— Veda, nu mai sunt decât două ore și mai trebuie să ne schimbăm hainele; dar aș dori să vii ceva mai devreme la observator.
Femeia de pe ecran înălță mâinile spre părul ei des, de un blond platinat.
— Mă supun, dragă Veter, râse ea ușor. Plec acasă. Tonul ei vesel nu-l amăgi pe Dar Veter.
— Curajoasa mea Veda, liniștește-te! Orice om care a vorbit prin Marele Cerc a trebuit odată și odată să-și facă debutul…
— Nu te mai strădui să mă liniștești, răspunse Veda Kong, ridicîndu-și cu îndărătnicie fruntea. Vin curând.
Ecranul se stinse. Veter închise la loc cele două canaturi și se întoarse ca să-l întâmpine pe succesorul său. Mwen Mas intră în încăpere, călcând larg. Trăsăturile feței și culoarea cafeniu-închisă a pielei lui netede și lucioase îi dezvăluiau originea: se trăgea din strămoși negri. O pelerină albă cădea în falduri grele de pe umerii săi de atlet. Mwcn Mas strânse mâinile lui Dar Veter în ale sale, subțiri, dar puternice. Cei doi directori ai stațiunilor exterioare, fostul și viitorul, erau foarte înalți. Veter, care se trăgea din ruși, părea mai larg însă în umeri, mai masiv decât africanul zvelt.
— Am impresia că astăzi trebuie să se petreacă ceva important, începu Mwen Mas cu acea sinceritate caracteristică pentru oamenii Erei Marelui Cerc.
Dar Veter ridică din umeri.
— O să se petreacă ceva important pentru toți trei. Eu îmi voi preda serviciul, dumneata îl vei prelua, iar Veda Kong va vorbi pentru prima oară cu Universul.
— E într-adevăr frumoasă? spuse Mwen Mas, pe un ton în același timp întrebător și afirmativ.
— Ai să vezi singur. De altfel, transmisiunea de astăzi n-are nimic deosebit. Veda ține o conferință despre istoria noastră pentru KRZ 66”56 + BS 3252.
Mwen Mas făcu în minte un calcul uimitor de rapid:
— Constelația Monoceros, steaua Ross 614 — sistem planetar cunoscut din cele mai îndepărtate timpuri: nu s-au manifestat însă în nici un fel. îmi plac denumirile și cuvintele antice, adăugă el, și în glasul său se simți o umbră de scuză.
Veter își zise că Consiliul știe să-și aleagă oamenii. Spuse cu gals tare:
— În cazul acesta, o să te înțelegi bine cu Iuniu Ani, care are în grija lui mașinile mnemotehnice. Se intitulează director al lămpilor de memorizat. Expresia aceasta nu vine de la biata lampă din antichitate, ci de la primele aparate electronice, greoaie sub clopotele cu vid, asemănătoare becurilor electrice din acele timpuri.
Mwen Mas râse, atât de sincer și prietenos, încât Dar Veter simți crescând în el sentimentul de simpatie față de acest om.
— Lămpile de memorizat! Rețelele noastre de memorizat, coridoare de lungimi kilometrice alcătuite din miliarde de celule! Dar m-am lăsat prins de discuție, adăugă el, și încă n-am lămurit un lucru important. Cînd a vorbit pentru prima oară Ross 614?
— Acum cincizeci și doi de ani. De atunci au învățat limba Marelui Cerc. De noi nu-i despart decât patru parseci. Conferința Vedei o vor recepționa peste treisprezece ani.
— Ce urmează?
— După conferință, trecem pe recepție. Vom primi informații prin Cerc. de la vechii noștri prieteni.
— Din 61 Lebăda?
— Da, sigur. Sau poate și de la cei din 107 Ophiuchus, ca să folosesc terminologia din vechime, care-ți place atât de mult…
În încăpere intră un om îmbrăcat cu aceleași veșminte argintii ale membrilor Consiliului Astronautic, ca și adjunctul lui Dar Veter. Mic de statură, vioi, cu nasul coroiat, atrăgea simpatiile prin agerimea privirii ochilor săi negri ca murele. Noul venit își mângâie capul rotund și pleșuv.
— Numele meu este Iunii Ant, spuse cu un glas înalt și strident, adresându-se, probabil, lui Mwen Mas.
Africanul îl salută cu respect. Directorii mașinilor mnemotehnice întreceau pe oricine în erudiție. Ei erau cei ce hotărau care anume informație primită merita să fie imortalizată prin înregistrarea la mașinile de memorizat și care să fie dirijată pe linia informației generale sau spre palatele de creație.
— Încă unul dintre brevani, mormăi Iunii Ant strângând mâna lui Mwen Mas.
— Cum ați zis? întrebă acesta.
— E o născocire de a mea, în limba latină. Am botezat astfel pe toți cei care lucrează la stațiunile exterioare, pe piloții flotei siderale, pe tehnicienii uzinelor de motoare astronautice, oameni care n-au o viață prea lungă… Și noi tot din categoria lor facem parte. Nu vom trăi decât cel mult jumătate din durata normală a vieții. Ce să-i faci. În schimb, este atât de interesant! Dar unde-i Veda?
— Spunea că vine mai devreme…, începu Dar Veter, dar cuvintele lui fură acoperite de acord uri muzicale de alertă, care răsunară îndată după țăcănitul sonor al ceasului sideral.
— Apel general, transmis pentru întreg Pământul î Către toate centrele energetice, către toate uzinele, transporturile în rețea și stațiile de radio. Peste o jumătate de oră trebuie să se sisteze distribuirea energiei și să fie acumulată în condensatoare de mare capacitate, pentru a străpunge atmosfera printr-un canal de radiație dirijată. Emisiunea va absorbi 43 % din energia terestră. Recepția, numai pentru menținerea canalului, opt la sută, lămuri Dar Veter.
— Chiar așa mi-am și închipuit acest lucru, spuse Mwen Mas dând din cap.
Deodată, în ochii săi se citi o vie admirație. Veter se întoarse. Neobservată până acum, lângă o coloană luminiscentă și străvezie, stătea în picioare Veda Kong. îmbrăcase pentru conferință toaleta care împodobea cel mai bine o femeie, veșmânt creat în urmă cu mii de ani, în epoca culturii cretane.
Greul coc al părului ei platinat, strâns deasupra cefei, lăsa degajat gâtul robust și zvelt. Umerii netezi erau descoperiți, iar pieptul susținut de un corsaj foarte răscroit dintr-o țesătură azurie. Fusta larga și scurtă, brodată cu flori albastre, pe un fond argintiu, lăsa să sc vadă picioarele goale și bronzate, încălțate cu pantof iori vișinii. Pe gâtul gingaș, nestemate mari, de aceeași culoare — faanti de pe Venus — montate cu voită simplitate pe un lanț de aur, strălucea viu, asortându-se de minune cu obrajii și urechile ei împurpurate de emoție.
Mwen Mas, care o vedea pentru prima oară pe celebra istoriciană, o examina cu admirație fățișă.
Veda își înălță privirea îngrijorată spre Dar Veter.
— Ești bine, răspunse el la întrebarea mută a frumoasei sale prietene.