Trevize nu se lăsă impresionat:
— Să lăsăm deoparte încercările de a ne intra în graţii unul altuia. Îndatorirea dumitale este de a nu-mi da pace în ideea că sunt un trădător. Trădător nu sunt şi îmi displace că trebuie să fac o demonstraţie care să vă convingă de justeţea afirmaţiei mele. De ce n-ar trebui să demonstraţi loialitatea dumneavoastră, astfel încât să mă convingeţi pe mine de adevărul spuselor dumneavoastră?
— În principiu, n-am nici o obiecţie. Tristul adevăr este că, totuşi, eu am puterea de partea mea, iar dumneata nu. Şi tocmai de aceea eu mă bucur de privilegiul de a pune la îndoială, în timp ce dumneata nu. Fiindcă tot veni vorba, dacă asupra mea ar plana bănuiala de neloialitate sau de trădare, îmi închipui că aş fi destituit şi interogat de către altcineva care, sper din toată inima, nu mă va trata mai rău decât intenţionez eu să te tratez.
— Şi cum intenţionaţi să mă trataţi?
— Ca pe un amic şi egal al meu, desigur, dacă şi dumneata mă vei trata la fel.
— Să vă ofer ceva de băut? întrebă Trevize cu amărăciune în glas.
— Poate altă dată, însă pentru moment luaţi loc. Vă cer acest lucru în calitate de prieten.
Trevize ezită o clipă, apoi se aşeză. Orice altă sfidare i se păru dintr-o dată lipsită de sens:
— Şi acum? făcu el.
— Acum, îmi permit să vă rog să daţi răspunsuri complete, conforme cu realitatea şi care să nu ocolească adevărul.
— Iar dacă nu? Ce mă aşteaptă? Sonda Psihică?
— Sper să nu fie cazul.,
— Şi eu sper. Nu e cazul s-o folosiţi asupra unui membru al Consiliului. Nu va dovedi trădarea, iar când voi fi achitat, probabil că vă voi distruge politic atât pe dumneavoastră, cât şi pe doamna Primar. Aproape ca ar merita să vă determin să încercaţi folosirea Sondei Psihice.
Kodell se încruntă şi clătină uşor din cap.
— A, nu. Nu. Pericolul de vătămare cerebrală e prea mare. Uneori vindecarea este lentă şi nici nu v-ar face cinste s-o folosim. Asta e sigur. Ştiţi, când se foloseşte Sonda în desperare de cauză, uneori…
— E o ameninţare, Kodell?
— O evaluare a situaţiei, Trevize. Să nu mă înţelegi greşit, domnule Consilier. Dacă va trebui să folosesc Sonda, o voi face, şi chiar dacă eşti nevinovat nu vei avea dreptul la recurs.
— Ce vreţi să ştiţi?
Kodell închise un comutator de pe birou:
— Ceea ce te întreb şi ceea ce vei răspunde se va înregistra, atât ca sunet, cât şi ca imagine. Nu am nevoie de declaraţii din proprie iniţiativă şi nici de răspunsuri selective. Cel puţin, în acest moment. Sunt sigur că înţelegi.
— Înţeleg că veţi înregistra numai ceea ce veţi dori, zise Trevize dispreţuitor.
— E adevărat, dar repet: nu mă înţelege greşit. Nu voi deforma nici una din declaraţiile dumitale. Le voi folosi sau nu, atâta tot. Însă vei şti pe care din declaraţii n-o voi folosi şi astfel nu mă vei determina să risipesc timpul meu şi al dumitale.
— Vom vedea.
— Domnule Consilier Trevize, şi nota de formalitate din glasul lui constituia o dovadă elocventă că pornise înregistrarea, avem motive să credem că aţi declarat în mod deschis, cu diverse prilejuri, că nu credeţi în existenţa Planului Seldon.
— Dacă am făcut astfel de afirmaţii, spuse rar Trevize, şi încă în mod repetat, ce altceva vă mai trebuie?
— Vă propun să nu pierdem timpul cu ocolişuri, domnule Consilier. Ştiţi că ceea ce doresc este o recunoaştere sinceră, cu propria dumitale voce, care să poarte amprenta vocală de necontestat, în condiţii care să arate limpede că nu ai fost supus constrângerii.
— Deoarece presupun că folosirea oricărui efect hipnotic, chimic sau de altă natură, ar modifica amprentele vocale?
— Destul de pregnant.
— Şi ţineţi foarte mult să demonstraţi că nu aţi făcut uz de metode ilegale în cazul interogării unui Consilier? Nu vă condamn pentru asta.
— Sunt încântat că nu mă condamni, domnule Consilier. Atunci să continuăm. Aţi afirmat în mod deschis, şi în mod repetat, că nu credeţi în existenţa Planului Seldon. Recunoaşteţi?
Trevize vorbi cumpănit, alegându-si cuvintele cu grijă:
— Nu cred că ceea ce numim Plan Seldon are semnificaţia ce i se atribuie.
— O declaraţie cam confuza. N-aţi vrea să fiţi mai explicit?
— Părerea mea este că obişnuitul concept, pe care l-a elaborat Hari Seldon în urmă cu cinci sute de ani folosind ştiinţa matematică a psihoistoriei, prin care a conceput desfăşurarea evenimentelor până la ultimul detaliu, şi potrivit căruia noi urmăm un drum menit să ne ducă de la Primul Imperiu Galactic până la cel de-al Doilea Imperiu Galactic pe o cale de maximă probabilitate, este nativ. Nu poate fi astfel.
— Cu alte cuvinte, susţineţi că Hari Seldon n-a existat?
— Nicidecum. Bineînţeles c-a existat.
— N-a dezvoltat psihoistoria?
— Ba da, şi nici n-am afirmat contrariul. Domnule Director, aş fi lămurit totul în faţa Consiliului dar nu mi s-a permis, de aceea vă voi explica dumneavoastră. Adevărul spuselor mele este atât de simplu…
Directorul Siguranţei oprise calm şi ostentativ aparatul de înregistrare…
Trevize se încruntă:
— De ce-aţi făcut asta?
— Îmi răpeşti timpul, domnule Consilier. Nu ţi-am cerut o prelegere.
— Doriţi totuşi, să-mi justific opiniile. Mă înşel, cumva?
— Câtuşi de puţin. Eu îţi cer să răspunzi la întrebări — simplu, direct şi cinstit. Doar atât şi nu adăuga elemente de care n-am nevoie. Dacă înţelegi asta, discuţia noastră nu va dura mult.
— Astfel spus, îmi cereţi declaraţii care să vină în sprijinul versiunii oficiale în legătură cu ceea ce se presupune că aş fi comis.
— Noi vă cerem doar să faceţi declaraţii în spiritul adevărului şi vă asigurăm că nu le vom răstălmăci. Să încercăm încă o dată, vă rog. Vorbeam despre Hari Seidon.
Instalaţia de înregistrare se puse din nou în mişcare şi Kodell repetă calm:
— N-am dezvoltat psihoistoria?
— Bineînţeles că a dezvoltat ştiinţa pe care o numim psihoistorie, răspunse Trevize, nereuşind să-si ascundă iritarea şi gesticulând înfierbântat şi exasperat.
— Şi cum aţi defini-o?
— Pentru numele Galaxiei! De obicei, este definită drept ramură a matematicii care studiază reacţiile unor mari grupuri umane la o serie de stimuli în anumite condiţii. Cu alte cuvinte, se presupune că anticipează schimbările sociale şi istorice.
— Spui “se presupune.” Pui la îndoială această posibilitate a matematicii?
— Nu, răspunse Trevize. Nu sunt psihoistoric. După cum nu există psihoistorici printre membrii Guvernului Fundaţiei, sau printre cetăţenii de pe Terminus, sau…
Kodell ridică o mână cu un aer împăciuitor:
— Domnule Consilier, vă rog, şi Trevize se opri. Aveţi vreun motiv să presupuneţi că Hari Seldon nu a analizat combinaţia cea mai eficientă de factori probabili pentru a scurta drumul care conduce de la Primul către cel de-al Doilea Imperiu prin mijlocirea Fundaţiei?
— N-am fost de faţă, zise Trevize sardonic. De unde să ştiu asta?
— Dar puteţi fi sigur că n-a făcut-o?
— Nu.
— Prin urmare puneţi la îndoială faptul că imaginea holografică a lui Hari Seldon, care a apărut în momente de criză istorică de-a lungul ultimilor cinci sute de ani este o reproducere făcută în ultimul său an de viaţă, la scurt timp după întemeierea Fundaţiei?