să o sprijine, ea va considera că-şi dusese sarcina la bun sfârşit. După aceea, putea mai degrabă să se retragă din politică, şi să se bucure de onorurile cuvenite unui om de stat respectabil decât să-şi asume în continuare riscurile unor bătălii politice cu şanse îndoielnice de izbânda.
Nimeni nu o crezuse cu adevărat. Se simţea cu mult mai sigură pe ea în cursul bătăliilor politice decât mulţi alţi predecesori de-ai ei, iar acum, când imaginea lui Seldon apăruse şi dispăruse, nu dădea nicidecum de înţeles că ar dori să se retragă.
Vorbi cu o voce de o claritate perfectă, cu un accent specific Fundaţiei de care nu-i era ruşine (împlinise demult misiunea de ambasador pe Mandress, dar nu adoptase vechiul stil imperial de exprimare, foarte la modă acum, şi care constituia, măcar în parte, o atracţie cvasiimperială pentru Provinciile Interioare).
— Criza Seldon a trecut şi există o tradiţie, aş spune, înţeleaptă, care ne îndeamnă să nu întreprindem măsuri de represalii — nici prin fapte, nici prin vorbe — împotriva acelora care au sprijinit o idee greşită. Mulţi oameni cinstiţi au crezut că găsiseră motive întemeiate pentru a dori ceea ce Seldon nu a vrut. Nu are rost să-i umilim până într-atât încât să-i facem să-şi recapete respectul de sine doar prin denunţarea Planului Seldon. În acelaşi timp, exista un obicei bine înrădăcinat şi pe care l-am dori reînviat, ca aceia care au sprijinit ideea greşită să accepte eşecul cu zâmbetul pe buze şi fără alte comentarii. Pentru ambele părţi, problema în litigiu a rămas undeva departe pentru totdeauna.
Se opri o clipă, privi fără urmă de resentiment către feţele celor din sală, apoi continuă:
— Jumătate din perioada a trecut, domnilor membri ai Consiliului — jumătate din acel mileniu care ne desparte de împlinirea marelui Imperiu. A fost o perioadă presărată cu greutăţi, dar am parcurs o bună bucată de drum. Suntem deja un Imperiu Galactic aproape închegat şi nu au mai rămas duşmani externi de care să ne temem. Acest Interregnum ar fi ţinut treizeci de mii de ani dacă nu ar fi existat Planul Seldon. După treizeci de mii de ani de decădere se putea întâmpla să nici nu mai existe putere pentru a întemeia un nou Imperiu. Se putea întâmpla să rămână doar lumi izolate şi muribunde. Datorăm lui Hari Seldon tot ce avem astăzi şi pentru rest va trebui să ne bizuim pe mintea lui. De azi înainte, domnilor Consilieri, primejdia suntem noi înşine şi, din acest moment, nu trebuie să mai existe îndoieli cu privire la valoarea Planului. Să fim de acord acum, calmi şi hotărâţi, ca oficial să nu mai apară critici sau condamnări ale Planului. Trebuie să-l sprijinim necondiţionat. Şi-a dovedit valabilitatea de-a lungul a cinci secole. Planul reprezintă siguranţă pentru umanitate şi nu trebuie să-i punem nici un fel de piedici. Sunteţi de acord?
Se auzi un murmur discret. Primarul abia ridică privirea pentru a se încredinţa cu propriii ochi că era aprobată. Îi cunoştea pe toţi membrii Consiliului şi ştia cum va reacţiona fiecare. După recentul triumf era sigură că nu va întâmpina nici o opoziţie. Poate în anul următor. Dar nu acum. Toate problemele trebuiau rezolvate la vremea lor.