Producția alimentelor vegetale și a lemnului a fost concentrată în zona tropicelor, unde ea este de mii de ori mai avantajoasă decât îu regiunile reci. De multă vreme, în una descoperirii posibilității de a obține pe cale artificială hidrocarburi, zaharuri, din lumina soarelui și oxid de carbon, am încetat să mai cultivăm plante zaharifere. Deocamdată n-am reușit să obținem o producție industrială ieftină a albuminelor nutritive complete; de aceea cultivăm pe uscat plante și ciuperci bogate în albumine, iar în oceane alge pe suprafețe imense. Datorită informațiilor primite prin Marele Cerc, am aflat un mijloc simplu de a produce pe cale artificială grăsimi alimentare, iar vitaminele și hormonii de orice fel le scoatem în cantitate dorită din cărbune. Agricultura lumii noi a scăpat de necesitatea de a furniza toate produsele alimentare, cum era în vechime. Pentru noi, de fapt, nu mai există o limită în producția zaharurilor, a grăsimilor și a vitaminelor. Numai pentru producția albuminelor ne stau la dispoziție uriașe întinderi de uscat și de mare.
Omenirea s-a eliberat pentru totdeauna de teama foametei care bîntuise In lume timp de zeci de milenii.
Una dintre principalele bucurii ale omului o constituie dorul de ducă, dorința de a se deplasa dintr-un loc în altul, moștenită de la strămoșii noștri vânători care rătăceau în căutarea sărăcăcioasei lor hrane. Acum, în jurul întregii planete s-a încolăcit marele Drum Spiral, care unește continentele cu uriașe punți aruncate peste toate strâmtorile — aici Veda își plimbă degetul de-a lungul unui fir argintiu și roti globul. Pe Drumul Spiral circulă neîntrerupt trenuri electrice, iar sute de mii de oameni pot ușor și rapid să se transporte din zona locuită în zona de stepă, de câmpie ori de munte, unde nu există orașe permanente, ci numai tabere vremelnice ale maeștrilor zootehniei și ai recoltelor, ai industriei forestiere și miniere. Automatizarea deplină a tuturor uzinelor și centralelor energetice a înlăturat necesitatea de a se construi în apropierea lor orașe sau colonii mari, acolo ne mai aflându-se decât casele personalului de serviciu, puțin numeros, compus din observatori, mecanici și montatori.
Organizarea planificată a vieții a pus în sfârșit capăt ucigătoarei curse a vitezei, construcției mijloacelor de transport din ce în ce mai rapide. Pe Drumul Spiral trenurile circulă cu două sute de kilometri pe oră. Numai în caz de accident sunt folosite nave exprese, care străbat mii de kilometri pe oră.
Cu câteva sute de ani în urmă, am îmbunătățit considerabil aspectul planetei noastre. încă în secolul Sciziunii fusese descoperită energia intra a tonii că, iar oamenii au învățat să elibereze din ea o infimă părticică, spre a o transforma într-o explozie termică; ucigătoarele proprietăți ale acestei explozii au fost imediat folosite pentru fabricarea armelor militare. Fuseseră făcute mari stocuri de bombe îngrozitoare; mai târziu s-a încercat să se folosească în mod pașnic energia lor. Nu după mult timp însă s-a vădit marea primejdie pe care radiațiile le-ar putea avea asupra vieții, ceea ce a dus la o strictă limitare a vechii energetici nucleare. Aproape în același timp, studiind fizica unor aștri îndepărtați, astronomii au descoperit două căi noi de obținere a energiei intraatomice — Ku și F, cu mult mai eficace, mai puțin primejdioase, deoarece nu lăsau în urmă produse de dezintegrare.
Cele două mijloace sunt folosite și astăzi, dar pentru motoarele astronavelor este utilizată o altă formă a energiei nucleare — anamezonul, pe care l-am cunoscut cercetând marile stele ale Galaxiei, prin intermediul Marelui Cerc.
Toate vechile stocuri de materiale termonucleare — izotopi radioactivi ai uraniului, loriului, hidrogenului, cobaltului, litiului au fost distruse de îndată ce a fost găsit mijlocul de a expulza în afara atmosferei terestre produsele dezintegrării lor. În anii aceia, denumiți secolul Reorganizării, au fost creați sori artificiali, suspendați deasupra zonelor polare. Reducind mult câmpurile de gheață care s-au format la poli în epoca glaciațiunii cvaternare, am transformat clima întregii planete. Nivelul oceanelor s-a ridicat cu șapte metri, iar în circulația atmosferei s-au redus brusc fronturile polare și cercurile alizeelor, care aduceau secetă în pustiurile de la marginea tropicelor. Și uraganele s-au domolit aproape cu desăvârșire, că de altfel, toate celelalte tulburări violente ale vremii.
Stepele calde din sud și-au întins limitele până la paralela 60, iar câmpiile verzi și pădurile din zona temperată au trecut de 70° latitudine.
Continentul antarctic, degajat pe trei sferturi de veșmântul său de gheață, s-a dovedit a fi un adevărat tezaur minier al omenirii. Acolo s-au păstrat neatinse rezerve uriașe de bogății minerale care fuseseră sleite pe toate celelalte continente, în urma nesăbuitei risipe de metale în distrugătoarele războaie din trecut. De asemenea Drumul Spiral și-a putut desăvârși circuitul trecând peste Antarctida.
Chiar mai înainte de această radicală schimbare a climei, fuseseră săpate canale uriașe și străpunse masive muntoase, pentru a echilibra circulația maselor de aer și de apă. Pompele dielectrice cu acțiune permanentă au permis să se alimenteze cu apă până și deserturile alpine din Asia.
Posibilitățile de obținere a produselor alimentare au crescut de mai multe ori, pământurile noi au devenit proprii să fie populate. Mările calde interioare au început să fie folosite pentru cultivarea algelor bogate în albumine.
Vechile, primejdioasele și șubredele nave planetare au dat totuși posibilitatea de a atinge cele mai apropiate planete din sistemul nostru. Un brâu de sateliți artificiali a încins pământul, și de pe ei oamenii au reușit să cunoască îndeaproape Cosmosul. Și iată că, acum patru sute și opt ani, s-a petrecut un eveniment atât de important, încât a deschis în viața omenirii o eră nouă — E.M.C., Era Marelui Cerc.
Mintea omenească se frământase mult în căutarea unui mijloc de a transmite la mari distanțe imagini, sunete, energie. Sute de mii de savanți dintre cei mai talentați au activat într-o organizație specială, care și astăzi se mai numește Academia Radiațiilor Dirijate. Ei au ajuns până la urmă să găsească posibilitatea transmiterii dirijate a energiei la distanțe mari fără intermediul vreunui conductor. Aceasta a devenit cu putință când s-a aflat că poate fi ocolită legea conform căreia fluxul de energie este proporțional cu sinusul unghiului de dispersiune a razelor. Folosirea fascicolelor de radiații paralele a permis o continuă comunicație cu sateliții artificiali, așa dar și cu întregul Cosmos. Ecranul atmosferei ionizate, deși forma un strat de protecție pentru viață, reprezenta un necontenit obstacol în calea emisiunilor și a recepțiilor din spațiu. Pe la sfârșitul Erei Lumii Dezunite, savanții noștri stabiliseră că din Cosmos se revarsă pe pământ torente puternice de radiații radioactive. O dată cu radiația generală a constelațiilor și a galaxiilor inainte ajungeau până la noi, denaturate, pe jumătate absorbite de atmosferă, apeluri și transmisiuni ale Marelui Cerc. Nu le puteam pricepe,
Cu toate că foarte de demult învățasem să captăm aceste misterioase semnale, luându-le drept radiații ale unei materii moarte.
Savantul Kam Amat, indian de origine, a avut ideea să efectueze pe sateliții artificiali experiențe cu niște receptoare de imagini și, în decurs de zeci de ani, cu o nesfârșită răbdare, a studiat toate combinațiile noi cu putință ale gamelor de unde recepționate.
Kam Amat a recepționat o emisiune de pe sistemul planetar al unei stele duble, numită din vremuri îndepărtate Lebăda. Pe ecran a apărut un om care nu ne semăna, dar care, incontestabil, era și el om, și a arătat o inscripție făcută cu ajutorul simbolurilor Marelui Cerc. Această inscripție n-a putut fi descifrată decât peste nouăzeci de ani. Ea împodobește astăzi, transcrisă în limba noastră pământească, monumental lui Kam Amat: „Vă salutăm, frați care ați venit în familia noastră! Despărțiți prin spațiu și timp, iată-ne uniți prin rațiune în Cercul Marii Puteri”.