Nu mai exista nici un dubiu: planeta pierise din cauza unor radiații dăunătoare, acumulate în cursul a numeroase experiențe imprudente și încercări nesăbuite de a aplica în practică unele genuri primejdioase de energie nucleară, în loc de a se căuta altele mai puțin dăunătoare.
Enigma fusese dezlegată de mult. Echipajul astronavei trecuse până acum de două ori de la un somn de trei luni la o viață activă de aceeași durată. Și iată că trecuseră câteva zile de când „Tantra” descria cerc după cerc în jurul planetei cenușii, iar speranța de a se întâlni cu „Algrab” se micșora cu fiece oră. Presimțirea că se petrecuse o catastrofă devenea tot mai apăsătoare…
Erg Noor se opri în prag și se uită la Niza gânditoare, a cărei coamă semăna cu o invoaltă floare aurie… Un profil de ștrengar, niște ochi puțin pieziși și adesea mijiți de un râs abia stăpânit, iar acum larg deschiși, scrutând necunoscutul cu îngrijorare și curaj! Fetița aceasta nici nu-și dădea seama ce mare sprijin sufletesc găsea el în dragostea-i neprecupețită. Deși trecut prin ani și ani de încercări care-i oțeliseră voința, Erg Noor se simțea uneori obosit de rolul de șef care trebuie să fie gata în orice clipă să ia asupră-și întreaga răspundere pentru viața oamenilor, pentru astronavă și succesul expediției. Acolo, pe Pământ — de mult nu mai exista o răspundere atât de individuală, căci hotărârile erau totdeauna luate de un grup de oameni chemat să realizeze o anumită muncă. Iar dacă se întâmpla ceva neprevăzut, erai sigur că vei primi îndată sfatul cel mai competent, consultația cea mai amănunțită. Aici însă n-aveai de unde primi sfaturi, iar comandanții astronavelor se bucurau de drepturi speciale. Ar fi fost mai ușor ca o asemenea răspundere să dureze doar doi-trei ani, și nu zece-cincisprezece, cât reprezenta durata medie a unei expediții cosmice!
Erg Noor intră în cabina de comandă.
Niza se ridică repede și-i ieși în întâmpinare.
— Am adunat toate materialele și hărțile de care am nevoie, spuse ea. Să dăm de lucru mașinii!
Șeful expediției se lungi într-un fotoliu și acum răsfoia încet filele metalice, indicând cifrele coordonatelor, intensitatea câmpurilor magnetice, ale celor electrice și de gravitație, intensitatea curenților de particule cosmice, viteza și densitatea șuvoaielor de meteori. Plină de încordare, Niza apăsa butoanele și întorcea întrerupătoarele mașinii de calculat. Erg Noor căpătă o seamă de răspunsuri, se încruntă și râmase pe gânduri.
— În calea noastră se află un câmp de gravitație puternic — regiunea acumulării de substanță obscură din Scorpion, alături de Steaua 6555-ZR 4-11-PKU, începu el. Spre a evita consumarea carburantului, trebuie să ne abatem încoace, spre Șarpe[20]. Pe vremuri, în asemenea cazuri, se naviga fără motor, folosind campurile de gravitație în chip de accelerator și navigând în marginea lor…
— Nu s-ar putea să folosim și noi această metodă? întrebă Niza.
— Nu, căci astronavele noastre sunt mult mai rapide. O viteză de cinci șesimi din unitatea absolută sau, mai precis, două sute cincizeci de mii de kilometri pe secundă ar mări, în zona terestră de gravitație, greutatea noastră de douăsprezece mii de ori[21], așadar ar preface în praf și pulbere întreaga expediție. Nu putem zbura astfel decât în spațiul cosmic, departe de marile acumulări de materie. De îndată ce astronava pătrunde într-un câmp de gravitație, trebuie să micșorăm viteza cu atât mai mult, cu cât acest câmp este mai puternic.
— Cu alte cuvinte, avem aici o contradicție, și, cu un gest copilăros, Niza își sprijini capul în palmă. Cu cât câmpul de gravitație este mai puternic, cu atât mai încet trebuie să zburăm!
— Asta-i valabil numai pentru viteze uriașe, apropiate de aceea a luminii, când astronava, aidoma unei raze de lumină, nu se poate mișca decât în linie dreapta sau pe așa-numita curbă a intensităților egale[22].
— Dacă am înțeles bine, vrei să îndrepți „raza” noastră — „Tantra” — de-a dreptul spre sistemul solar.
— Tocmai aici e greutatea. Să îndrepți nava exact spre o stea ori alta, e practic cu neputință, deși noi ținem seama de toate corecțiunile făcute calculelor. Sîntem nevoiți să socotim necontenit eroarea care sporește mereu, să modificăm direcția, ceea ce nu ne permite să folosim la maximum conducerea automată. În momentul de față, suntem într-o situație dificilă. După ce am luat viteză, o oprire sau chiar și o simțitoare încetinire a zborului ar fi pentru noi egală cu moartea, întrucât n-am mai avea cu ce să ne mărim din nou viteza. Dar uite care-i primejdia principală: zona 3” + 2U este cu desăvârșire neexplorată. Nu cunoaștem aici nici stele, nici planete locuite, ci doar un câmp de gravitație, a cărui margine iat-o! Pentru a ne fixa definitiv, să așteptăm părerea astronomilor. După cel de-al cincilea tur, îi vom deștepta pe toți, deocamdată însă… Șeful expediției se frecă la tâmplă și căscă.
— Acțiunea sporaminei e pe terminate, spuse Niza. Te poți odihni!
— Bine. Mă instalez aici, în fotoliu… Cine știe, poate că se întâmplă vreo minune. Măcar un sunet.
O inflexiune fugară din glasul lui Erg Noor trezi în sufletul Nizei un sentiment de mare duioșie. Cum ar mai fi vrut să strângă la pieptul ei capul acesta îndărătnic, să mângâie pâru-i negru cu fire cărunte ivite prea timpuriu!
Niza se sculă, așeză cu grijă filele cu însemnări și stinse lampa, lăsând numai o slabă lumină verzuie de-a lungul panourilor cu aparate și ceasuri. Astronava zbura liniștit în vidul absolut, descriind uriașul ei cerc.
Astronavigatoarea cu părul roșcat își ocupă fără zgomot locul alături de „creierul” imensei nave. Aparatele cântau încetișor obișnuitul lor cântec, acordat pe o anumită melodie; orice tulburare, cât de mică, provoca îndată o notă falsă. Totul era în ordine, melodia lină se depăna în tonalitatea voită, acompaniată când și când de lovituri surde, ca de gong: ele marcau momentele de conectare a motorului planetar auxiliar, care îndrepta traiectoria „Tantrei” după o curbă anumită. Motoarele cu anamezon tăceau. Pacea nocturnă domnea pe cosmonava adormită, ca și cum primejdia ce plana deasupra expediției nici n-ar fi existat. Părea că încă puțin și din pâlnia aparatului de recepție se va auzi mult așteptatul indicativ de apel, iar cele două astronave, încetinindu-și impetuoasa cursă, se vor apropia pe căi paralele și, în sfârșit își vor egaliza vitezele, spre a-și urma drumul una lângă alta. O vastă galerie tabulară va uni cele două lumi întâlnite, iar „Tantra” își va recăpăta gigantica-i putere.
În adâncul inimii, Niza era liniștită: avea încredere în șeful ei. Cei cinci ani ai călătoriei nu i se păruseră nici lungi, nici chinuitori, mai cu seamă de când începuse a iubi… Dar chiar și înainte, observațiile pasionante, înregistrările electronice de cărți, de muzică și filme îi permiteau să-și îmbogățească neîncetat cunoștințele și să nu regrete frumosul Pământ, care se pierduse ca un firicel de nisip în abisurile nemărginitului întuneric. Tovarășii de drum, oameni de mare cultură, o interesau prin convorbirile lor, iar atunci când nervii oboseau de multitudinea impresiilor sau din pricina unei activități prea încordate, putea recurge la un somn prelungit, întreținut de oscilații hipnotice[23]. Astfel, frânturi mari de timp se prăbușeau în neființa, treceau într-o clipa. Alături de omul iubit, Niza era desigur fericită. N-o frâmânta decât gândul că ceilalți, mai cu seamă el, Erg Noor, o duc mai greu. De i-ar fi stat măcar în putință… Dar ce putea face ea, biată începătoare, alături de asemenea oameni! Poale că, totuși, aducea vreun folos prin duioșia-i nedezmințită, prin dorința-i fierbinte de a le ușura tovarășilor ci, clipă de clipă, această muncă istovitoare.
21
Sub efectul accelerației, la viteze foarte mari, masele corpurilor cresc enorm de mult (n.r.).