Printre astronauți era răspâudită parerea că în Univers ar fi existând un fel de câmpuri neutre sau zone-zero, care absorbeau radiațiile sau mesajele. Dimpotrivă, astrofizicienii considerau aceste câmpuri zero ca fiind himere născute în imaginația prea înfierbîntată a unor exploratori ai Cosmosului.
După terminarea tristei ceremonii și a unei scurte consfătuiri, șeful expediției conecta motoarele cu anamezon. După 48 de ore, aceste motoare amuțiră, iar astronava începu să se apropie de planeta natală, cu 21 de miliarde de kilometri în 24 de ore. Pînă la Soare mai aveau aproximativ cale de șase ani tereștri. La postul central de comandă și la biblioteca-laborator se desfășura o muncă intensă: efectuau calcule și determinau direcția noului traseu.
Astronava urma să zboare timp de șase ani consumind anamezonul numai pentru a corecta direcția navei. Cu alte cuvinte, trebuiau să conducă astronava economisind la maximum accelerația. Erau cu toții îngrijorați la gindul regiunii necercetate 3” + 2U, aflată între Soare și „Tantm” și pe care n-o puteau ocoli în nici un chip: în această regiune până la Soare se întilneau zone de meteoriți liberi, și apoi. la fiecare cotitură, nava pierdea din accelerație…
Peste două luni, curba izotendoare[31] a zborului era gala.,Tantra” începu să descrie o cicloidă cu înclinare mică, do intensitate egală.
Minunata navă era în cea mai perfectă stare de funcționare. Viteza zborului se menținea în limitele calculate. Acum numai timpul — aproape patru ani dependenți — îi mai despărțea de planeta natală.
Erg Noor și Niza, care-și terminaseră schimbul și erau obosiți, se cufundară înlr-un somn îndelungat, împreună cu ei, se refugiară în vremelnica neființă doi astronomi, un geolog, un biolog, medicul și patru ingineri.
De gardă era acum un alt schimb: astronavigatorul experimentat Pel Lyn, care era la a doua lui expediție, astronoma Ingrid Ditra și inginerul electronist Key Beer — care li se alăturase de bună voie. Cu autorizația lui Pel Lyn, Ingrid șc retrăgea adesea în biblioteca de lângă postul de comandă. împreună cu vechiul său prieten Key Beer, ea scria o mare simfonic,Pieirea planetei”, inspirată de tragedia Zirdei. Obosit de cântecul aparatelor și de priveliștea negrelor abisuri cosmice, Pel Lyn, după ce o lăsă pe Ingrid la masa de comandă, se cufundă cu pasiune în descifrarea ciudatelor inscripții pe care le primiseră de pe o planetă — din sistemul celor mai apropiate stele ale Centaurului[32] — părăsită în chip misterios de populația ei. El credea în succesul temerarei lui încercări.
După încă două schimburi, astronava se apropiase de Pământ la o distanță de aproape zece trilioane de kilometri. Nu conectau motoarele cu anamezon decât pentru câteva ore.
Era către sfârșitul turei grupului lui Pel Lyn, care venise la rând pentru a patra oară de când „Tantra” părăsise locul în care ar fi trebuit să se întâlnească cu „Algrab”.
Terminându-și calculele, astronomul Ingrid Ditra se întoarse spre Pel Lyn, care urmărea cu o privire melancolică freamătul necontenit al acelor roșii de pe cadranele albăstrii ale tensiometrelor ce măsurau câmpurile gravitaționale. În cea de a doua jumătate a schimbului, se făcea simțită obișnuita încetinire a reacțiilor psihice, de care nu scăpau nici oamenii cei mai rezistenți. Luni și ani de-a rândul astronava înaintase pilotată automat pe traseul stabilit dinainte. Dacă ar fi intervenit un eveniment extraordinar, care să depășească facultățile automatului-pilot, catastrofa ar fi fost aproape inevitabilă, intervenția oamenilor fiind inutilă, deoarece mintea omenească, oricât de bine ar fi fost antrenată, n-ar fi putut reacționa cu suficientă rapiditate.
— După părerea mea, spuse astronavigatorul Ingrid, am pătruns de mult în regiunea necercetată 3” — F— 2U. Șeful voia să preia singur serviciul pe acest traseu.
Pel Lyn aruncă o privire pe contorul cronologic:
— Mai avem două zile și, oricum, vom fi înlocuiți. Deocamdată nu prevăd nimic care să merite atenția… Ce zici, ne ducem schimbul până la sfârșit?
Ingrid dădu aprobator din cap. Venind din încăperile de la pupă, Key Beer ocupă obișnui Iul său fotoliu de lângă panoul mecanismelor de echilibru. Pel Lyn se sculă căscând:
— Mă duc să dorm câteva ceasuri, spuse el adresandu-se Ingridei.
Aceasta trecu ascultătoare la pupitrul de comandă.
„Tantra” înainta în vidul absolut, fără să oscileze. Aparatele suprasensibile ale lui Woll Hod nu semnalau prezența nici unui meteorit, fie chiar îndepărtat. Acum, traseul astronavei se îndepărta puțin de direcția Soarelui: diferența echivala aproximativ un an și jumătate de zbor. Ecranele de vizibilitate de la proră oglindeau uimitoare hăuri negre; părea că astronava se îndreaptă spre însăși inima beznei. Numai prin telescoapele laterale o puzderie de stele străpungeau ecranele cu acele lor luminoase.
Nervii Ingridei fură deodată străbătuți de o bizară senzație de neliniște. Intorcându-se la mașinile și telescoapele ei, le controla din nou indicațiile și întocmi harta regiunii necunoscute. Totul era pe deplin calm, și totuși Ingrid nu-și putea lua ochii de la întunericul amenințător din fața navei. Key Beer remarcase neliniștea astronomului, și, la rândul său, scrută îndelung aparatele, ascultându-le bătaia.
— Nu găsesc nimic, spuse în cele din urmă. Ce te-a neliniștit?
— Nu știu nici eu. Mă alarmează bezna asta dinaintea noastră. Am impresia că nava se îndreaptă spre o nebuloasă obscură.
— E drept că aici trebuie să existe un nor obscur, confirmă Key Beer, dar noi nu-l vom atinge decât în treacăt. Cel puțin așa rezultă din calcule. Tensiunea câmpului de gravitație crește în mod egal, dar nu cu mult. Traversând această regiune, ne vom apropia neîndoios de un centru de gravitație. Ce ne pasă, de va fi unul întunecat ori luminos?
— Desigur, ai dreptate — spuse Ingrid, ceva mai liniștită,
— Atunci de ce să fii îngrijorată? Ne urmăm traseul chiar mai repede decât a fost stabilit. Dacă nu intervine nimic, vom ajunge la Triton în ciuda insuficientelor noastre provizii de carburant.
Chiar numai gândul la Triton, satelit al lui Neptun, o umplu pe Ingrid de bucurie. Acolo, fusese construită o statie astronautică limitrofă a sistemului solar. Să ajungă la Triton, însemna să ajungă acasă…
— Am crezut că vom putea lucra puțin la simfonia noastră, dar Lyn s-a dus la culcare. Are să doarmă vreo șase-șapte ore. Intre timp, mă voi gândi singur la orchestrarea finalului din partea a doua, știi tu, pasajul în care nu izbutim de loc să redăm apariția aproape nesimțită a primejdiei. În partea asta… și Key cântă câteva note.
31
Curba izotendoare — câmpuri egale care acționează asupra astronavei, adică viitorul drum cosmic al „Tantrei” (n.r.).