Limbajul Marelui Cerc, compus din simboluri, planuri și hărți, s-a dovedit a fi accesibil pentru nivelul de dezvoltare al omenirii. Peste două sute de ani, am putut să comunicăm prin intermediul mașinilor de tradus cu sistemele planetare ale celor mai apropiate stele, să recepționăm și să transmitem aspecte complete din viața atât de variată a diferitelor lumi. De curând, am primit răspuns de pe paisprezece planete ale lui Dencb, important centru de viață din Lebăda, o stea de dimensiuni colosale, cu o luminozitate de patru mii opt sute de sori, care se află la o distanță de o sută douăzeci și doi de parseci. Dezvoltarea gândirii celor de acolo a urmat o altă cale decât a noastră, dar și ea a atins un nivel ridicat.
Cît despre lumile străvechi — îngrămădirile globulare ale Galaxiei și vastul cuprins populat din jurul centrului ei — acestea ne trimit semne și priveliști stranii care, deocamdată, n-au fost descifrate. înregistrate de mașinile mnemotehnice, ele sunt transmise la Academia Limitelor Cunoașterii, cum se numește organizația ce lucrează la rezolvarea problemelor abia ridicate în fața științei noastre. Ne străduim să înțelegem o gândire care ne-a depășit cu milioane de ani și este, probabil, extrem de diferită de a noastră, datorită faptului că viața a urmat acolo cu totul alte căi de dezvoltare istorică, de la formele organice inferioare până la ființele superioare, înzestrate cu rațiune.
Veda Kong își mută privirea de pe ecranul spre care privea ca hipnotizată și se uită întrebător la Dar Veter. Acesta zâmbi și-i făcu din cap un semn aprobator. Veda fși înălță cu mândrie fruntea, întinse mâinile înainte și se adresă ființelor nevăzute și necunoscute, care aveau să recepționeze peste treisprezece ani cuvintele și imaginea ei:
— Acesta este istoricul nostru, drumul greu, complicat și lung pe care l-am parcurs spre culmile științei. Vă chemăm să vă contopiți cu noi în cuprinsul Marelui Cerc, pentru a duce în Universul infinit puterea rațiunii, care înfrânge materia inertă, moartă!
Glasul Vedei vibra triumfător, de parcă ar fi absorbit forța tuturor generațiilor de pământeni, care se ridicaseră atât de mult, încât până și Galaxia[39] devenise pentru ei neîncăpătoare și se adresau acum altor insule siderale ale Cosmosului.
Un sunet metalic prelung: Dar Veter a mutat maneta, deconectând curentul emițător. Ecranul se stinse. Pe panoul transparent din dreapta rămase coloana luminoasă a canalului purtător.
Obosită și tăcută, Veda se ghemui în fundul unui mare fotoliu, Veter îl instala la masa de comandă pe Mwen Mas și rămase în picioare în spatele lui. În liniștea adâncă nu se mai auzea decât, din când în când, țăcănitul scurt produs de fixatoarele manetelor. Deodată ecranul înrămat în aur dispăru, și în locul său se căscă o genune fără fund. Veda Kong, care vedea minunea aceasta pentru prima oară, oftă adânc. într-adevăr, chiar și pentru cei care cunoșteau bine secretul complexei interferențe a undelor luminoase, cu ajutorul căreia se putea realiza o asemenea adâncime și lărgime a câmpului vizual, priveliștea părea totdeauna uimitoare.
Crescând clipă de clipă, din depărtări se apropia suprafața întunecată a unei planete străine. Era un sistem extrem de rar al unei stele duble în care doi sori se echilibrau în așa fel încât orbita planetei lor era regulată, ceea ce îngăduia apariția vieții. Cei doi aștri — unul portocaliu și altul roșu — mai mici decât soarele nostru, luminau undele înghețate ale unei mări purpurii.
În marginea unor munți negri cu vârfurile retezate, pe care jucau misterioase reflexe violete, se înălța o clădire uriașă dar joasă, pe al cărei acoperiș se afla o platformă spațioasă. Raza vizuală se lăsa pe ea, străpungând-o parcă — și toată lumea văzu un om cu pielea cenușie și ochi rotunzi ca de cucuvaie, încercuiți cu puf argintiu. Era înalt, dar foarte subțire, cu lungi membre asemenea unor tentacule. Omul își mișcă grotesc capul, ca și când ar fi vrut să împungă. Era, probabil, un salut grăbit. Apoi, îndreptându-și spre ecran ochii impasibili, ca un obiectiv de aparat fotografic — deschise o gură fără buze, acoperită cu o clapă de piele moale, care aducea cu un nas. îndată răsună glasul melodic și dulce al mașinii de tradus.
— Vorbește Zaf Ftet, șeful serviciului de informație externă de pe 61 Lebăda. Transmitem un program pentru steaua galbenă STL 3388 + 04JF… Transmitem pentru…
Veter și Iunii Ant schimbară între ei o privire: Mwen Mas îl strânse pe Dar Veter de mânâ. Era indicativul de apel galactic al Pământului, mai bine zis al sistemului nostru planetar, considerat odinioară de observatorii celorlalte lumi, ca fiind un singur mare satelit care face înconjurul Soarelui în decurs de 59 de ani tereștri. În această perioadă are loc o singură dată opoziția lui Jupiter cu Saturn, care deplasează Soarele într-un chip vizibil pentru astronomii stelelor învecinate. Aceeași greșeală o comiteau și astronomii noștri în privința multor sisteme planetare a căror existență în jurul anumitor aștri fusese descoperită încă din antichitate.
Cu o grabă mai mare decât la începutul emisiunii, Iunii Ant verifică acordarea mașinii de memorizat și datele aparatelor OES care vegheau cu vigilență la buna funcționare a instalațiilor.
Vocea indiferenta a translatorului electronic urmă:
— Am recepționat o emisiune foarte bună din partea stelei… — din nou se auzi un rând de cifre și de sunete sacadate — am recepționat-o întâmplător în afara programului de emisiuni al Marelui Cerc. Cei de acolo n-au descifrat limbajul Cercului și-și cheltuiesc inutil energia emițând în orele de tăcere. Noi le-am răspuns în timpul propriilor lor emisiuni: rezultatele vor fi cunoscute aproximativ peste trei zecimi de secundă…
Vocea amuți. Aparatele semnalizatoare rămaseră mai departe aprinse, în afară de o singură luminiță verde care se stinse.
— Încă nu cunoaștem cauza acestor întreruperi în transmisie, îi explică Vedei Iunii Ant. Ele se datoresc poate trecerii prin faimosul câmp neutru al astronautilor, care ne desparte.
— Trei zecimi de secundă galactică… asta face cam șase sute de ani de așteptare, mormăi Dar Veter. Ce rost au pentru noi toate astea?
— După câte am înțeles, spuse Mwen Mas, steaua cu care am stabilit legătura este Epsilon-Tucan, o constelație a cerului austral. Această stea se află la o depărtare de nouăzeci de parseci, ceea ce ne apropie de limita legăturilor noastre permanente. N-am reușit încă să le împingem mai departe de Deneb.
— Nu recepționăm însă și emisiuni din centrul Galaxiei și de pe îngrămădirile globulare? întrebă Veda Kong.
— Dar în mod neregulat, pe recepție întâmplâtoare sau prin intermediul mașinilor mnemotehnice ale celorlalți membri ai Cercului, care se înlănțuie de-a lungul Galaxiei, răspunse Mwen Mas.
— Comunicatele trimise cu mii și poate cu zeci de mii de ani în urmă, adăugă Iunii Ant, nu se pierd în spațiu și, în cele din urmă, ajung până la noi.
Dar asta înseamnă că despre viața și cunoștințele oamenilor din lumile foarte depărtate judecăm cu o întârziere de douăzeci de mii de ani, cum ar fi, de pildă, pentru zona din centrul Galaxiei?
— Da, indiferent dacă informațiile sunt transmise de mașinile mnemotehnice ale lumilor mai apropiate sau sunt recepționate de stațiunile noastre, lumile îndepărtate ne apar așa cum au fost ele în timpuri foarte vechi. Vedem oameni care de mult au murit și au fost uitați pe planeta lor.
39
Galaxia noastră are un diametru de 26.000 parseci, adică de aproximativ 85.000 anilumina; Soarele nostru e situat Ia o distanță de circa 6.000 parseci de periferia Galaxiei (n.r.).